boticelina

V-am pierdut pe la primele pagini, o sa ma intorc sa citesc ce ati mai scris dupa, sper sa am si timp.
De fapt nici nu mai stiu ce voiam sa scriu :))
 
Povesteati de scoala si asteptarile noastre de la ei. Eu am experimentat in ultimele 2 luni suficiente dezamagiri cat sa imi ajunga o viata :). Apoi am realizat ca e si vina mea. Pe de o parte pentru ca desi in teorie eram experta la "copii sunt diferiti", in practica speram sa ma fi mostenit. Stiti genul ala de intrebari puerile care le pun ei, o sa ma iubesti indiferent ce prostii o sa fac sau ce meserie imi voi alege (urmat de exemple de-alea extreme)? La care raspunsul meu era inevitabil acelasi, ca te iubesc pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce as vrea eu sa fi.
Eee, uite ca m-am lovit si de partea practica a teoriei. Si am avut nevoie de mult timp sa ma obisnuiesc cu asta. Si am realizat atunci ca am o scara de valori gresita. Ca de fapt sunt afectata de parerea altora, mai mult decat de rezultatele copilului.
 
Deci, concret, la clasa a 5-a la mate au facut numerele zecimale. Afurisenia aia de virgula :). Pe care Malina niciodata nu reusea sa o puna unde trebuie la inmultiri si impartiri. O chestie care mie mi se parea absolut banala, cum sa nu stii unde sa o pui?! I-am explicat de cateva ori si parea ca a inteles, mai ales ca o pusesem sa scrie ca papagalul regulile de cateva ori.
Dupa care au facut unitatile de masura cu multiplii si submultiplii (iarasi virgula), arii, volume, etc.
Acum o paranteza, eu am fost pasionata de mate, intelegeam din zbor, faceam imediat conexiunile, efectiv a fost o placere s-o invat. Malina e visatoare, poeta, artista, cu capul in nori si mintea pe campii. 
 
In plus, stiind ca urmeaza sa plecam din tara, nu am pus presiune pe ea la note, pentru ca au si o profa foarte exigenta dar si foarte intimidanta, genul autoritar care te face sa uiti si ce stiai doar cand se incrunta la tine. Genul la care nu sufla musca la ore, dar din teama, nu pentru ca ar fi captivati de asta. Asa ca pentru mate am avut un singur principiu: dovedeste-mi mie ca stii si nu ma intereseaza ce nota iei.
 
Si ca sa nu o mai lungesc, la teza la mate pe semestrul asta a luat o nota.....si ce nota....2,40!!! Eu nici macar in facultate n-am avut asa ceva, darami-te in clasa a 5-a, cand daca luam un 9 mi-era si frica sa le spun la ai mei acasa.
Prima mea reactie a fost o lipsa totala de reactie. Imi spusese ca nu crede ca a facut prea bine, ma asteptam la o nota mai mica, dar 7-8, nicidecum 2 (ea fiind un copil istet, cu bursa de merit dupa primul semestru).
 
Singurul lucru care am fost capabila sa il fac a fost sa ii multumesc ca a avut curajul sa fie corecta cu mine si sa nu ma minta (eu nefiind genul care sa o verifice, sa mearga la scoala sa vorbeasca cu profesorii, etc). Se vedea ca plansese, fusese speriata, statuse juma de ora in fata scarii de frica sa vina sa imi spuna nota. I-am spus ca vom discuta a doua zi, sa se gandeasca la ce a facut si de ce s-a ajuns la asta. Cred ca i-am mai spus si ceva de genul ca e lipsa de gunoieri si ce alte meserii de genul mi-or mai fi venit atunci in minte, si ca nu e nicio tragedie, daca nu ii place scoala oricand gaseste un job de doi bani. Si sa mearga sa se gandeasca ce vrea ea sa faca in viata, nu ce vreau eu de la ea. Nici macar nu am ridicat tonul cand am vorbit cu ea. Iar reactia mea a fost complet iesita din tipar, la orice s-ar fi asteptat de la mine, dar nu la atata calm.
 
Mi-au trebuit insa multe zile pana sa pot discuta cu ea. Nu eram eu pregatita sa o fac. Singurele chestii care le puteam face era sa o cert, s-o pedepsesc, nimic constructiv, nimic util. Am analizat si intors eu cu mine problema pe toate partile - cum si de ce s-a ajuns aici. Semnale ca o lasase mai moale cu invatatul fusesera, dar si eu am lasat-o mai lejer, tati plecat, un bebe mic in casa, urma sa emigram, am zis ca oricum sunt multe presiuni asupra ei, sa nu mai exagerez si eu cu altele legate de note.
 
Cred ca zilele care au urmat au fost cele mai frustrante pentru mine ca parinte. Am plans de neputinta, am cautat sa inteleg, am incercat sa vad cum si ce am gresit, ce sa indrept.
 
Si Malina s-a schimbat enorm dupa asta. A redevenit copilul constiincios si ambitios care il stiam. A fost nevoie sa se dea singura cu capul de pragul de sus ca sa realizeze. 
 
Revenind la mine, pentru ca desi nota a fost a ei, una din cauze eram chiar eu, am luat+o cu ea de la zero.
Intai am testat-o sa vad daca chiar a fost un accident sau asta ii e nivelul. A fost o combinatie intre, 80% din greseli erau de la acea virgula, o punea la nimereala si i se dadeau toate calculele peste cap
Am inceput apoi sa reiau notiunile care nu ii erau suficient de clare si in nici 2 saptamani a ajuns sa imi ia 9,75 la un test asemanator celui de la teza. Ba chiar a si terminat semestrul din nou cu medie de bursa. 
 
Iar discutiile la calm s-au purtat altfel. 
Acum eu sper ca a fost o lectie pentru ea acea nota, si ma bucur ca a fost acum, si nu in preajma vreunui examen important, sau mai tarziu, cand scapata din mana, sa nu mai poti face nimic.
 
La ea schimbarea a fost evidenta si imediata, a reusit acel 2 sa faca ce n-au reusit zecile mele de predici anterioare legate de invatat. Rusinea de a lua o asemenea nota, parerea colegilor care intotdeauna e mai importanta ca a parintilor, teama, habar n-am care a fost chestia care a facut click acolo la ea in capsor.
 
Acum daca va fi sau nu de durata schimbarea, nu stiu, eu sper ca da. 
 
 

Mai, sunteti culmea cu sfaturile (necerute) pentru Aqai [flo2] … fata v-a spus ce simte ea la 40 de ani … nu se da cu capul de pereti, nu se sinucide, nu lungeste venele si nu ascute lamele  … este o framantare interioara (chiar daca la exterior are de toate), pe care daca inca nu ati simtit-o, nu inseamna ca nu exista.
 
Sfaturile nu rezolva nimic, decat regrete din partea ei, ca a avut curajul sa spuna ca DA, sunt niste transformari. Desi nu le contest pe cele care simt ca zburda ca o gazela la 40 de ani [fri] , eu sunt convinsa ca undeva, in mijlocul acestor 40s, exista o criza rezervata pentru fiecare  … si va rog, nu o luati ca pe o premonitie negativa, o spun cu toata sinceritatea si regretul ca am trecut de 30 de ani 
 
Criza mea ???  Nu, nu m-a apucat fix la 40, dar undeva in mijlocul lor, nu mi-e bine …
 
Cea mai mare observatie a mea este ca pentru prima data componenta (mea) emotionala nu mai tine pasul cu cea fizica, este ramasa in urma, mai tanara imi place sa spun, dar in contradictie cu modul in care organismul meu care involueaza …
 
Exemple :
 
- Am fost la o petrecere de “sweet 16” si desi imi venea sa dansez cot la cot cu toata lumea, mi-am dat seama ca nu mai apartin generatiei care era pe ringul de dans. M-am surprins dansand intr-un coltz, incercand sa fiu cat mai anonima si neobservata …asta doar ca sa sparg tendinta de a nu dansa de loc, ca nu e locul meu acolo ….  m-am surprins observandu-i si analizandu-i pe cei ce dansau, exact ca Tanti Mitza de la parter care studia pe toata lumea care intra/iesea din bloc … m-am surprins facand judecati care incepeau cu “pe vremea mea …”, m-am surprins gandindu-ma la ce ma asteapta ca parinte pentru copiii mei, facandu-mi griji si planuri despre cum sa trec usor prin adolescenta LOR …
 
- La serviciu am inceput sa realizez ca sunt printre seniori …am colegi care au aspiratii sau preocupari pe care eu le-am bifat sau care mi se par asa naïve comparand cu ce urmeaza. M-am surprins zambind (batraneste) la problemele/povestile lor, fara sa vreau sa le tai aripile, dar gandind ca sigur o sa-si schimbe anumite prioritati in cativa ani.
 
- Skiez de la 15 ani … departe de a fi o sportiva, skiul este singurul sport de care nu m-am despartit niciodata, chit ca partenerul meu nu skiaza si se plictiseste de moarte acolo. Inainte de a avea copiii, ma duceam singura si skiam cam 10 ore pe zi. Cand copiii au facut 4 ani, i-am bagat in camp de ski si eu eram singura pe partie, in timp ce ei invatau … dupa ce au invatat, in primii ani, plecam cu ei dimineatza si skiam cate 8 ore impreuna. Cu timpul, a inceput sa ma deranjeze aglomeratia, am gasit metoda sa skiez seara cand e mai putina lume, am redus orele pe partie …anul asta a fost primul an cand am tras de mine ca sa merg la ski, si am facut-o PENTRU COPIII . Fac multe lucruri pentru copiii, niciodata skiul nu a fost pentru ei …ci am cautat sa ii introduc pe ei intr-o activitate care de fapt imi place mie foarte mult …nu si anul asta. M-am urnit greu, mi-a fost sila sa plec de acasa, sa ma imbrac, sa imi pun claparii … a fost primul an cand am tras de mine sa merg intr-un loc care mi-a produs atat de multa bucurie nu demult … a fost primul an in care nu am folosit toate biletele cumparate mai ieftin, in toamna …
 
- Am tot ceea ce mi-am dorit la 20 de ani – o profesie, un partener de drum lung, copii sanatosi … si alte probleme au aparut, la care m-am gandit atat de putin … mi-au imbatranit parintzii, cei pe care m-am bazat atat de mult, atat de multi ani. Tata s-a imbolnavit, apoi s-a dus …si am trait momentele alea mizerabile in care mi-a fost frica pentru el, m-a durut durerea lui, m-a chinuit distanta dintre noi si neputinta de a-l ajuta. Am inceput sa vorbesc de tata la trecut si asta imi sfasie sufletul, am inceput sa o protejez pe mama si s-o mint, nu ii mai spun decat lucruri care stiu ca nu o ingrijoreaza / supara si habar nu aveti ce mult ma deranjeaza ca nu mai pot povesti cu mama mea tot ce imi vine pe suflet si la gura. Ma uit la ea si realizez ca rolurile s-au schimbat, EU trebuie sa am grija de EA, o intreb daca a fost la medic, daca si-a luat pastilele, daca doarme, daca iese afara din casa … EU, cea care a stat in grija EI atatia ani, cea pe care m-am sprijinit, la care am fugit de fiecare data cand aveam nevoie …
 
- Am inceput sa am semne de pre-menopauza … mi-a scazut libidoul, am mood swings, dereglari de ciclu menstrual, sunt mai uricioasa, ma deranjeaza lucruri peste care anterior treceam cu nesimtire, sunt atenta la detalii pe care alta data le ignoram …
 
- Parca sunt mai insensibila la romante … nu le contest intensitate sau importanta, dar pentru ca am atat de multa experienta in spate, adica atat de multa viata traita dupa ce te indragostesti, mi-am schimbat complet criteriile de “happily ever after”. Mi-am schimbat mentalitatea, cred ca te poti indragosti de un om, pentru care nu simti nimic la inceput dar insisti sa ii dai o sansa  … Daca ar fi acum sa imi aleg un partener, atractia si aspectul exterior ar fi ultimul lucru pe care l-as lua in calcul si asta in cazul in care l-as lua in calcul … si nu, nu asa, gandeam pana sa fiu in “my 40s” si nu dupa criteriile astea mi-am ales partenerul, ci dupa cele care acum mi se par atat de volatile si neimportante 
 
- Nu mai pot sa slabesc dar ma ingras cu aer …nu mai merge nici o cura de slabire. Pur si simplu nu mai merge, nu acum, poate o merge in my 60s …
 
- Nu mai am energie, desi imi vine sa rastorn lumea … ma simt obosita dupa un weekend de stat acasa in care ma ocup doar de treburi domestice banale, imi vine sa zac in pat si sa ma uit la un film in loc sa ma joc cu copiii. In parc daca ma duc cu ei, ma uit cu speranta dupa alti copii cunoscuti, astfel incat ei sa aibe fun si eu sa ma asez pe o banca.
 
- Profesia ? Am schimbat-o de doua ori, cu scoala de la inceput … si tot nu e bine, tot nu e sigura. Daca pana acum ma interesau banii pe care ii castigam, acum, in “my mid 40s” ma intereseaza stabilitatea … In my 20s, am lucrat la stat, intr-un job super stabil …si am plecat de acolo, spre dezaprobul tuturor, pentru ca eram nemultumita de salariul prea mic. Am luat ziarul la scarmanat si am cautat pana am gasit. Acum procesul asta ma sperie, ma oboseste, nu mai vreau schimbari, nu mai vreau sefi noi, colectiv nou … mi-e teama ca, desi experienta imi este un aliat, varsta ma descalifica. Pentru prima data, CV-ul mi-a sarit de 2 pagini si nu stiu ce sa tai din el …
 
- Sesizez ca tin din ce in ce mai greu pasul cu tehnologia … facebook, instagram, telefoanele smart, IWatch … daca in my 20s, a ma inscrie in noutatile vremurilor era ceva ce imi venea natural si o faceam cu curiozitate si placere, acum am inceput sa ma surprind gandind ca “nu imi trebuie” sau "la ce imi trebuie ?", ceea ce este o idee extrem de retrograda. Nici masina de spalat nu ne trebuie, putem sa spalam de mana, la rau, ca bunicile noastre … dar daca o avem, o acceptam in viata noastra si o folosim, viata capata alta dimensiune. Si mama spune ca nu ii trebuie computer …si ce bine ar fi daca i-ar da o sansa, daca i-ar face loc in viata ei …Cam asa si cu tot ce apare nou in secolul 21. Mie nu mi-e frica de facebook (apropo de alt subiect) si de alte noutati aparute …observ insa ca pe masura ce trece timpul, devine un efort sa le fac loc in viata mea, sa invat cum functioneaza, sa gasesc oameni de varsta mea care sa le foloseasca si cu care sa discut despre ele (ca doar n-o sa ma apuc sa le folosesc cu cei de 20 de ani), sa descopar "fun-ul" din ele, bucuria de a ma juca cu ceva nou ...
 
Acestea sunt o parte din trairile mele de 40 de ani, 45 mai exact  … si desi sunt multumita cu tot ce am in spate, ba chiar "modesta" si mandra de mine  , mi-e greu sa ma impac cu ideea ca imbatranesc, ca sunt cumva, deja,  "generatia a 4 a" (dupa copii, adolescenti, tineri) si mai am doar o treapta de coborat (aceea de a fi bunica), pana sa cobor de tot in pamant.
 
Mi se schimba perceptiile, mi se schimba mentalitatea, incep sa vad lumea cu alti ochi , incep sa ma recunosc in parintzii/bunicii mei, cei pe care ii ignoram cu aroganzta cand aveam 20 de ani …
 
Daca “the 20s” reprezinta o amestecatura de hormoni, energie, cateodata superficialitate, disponibilitate la esecuri (pentru ca exista timp in a le repara), optimism dus la extrem, incredere ca poti schimba lumea, obiective pe termen lung (profesionale, familiale, sociale) si planuri pentru a atinge aceste obiective  …
 
“The 40s” imi pare a fi o varsta a contradictiilor emotionale si fizice. Unele obiective sunt indeplinite si devin plictisitoare in desfasurarea lor, unele perceptii raman tinere in timp ce transformarile fizice nu le mai pot indeplini, intervine teama de a face greseli pentru ca nu mai e timp sa le corectezi, intervine teama de a face schimbari pentru ca nu mai e timp sa construiesti … proiectul “copii” in care suntem angajati pana aproape sa uitam de noi, de mult si pe termen lung, incepe sa ne elibereze de unele responsabilitati si asta devine confuzant, apar unele aspecte ale vietii in care pierdem controlul si asta este un proces derutant, se schimba valorile, se schimba obiectivele, se schimba planurile de viitor.
 
P.S. Si va rog, nu imi dati sfaturi [flo2], numai like-uri accept [:-)))]  … ca la varsta mea, primesc sfaturi de la tineret cu foarte multa enervare si reticentza  , dar ma simt indreptatita, tot din cauza varstei, sa va sfatuiesc pe toate de cate ceva [flo2] …

La noi s-a decis ca middleage starts at 55! Si eu sint de acord!

Fata de acu 30 de ani rata divortului e mare. Atunci a face parte dintr-o astfel de familie "destramata" era o catastrofa.
Acum, nu e nicio tragedie, niciun circ. Se pare ca cei care divorteaza sunt oameni normali, copiii lor la fel, nimic extraterestru nu se observa [biz]  Probabil de asta a scazut si dramatismul.

Pai Rufus, noi care scriem aici ca avem copii retrasi si de ce cred ca suntem mai mult de 10% dintre participantii la topic (daca stau sa numar). Si cu toate astea ori treci peste ce spunem ori ne tot zici ca e din auzite, ca nu stim sigur, ca majoritatea de +90% vrea.
 
Acum nu stiu de ce e asa important pentru tine sa ne arati ca nu facem parte din majoritate. Eu zic sa faca majoritatea un referendum, sa transforme statul laic in stat crestin-orthodox si gata.
Pana una alta scolile publice trebuie sa ofere aceleasi conditii tuturor copiilor. Face copilul tau optionalul religie ortodoxa? Perfect. Ce optional I se ofera copilului meu in compensare? Pai ia sa vedem... NIMIC?
Despre asta e vorba.

Rufus, profii de religie si clasa (spatiul) unde se desfasoara ora sunt platiti din bani de la stat, adica bani din taxele si impozitele platite si de tine si de mine. De ce este corect ca al tau copil sa beneficieze de spatiu si profesor, iar al meu, sa beneficieze de .. nimic ? Eu nu contribui la bvugetul de stat? Prin constitutie, nu au dreptul TOTI copiii la invatamant? Copilul meu are dreptul de a nu fi indoctrinat la ora de religie. E alegerea mea sa nu urmeze aceasta ora. De ce nu are si dreptul la o alternativa ? Mai lasa-ma cu lipsa de spatiu! Nu ma intereseaza! Sa fure mai putin si sa faca clase suplimentare! Copilul meu are dreptul ca in acea ora sa fie supravegheat de scoala (daca e prima ora sau ultima ora religia, de ce sa fiu eu obligat sa lipsesc de la serviciu !? eu trimit copilul la scoala , ca si tine, 4-5 ore/zi si are si copilul meu dreptul de a fi supravegheat in toate aceste ore) .
Nu imi spune ca poate copilul sa stea in clasa. Nu vreau sa stea in clasa la ora si sa asculte ce se preda, pt ca nu ii pune nimeni dopuri in urechi copilului meu si eu nu vreau (si am acest drept) ca el sa auda ce se vorbeste la acea ora. Care-i problema?!!? Vreau alternativa. Vreau sa invete ceva in ora aia si e dreptul copilului meu, la fel cum ora de religie e mereu in oferta educationala pt copilul tau. Daca au bani pt scolarizat , apoi platit sute /mii de profi de religie ortodoxa , sa faca bine sa aiba bani si pt ora de .. nu stiu , etica, curs de prim ajutor, curs de arte plastice .. orice, dar o alternativa viabila! 

Rufus, fetele spun de atata timp, de fapt oferirea posibilitatii de a refuza e un fel de "refuza, poftim, legea o fi, na, dar de fapt ori iti tii copilul afara, nu raspundem noi de el (!) ori sta la religie. Ne facem ca ne tinem de reguli, dar de fapt tot cum vrem noi va fi, ca noi suntem majoritarii!". Aaaa, cum cuteaza oamenii sa se supere, doar sunt alte probleme mai importante pe lumea asta, ce mare branza e ca asista toti copiii la ore in care sunt catehizati intr-o anume religie, desi parintii lor nu sunt de acord cu acest lucru, dar nu li s-a dat nici o alternativa reala?
 
Daca religie nu era cea de care apartii tu, ci ... alta, la fel de vehement ai fi fost? Ca ai tai copii sa fie catehizati in religia respectiva, alternativa fiind sa fie tinuti pe coridor sau in curte? Ai tai copii au dreptul legal de a li se preda religia, si restul au dreptul legal de a nu li se preda religia si a li se oferi o alta alternativa acceptabila (alt optional, stat in biblioteca, sau alta clasa) nu lasati pe coridoare sau in curte. Asa cum tu vrei sa li se apere copiilor tai drepturile lor, si ceilalti parinti vor sa li se apere si copiilor lor drepturile.

Lucrurile nu se exclud intre ele. Nu le furi copilaria [:-)))]  in primul rand pentru ca nu exista copilaria ce am avut-o noi. Intelegeti diferenta asta, ai nostri copii nu au cum trai ce am trait noi.
 
Intreb altfel: la cati ani ati avut voi cheia la gat si ati strabatut cartierul si daca ii lasati la fel si pe ai vostri [soricel]
 
Ica, ai tai copii cati ani au de stii tu atat de bine ?

eu cred ca asta e cam exagerare. ca vad si eu destui copii de 1-8 prin jur si nu prea au 90% telefon inteligent.
 
nu vreau sa minimizez parerea  nimanui, dar e tare usor sa zici la varsta copilului de 4-5 ani ca nu ii iei nimic nici tableta nici telefon. si as vrea, sincer, sa vad parintii cu copii de 8-12 ani care nu au niciun gadget din asta si cum sunt copiii integrati in clasa si intre prieteni. pentru ca, vrem sau nu, viata lor se petrece intre prieteni. si sufera daca nu sunt bagati in seama, apreciati, daca nu apartin unui cerc.
 
pentru ca, pana la urma, cred ca asta e problema sesizata de Laura. faptul ca copiii sufera.
 
noua ne-a fost tare folositoare tableta in concedii. pentru ca la drumuri de 4-5-6-8 ore, pe autostrada, te uiti prin jur, dar ce sa mai vezi? ca e autostrada. si mai si jucam jocuri, si mai si cantam. dar e loc si de un film. nici demonizarea nu e in regula, dupa parerea mea.

v-ati prins ca eu va tin de vorba pe-aici doar ca sa nu va mai ganditi si stresati pana la afisarea listelor. trece timpul mai repede :-)))).

Din strabuni se povesteste ca vinul racelii nu se bea asa dupa capul omului ci dupa palaria lui.
Se aseaza bolnavul in pat cu clondirul langa el. La capul patului se pune palaria.
Se bea o cana, se uita la palarie, inca o cana inca o uitatura si tot asa pana ce bolnavul vede 2 palarii. Se va trezi vindecat.
 
====
Pe cand aveam vreo 20 ani, pe o vara calduroasa mama si babetele ei au inchiriat o vila la Venus. Babetele astea erau o nebunie. Mai apuse decat mama cu vreo 10-15 ani, foste boieroaice, foste calarete de nadejde cu picioare curbate, frantuzite, aurite din cap pana-n picioare cu sute de grame pre dansele, tigarete in coltul buzelor, optimiste si pline de haz interbelic.
 
Bun. Ma suna mama si ma someaza sa ma prezint la Venus cu spirtoasele din bar - ca au ramas neacoperite si nu mai pot face Drink. Drink-ul asta insemna un pahar de 300 grame in care turnau whiskey, coniac, vodca, gin, campari, Martini pentru dulceata, lamaie si un pumn gheata.
 
Eu 39 de grade. Ele insista. Ma urc in tren cu sarsanaua plina si adaug, polidin, aspirine, antibiotice - sa ma doftoriceasca mama.
 
Ajung acolo rosie si infierbantata, respirand greu.
 
Babetele, in capoate vaporoase, sufland nori albastrii, nepieptanate, jucau poker. Un chelner tanar le adusese de la restaurant calcan si cascaval pane, ce zaceau amestecate printre jetoane si mirosuri de parfum frantuzesc
 
Abia o recunosc pe maica-mea, o trag de maneca si ii arat polidinul.
 
Se ridica cea mai in senectute. Ma masora de sus pana jos, extrage tigaretul din coltul gurii, sufla fumul si cu o voce gajaita, ruland "r"-urile:
"Lasa draga polidinul. Fa-i un Drink!"
Sufla fumul, face un gest cu mana si-i zice alteia:
"Vezi, ca am palaria in sifonier"
 
Am fost luata pe sus, dezbracata, intoarsa, instalata in pat, invelita pana-n gat.
2 pahare cu Drink, langa pat si la capul patului palaria cu pene de strut.
15 minute la dispozitie sa le dau pe gat.
 
M-am uitat la penele alea pana am adormit. N-am reusit sa vad mai multe. A doua zi eram ca noua. Nici macar mahmura.
 
Am mai stat o saptamana, am fost singura pieptanata care a vazut nisipul si marea.  De atunci joc poker foarte bine.
===
 
Povestea continua cu drumul spre casa. Masinile lor, ele la volan, 60 km la ora, ramas fara benzina, aventuri in tufisuri si piscaturi pe buci, portbagaj din care au pierdut valizele.
 
Povestea continua cu masculii pe care mi-i tot prezentau posesori a sute de grame de bijouuri (cu r frantuzesc)
 
Povestea se reia doi ani mai tarziu, dupa aparitia lui Celcesforaie, intr-o iarna la Cumpatu, unde eram impreuna cu mama. Au aparut si ele in control sa-i dea avizul.
 
 

Vad ca s-a ajuns la subiectul"capracatiţa".:)) Mie imi plac caprele, bunica mea a avut la un moment-dat doua capre.Una alba cu pete negre si una roscata.In perioada aceea tocmai ma vopsisem roscat si eram proaspat casatorita.Si de cate ori ma duceam la tara , ma cataram in visin sa culeg visine, in cires sau in gutui , in functie de sezon.:)) Si de obicei caprele erau dupa mine de ajunsesem de rasul familiei ca ne intreceam la catarat.Bunica nu era prea incantata de capre ca i se pareau prea neastamparate si zgubilitice, as ca le cam scarpina cu nuiaua cand le gasea catarate pe undeva.
Si m-am dus la tara hotarata sa ma cazez in cires.Si m-am urcat si sotul meu vrea sa faca o gluma si zice:"In cires s-a urcat o capra roscata !"(aia eram eu:)))
Si o apuca nervii pe bunica si ia nuiaua si incepe sa strige "da-te jos nebuno ca m-am saturat de tine vedea-te-as pastrama!!":))
 
 
Ciresul era la drum si treceau oameni care cascau ochii cat cepele ca nu intelegeau ce avea bunica cu mine de voia sa ma faca pastrama.:))
 
 
 
 
Au trecut 20 de ani si sotul si acum imi spune ca sunt ca o capra.Poate pentru ca atunci cand ma duc la soacra la tara si sunt fructe prin pomi ma vezi atarnata de cate o creanga.:))

Explica-mi si mie, la adolescente, ce rau pot face astea? Mai ales cand nu sunt folosite in exces.

Si eu cred ca asteptarile parintelui sunt disproportionate, nu numai fata de sistemul din ro, cred ca ar fi dezamagit de orice sistem, daca ma iau dupa ce banuiesc eu din articol ca isi doreste.
 
Eu nu am perceput niciodata scoala ca ingraditoare, am facut mereu cum m-a taiat capul, nu m-am stresat, nici ai mei nu m-au stresat si am terminat toate scolile in primii trei din clasa/grupa. Am invatat cum mi-a placut, am muncit in plus daca am avut chef nu mi-a pasat nicuodata de note sau de calea batuta.
 
Consider ca-i mai intelept sa explici si sa incurajezi copilul sa navigheze cu gratie prin sistem decat sa plangi in baie pe umarul lui si sa te declari invins.

Si eu cred ca asteptarile parintelui sunt disproportionate, nu numai fata de sistemul din ro, cred ca ar fi dezamagit de orice sistem, daca ma iau dupa ce banuiesc eu din articol ca isi doreste.
 
Eu nu am perceput niciodata scoala ca ingraditoare, am facut mereu cum m-a taiat capul, nu m-am stresat, nici ai mei nu m-au stresat si am terminat toate scolile in primii trei din clasa/grupa. Am invatat cum mi-a placut, am muncit in plus daca am avut chef nu mi-a pasat nicuodata de note sau de calea batuta.
 
Consider ca-i mai intelept sa explici si sa incurajezi copilul sa navigheze cu gratie prin sistem decat sa plangi in baie pe umarul lui si sa te declari invins.

Si eu cred ca asteptarile parintelui sunt disproportionate, nu numai fata de sistemul din ro, cred ca ar fi dezamagit de orice sistem, daca ma iau dupa ce banuiesc eu din articol ca isi doreste.
 
Eu nu am perceput niciodata scoala ca ingraditoare, am facut mereu cum m-a taiat capul, nu m-am stresat, nici ai mei nu m-au stresat si am terminat toate scolile in primii trei din clasa/grupa. Am invatat cum mi-a placut, am muncit in plus daca am avut chef nu mi-a pasat nicuodata de note sau de calea batuta.
 
Consider ca-i mai intelept sa explici si sa incurajezi copilul sa navigheze cu gratie prin sistem decat sa plangi in baie pe umarul lui si sa te declari invins.

Si eu cred ca asteptarile parintelui sunt disproportionate, nu numai fata de sistemul din ro, cred ca ar fi dezamagit de orice sistem, daca ma iau dupa ce banuiesc eu din articol ca isi doreste.
 
Eu nu am perceput niciodata scoala ca ingraditoare, am facut mereu cum m-a taiat capul, nu m-am stresat, nici ai mei nu m-au stresat si am terminat toate scolile in primii trei din clasa/grupa. Am invatat cum mi-a placut, am muncit in plus daca am avut chef nu mi-a pasat nicuodata de note sau de calea batuta.
 
Consider ca-i mai intelept sa explici si sa incurajezi copilul sa navigheze cu gratie prin sistem decat sa plangi in baie pe umarul lui si sa te declari invins.

pai ce sa facem, umplem timpul pana la afisarea listelor cu copilasii inscrisi in prima etapa :-)).

Pe masura ce citesc imi revin in minte amintirile despre cat de hidoase erau uniformele de pe cand eram eu prin scoli (le-am prins pana la liceu).
 
Clar accept acum pt copilul meu maxim un dress code, mai mult vreau de fapt sa stiu culorile.
 
De exemplu eu cu asa ceva ma pregatesc pt inceperea scolii, doar ca in loc de print-ul burberry va fi negru/navy.
 
http://www.josephm.com/childrens-store-1/burberry-kids-little-girls-white-polo-344614.htm

Si eu cred ca asteptarile parintelui sunt disproportionate, nu numai fata de sistemul din ro, cred ca ar fi dezamagit de orice sistem, daca ma iau dupa ce banuiesc eu din articol ca isi doreste.
 
Eu nu am perceput niciodata scoala ca ingraditoare, am facut mereu cum m-a taiat capul, nu m-am stresat, nici ai mei nu m-au stresat si am terminat toate scolile in primii trei din clasa/grupa. Am invatat cum mi-a placut, am muncit in plus daca am avut chef nu mi-a pasat nicuodata de note sau de calea batuta.
 
Consider ca-i mai intelept sa explici si sa incurajezi copilul sa navigheze cu gratie prin sistem decat sa plangi in baie pe umarul lui si sa te declari invins.

Si eu cred ca asteptarile parintelui sunt disproportionate, nu numai fata de sistemul din ro, cred ca ar fi dezamagit de orice sistem, daca ma iau dupa ce banuiesc eu din articol ca isi doreste.
 
Eu nu am perceput niciodata scoala ca ingraditoare, am facut mereu cum m-a taiat capul, nu m-am stresat, nici ai mei nu m-au stresat si am terminat toate scolile in primii trei din clasa/grupa. Am invatat cum mi-a placut, am muncit in plus daca am avut chef nu mi-a pasat nicuodata de note sau de calea batuta.
 
Consider ca-i mai intelept sa explici si sa incurajezi copilul sa navigheze cu gratie prin sistem decat sa plangi in baie pe umarul lui si sa te declari invins.

Mirela, sincer nu vad ce loc de intrepretare lasa pantaloni/blugi negri si camasa/tricou alb. Cat de strict se respecta depinde de scoala, sunt convinsa ca daca in prima saptamana intorci din drum ratacitii cu pantaloni/bluza de alta culoare, plus pui parintele sa semneze un angajament in directia asta, nu cred ca vor fi prea multe abateri dupa aceea.
 
Eu deja am demarat actiunea piese de imbracaminte pt scoala, o parte imi vor parveni din UK, de la Tesco, ieftine, numai bune de un an de purtare si la preturi mai mult decat decente, de genul 5 lire pt doua camasi cu maneca lunga, doua tricouri polo sau tot atat pt un sarafan. 25 de lei mi se pare mie decent pt o piesa de uniforma. Fustite ii voi mai face eu, la fel si vreo doua camasute stil tunica.

Noi (adica fetita mea) abia din toamna intram la scoala. Personal inclin catre un dress code de genul camasa alba, pantaloni/fusta/sarafan negru/bleumarin si un accent (cravata/ecuson/esarfa) de o culoare contrastanta, rosu, verde, whatever.
 
Nu-mi place ideea de uniforma, mai ales din materiale atipice (cadrilat pe diverse culori) in primul rand din cauza "monopolului" pe care il implica o astfel de uniforma, de obicei o singura firma le confectioneaza la preturi uneori prohibitive pentru parinti. Asa cum ma impotrivesc la gradinita "ofertelor" de poze/cani/brelocuri cu poza odorului, la fel de rau imi pica si afacerea uniforma pt scoala.
 
Asa, daca stiu ca am nevoie de camasi si tricouri albe, fuste, pantoni sau sarafan negru, pantofiori negri si un trening negru, e fix treaba mea ce calitate aleg sa cumpar, cate, etc. Aa accepta accesorii personalizate (la preturi decente).

revenind la codul vestimentar in scoli,  sunt foarte de acord cu existenta lui.
pana la urma, un cod este o masura de mijloc si care poate tempera cu succes excesele; in plus, lasa si copilului responsabilitatea aprecierii a ceea ce este acceptabil si a ceea ce este excesiv  

pe langa oarece reminiscente, cred ca pliseurile au fost gandite pentru a lasa cumva libertate de miscare, sa nu-i stranga atunci cand se aseaza sau alearga. plus ca la cei mici nu se poate vorbi de o forma a corpului, n-au talie, deci un model de fusta/rochie/sarafan drept ar sta ca pe gard. mai ales ca majoritatea stofelor folosite pentru uniforme sunt mai pline, mai rigide/batoase, nu se sifoneaza.
 
printre modelele gasite ieri pe net, asta mi se pare draguta/acceptabila pentru fetite/pustoaice.
cu siguranta un model cu croiala clos pentru rochie/sarafan/fusta arata/se aseaza mai bine si este mai dragut decat fustele plisate.
http://cdn.allshops.ro/files/clients/14/2741/p/72/sarafan-denim--ms-dsp1010-474671_normal.jpg
revenind insa la intrebarea initiala a dezbaterii, eu as inclina catre un cod vestimentar, nu neaparat uniforma pentru ca aceasta presupune de cele mai multe ori cheltuieli suplimentare din partea parintilor, monopol din partea anumitor firme/croitorii, modele destul de limitate dpdv al croielii, culorii si materialelor folosite.
asa cum la birou am un dress-code, am voie sa port anumite modele si combinatii de culori, fara decolteuri exagerate, fuste scurte, tocuri foarte inalte, sclipici, zorzoane, materiale lucioase, bijuterii multe si exagerate, parfum in exces, samd., tot asa mi se pare normal sa existe un cod de tinuta pentru elevi, sa fie o tinuta decenta, practica, utila si sa nu implice costuri suplimentare din partea parintilor care nu isi pot permite.