dara Publicat Aprilie 2, 2005 Raport Distribuie Publicat Aprilie 2, 2005 Buna la toata lumea! Postez si eu un subiect aici(nu stiam unde sa-l pun dar ma gandesc ca la lucririle care se fac in doi...ca sa mergem mai departe) Vreau sa am casa mea!!! Ma chinui sa-mi coving sotul sa luam un credit sa ne luam si noi ceva al nostru. In Cluj sunt tare scumpe locuintele si cu cat avem noi adunat, cu salariile pe care le avem-care nu sunt nici mari nici mici-n-am reusi decat o garsoniera. El spune ca e mult prea putin (cam asa e daca privesti la rece lucrurile), ca ar fi ca si aici (stam cu soacra mea in 2 camere, noi intr-o camera cu Daria cu tot, iar ea in cealalta). Eu zic ca ar fi un inceput, ca macar am fi doar noi iar poate, cine stie, s-ar gandi socrela ca stam totusi prea inghesuiti toti intr-o garsoniera si-am face schimb[:D]) .Sa nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa profit de bunatatea ei, e un om deosebit, ne intelegem bine, n-am avut probleme cu ea. Dra daca aude ca vrem sa ne mutam se apuca de plans-doar pe noi ne are, sotul nu mai are frati, socrul meu a murit de mult. Sotul meu zice sa ne mutam intr-un apartament mai mare-asta ne-am permite. Dar eu prefer sa mai asteptam un pic decat sa ne mutam si sa stau tot cu soacra. Nu ca am ceva cu ea dar pur si simplu mi se pare normal sa stam singuri-si cred ca sunteti de acord cu mine Pe de alta parte sotului meu ii convine, ca daca nu sunt eu e maica-sa, el e ca un pasa, nu e nevoie sa faca nimic-nu-l pot educa in sensul acesta... Si tot timpul imi amintesc o chestie pe care ma invatat-o la faculta-la sfarsitul secolului XIX(cred)in Anglia, adultii care stateau cu parintii nu aveau drept de vot(!) Nu stiu ce sa spun, poate lui ii lipseste curajul sau poate pur si simplu e mai realist decat mine-stie ca o sa ne fie greu sa platim rate chiar si pentru o garsoniera. Sau pur si simplu se complace asa. Lui ii convine situatia-sa stea soacra pe capul nostru seara pana tarziu, sa .... etc. Voi cum sunteti: v-ati luat credit? Cum va descurcati? E greu? Stiu ca usor n-are cum sa fie-noi nu avem cine stie ce salarii. Dar sunt sigura ca sunt si altii in situatia noastra, care platesc rata la banca si se descurca... Va pupam Dara si Darisor Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Briantis Postat Aprilie 2, 2005 Raport Distribuie Postat Aprilie 2, 2005 Draga Dara ,eu cred ca e mai bine sa locuiti singuri ,indiferent cat de bine te intelegi cu soacra .Intotdeauna pot apare divergente intre voi din cauza ei chiar daca nu asta are in intentie . E adevarat ca poate n-o sa aveti prea mult spatiu dar o sa fiti la voi acasa . Noi ne-am luat intai o garsoniera f.f.f. mica pe care am platit-o in vreo 2 ani si apoi am vandut-o si asta a fost avansul pentru apartamentul pe care il avem acum si pe care l-am luat cu credit .Nici noi nu avem cine stie ce salarii ,si e destul de greu dar avem placerea de a sta in casa noastra .Eu nu suport sa ma bata cineva la cap toata ziua ,sa ma intrebe tot timpul ce fac ,unde ma duc ,cand ma intorc ,asa cum ar face parintii mei sau ai sotului .E drept ca nici sotul nu vrea sa locuim cu nici unii din parinti. Acuma depinde si ce mai important pentru tine ,sa ai casa ta sau sa nu fii stresata de datorii . Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
danyelana Postat Aprilie 2, 2005 Raport Distribuie Postat Aprilie 2, 2005 Consider ca indiferent cat de greu ti-ar fi sa platesti ratele, mai bine asa decat cu soacra. Indiferent cat e de draguta, mai devreme sau mai tarziu vei avea nevoie sa fii doar tu cu sotul si copilul. Si daca sa zicem, va mai veni inca un [bibe][copil] ce vei face atunci? Mai bine cu rate si singuri decat asa. Acum depinde de tine si sot ce vreti. Daniela[pup]id="blue"> Dumnezeu sa ne ajute la toti Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Idora Postat Aprilie 3, 2005 Raport Distribuie Postat Aprilie 3, 2005 Eu consider ca e mai bine sa stati singuri, oricat de buna ar fi relatia cu soacra!! Cand esti singur de capul tau, e altceva, nu mai ai nici un fel de retineri.Eu am stat 6 luni cu socrii cu care n-am avut probleme, aveam camera noastra separata dar bucataria si baia comuna.Apoi am stat pana la 3 ani de casatorie cu parintii mei, cu care nu pot sa zic ca am avut probleme prea mari.Dupa 3 ani am decis sa ne mutam in chirie unde am stat 2 ani si cred ca a fost cea mai fericita perioada din viata mea.Faceam ce vroiam, cand vroiam, era plin de prieteni, ca in gara:)), era lumea mea!! Nici nu se compara cu statul cu parintii sau socrii.Dupa aceea am cumparat (cu ajutorul tatalui meu) un apartament cu 3 camere si a fost la fel, lumea mea, am facut tot ce am vrut, mi-am facut viata dupa cum mi-a placut!! Sfatul meu e sa te bagi la rate pentru garsoniera aia, chiar si o camera , bucatarie si baie, e mai bine decat nimic!! E f. important sa stati singuri si sa faceti tot ce va taie capul, fara amestecuri dinafara!!Orice ai zice, pana la urma tot se ivesc neintelegeri, oricat de mici ar fi!! Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
dara Postat Aprilie 3, 2005 Autor Raport Distribuie Postat Aprilie 3, 2005 Dragele mele... Multumesc de raspunsuri! Aveti, bineinteles, dreptate. De faptul ca e mai bine singuri eram si sunt ferm convinsa. In adancul sufletului lui e si sotul meu. Problema e soacra mea (pe langa dificultatea de a plati ratele-am tot calculat si ar fi rata pe luna mai mare decat salariul meu-dar asta e alta poveste...) careia ii ating o coarda sensibila de cate ori deschid subiectul cu mutatul... Iar ideea sotului-sa ne mutam intr-un apartament mai mare cu totii nu ma incanta deloc-ar fi cam acelasi lucru. In ultima vreme parca sunt turbata cu creditul ipotecar, zau asa. Numai la asta ma gandesc... Ar mai fi o solutie de compromis-valabila o vreme, cu care momentan as putea sa impac cat de cat si capra si varza: sa luam o garsoniera pe care sa o inchiriem-din fericire pentru noi[:D] in Cluj si chiriile sunt mari-iar cu chiria sa platim rata la banca si intre timp sa mai adunam ceva. Da'de om reusi sa strangem si sa dam avans pt 2 camere macar. Multumesc de raspunsuri inca o data, acuma "m-am inrait" si mai tare[:D] Va pup pe toate! Dara Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Felicity Postat Aprilie 3, 2005 Raport Distribuie Postat Aprilie 3, 2005 dara de ce vrei neaparat ceva al tau, daca e o garsoniera si voi aveti un copil deja? eu as inchiria un apartament mai mare, cu soacra nu as sta....doar ca sa salvezi niste bani? chiar daca te intelegi bine. libertatea ta si intimitate de cuplu e mai importanta decat banii. cred ca sotul tau are dreptate, sa investesti intr-o garsoniera, doar ca a e ta, si usor usor ai incepe sa-i vezi partile negative. stramta, mica, insuficienta. inchiriati un apartament mai mare, chiar daca nu vei fi proprietara, te vei simti in scurt timp acasa, si va fi ca si al tau. Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
dara Postat Aprilie 3, 2005 Autor Raport Distribuie Postat Aprilie 3, 2005 Pe de alta parte sotul meu nu ar fi niciodata de acord sa dea bani altora pe chirie, cand cu banii aceia am putea sa platim rata la ceva al nostru. Si aici sunt de acord cu el. Daca facem niste sacrificii sa le facem pentru ceva al nostru. Nu ca n-ar fi bine sa avem intimitae si sa fim doar noi... Dar, sincer nu pot vorbi prea usor de bani, pentru ca in Cluj chiria la un apartament cu 2 camere e mai mare decat rata la banca pentru casa ta si mai mare bine decat salariul meu de exemplu. O sa facem sacrificii sa avem ceva al nostru, o sa-l conving eu de asta... Sa stau in chirie... Nu. Asta e parerea mea. Daca am sta undeva in chirie chiar nu am putea sa adunam nimic... Dana si Daria Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Ramonika Postat Aprilie 4, 2005 Raport Distribuie Postat Aprilie 4, 2005 Mie nu mi s-ar parea buna ideea sa va mutati toti 3, adik voi 2 si copilul, intr-o garsoniera. in timp copilul creste si veti vedea ce inseamna lipsa de spatiu. te plangi acuma de lipsa intimitatii din cauza soacrei, apoi veti simti lipsa intimitatii din cazua copilului (ma refer la relatiile intime, bineinteles...) Ramonika [amoras] si pisicile Vladutz Tigrutz Alina Bubulina Fetitza Maritza Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
lilach Postat Aprilie 4, 2005 Raport Distribuie Postat Aprilie 4, 2005 quote:Originally posted by daraPe de alta parte sotul meu nu ar fi niciodata de acord sa dea bani altora pe chirie, cand cu banii aceia am putea sa platim rata la ceva al nostru. Si aici sunt de acord cu el. Daca facem niste sacrificii sa le facem pentru ceva al nostru. Nu ca n-ar fi bine sa avem intimitae si sa fim doar noi... Dar, sincer nu pot vorbi prea usor de bani, pentru ca in Cluj chiria la un apartament cu 2 camere e mai mare decat rata la banca pentru casa ta si mai mare bine decat salariul meu de exemplu.O sa facem sacrificii sa avem ceva al nostru, o sa-l conving eu de asta... Sa stau in chirie... Nu. Asta e parerea mea. Daca am sta undeva in chirie chiar nu am putea sa adunam nimic...Dana si Dariaid="quote">id="quote">Hai sa-ti spun ce a-ti putea face...sa cumparati o garsoniera daca aveti banii necesari...garsoniera o puteti inchiria la cineva si voi la rindul vostru sa inchiriati un apartament unde sa aveti loc cu totii dar fara soacra si fara parintii.Si noi ne cam gindim la aceasta solutie...insa noi deocamdata ne-am afundat intr-o gaura fara iesire...am luat imprumut bancar foarte mare , bineinteles si locuinta e mare...Chiar zilele trecute discutam cu sotul meu ca de atunci viata noastra merge in jos ...parca nu ne putem bucura de nimic...id="Comic Sans MS">id="size2">id="purple">"Un sfirsit e un inceput..."ella&com.id="purple"> Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
anamariame Postat Aprilie 4, 2005 Raport Distribuie Postat Aprilie 4, 2005 Si eu sunt absolut convinsa ca e cel mai bine singurei...Din nefericire pentru mine, dupa cca 3 ani de stat cu prietenul, s-ar putea sa fim nevoiti sa ne intoarcem eu-la ai mei, el-la ai lui. Si chiar ma ingrozeste gandul ca va trebui sa dau din nou socoteala zi de zi (ce fac, unde merg, de ce nu fac asta etc)... Poate totusi ne ajuta Dumnezeu si o sa reusim sa luam un apartament cat de mic in chirie, sa putem sta doar noi doi.Numai ca banii nu sunt singura piedica in cazul nostru. Eu, sincera sa fiu, sunt ingrijorata si pentru relatia noastra, simt ca daca nu vom mai sta impreuna lucrurile s-ar putea raci intre noi. In concluzie, si eu vreau sa avem casa noastra!!! Si daca puteti sa va mutati doar voi trei-oricat de dificil ar putea parea la inceput, abia dupa ce faceti si pasul acesta o sa va dati seama ce decizie buna ati luat! Parerea mea. Ana-Maria Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Recommended Posts
Archived
This topic is now archived and is closed to further replies.