Aceleasi neintelegeri...si totusi altfel

[delia grozav]

Eu nu am fost niciodata incantata sa imi spal rufele in public.

Dar azi imi iau inima in dinti si incerc sa imi descarc sufletul.

Pe scurt sunt impreuna cu sotul meu de 11 ani si casatorita de 8 ani.

Am un baiat de 4 ani si noua luni si o fetita de 5 luni.

la inceputul relatiei a fost mare dragoste. Apoi cred ca nu am analizat prea mult daca o sa dureze si ce sa facem sa dureze.

Ne-am apucat sa ne planificam viata.

Am facut logogna, peste un an nunta.

Viata e ciudata. pana nu ne-am casatorit nu am avut probleme, motive de neintelegere.

A doua zi dupa nunta s-a stricat masina, o vechtura de altfel cu care nu ma impacasem eu oricum da nu am crezut ca o sa ne incurce asa de tare.

Reparatia a costat mult si oricum nu mergea cum trebuie nici dupa aceea. Pur si simplu ne incurca.

Peste doua luni am ramas insarcinata desi nu vroiam fiind in ultimul an de facultate. Totusi eu nu vroiam sa intrerup sarcina. Tin sa mentionez ca nu locuiam inca impreuna cu sotul meu eu fiind la facultate in alt oras.

Simt ca lungesc prea mult povestea, dar lucrurile mi se par importante, sper sa nu va plictisesc.

Sotu insa nu a fost de loc incantat, nu m-au sustinut nici parintii mei, nimeni.

Asa ca am decis sa intrerup sarcina. ca sa nu uit usor am facut complicatii. sotu a venit sa ma vada doar dupa doua zile la spital, ca fusese ziua fratelui sau.

In acele momente eram destul de hotarata sa ma despart de el, dar nu am putut, nu am avut curajul. Il iubeam inca foarte mult si mi se parea o lasitate, ca nu se cuvine sa divortez la cateva luni dupa casatorie.

Apoi am intrat in vartejul examenelor, l-am lamurit sa se mute in orasul in care eram eu ca eu mai trebuia sa stau mult si bine cu serviciul aici si nu am acceptat sa stam despartiti.

Nu s-a mai intamplat nimic deosebit dar de cate ori il felicita pe fratele lui de ziua lui eu plang pentru greseala care am facut-o.

Apoi am decis sa avem primul copil, eu mama perfectionista, m-am dedicat total lui. Relatia noastra mergea si ea acceptabil.

Tin sa mentionez ca nu suntem persoane violente, el chiar de loc, eu ce mai ridic tonul cateodata.

Apoi am simtit ca sunt intr-un impas profesional. Si sprijin nu am primit de la familie ci de la o prietena foarte buna. M-am reorientat catre un domeniu care imi place foarte mult desi e foarte solicitant.

Apoi, ca mie nu imi place sa stau de loc linistita, am decis sa avem al doilea copil.

Aici tin sa mentionz ca nu stam noi nici rau dar nici stralucit finaciar. Dar parintii mei ma ajuta oricand am nevoie. Insa e frustrant sa nu te poti baza pe propriile puteri.

Cand eram insarcinata a decedat bunicul sotului meu. Bunica, care l-a crescut a ramas singura , cu multe datorii, bolnava, si mie mi s-a facut mila de ea si am decis sa o luam sa stea cu noi.

Ea si-a vandut apartamentul ei si s-a mutat cu noi.

Cand nasteam noi eram in plina febra a mutarii. Bunica era in plina depresie si se descarca pe mine. Sotu isi termina masteratul. Si mai era si baietelul nostru prin zona, saracutu.

Deci cred ca am reusit sa va fac o imagine a situatiei.

Problema sincer nu stiu exact unde e, sau mai bine zis unde nu e.

Ca stam, cu bunica, care ma enerveaza ca e tare bagacioasa si suparacioasa? Ca mi-e greu cu doi copii si sotu mai mult plecat? Ca mi-e dor de serviciu? Ideea e ca nu prea mai comunicam cu sotul meu, si nu mai am nici chef sa deschid o discutie serioasa cu el.

Acuma ce m-a determinat sa scriu e faptul ca am avut musafiri, niste prieteni de-ai lui din facultate, sot si sotie fara copii.

Au venit pe doua zile, dar sotu i-a lamurit sa stea 3 zile <ca eu nu ma supar>.

Au chefuit, pana seara tarziu, eu am aranjat copiii, am facut mancare, am facut paturi etc, etc.

A doua zi ei au plecat in oras si au uitat de ei, cu sotul meu impreuna. Sotu nu a raspuns la telefon ca nu avea semnal in nu stiu ce bar. Eu fraiera i-am asteptat 4 ore cu masa pusa. In fine restul nu conteaza.

Important e ca eu m-am trezit ca sunt mare fraiera si ca sotul meu nu ma respecta asa cum s-ar cuveni, pentru tot ce fac.

Nu stiu ce sfaturi astept, asta e defectul meu, nu imi place sa cer ajutor.

Va multumesc oricum pentru rabdare, daca ati citit tot ce am scris.

 

 

 

 

http://photos.yahoo.com/ph/gdelia1313/my_photos

 

dede, Adi 4ani si Medeea 27.07.2005

[gabirus]

Dede, cred ca aproape toate mamicile trec prin aceleasi sentimente. Prietena mea (e la primul copil) trece prin exact aceeasi criza ca si tine. Si am trecut si eu, tot la primul copil (Eva, care are acum 5 ani). Am stat si m-am gandit ce era in neregula cu mine atunci. Simteam ca mi-am pierdut libertatea, puternea de a-mi autodetermina viata. Iar barbatii se sustrag asa de usor; frustrant pentru femeia de langa ei. Am inteles insa si faptul ca ei nu sunt capabil sa inteleaga asta. Sau sunt rari cei care reusesc.

 

De asemenea, am incercat sa analizez ce e diferit acum, de ce nu ma simt frustrata ca atunci? Pentru ca de data asta ma simt libera in interior. Si ma simt suficienta pentru mine insami. Daca imi doresc ceva, imi pun propriile forte in miscare sa reusesc. Daca nu, asta este. Nu ma bazez pe el. Daca ma ajuta, ma bucur, daca nu ma ajuta, pe scurt - ma doare undeva. Si stii ce bine ii face si lui atitudinea asta? Se lauda pe la altii ce nevasta intelegatoare are [:-)))] Adevarul este ca acum deja sunt la lucru. Dar chiar si daca nu as fi, mi-as gasi usor chestii de facut.

 

Sa stii ca functioneaza. La mine cel putin merge perfect. Pur si simplu nu am nevoie de el. Il iubesc si sunt fericita cu el. Dar nu sunt dependenta. Iar daca e magar, i-o spun. Nu ma intereseaza daca se supara.

 

Cat despre ceilalti, nu las pe nimeni sa abuzeze de mine. Multumesc frumos, am destule probleme si asa. Pune o limita clara! Altfel unii isi permit muuuuulte. Si fara sa ai pe constiinta nimic. Sa stii ca te vor respecta cei din jur mai mult decat daca ai fi blanda ca un porumbel al pacii.

 

Nici eu nu sunt grozava la dat sfaturi, dar incerc.

 

POZE

[Jocelyn]

Am citit tot mesajul si teoretic eu privesc aceasta situatie astfel:

 

-tu nu esti implinita numai in postura de mama si sotie si poate ca ai fi daca ai avea mai mult timp pentru tine, dar relatia actuala nu iti permite acest "lux" si e normal sa te apuce dorul de serviciu si de alte activitati decat "pune-te masa", calcat, spalat etc.

-mai cred ca v-ati grabit cu casatoria dar acum nu are rost sa se comenteze greselile din trecut, realizezi si tu ce si cum

 

Parerea mea este ca ar trebui sa faci urmatorii pasi daca vrei sa incerci sa-ti reabilitezi casnicia (sa nu mai zic ca sotul tau ar trebui sa te respecte pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce faci!)

-o discutie cu sotul este absolut necesara. Poate nu mai ai chef dar daca vreti sa traiti impreuna frumos, nu doar sa "afisati" o casnicie trebuie sa vb unul cu altul; sa-i spui toate lucrurile si sa il intrebi si pe el ce solutii are, mai e dragoste intre voi, daca el considera ca are un comportament normal (ce fel de relatie are cu copiii?)

-trebuie neaparat sa discutati prezenta bunicii, eu inteleg ca ti s-a facut mila dar cred ca e cea mai proasta mutare posibila... poate gasiti o rezolvare, doar a obtinut niste bani din apartamentul ala, ar putea sa-si cumpere o garsoniera ca acum ati ajutat-o sa treaca peste acel moment si nu cred ca va face bine deloc sa stea la voi, ba dimpotriva....

-de musafirii aia ce sa mai zic, eu cred ca le-as fi zis ca sotul nu m-a consultat inainte si sper ca vor sta 2 zile, atat cat au zis de la inceput iar pe sot....asta mi se pare o mare nesimtire, sincer, de ambele parti.

 

In fine, cred ca cel mai important ar fi sa nu mai lasi toate lucrurile astea sa treaca fara sa vorbesti, supararea se adanceste, relatia se toceste si mai si iar sotul tau poate nici n-are habar ce-i cu tine si nici nu-si face griji.

 

Iti doresc numai bine!

 

Researchers have discovered that chocolate produces some of the same reactions in the brain as marijuana. The researchers also discovered other similarities between the two but can't remember what they are[:D] id="navy">

[anneoprea]

Ti-am citit povestea si daca tot am trecut pe aici, iaca-mi dau si eu cu parerea: Nu lasa depresia postnatala sa te incerce, chiar daca ti-e greu cu atitea pe cap, o sa vezi ca usor-usor, cu optimism si voie buna lucrurile vor avea doar parti pozitive! Toate mamicile dupa nastere sint mai sensibile, e doar o stare trecatoare!

[delia grozav]

Multumesc mult Gabi pentru raspunsul prompt.

E exact ce incerc sa fac si eu, sa ma bucur de copii, sa ma destind singura cum pot.

Stiu ca daca m-as duce la serviciu m-as simti mai bine.

Dar asa am decis sa raman cu fetita pana la un an, ca oricum nu prea am cu cine sa o las.

Pentru mine, ca pentru orice mama, copiii sunt cei mai importanti.

Dar incet, incet, m-am lasat prinsa in postura asta de casnica, adica sa fie mancare, curatenie, cumparaturi facute.

Insa vad ca nu mai stiu cum sa imi impun respectul, eu care eram o fata tare hotarata si puternica.

 

 

http://photos.yahoo.com/ph/gdelia1313/my_photos

 

dede, Adi 4ani si Medeea 27.07.2005

[crini]

Nu stiu cum sa rezolvi problema, dar cred ca e tare greu sa stai cu bunica. Si eu am stat cu mama chiar si tot mi s-a parut dificil. Ma deranja sa-i spuna copilului ce sa faca, sa-mi schimbe aranjarea farfuriilor in dulap, lucrurilor in sifonier...

Ma gandesc ca poate gasesti o solutie care sa-i convina si ei, fara s-o dai in strada, sa stea totusi fiecare la casa lui.

Iar cu sotul, spune-i verde-n fata ce nu-ti place, ca ei n-o au cu subtilitatile.

 

 

Mami de fetita (1999)si baietel (2004)

[mamini]

Dede, chestia cu musafirii e un amanunt. unul care probabil se pierde printre multe altele...ti-am mai spus: nu te certa pentru asta. uneori un gest e mai elocvent decit o cearta. lasa-l cu copiii o dupa-amiaza, fara alte obligatii, fara sa stie de tine- nu-i va place.

te-ai intoarce la serviciu- nu ti-ar fi mai usor, te-ai refugia in munca ta. nu e o solutie. bucura-te de Medeea, munca te asteapta.

eu cred ca rezolvarea nu va veni din afara- nici de la serviciu, nici de la loz in plic, nici daca se muta bunica, nici daca tu te lupti cu intreaga lume...

pune ordine in lucruri. discuta deschis, fara nervi, fara amenintari, fara scandal. eu cred ca problema voastra cea mai mare e lipsa de comunicare, care dateaza, dupa cum spui, de la inceputurile casniciei. daca devii independenta nu vei rezolva problema, nu te va mai durea nimic, dar nici nu vei mai simti nimic frumos...o casnicie fara iubire nu e de nici un folos nimanui- nici parintilor, nici copiilor.

eu zic ca daca va iubiti, o sa gasiti dincolo de neajunsuri si probleme puterea sa o luati de la capat intr-un mod in care sa fiti amindoi multumiti. unul numai "sunny side up" si unul cu nasul in rahat...nu merge.

stiu ce vorbesc. uneori e nevoie sa cobori f adinc inainte de a te ridica. si trebuie sa pierzi totul sau sa fii la un pas de asta ca sa intelegi ce ai.

proximitatea ascunde uneori calitatile celor de linga noi- barbatii in special au o astfel de problema, dar nici femeile nu-s imune la boala asta. poate ca nu isi da seama ce norocos e ca te are. dar asta e problema lui, nu trebuie sa fie a ta, sau a voastra. trage-l de mineca!

dar daca nu se poate si nu se poate, intr-o casnicie fara iubire si/sau fara respect nu merita sa stai. nici de dragul copiilor( te vor dispretui mai tirziu pentru asta), nici de gura lumii...femeile cu "vocatie de martir", care "se sacrifica" pt copii sau Dumnezeu stie ce, ajung batrine, acre si obosite inainte de vreme, cu sufletul gol, birfind intreaga lume si judecindu-le pe cele care au mai mult decit au avut ele curajul sa doreasca.

cel mai important este sa intelegi ca meriti sa fii respectata si iubita. si sa nu accepti sa fie altfel.asta inseamna sa fii tare si hotarita, nu rea.

eu iti doresc intelepciune si diplomatie, aveti o familie frumoasa si sunt convinsa ca veti reusi sa iesiti la un liman, chiar daca va presupune multa rabdare si uneori re-educarea unor vechi obiceiuri- ale lui de a cere prea mult si ale tale de a oferi prea mult si a te multumi cu prea putin. comunicati cit mai mult, in toate felurile. o sa gasiti o cale.

succes.

M

[acusor]

"Ideea e ca nu prea mai comunicam cu sotul meu, si nu mai am nici chef sa deschid o discutie serioasa cu el."

Dede, parerea mea e ca trebuie sa-ti gasesti cheful de a discuta. Intotdeauna discutia e singura solutie de a afla ce gandeste cel de langa tine. Acum e cel mai bun moment sa discuti cu el. Daca lasi sa treaca momentul, te complaci in situatie si te sacrifici de dragul copiilor.

In rest, Mamini a pus punctul pe I.

 

 

 

Pupici

Andreea si bebe Teo (26.08.2005)

Poze

Cat de mari suntem

[dpop]

din experienta proprie vreau sa iti spun (de fapt ti-au mai zis si altele inainte, dar consolidez punctul lor de vedere) ca o mare greseala e mutarea bunicii la voi, de care e f greu sa mai scapi acum. eu am o experienta ff urata de genul acesta, si nu statea la noi, ci in scara vecina in apartamentul ei, dar pentru asta tot era infiorator. ma rog, acuma sunt in alt oras, dar brrrr ... ce ma bucur ca am scapat!

si apoi, fara comunicare, ce vrei sa rezolvi cu sotul tau? daca stai imbufnata in coltul tau, nu rezolvi nimic. e mai greu pana-ti iei inima in dinti si pornesti conversatia, ca apoi merge de la sine. dar faza cu prietenii nu mi se pare chiar asa de exagerata, poate a vrut sa le ofere "good time". o sa-ti spuna ceva gen ca trebuia sa fi mers si tu cu ei, daca puteai.

[delia grozav]

Multumesc mult pentru tot ce ati scris.

Ma asteptam doar la raspunsuri de genu : e bine, nu e bine.

Dar vad ca am primit intr-adevar niste raspunsuri utile.

Mai tin sa precizez inca ceva despre bunica. Ea avea datorii cand a murit bunicul, si-a vandut apartamentul ei si-a acitat datoriile si noi ne-am luat un apartament mai mare. Nu au ramas bani sa isi ia o garsoniera.

Plus ca pe atunci era tare bolnava cu inima si a fost diagnosticata cu cancer. Cu inima si-a revenit destul de bine si cancer nu cred ca are ca se simte destul de bine si a trecut 1 an si ceva de cand i s-a zis ca il are. Si nu vrea sa o duc la doctor sa i se spuna verde in fata daca are sau nu, mai ales ca se simte bine.

Deci e a noastra si nu am unde sa o trimit.

Cu sotul meu cu siguranta o sa am o discutie foarte serioasa zilele astea. Ma bucur ca nu am deschis-o cand eram foarte nervoasa, dar el simte ca fierb ceva si nu prea are curajul sa intrebe. Simte ca a intins coarda prea tare.

 

 

http://photos.yahoo.com/ph/gdelia1313/my_photos

 

dede, Adi 4ani si Medeea 27.07.2005