vreau si eu un "dus rece"!

[ilona77]

buna,

 

de o saptamana am descoperit forumul acesta si in fiecare zi citesc ce ati scris si ce povesti de viata sunt in jurul meu, al nostru. m-am decis foarte greu sa scriu si eu, mai ales ca sunt multe subiecte asemanatoare, sunt povesti mai dureroase si mai pline de durere decat a mea. cand va citesc, mi se pare ca gasesc rezolvarea situatiei mele, dar imediat imi incoltesc neincrederea si frica in minte. povestea mea e comuna si simpla in fondul ei, ideea este ca eu am nevoie de un "dus rece" sa ma trezesc, sa ma inteleg si poate sa iau decizia potrivita.

 

sunt casatorita de 5 ani, iar sotul mi-l cunosc de 9 ani. nu pot spune ca a fost dragoste la prima vedere, nici ca inceputul a fost frumos sau deosebit. analizand acum, imi dau seama ca nu a fost nici chiar atat de placut. eram studenta cand l-am cunoscut, eram cu alt baiat la vremea respectiva, dar acesta era student intr-un alt oras, iar eu, desi credeam ca il iubesc, am inceput sa "ii fac ochi dulci" actualului meu sot. initial, a fost doar un flirt din partea mea, ma facea sa ma simt bine si admirata, apoi, mi-am spus ca sunt prea tanara sa accept o relatie la distanta si am inceput relatia cu sotul meu, fara insa sa il anunt pe cel din celalalt oras. stau si acum si ma intreb daca l-am iubit pe cel de atunci, daca m-am implicat in relatia cu actualul sot numai ca sa nu fiu singura pt ca, sincera sa fiu, nu stiu daca l-am iubit. poate l-am iubit si am uitat, ideea este ca eu nu imi amintesc. am facut dragoste pt prima data cu el si am ramas impreuna, daca va spun de ce veti rade si ma veti condamna, dar asa gandeam la vremea respectiva, Doamne ce minte naiva puteam avea! a fost o relatie nu tocmai frumoasa, a avut mai multe coborasuri de cat suisuri, am luptat pt el si stau si ma intreb de ce si mai ales pt ce, pt ca nu stiu daca il iubeam. apoi, din cauza situatiei nu tocmai roz (mi-a spus sa imi caut pt altul pt ca el vrea sa plece din tara si nu vrea o relatie serioasa, desi eram impreuna de 3 ani) mi-a cautat si am gasit. credeam ca acela era cel pe care il doream, dar m-am inselat pt ca faceam comparatii cu actualul sot si pt ca, nu am putut sterge totusi cei trei ani. cand a vazut ca l-am parasit a inceput sa ma sune, sa imi scrie sa ma implore sa ma intorc si eu am facut-o, m-am intors si desi nu il iubeam, desi ma durea inima si stiam ca nu e alegerea cea buna, am hotarat se ne casatorim. nu spun ca nu este un om bun, intelegator sau care nu ma iubeste, ma iubeste, dar o face in felul lui, ideea este ca eu imi doream un alt fel de sot. la o luna dupa ce ne-am casatorit i-am spus ca am facut o greseala, dar ca nu mai pot da inapoi. a tacut si am continuat sa ne comportam in societate si in fata cunoscutilor, rudelor si prietenilor ca o familie iubitoare. am avut apoi ideea "stralucita" de a face un copil poate asa imi voi da seama de faptul ca il iubesc (nu regret faptul ca am o fetita, e cel mai minunat lucru din viata mea), dar nu a fost asa. apoi, a reinceput sa aduca in discutie ideea emigrarii (am uitat sa spun ca in timpul cat am fost prieteni aceasta era ideea lui de baza si de aici porneau majoriatea certurilo). am spun ca eu nu plec, am plans, ne-am certat groaznic, dar nu a cedat pt ca aveam fetita si stia ca nu voi pleca. de cand am inceput actele pt emigrare am inceput sa avem probleme si mai mari: eu tot timpul nervoasa, plangand, nemultumita, cu depresii, dar incercam de dragul alor mei si al cunoscutilor sa bravez. am incercat tot timpul cat a durat procesarea actelor sa aman cat mai mult sau sa evit plecatul si nu am reusit. tot atunci m-am indepartat si mai mult de sotul meu, ma enerveaza uneori atat de mult incat imi vine sa plec, mereu il apostrofez, mereu sunt nemultumita, iar el tace si spune "iti va trece". nu accepta ideea ca avem probleme in casnicie si ca suntem doi straini: eu nu mai sunt atrasa nici sexual de el, facem sex nu dragoste si asta rar si "pe fuga" sa nu spuna ca nu e chiar nimic, de cand am ajuns aici am devenit trista, plang mult, stau mai mult in casa, nu ma pot adapta, nu pot sa cred ca sunt atat de departe si de singura, am depresii si atacuri de panica, mi-e frica uneori si de mine. el e alaturi de mine, nu pot spune ca nu, la inceput a crezut ca e trecator, acum cand vede cum sunt a incercat sa se apropie mai mult, dar eu nu mai vreau. vreau sa il stiu aproape de mine cand simt ca nu mai pot, cand am impresia ca voi muri de durere, dar cand imi trece il resping. el stie ca eu nu il iubesc, sau cel putin asa cred eu ca nu il iubesc, am discutat cu el, dar mereu imi spune "probleme ai tu, eu nu am" si cu asta termina discutia.

ce pot face?? am vrut sa divortez, dar aici nu pot, sunt singura, deocamdata studenta, fara posibilitati materiale, cu un copil mic, un copil care isi iubeste tatal enorm. nu vreau sa o privez pe fetita mea de lipsa tatalui, nu vreau sa creasca doar cu mama ei, m-as intoarce in tara, dar acolo nu mai am nimic, in plus, nu vreau sa ii iau fetitei mele sansa unei vieti mai bune aici, pt ca sunt convinsa ca aici ii va fi mai bine, insa in acelasi timp, nu vreau sa imi irosesc tineretea intr-o casnicie de compromis.

uneori imi spun ca poate il iubesc, uneori imi spun ca trebuie sa fac eforturi si o iau de la capat: il seduc, il sarut, ma asez in bratele lui si imi spun in minte ca acum va trece si ca va fi bine, dar nu este desi imi doresc ... cred ca intelegeti la ce ma refer.

nu este o alta persoana la mijloc, niciodata nu a fost, nici din partea lui si nici din partea mea.

ce sa fac??? va multumesc

 

Acela care nu se iubeºte pe sine însuºi nu stãpâneºte nimic pe lumea asta

[monagan]

ce sa faci?

Pai....

Ai un sot care te iubeste si o fetita minunata, care are nevoie de voi, de dragostea voastra. De ce nu incerci sa privesti si spre partea pozitiva a lucrurilor,lasa trecutul deoparte. Ce a fost a fost. Nu putem trai din amintiri.Sint convinsa ca sotul tau are multe calitati. De ce nu incerci sa i le descoperi, incet, treptat, cu rabdare.

Cred ca este greu, mai ales ca esti acolo, departe de casa, dar gandeste-te ca ai posibilitatea de a avea o viata mai buna. Daca te intorci aici nu mai ai nimic(dupa cum ai spus), asa macar ai o sansa. Acorda-ti aceasta sansa, ca poate merita si nu lua decizii pripite.Poate cu timpul o sa inveti sa-l iubesti. Asta numai tu poti hotari, dar ma repet, incearca si nu lua decizii pe care sa le regreti.

Asta e parerea mea. Mult succes si o [flo] de la mine.

 

 

MG [flo]

[michelle7]

Primul gand care mi-a trecut prin minte a fost " daca ai intrat in hora trebuie sa joci" . Din ce spui tu am inteles ca nu ai ce sa-i reprosezi ,doar ca nu-l iubesti. Adica viata copilului tau e una buna nu? tatal o iubeste, e liniste in casa , va respectati reciproc si casnicia e casnicie? doar ca e lipsita de pasiune din partea amandurora si de dragoste din partea ta. Eu n-am nici un sfat pt tine ca ma depaseste subiectul.Tot ce pot sa-ti spun e ca sunt sanse majore sa nu gasesti niciodata marea dragoste pe care o cauti , chiar daca ar fi sa-l parasesti azi .

 

 

 

 

[tomecica]

SUNT DE ACEEASI PARERE CU MICHELLE SI MONAGAN si as mai adauga un lucru : se intimpla foarte des ca 2 oameni sa se casatoreasca din dragoste [ o dragoste nebuna , pasionala ] dar cu timpul si odata cu aparitia anumitor probleme mai mici sau mai mari ce de regula in fiecare casnicie apar , sa ajunga ca acea dragoste sa se transforme in obisnuinta si in compromisuri. Si acea dragoste nebuna sa se transforme intr-un calvar.Asa ca stai tu si cintareste mai bine lucrurile si pune in balanta , pe de o parte dragostea fetitei tale si a tatalui ei pt ea , calitatile lui , linistea caminului vostru , si multe alte avantaje pe care le-ai enumerat mai sus , si pe de alta parte posibilitatea ca POATE vreodata vei intilnii marea dragoste dar ca nimeni nu-ti garanteaza ca va dura la nesfarsit. SI NU UITA SA IEI IN CALCUL SI FETITA VOASTRA.

 

Eu daca m-as afla in situatia ta iti spun sincer ca NU AS DA VRABIA DIN MANA PE CIOARA DE PE GARD.

 

Iti doresc numai bine si o viata cit mai frumoasa alaturi de FAMILIA TA.

IN LUMEA ASTA NIMENI NU E PERFECT[pup]

 

luminita:mami de 2 scorpiute;ADRIANA-STEFANIA[7 ani] si ALEXIA-MARIA [1 an]

 

" ASA CUM APA NU POATE RAMANE IN VARFUL MUNTELUI , NICI SUPARAREA NU POATE RAMANE INTR-UN SUFLET MARE"

LAO TZE

 

fotografii si DESENELE ADRIANEI

[michelle7]

 

Eu daca m-as afla in situatia ta iti spun sincer ca NU AS DA VRABIA DIN MANA PE CIOARA DE PE GARD

 

Exact la asta m-am gandit si eu cand i-am raspuns. Ce am descoperit ( cu tristete odata cu trecerea anilor ) e ca cu cat ti se deschid ochii mai mult, cu atat e mai greu sa ajungi sa iubesti cu pasiunea din filme. Multe femei( si barbati cred) se agata de sentimente pierdute, traite in adolescenta si compara iubirile de atunci cu sentimentele adultului si ajung inevitabil la intrebarea : Daca Gigel din liceu mi-era sortit??? ca uite parca Ninel nu ma mai atrage. Eu zic ca daca era invers scenariul cu Ninel iubitul din liceu , situatia ar fi fost aceeasi pt ca nu celuilalt i se datoreaza sentimentele marete , ci raspunzatoare pt ele e disponibilitatea noastra emotionala. Nu stiu daca e regula dar in cazul meu asa e , dragostea adultului e "molcoma" si intretinuta de combustibil diferit de cel care intretinea focul dragostei adolescentine.

 

 

 

 

[Loma]

Draga mea, eu te inteleg f. bine.

 

Ai venit intr-o tara in care nici nu prea te tragea ata sa vii, aici scara valorilor e altfel cladita, oamenii sunt altfel si de multe culori, majoritatea nu prea au timp de prietenii, devin roboti.

Iti marturisesc ca si eu am fost la fel, nu eu am fost cea care am vrut sa vin aici desi motive aveam garla, si noi am avut n-spe mii de discutii insa totusi am avut incredere in sot, de altfel s-a dovedit ca este mult mai intelept decat mine si ia deciziile cele mai bune. Eu zic totusi ca esti norocoasa ca el te sustine.

 

Cand am ajuns aici ne-am adaptat f. greu cam un an, mancarea super naspa si fara gust, gasirea unui job ne-a luat mult timp, mereu eram nervosi, si eu si el, insa niciodata nu i-am reprosat in fata ca am ajuns aici datorita lui si ca am renuntat la tot pentru "nimic" ... in final nu m-a fortat nimeni a fost alegerea mea totusi.

 

Ceea ce vreau sa iti spun este ca nemultumirea asta a ta poate vine si din faptul ca venind aici multe asteptari ti-au fost spulberate... si acum dai vina pe sotul tau, cum si eu faceam insa nu ma exteriorizam, sa nu pun mai multa presiune si pe el.

 

Poate sunt pe langa ceea ce te doare pe tine, insa din moment ce nu ai nici o alta varianta si cum si tu zici nu mai ai la ce sa te intorci, eu zic sa-ti iei gandurile de intoarcere si incepe sa te bucuri de ce este in jurul tau, sa vezi si partea buna a lucrurilor, ai o mare realizare - fetita care are nevoie de amandoi parintii, si sotul care are rabdare cu tine si e chiar suportiv eu zic ca e lucru mare, sa stii ca oameni perfecti nu gasesti....ma rog intr-o oarecare masura sunt ok insa au alte lipsuri, ... nu iti spun ca trebuie sa te resemnezi cu situatia ta insa sunt sigura ca mai sunt si lucruri bune pe care tu acum departe de cei dragi nu mai esti in stare sa le vezi, sa le descoperi si sa te bucuri de ele.

 

Eu iti recomand sa faci mai multe lucruri care iti plac, sa mai "uiti" de dorul de acasa si cei dragi, si nu te lasa prada tristetii.

 

Incearca sa-ti faci prietene, sunt multe romance de treaba in Canada, discuta cu ele, iesiti la intalniri, distractii, mai discuta cu ele o sa vezi ca viata nu e numai roz peste tot, mai sunt si momente grele peste care trebuie sa trecem.

 

Loma

[tomecica]

Nu zic ca dragostea nu-i importanta intr-o casnicie [relatie] , dar daca nu exista RESPECT , INTELEGERE , PRIETENIE , COMUNICARE , degeaba ........niciodata o relatie nu va fi la fel ca " la inceput " .

si din cite ai spus tu , eu am tras concluzia ca ai un om de nadejde linga tine , care va iubeste si vrea sa-si pastreze familia asa cum este. si asta e foarte important

 

luminita:mami de 2 scorpiute;ADRIANA-STEFANIA[7 ani] si ALEXIA-MARIA [1 an]

 

" ASA CUM APA NU POATE RAMANE IN VARFUL MUNTELUI , NICI SUPARAREA NU POATE RAMANE INTR-UN SUFLET MARE"

LAO TZE

 

fotografii si DESENELE ADRIANEI

[G-ela]

Draga Ilona,

 

Nici pe departe nu sunt in masura de a-ti da un sfat caci am si eu demonii mei cu care ma lupt, ca fiecare dealtfel. Nu stiu cat de mult crezi in divinitate, eu iti spun ce ma ajuta pe mine si imi da pace. Eu ma rog de lumina, pentru sufletul meu si pentru cei din jurul meu. Ai sa gasesti multe raspunsuri daca vei crede, ai sa afli ca de multe ori binele incepe cu tine; pana la urma tot zbuciumul uman se margineste la relatia noastra directa cu Dumnezeu. Noi suntem neputinciosi in toate, dar mereu trebuie sa cerem ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa ne scape de ispite si de toata povara pe care o simtim si sa ne ajute sa gasim raspunsul, Lumina, calauza.

 

Nu stiu exact ce inseamna « dusul rece » pe care ti-l doresti, nu este relevant din mesajul tau; am inteles totusi ca niciodata nu ti-ai dorit ca sotul tau sa-ti fie « sot » pentru ca simti ca de fapt nu l-ai iubit si nu-l iubesti si parca altcineva ti-a hotarat rolul de sotie, tu ai fost un spectator dar totusi ai acceptat sa joci in piesa.

 

Te simti singura? Te inteleg, cu totii suntem intr-un fel, dar roaga-te sa stii ce vrei. Fara asta vei pluti vesnic in deriva, vei fi mereu nemultumita, mereu simtind ca-ti lipseste ceva. Si daca totusi ai alturi de tine ceea ce vrei si ai nevoie? …intreb si eu umil ca si.. Ghika sau altii care au intrebat inaintea mea…si daca Dumnezeu exista?

 

cu speranta

 

 

 

[Elise]

ilona...

daca am inteles bine, principalele tale probleme sint:

1 - nu-l iubesti (deloc) pe omul de langa tine

2 - nu-ti place noua ta tara, dar deloc.

 

1. In ce-l priveste pe sotul tau... nu cred ca nu-l iubesti.

Pentru ca indiferenta nu presupune nici un conflict.

Daca ti-ar fi perfect paralel, nu te-ai stradui sa il ranesti, sa il respingi, sa ii explici....

Pur si simplu l-ai trata ca pe un de facto si atit.

N-ai avea motiv sa lovesti in el, sa il chemi si apoi sa il indepartezi....

 

Tind sa ii dau dreptate si sa cred ca tu ai o problema - probabil faci din el proiectia tuturor neimplinirilor tale.

Pentru tine, el reprezinta diferenta dintre ce ai visat si realitate.

 

Diferenta asta cred ca e un shok pt. toata lumea.

Nu numai pt. tine.

Numai ca nu toata lumea cauta vinovati.

Tu ai cautat si l-ai gasit: sotul tau.

 

In locul tau as cauta consiliere... singura nu cred ca poti sa treci peste asta.

 

 

 

2. Tara... care ar fi fost varianta ideala?

Romania?

Te-ai uitat un pic la oamenii de pe strada, din Romania?

La oamenii din metrou, din tramvaie, bulucitit pe scarile autobuzului?

Nu ti se pare ca au toti aceeasi expresie cenusie, si aceleasi vesnice papornite cu cartofi, si aceeasi resemnare pe fatza?

Nu dati cu pietre, dar mie de multe ori mi se pare ca fetzele celor din jur arata ca si cum ar fi deja jumate morti.

Sau amortiti.

Si aici nu ma refer la copii sau adolescenti, care constituie inca o pata de culoare.

Ma refer la adulti. La oamenii de virsta mijlocie...La batrini.

Ca si cum doar inertia ii mai tine in viata. Si probabil doar inertia ii mai tine.

Si grijile.

Asta e tara ideala pentru tine ?!

Pot sa te intreb de ce?!

 

Elise

[numai_eu]

Ilona ai scris "tot atunci m-am indepartat si mai mult de sotul meu, ma enerveaza uneori atat de mult incat imi vine sa plec, mereu il apostrofez, mereu sunt nemultumita, iar el tace si spune "iti va trece". nu accepta ideea ca avem probleme in casnicie si ca suntem doi straini: eu nu mai sunt atrasa nici sexual de el, facem sex nu dragoste si asta rar si "pe fuga" sa nu spuna ca nu e chiar nimic, de cand am ajuns aici am devenit trista, plang mult, stau mai mult in casa, nu ma pot adapta, nu pot sa cred ca sunt atat de departe si de singura, am depresii si atacuri de panica, mi-e frica uneori si de mine. el e alaturi de mine, nu pot spune ca nu, la inceput a crezut ca e trecator, acum cand vede cum sunt a incercat sa se apropie mai mult, dar eu nu mai vreau. vreau sa il stiu aproape de mine cand simt ca nu mai pot, cand am impresia ca voi muri de durere, dar cand imi trece il resping.

Of, ma recunosc atat de bine in ceea ce ai scris aici. Exact asa faceam si eu inainte de plecarea sotului meu, plecare in interes de serviciu, absolut justificata de altfel. Orice ar fi facut nu era bine, daca nu era langa mine nu era bine ca nu tinea cont de nevoile mele, daca era iar nu imi convenea si nu vorbeam cu el. Din ce ai scris inteleg ca asta este si atitudinea ta. Si prin experienta personala, avand acum si cateva sedinte de consiliere in spate, tind sa ii dau dreptate Elisei: faci din el proiectia tuturor neimplinirilor tale, si din cauza asta ai tendinta sa il respingi. Cat de bine comunicati voi? Nu cumva astepti de la el sa vina cu solutii la toate problemele tale? Incearca intai sa te regasesti pe tine, si eu as cauta consiliere, nu astepta sa se petreaca ceva ireparabil ca sa accepti ca intr-adevar tu ai o problema.

Nici eu nu cred ca nu il iubesti, dar daca vezi in el cauza tuturor neimplinirilor din viata ta, inconstient incerci sa respingi ceea ce crezi ca iti face rau. Iar tara cred ca nu iti place si o respingi pentru ca simti ca nu a fost decizia ta cea de a pleca acolo. Cum au spus si fetele inaintea mea, fa comparatii cu Romania, vezi ce sanse aveai aici si ce sanse ai acolo, unde iti poti crste copilul mai bine? Si atunci nu o sa-ti mai para totul asa de negru.

Iti doresc mult succes!