ceraseluta Publicat Februarie 12, 2006 Raport Distribuie Publicat Februarie 12, 2006 Buna dimineata tuturor.O noapte deplina aici in Bucuresti,o noapte obisnuita de februarie ,in care tinerii poate deja viseaza la apropiata "zi a indragostitilor".Iarna afara,iarna si in sufletul meu.Niciodata nu mi-a placut iarna cu toata corvoada ei ;zapada gri,mocirla ascunsa prin gropile strazilor,soferi grabiti care improsca zloata pe paltonul tau abia scos din curatatorie.Eu cred ca iarna are locul ei,la munte,la bunica care face focul in soba de pamant si nu in ultimul rand de sarbatori.Daca ar fi dupa mine as comanda zapada in Bucuresti doar de sarbatori.Inainte ma incalzea gandul ca timpul o sa treaca repede si imi faceam un calendar de carton in care in fiecare dimineata cand ma trezeam mai taiam o cifra din lungul sir al lunilor de iarna.Acum nu mai fac acel calendar.Acum mi-e absolut frica sa-mi dau seama in ce zi suntem ,nici nu vreau sa stiu.Pentru mine timpul s-a orpit in loc acum o luna cand tata a fost diagnosticat cu cancer hepatic metastazat.De ce am ales sa-mi spun povestea pe un site despre copii? Raspunsul se regaseste intr-o uimitoare poveste de dragoste,una din miile de povesti spuse si nespuse,poate prea banala,poate prea complexa. Acum 10 ani cand am plecat din oraselul de provincie care nu-mi oferea nici o perspectiva m-am jurat ca nu ma voi intoarce decat invingatoare.Pe mama am lasat-o cu lacrimi in ochi si sfasiata de durere ca nu m-a putut convinge "ca ceaiul si painea" pe care mi le oferea dansa doar sa stau cu ei acolo nu m-a satisfacut.Eu sunt febletea "lu` tata" - "lasa tata, du-te tu acolo si daca tu vei fi fericita vom fi si noi" Oare ce o fi inteles tata prin fericirea pe care mi-am promis-o? Oare ce am lasat eu sa se inteleaga atunci cand am plecat? Poate nu voi stii niciodata. Vara trecuta m-a rugat bunica sa vin sa o ajut sa faca tuica.Abia tarziu am inteles ca ea nu ma vroia neaparat ajutor de nadejde la preparatul licorii,pur si simplu m-a vrut pentru ea cateva zile pentru care i-am fost recunoascatoare." Si ia zii mamaie,ia mai povesteste matale cum s-a cunoscut mama cu tata? Cum a fost la nunta? ---Aaa,pai iaca cum sa fie,a fost o nunta de poveste si asa mandra am fost ca eu vadana am participat la nunta si asa se mai falea cuscra cu nor`sa,i-am zis la cuscra,cuscra fata ca a mea ,copila de 20 de ani,cuminte cu liceu nu mai gaseai dumneata pentru baiat.Da de ce cuscra nu l-ai insurat mai devreme ca iaca are 30 de ani de-amu.Si ea de colo,deh ma cuscra,toate de la soarta ,daca asa a destinuit cel de sus ca ei sa se cunoasca si sa se iubeasca.Si asa a fost s-au iubit pana in ziua de azi ca mama-ta tot timpul zice ca nu stie ce s-ar face fara el." Si frumoasa a mai fost povestea lor de dragoste,inceputul altor povesti de dragoste la fel de frumoase.Dragostea de dumnezeu,dragostea pentru frumos,cinste ,loialitate,incredere.Ea fata de la tara ,el baiat de la oras ,ea timida,el mai dezghetat."Lasa mami,stai tu acasa si ai grija de fete ca ne-o descurca noi.Fetele sunt fragile,au nevoie de educatie si cine o face mai bine decat mama?" Poate de asta mi-am petrecut copilaria vazund-ul foarte rar pe acasa."Mami dar noi de ce nu ne ducem la iarba verde?-- pai numai noi trei mami?stii bine ca fara tati nu are nici un farmec.---oh iara canta la nunta nu-i asa?---Da Cela,are si azi si maine nunta"Si viata s-a scurs linistita intre week-end-urile lui tata in care era ocupat cu vre-o cantare la nunta si putinele ore in care ne vedeam cand venea acasa de la scoala,obosit si nervos caci nu putea sa-si faca elevii sa inteleaga ca si muzica isi are rostul ei--sa se odihneasca pentru ca seara mergea sa cante la un restaurant.Nu m-am intrebat niciodata cum reuseste sa munceasca 16 ore pe zi,sapte zile din sapte,eram prea preocupata sa-mi desavarsesc personalitatea si sa nu-l fac de rusine. Rebeliunea din `89 m-a prins in liceu.Treptat, treptat profesorii au fost trimisi la zidul rusinii,Nuntile s-au rarit,traiul devenise din ce in ce mai greu.In 93 am terminat liceul.Am crezut ca am aripi sa zbor incurajata fiind de indemnul lor de a-mi face "un rost" M-au trimis la facultate si stiu ca usor nu le-a fost mai cu seama ca din anul 2 si sora mea a plecat la studii.Atunci am inteles ca zilele copilariei mele erau numarate si poate nu m-as fi simtit atat de pierduta si descurajata daca as fi crescut in nevoi.Dar mi-au lasat sa cred ca in ei oricand voi gasi un sprijin,oricat de greu mi-ar fi fost.In ultimul an de facultate tatalui meu i s-a luat catedra de muzica.Atunci mi-am zis ca eu trebuie sa fac ceva cu viata mea,ca nu mai am cui sa cer ajutor.M-am angajat ospatar,infernala munca,licenta batea la usa,sora era bolnava,mama si tata abia mai aveau motiv sa deschida frigiderul.In week-end mergeam la banca sa-i virez niste bani soramii si la 2 saptamani mergeam acasa.Innebuneam de durere cand imi vedeam parintii in nevoi si ma uitam la mama si la tata cum se rusineaza ca fac piata,ca platesc facturi.Atunci am inteles ca rolul de copil s-a terminat si ca mi-am asumat o raspundere noua,Partinte pentru proprii mei parinti,si cred ca nu este durere mai mare pentru un parinte decat sa fie pus in situatia de a nu-si putea ajuta prorii copii.Curand am inceput sa ma descurc din ce in ce mai bine si nu m-a motivat decat gandul ca trebuie sa fiu o invingatoare.Cu noua responsabilitate mi-a fost greu sa-mi intemeiez o familie ,si pentru ce imi spuneam? eu am deja doi copii (mama si tata) care ma iubesc si-ii iubesc.Lor am sa le dau tot ce-i mai bun.Si anii iara au trecut cu planuri si vise marete. De acum totul s-a terminat.Ratiunea mea de a fi,existenta mea linistita,universul meu ,toate s-au zdruncinat.Eu nu voi pierde un parinte eu voi pierde un copil,pentru care am muncit,pentru care m-am sacrificat,ca orice parinte pentru copilul lui.Nu am adus pe lume copii dar am inteles ce minunat e sa fii parinte.Ce satisfactie ai atunci cand vezi bucuria din ochii copiilor ,in speta parintii mei atunci cand le faci viata mai usoara,cand stii ca cele 20 de ore petrecute la munca nu au fost in zadar,cand stii ca orice sacrificu ti se pare marunt atunci cand ai pentru cine sa-l faci.Poate ca asta e pedeapsa de la dumnezeu ,cum spune mama,ca am intors natura lucrurilor si oare cum sa pot sa o fac a intelege ca eu nu-mi mai regasesc echilibrul,ca nu am de ce sa ma agat,ca toate mi se par doar praf adus de vant,ca a trecut prea mult timp si ca am uitat sa mai exist pentru mine insami,ca nu vreau sa schimb NIMIC din ce am acum,ca nu vreau un alt viitor. As mai scrie dar mi-e sa nu intrec masura plictisului.Oricum vreau sa revin pentru niste sfaturi.Va multumesc mult pentru atentie. cela Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
nematics Postat Februarie 12, 2006 Raport Distribuie Postat Februarie 12, 2006 Parc-ar fi un text din revista "Povestiri adevarate"... sa-i scriem noi continuarea? " Cita luciditate, atita drama - Camil Petrescu" Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ange Postat Februarie 12, 2006 Raport Distribuie Postat Februarie 12, 2006 ceraseluta,buna dimineata! trist "mesajul" tau.trist tare... L-am citit cap-coada cu mare atentie si fara sa ma plictisesc o sec. Te inteleg perfect.Durerea si gandul ca ai sa pierzi un parinte a pus stapanire pe tine si gasesc perfect "nornal" ca totul se prabuseste peste tine...ca totul este gri... Cunosc durerea pierderii unui parinte...Este sigur ca nu ai sa te resemnezi niciodata,in schimb ai sa ajungi sa inveti sa traiesti cu amintirea,cu golul pe care ti-l va lasa in urma,cu durerea care se va "diminua" cu trecerea timpului... Nu-ti doresc decat sa fi curajoasa si "profita" de fiecare minutel pe care-l petreci langa parintele tau drag. Te asteptam cu vesti si nu uita ca aici gasesti intotdeauna prieteni pe umarul carora poti sa-ti pleci capul ori de cate ori simti nevoia. Curaj! ange,mamica de 2 ori foto povestea Maiei povestea lui Robert Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
golden Postat Februarie 12, 2006 Raport Distribuie Postat Februarie 12, 2006 Sunt anumite suferinte in viata greu de descris si greu de trecut peste ele.Gandeste-te insa, viata are un anumit ciclu,batranetea si boala nu apar ca din intamplare ci ca un rezultat al uzurii si al timpului. Cred totusi ca,fara a stirbi din dragostea pentru ai tai, copii tai,cei adevarati, de-abia acum vor veni si vor avea nevoie de energia si dragostea ta. Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Lory2014 Postat Februarie 12, 2006 Raport Distribuie Postat Februarie 12, 2006 Cela m-a impresionat mesajul tau. De fapt povestea ta. Nici nu stiu daca tu astepti sfaturi sau doar cativa oameni dispusi sa te asculte, sa-ti fie aproape. Sfaturile oricum sunt greu de oferit in conditiile acestea. Tot ceea ce as putea sa-ti spun...bucura-te de "copiii" tai. Arata-le iubirea ta neconditionata, iar cand va veni momentul sa va despartiti roaga-L pe Dumnezeu sa le vegheze somnul. Sa fii puternica si dedicata si loiala, mereu! Sunt calitatile tale... Te pup..numai bine! Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
lulu75 Postat Februarie 12, 2006 Raport Distribuie Postat Februarie 12, 2006 Foarte impresionanta povestea ta. Sa iti dea Dumnezeu puterea sa mergi mai departe si sa treci cu bine peste acest necaz. Iti inteleg durerea pt ca si eu am una asemanatoare in acest moment. Vad cum fericirea copilului meu de a avea langa el ambii parinti se destrama. Luminita si [copil] Andrei Tudor (16 august 2005) Bazar pt Alex Andrei id="red">id="size1"> Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
diadaniela Postat Februarie 12, 2006 Raport Distribuie Postat Februarie 12, 2006 Si pe mine m-ai impresionat !Sa dea Domnul sa fi puternica si curajoasa. PS: Nu lua in seama comentariile rautacioase! ,,Iaca si eu pe aici ma bag in seama...poate invat si eu cate ceva de la cineva...sau mai invata si altii de la mine,, Dana Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
roxana1974 Postat Februarie 12, 2006 Raport Distribuie Postat Februarie 12, 2006 povestea aceasta este una despre legea firii, careia ne supunem toti si nu putem sa schimbam nimic, e soarta copiilor sa-si ajute si apoi sa-si piarda parintii, dar e soarta lor sa faca si ei copii, la randul lor, copii care ii vor ajuta si ii vor bucura la batranete... Serbanica talharica ce-si face omu' cu mana lui se numeste lukru' manual [^]...id="red">id="size1"> Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ceraseluta Postat Februarie 12, 2006 Autor Raport Distribuie Postat Februarie 12, 2006 Va multumesc tuturor pentru gandurile bune.Cateva persoane ar crede ca m-am apucat sa istorisesc doar din dorinta de a atrage simpatii sau mai grav mila si compasiune.Sunt calita indeajuns incat sa trec peste comentarii rautacioase.Nu am vrut decat sa explic un simplu fapt de viata.Poate daca as fi continuat firul povestirii nu ar mai fi sunat asa de persuasiv.Am fost obosita azi noapte,iar acum cu permisiunea dumneavostra am sa incerc sa reiau cateva idei si sa finalizez cu cateva rugaminti. Tata a fost depistat in urma cu aproape 2 ani, HCV.Mi s-a prabusit cerul in cap.luni de cercetari pe internet,luni de analize si para analize, drumuri Severin-Bucuresti.Tot ce mai simt acum la aproape doi ani de la diagnostic este ura,un sentiment acut de vinovatie,intrebarea retorica fiind acceasi "oare a gresit doctorul? oare as fi putu sa fac mai mult?"Acum a trecut o luna de cand a fost diagnosticat cu tumora hepatica gradul III,tumora adaugata la ciroza deja existenta, se pare, si de care nimeni nu a avut cea mai vaga idee in perioada in care tatalui meu i se faceau analize (pierdute in paienjenisul birocratiei caselor de asigurari care nu ar fi propus tratamentul pentru HCV daca nu ar fi trecut prin toate fazele lor--cretine si doar de ei stiute).Eu la cine sa tip acum cand pana si vocea ratiunii mi-a ragusit?????? la doamna doctor NU STIU CUM de la spitalul colentina care-l chema pentru analize la fiecare 2 luni spunandu-ne ca trebuie sa treaca o perioada de 6 luni de cand a fost depistat virusul????? Care 6 luni??? tata era "virusat" se pare de cel putin 20 de ani.Chiar mai era nevoie de acele 6 luni sa dea frumos la dosarul lor de propunere pentru tratament???Oameni buni,voi acestia care inca mai aveti o sansa sa va puteti bucura de copiii vostri,luptati va rog si urmati acest tratament pentru care eu m-am batut cu morile de vant de aproape 2 ani.Nu faceti dintr-un "naturist" vioara intai in lupta cu acest virus. Eu am obosit.Sunt asa de pierduta incat ai caut tatalui meu motive sa-l iubesc mai putin sa incep sa-l urasc pentru ca imi inchipui ca in momentul in care o sa plece(cam 1 luna ni s-a spus pe 25 decembrie)o sa sufar mai putin.Acum sunt inca in faza de negare( nu pot sa cred ca l-am adus pe tata in Bucuresti acum o luna ca sa ma cert cu cativa doctori si sa-i intreb de ce tata de 2 aproape 2 ani nu are acces la biopsie si viremie---ca sa descopar defapt ca are cancer in ultima faza,e absurd,stupid,)Eu ce sa fac? ma uit la el si astept sa-l vad cazand sau orice altceva care-l va aduce mai aproape de moarte.E totul in regula la el,mananca bine,doarme suficient,nu-l doare nimic,nu-l deranjaza nimic,e nervos ca nu poate merge la serviciu din cauza noastra ca i-am interzis,nu intelege ce-i cu vanzoleala din jurul lui,prieteni ,rude care vin sa-l viziteze mai des.Oare asa arata un om care trebuie sa moara???Si de ce SA TREBUIASCA??? poate pentru faptul ca nu a avut acces la medicatia pentru HCV????O intrebare pe care va rog sa vi-o puneti cu totii atunci cand ezitati sa luptati cu birocratia,cand frica ca unul si altul a avut de suferit de pe urma medicatiei si au fost de preferat gandacii in locul medicatiei pentru care tatal meu acum isi da viata. Defapt asta a fost mesajul a tot ce am incercat sa exprim. Despre tata ce sa zic? Doctorul care pastoreste sectia de hepatologie de la Fundeni mi-a dat o garantie a vietii de o luna,maxim doua.O luna deja s-a scurs am intrat in a doua.El face sedinte de citostatice cate 6 sedinte intr-o sesiune,maine incepe a doua sesiune.Mananca dietetic si tocmai aici intervine rugamintea mea.Eu la sfarsitul saptamanii viitoare o sa-l aduc in Bucuresti ,sa ne mai rasfatam si noi un pic,(sa-i mai dau mamei un ragaz de 2 saptamani ca e obosita saraca )si am o dilema in priviinta mancarii.Cat a stat la mine o luna l-am rasfatat cu ce am crezut eu ca i-ar face bine.Problema apare atunci cand nu mai am inspiratie de meniuri ,cand nici acum nu stiu sigur ce are voie sa manance si ce nu. Dragelor,va rog sa ma ajutati cu sfaturi in privinta meniurilor,oricat de sofisticate sau scumpe ar fi incredientele.Poate ca dumnezeu mi-a ascultat rugile in tot acest timp si va face o minune. Va multumesc mult pentru toata atentia acordata acestui post ,va doresc multa sanatate si promit sa va tin la curent.Doar am cu ce ma mandri,am un "copil" luptator,care neaparat vrea sa apuce sa legene un nepot PS as vrea sa postez un album de familie dar de 2 zile imi da eroare.Stiti cumva o alta modalitate? cela Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
annie_xtreme Postat Februarie 12, 2006 Raport Distribuie Postat Februarie 12, 2006 Ce ciudat vine mesajul tau (rar mai citesc pe aici) tocmai cand eu trec printr o criza cauzata fix de felul asta de gandire care ti a condus tie viatza. Cordonul asta ombilical pe care il inversam in loc sa il taiem si sa mergem inainte... Si nu e drept. NU asta trebuia sa invatam din relatia cu parintii nostri - nu parinti de astia trebuie sa fim pentru proprii nostri copii. Imi pare rau de durerea ta sufleteasca, inteleg ca te simti sfashiata, goala pe dinauntru. Dar nu, nu pierzi un copil. Ai dreptul sa ai proprii tai copii, ai dreptul ca macar acum, in al 25 lea ceas sa te nasti pe tine... Cine pleaca ultimu' sa stinga luminaid="red">id="size1"> [alcool]Scandinavii stiu de ceid="size1"> Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Recommended Posts
Archived
This topic is now archived and is closed to further replies.