Cu ce gresesc?

[Penelopa15]

Sunt tare indurerata si in acelasi timp bulversata. Toata lumea ma condamna ca o sa duc copilul la mama. Ca e prea mic, ca nu o sa aiba dragoste de parinti - ci doar de bunici; e prea departe (Barlad); ca o sa-l vedem rar, etc.

Da e prea mic, are 3luni, da e prea departe, dar ce sa fac daca trebuie sa ma intorc la servici pentru ca nu ne ajung banii si nici nu am eu o mare rabdare, chiar daca e piticotul meu si il iubesc enorm[bibe].

Sotul meu a ajuns sa afirme ca ma uraste.

Ajutati-ma !!!!!!!!!!!

Cu ce gresesc??????????[bang][bang]

 

Hipopotamita&Mihnea

[Susman Mihaela]

Cred ca iti este foarte greu. Si eu am trecut prin asta si te inteleg dar trebuie sa depasesti faza asta de criza.

Eu mi-am crescut copilul singura cu sotul si nu am lipsit o noapte de langa el.

Acum are 2 ani si 3 luni si stau cu el acasa pana la 3 ani. Nu ca as fi o fanatica insa ma gandesc asa:

- acesti ani nu se mai intorc niciodata

- o sa lucrez pe urma toata viata

- sunt o persoana activa si incerc sa-mi fac bucurii(o carte, o barfa cu o prietena, coafor, etc. cazuri cand ma suplineste sotul)

Se poate supravietui, crede-ma.

Eu sunt un copil crescut de bunici pana la varsta scolara(ca multi altii). De mica mi-am jurat ca eu nu o sa-mi parasesc copilul la"bunici".Ca atare , tin mult la parinti dar nu sunt foarte apropiata de ei.

Nu cred ca totusi sunteti muritori de foame si cred ca primesti banii de ingrijire copil pana la 2 ani, nu?

E mai important copilul decat orice.Mie mi se pare foarte mic ca sa-l dai.Eventual stai cu el pana la 1 an si da-l la cresa.

O sa-ti para rau mai tarziu cand vezi ca nu va fi atasat de tine si o sa-i spuna bunicii, mama.

Nu vreau sa te critic dar eu poate am ramas si cu sechele din copilarie desi la bunici mi-a fost bine.

Zici ca nu ai rabdare... Asta vine in timp si nimeni nu se naste invatat.

Cred ca ordinea la tine este ca nu ai rabdare si apoi e serviciul.Un copil necesita timp. sacrificiu, dragoste.Nu te-ai gandit innainte sa-l faci?

Faci cum vrei , e viata ta. Eu oricum ii dau dreptate sotului. Daca el te sprijina...CRESTE-TI VOI COPILUL. Nu se moare din asta. Important este sa fiti sanatosi.

Acum vine primavara, iesi afara mult cu el, te intalnesti in parc cu mamici, iti faci prietene printre ele.

De copil nu poti fugi. Trebuie doar sa inveti sa fi MAMA.

Eu nu as putea sta departe de copil si la anul mai vreau unul.

Si asta dupa ce pana la 1 an jumate nu am dormit o noapte de la cap la coada(colici, dinti , etc.).

Bafta si mai reflecteaza.

De ce "trebuie" sa incepi munca? Nu are cum sa te dea afara si daca lucreaza si sotul si tu iei cele 8 mil. cred s-ar putea trai. Dar aici nu ma bag fiindca fiecare are bugetul lui.

Scuze daca am fost prea directa cu tine!

 

Mihaela si Robert

[michelle7]

pe mine m-au dus parintii la bunici de la 3 luni si pana la 3 ani stateam cu ei doar in weekend. Am aflat asta doar cand am crescut pt ca eu nu mai tin minte nimic.[:D]Cu toate ca nu m-a tinut mama in brate non stop pana la un an ci bunica , tot pe mama o iubesc cel mai mult si parintii mei sunt totul pt mine . Eu zic ca din pc de vedere al copilului nu e o problema ca il cresc bunicii cat e f mic ( ei au mai multa rabdare oricum si-l rasfata.....) dar daca sotul nu e de acord cu mutatul copilului atunci deja e o alta problema care trebuie sa o rezolvati voi doi.

 

 

 

 

[dodo]

Ne-am crescut si ne crestem singuri copiii, fara ajutorul nici unui bunic. Cel mare a mers la daycare de la 6 luni, cea mica de la 10 luni. Cel mare are acum 5 ani si a inceput scoala iar eu lucrez part-time sa am mai mult timp pt. ei (lucrez tot din motive financiare, nu ca nu ne ajung banii, insa avem niste proiecte mai mari si ne trebuiesc si resurse financiare mai mari). Ce vreau sa spun e de fapt ca nici nu concep sa pun capul pe perna fara sa-mi mingii copiii pe capusoare, sa-i sarut de "noapte buna", am stat ca pe ace in spital cind am nascut-o pe cea mica pt. ca nu puteam sa fiu aproape de cel mare, care, desi venea zilnic sa ne vada, ma intreba: cind vii acasa, mami? Nu as putea sa stau fara copiii mei nici o zi, nu i-as lasa nici macar cu bunicii, desi sint convinsa ca ar avea grija de ei, as suferi pt. fiecare zi in care as fi privata de prezenta lor...Nu este zi in care sa nu-i multumesc Celui de Sus pt. privilegiul de-a fi mama si pt. ca am copii sanatosi si reusiti!!!

Sfatul meu este sa nu dai copilul de linga tine, zilele ce le vei pierde nu se vor intoarce niciodata, timpul va trece pe nerasuflate si te vei trezi cu copiii mari fara sa gusti placerile copilariei lor! Banii nu vor ajunge niciodata, asta e lege, insa n-as pune in balanta niciodata banii cu copiii! Cauta sa gasesti ceva de lucru de acasa, pt. un ban in plus, eventual lucrari de la serviciu sa le faci acasa si sa le predai(ca un contract de colaborare), orice, numai nu da copilul de linga tine, esti mama lui si el de tine are nevoie!!![flo]

[marimar]

Penelopa,

Gresesti in primul rind pentru ca TU ai hotarit sa duci copilul la bunici, ai hotarit singura, nu impreuna cu sotul care pare sa nu agreeze aceasta idee.

Sotul tau cum ar dori sa faceti ?

 

Parerea mea este ca da, gresesti, copilul l-ai facut ca sa-l cresti tu nu altii, mai gindeste-te, e atit de mic, are doar 3 luni, la virsta asta ar trebui alaptat si laptele de mama ar trebui sa-i fie singura hrana pina la 6 luni. Se schimba enorm de la saptamina la saptamina, incit daca nu-l vezi o perioada nici nu vei putea sa-l recunosti...

Nu conteaza cit de mult il iubesc parintii tai, ei sint bunicii doar, copilasului tau ii este locul linga mama si tatal lui care sint sigura ca-l iubesc enorm insa trebuie s-o si arate si nu lasindu-l la bunici ii areti dragostea ta...

 

mie imi vine sa pling, zau, cind ma gindesc ca vrei sa-ti lasi bebelusul de 3 luni la bunici....

 

Eu, Tudor (6 ani) si Maria( 1 an)

-------

De retinut: ceaiul din frunze de zmeur dupa 32 de saptamini ajuta la usurarea si scurtarea travaliului si stimuleaza lactatia

[marimar]

Am inteles din alt topic deschis de tine

http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=71030

ca lucrezi de acasa, mi se pare ciudat atunci ca nu poti sa tii copilul cu tine.

Ce lucrezi?

 

Eu mi-as dori sa lucrez de acasa si sa fiu pe linga copii toata ziua, mi se pare ca pierd prea mult si asa, nevazindu-i 8 ore/zi.

 

Incearca sa intelegi ca ordinea prioritatilor se schimba cind apare un copil, pe locul 1, 2 si 3 este COPILUL abia dupa aceea serviciul, casa, etc...

 

Eu, Tudor (6 ani) si Maria( 1 an)

-------

De retinut: ceaiul din frunze de zmeur dupa 32 de saptamini ajuta la usurarea si scurtarea travaliului si stimuleaza lactatia

[ruxij]

Nu te mai lua dupa ce spune lumea, fa ceea ce trebuie sa faci. Copilul nu isi va aminti nimic si va fi probabil f. bine ingrijit. Vezi sa nu il tii mai mult de varsta de 3 ani la bunici. Dar intr-adevar, sotul ce zice?

[CristinaT]

Penelopa15, din pacate nimeni nu te poate ajuta. Nimeni nu-l poate face pe sotul tau sa-si schimbe parerea. Poate incerci tu un tratament cu magneziu sa te mai linisteasca, sa poti sa iei o hotarare.

 

Cateodata ajungi la o varsta la care iti dai seama ca nu sunt banii atat de importanti, ci altele si tu le-ai pierdut.

 

 

6 ani - 14 februarie 2006

 

 

 

 

 

[akella]

Penelopa15,

si pe mine m-au crescut bunicii. Am avut o copilarie fericita, dar deseori plangeam dupa parinti. Am stat cu fetita acasa 3 ani, desi nu ne descurcam prea bine cu banii. Acum merge la gradi aproape de casa si, desi s-a pus problema ca de la pranz sa mearga sa stea la soacra-mea pana venim noi s-o luam acasa, nu am acceptat. Nu vreau ca si pustoaica mea sa creasca prin alte parti, ca mine. Vreau sa stea la ea in camera, cu jucariile ei, cu mancarea pregatita de mine etc. Nici nu stii cat conteaza pentru psihicul copilului toate astea. Si sa nu-mi spui ca al tau e prea mic si nu-si da seama! In prima faza copilul simte, stie instinctiv daca e inconjurat de dragostea parintilor sai. Apoi va cunoaste si se va invata cu un anumit mediu, va invata anumite rutine... Crede-ma ca e mai bine sa le invete la el acasa. Sa nu-ti mai spun cate pierzi nefiind langa el in primii ani. Parerea mea sincera este ca daca nu ai incotro si trebuie sa te intorci la servici, iar mama ta nu poate veni sa stea la voi, intereseaza-te de o cresa buna, inscrie-ti copilul si tine-l aproape, sa fii tu sigura de cum este ingrijit si educat. Peste timp, o sa fie inutil sa mai dai vina pe bunici ca l-au rasfatat sau l-au educat cum s-au priceput ei mai bine. Nu risca sa-ti indepartezi afectiv si copilul si sotul!

[Gandacel]

Ce imi este mie neclar este cum nu va ajung banii? Tu iei 8 mil. pe luna timp de 2 ani, care teoretic vin peste salariul tatalui... Sau tu erai cea care aducea banii in casa? Altfel nu-mi explic de ce odata cu intrarea ta in concediu nu v-ar mai ajunge banii... Daca intr-adevar asa stau lucrurile, iar tu castigi mai mult de 8 milioane (plus 5, cat ar costa o bona buna in Bucuresti), atunci inseamna cumva ca salariul sotului este neglijabil. Caz in care sincera sa fiu solutia nu ar fi sa trimit copilul la bunici, departe de tot, ci: 1) fie sotul tau isi gaseste ceva de lucru care sa aduca bani suficienti in casa, incat sa poti sta mai departe cu copilul; 2) fie sa te intorci la munca, iar sotul sa stea acasa cu copilul... Nu e nimic neobisnuit in asta, mai ales ca daca tu te poti intoarce la serviciu, inseamna ca nu alaptezi, deci tot ce faci tu, poate face si el...

 

Pe de alta parte, desi sunt absolut convinsa ca baietelul tau va avea o copilarie fericita la bunici, daca tu si sotul tau nu sunteti amandoi de acord in aceasta problema majora, veiti avea de suferit ca familie. Voi, ca cuplu, si mai ales ca parinti.

 

In al treilea rand, nu inteleg de ce ai (ati) luat decizia de a face un copil, daca este destul de clar pentru cineva strain ca, tu cel putin, nu esti pregatita sa ai grija de el. Din punctul meu de vedere, sa duci un copil de doar 3 luni la bunici este ca si cum ai nascut un copil pe care nu ti l-ai dorit si acum il parasesti, ca sa-ti vezi in continuare de viata ta. Sunt evenimente care ne schimba viata in totalitate, casatoria ne face sa tinem cont si de partener, venirea pe luma a unui copil, pe langa fericirea nemaipomenita, aduce cu sine si cea mai mare responsabilitate a vietii noastre. E anormal sa crezi ca viata ta va ramane neschimbata... Sentimentele sotului tau sunt cat se poate de firesti, si eu l-as uri pe barbatul meu daca mi-ar lua copilul de langa mine, sa-l duca la ai lui sa-l creasca.

 

In momentul asta eu renunt la un salariu de 3 ori si ceva mai mare decat indemnizatia... Si cu toate astea NIMIC nu m-ar face sa las copilul sa fie crescut de altcineva... Timpul asta nu-l mai recuperezi. Chiar daca mai tarziu copilul va sti ca tu esti mama, si poate te va iubi, in inima ta va creste mai greu dragostea adevarata fata de copil, pentru ca nu ai avut ocazia sa te atasezi de el odata cu primele "ispravi", primii dinti, rostogoliri, mers de-a busilea, etc. Si mai cred ca odata pornit pe un drum, mai ales daca ti se apre corect, nu ai sanse sa schimbi ceva in viitorul apropiat, iar copilul va ramane la bunici pe termen nedefinit.

E o situatie bizara, asa cum o vad eu, insa am mai intalnit-o... Asa ca probabil ca veti rezolva problema intre voi, asa cum simtiti si credeti de cuviinta. In final, daca tu chiar iti doresti sa te intorci la serviciu si nu vrei sa stai cu copilul, vei ajunge sa fii frustrata din cauza lui (probabil de asta nici nu ai rabdare cu el!) si poate sa-l iubesti chiar mai putin decat acum. Poate asta ar trebui sa-i explici sotului, ca tot copilul va suferi daca nu esti impacata cu decizia pe care o luati...

 

Gandacel si Bogdanel (14.11.2005)