help my!

[camy062004]

am sa spun totul pe scurt,in urama cu o luna jumatate am pierdut cea mai draga fiinta de pe pamant(tatal meu)de atunci viata mea parca sa schimbat(in rau)durere, groaza,de ce a fost si ce va urama, probleme de tot felul etc.am incercat sa iau viata asa cum e ea cu bune si rele,am crezut ca am puterea sa trec peste acest obstacol dar nu a fost asa,gandul meu este numai la tatal meu si asta ma doboara cel mai mult nu pot sa ma concentrez la ceea ce fac sau chiar ce spun ,durerea este mult prea mare am momente de luciditate si am momente cand bufnesc in plans si nu ma pot abtine oriunde as fi la munca ,pe strada,nu pot sa concep viata fara tata, nu pot sa accept ca la-m pierdut pt. totdeauna el a fost singurul si unicul care ma iubit si ma inteles cu adevarat nimeni nu-l poate inlocui,ma doare sufletul de durere imi vine sa strig la cer DE CE DOAMNE DE CE!!!!!!!simt ca o iau razna si nu pot face nimic care sa ma ajute sa-mi revin,acum plang acum rad ,un ras fals desigur orice fac fac mecanic si fara sa gandesc prea mult, fac greseli de care nici macar nu-mi dau seama ,distrug tot ce ma-nconjoara fac persoane dragii mi-e sa sufere fara sa realizez purtarea mea cu cei din jur,am incercat dar nu pot sa fiu cea care am fost mai vesela mai zambitoare,nu o sa mai fiu niciodata asa cum am fost simt cum ma afund tot mai in jos si nu ma pot agata de nimic sa ma salvez,am sufletul plin de tristete si de ura,stiu ca tatalui meu nu ia-r fi placut sa ma vada asa dar ce pot sa fac acum cand nimic nu mai are nici un rost pt. mine totul sa oprit in loc nu mai sant cea care am fost, sant un caz disperat,disperat de viata care este,nimeni si nimic nu ma pote face sa fiu cea care am fost,am nevoie de ajutor!daca inca nu sant nebuna am sa inebunesc cu siguranta.

 

camy

[denizel]

Camy, poate ai sa gasesti ceva care sa te ajute daca citesti ce s-a scris la alt subiect asemanator:

 

http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=74367&whichpage=1

 

 

Multa putere si curaj iti doresc!

 

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitzã" :)) - din jurnalul unei mãmici de bãietzel.

[sheherezada]

cami062004id="blue"> nu te speria prea tare ca nu esti nebuna.Hai sa-ti spun ce mi s-a intamplat mie.Pana sa moara tatal meu eram constienta ca oamenii mor.Eram constienta ca si tatal meu o sa moara intr-o buna zi,mai ales ca era bolnav de foarte multa vreme.Insa in momentul in care a murit am crezut ca se va prabusi cerul pe mine.Mi-a luat foarte mult timp pana mi-am revenit dar in cele din urma am facut-o.Cred ca percepem cu adevarat moartea abia in momentul in care moare cineva drag.Pana atunci este ceva ireal,ceva ce nu are nici o legatura cu noi,ceva ce se intampla altora si nu noua.O sa vezi ca o sa reusesti sa gasesti in tine forta de a merge mai departe.Crede-ma ca vorbesc din experienta (si unele dintre ele sunt destul de recente!).Acum durerea este inca foarte vie.De trecut nu o sa treaca niciodata dar cu timpul vei invata sa traiesti cu ea.

[floare3]

 

Mereu alaturi de voi.

 

"Nu exista culmi de neatins ci numai aripe prea scurte"

 

sheherezada

[camy062004]

pentru mine nimic nu mai este cum a fost pt.mine viata nu mai inseamna nimic,e trist ceea ce spun eu acum ,dar asta e adevarul asta simt, nimic nu mai conteza totul sa oprit in loc totul sa prabusit pe mine o data cu plecarea lui ,am o durere imensa in suflet nimic nu ma poate schimba,nimic din ceea ce a fost nu va mai fii,niciodata... am sa ma distrug incet ,incet poate asa e mai bine,lupt cu mine dar degeba nu reusesc sa fiu cea care am fost.la-m iubit enorm cand era in viata nu realizam cat de mult inseamna pt.mine abia acum inteleg totul cum ar fi trebiut sa inteleg ,imi reprosez atat de multe. NU CONCEP VIATA FARA EL ,REFUZ SA CRED CA EL NU MAI ESTE.[:(]

 

camy

[ancamironiuc]

Camy, la fel am fost eu cand a murit bunica, sau mai bine zis mama mea ca ea m-a crescut. Doua saptamani am plans cat am putut. Aveam momente cand plangeam fara lacrimi ca nu mai aveam. Dimineata abia deschideam ochii de umflati ce erau... Mai singura si mai debusolata nu m-am simtit vreodata si nici nu am sa ma mai simt.

Este foarte greu, nu exista retete, nu exista solutii sigure. Ai sa vezi ca va trece incet incet. Fiecare are modul lui de a depasi asemenea momente dar va trece. Trebuie doar sa lasi timpu sa-si faca treaba. Nu inseamna ca il vei uita dar vei vedea lucrurile altfel.

Nu te invinui pentru ceea ce nu ai facut cand a trait, toti facem la fel, pretuim, nu mai mult ci altfel, cand este prea tarziu.

[flo]

 

ANCA si EMA EMANUELid="limegreen">

[sheherezada]

O sa vezi ca timpul le rezolva pe toate....In 2001 a murit tatal meu si mi-a luat aproape 6 luni sa ma repun pe picioare.In 2004 am ramas insarcinata cu tripleti dupa 11 ani de casnicie si i-am pierdut la 25 de saptamani!I-am nascut,i-am vazut,i-am auzit!Am crezut ca nu voi mai putea zambi niciodata....si totusi...am invatat din nou sa zambesc,am invatat din nou sa traiesc...Durerea nu trece niciodata.Inveti doar sa traiesi cu ea.Si sa acceptam ca intr-o buna zi toti ne ducem.Si mai inveti sa traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta sau din viata celor pe care ii iubesti.

Stiu prin ce treci si stiu ce simti.Dar crede-ma ca o sa reusesti sa depasesti momentul.Bineinteles ca nu se poate sa treaca brusc ca si o ploaie de vara dar o sa fie bine.O sa vezi.

Daca te pot ajuta cu ceva da-mi un PM si o sa-ti raspund.Pot sa-ti dau adresa mea de yahoo si sa vorbim mai multe.[floare3]

 

Mereu alaturi de voi.

 

 

"Nu exista culmi de neatins ci numai aripe prea scurte"

 

sheherezada

[Babisa]

Nu incerca sa schimbi ceva, nu incerca sa treci usor peste suferinta asta...eu una cred ca suferinta este unicul leac al aceste rani ,trebuie sa plangi ,sa zbieri,sa il cauti si sa ii vorbesti.Tatal tau este singurul care te poate ajuta acum,doar vorbind si gasind in el un prieten adevarat caruia sa i te confesezi ,caruia sa ii ceri ajutor si alaturi de care sa iti faci planuri...doar asa vei trece peste durere in final.Nu incerca sa il alungi din gandul tau pt a nu suferi,nu incerca sa te minti.Eu ,cand mi-a murit bunica pe care am iubit-o ca pe sufletul meu,as fi vrut sa lec cu ea,nu puteam accepta ideea ca nu mai este...m-am linistit oarecum cand ma duceam seara in camera ei (stiam eu ca atunci toate spiritele sunt linistite si asa ma pot regasi cu ea) si ii vorbeam seara de seara ,radeam impreuna,plangeam impreuna si imi imaginam cum ma mangaie...ii spuneam tot ce aveam pe suflet si chiar faceam jocuri cu ea.In timp au venit si alte treburi carora le-am acordat atentie,chiar ii ceream scuze ca nu am fost prezenta cu o sear ainainte[:D].Ma simteam bine stiind ca e in camera ei si ma asteapta...in timp am rarit intalnirile cu ea,dar si astazi dupa15 ani ,eu stiu ca ea e acolo ...de multe ori ma doare sufletul ca nu e si ea acum sa vada ce minune de copil am ,sa se bucure cu mine...imi sting durerea cu gandul ca de undeva de sus ea ma vede ,se bucura pt mine si ma ocroteste asa cum a facut-o intodeauna.

Deci ,incearca sa ii vorbesti ,sa ai un loc unde sa te regasesti si sa te apropii de el...are sa treaca,ai sa vezi.Sunt sigura ca ai sa ii gasesti spiritul si ca ai sa ii simti rasuflrea in ceafa uneori.Vino si mai vorbeste cu noi,spunene tot ce simti,o sa fie mai bine.

Te pupam si iti suntem alaturi[pup]

 

 

 

gogomarla