Ce se intampla?

[lori99ursu]

Buna! In 2003 mi-am pierdut mama, fiinta cea mai draga mie, intr-un accident de circulatie stupid. Era invatatoare. In acea zi pleca de la scoala impreuna cu un grup de copii (avea clasa I). A apucat sa traverseze stada, dar un pusti a ramas in urma. O furgoneta ramasa fara frane,cu un sofer inconstient(nu stiu ce cauta pe stada scolii, cu multi copii, pentru ca declarase ca a ramas fara frane cu mult inainte de a intra in oras) se apropia de trecerea de pietoni. Mama a sarit sa-l traga pe pusti din fata masinii, dar a fost agatata si tarata 60 de metri. A murit pe loc, a fost sectionata total coloana cervicala.Abia implinise 50 ani.

De atunci viata mea nu mai e la fel, plang zi si noapte; eram foarte atasata de mama mea, iar dorul de ea ma sfasie.A fost un soc din care nici acum nu mi-am revenit.

Am facut mai multe sedinte de psihoterapie, dr mi-a sugerat ca o sarcina mi-ar canaliza gandurile. Intr-adevar, asa a fost, de cand s-a nascut puiutul meu mi-am mai revenit, dar tot mai am momente in care imi vine sa urlu de durere si simt ca am un gol imens in suflet.

O perioada am stat impreuna cu sotul meu la tata si am avut grija de el si de fratele meu, atunci student. M-am dedicat lor si "am tinut locul mamei", in casa pe care au ridicat-o cu atata truda si unde a visat mama o viata sa-si petreaca batranetea si sa-si cresca nepotii, dar nu a apucat sa vada nici casa pusa la punct si nici nepotii. Am continuat eu sa-i duc visul mai departe, l-am ajutat pe tata sa aranjeze casa,dupa 2 ani de munca efectiva, in care tata si fratele deja ma vedeau in locul mamei: mereu la bucatarie, mereu prinsa in treburile casei, mereu al lor si nu al sotului meu.Deja familia mea nici nu mai exista.Am avut mereu discutii cu sotul sa ne retragem la casa noastra si sa-i lasam pe ei sa se obisnuiasca, dar eu eram dedicata lor si credeam ca ei sufera dupa mama si nu ma vedeam pe mine.Am nascut, am venit acasa(tot la tata) dar nu mai aveam timp de treburile casei, mancare facea sotul cand venea seara de la serviciu, pentru ca tata "nu era obisnuit cu treburile casei".Ajunsese sa imi reproseze ca nu mai fac nimic in casa, ca am uitat-o pe mama.Intr-o zi ne-am hotarat: ne-am retras la apartament. Am considerat ca a venit timpul sa pun familia mea pe primul plan, si mai ales copilul, chiar daca lui tata nu i-a convenit. De atunci se plange tot timpul ca e singur, ca e cel mai necajit.Imi doream de multe ori, in sinea mea, sa isi gaseasca pe cineva, sa se recasatoresca. Pentru ca eu nu mai aveam timp pentru el si totusi sufeream pentru el. Intr-o zi ne-a anuntat ca a gasit pe cineva si ca ar vrea sa-si refaca viata si ne-a intrebat daca suntem de acord. Pe moment am zis da, crezand ca ii va fi mai usor si ca si mie imi va fi mai usor cu gandul ca nu mai este singur.

M-a anuntat ca se casatoreste exact in ziua in care a murit mama... M-a durut enorm, mai ales ca-mi reprosa ca eu o uitasem pe mama, dar nu am avut curaj sa-i spun. Dar de cand si-a adus sotia acasa eu nu mai pot sa ma duc pe acolo. Nu suport sa vad lucrurile mamei in mana alteia... Nu suport sa vad ca schimba ceva din casa care fusese aranjat de mama sau dupa gustul mamei... Nu suport sa vad fata si rudele ei pe acolo, umbland prin lucrurile mamei... Ma duc foarte rar sa-mi vad tatal, dar cand plec am un gust amar, si plang... Imi fac rau vizitele la el. Il vad cum are o alta familie, iar noi ne-am risipit... Cat am stat eu acolo, am fost uniti (eu, tata, fratele) acum s-a rupt,dupa ce am plecat, suntem fiecare cu treaba lui si sufar pentru asta.Insa am realizat, macar in al 12-lea ceas, ca riscam sa-mi destram eu familia mea daca mai stateam acasa la tata. Ma acaparase cu totul, nu mai stiam de nimic.

Sincer, nu stiu ce e cu mine, pentru ca inainte imi convenea sa se recasatoreasca, dar dupa ce m-a pus in fata faptului implinit m-am schimbat total.Nu stiu ce sa cred, sunt eu rautacioasa sau nu accept ce se intampla, pentru ca tata imi reproseaza ca m-am schimbat f mult, ca m-am racit si m-am indepartat. Dar simt ca nu imi fac bine vizitele la el...dar nici nu am curaj sa ii spun lucrul acesta ca sa nu-l fac sa sufere. Tot timpul il duc cu vorba cand ne invita la el si ii spun ca o sa trecem noi...Fratele meu nu simte ce simt eu pentru ca el sta f departe, il alt oras si vine f rar, o data pe an.

 

Imi cer scuze pentru lalaiala, dar ma doare foarte tare tot ceea ce se intampla si incerc sa gasesc o explicatie si o rezolvare.

 

Loriid="red"> ºi un îngeraº:George-Octavianid="green"> [copil]( 14.02.2005 )

 

 

"Daca cineva nu-ti surade, fii tu generos si ofera-i surasul tau. Nimeni nu are nevoie mai mare de un suras decat cel care nu mai poate sa surada celorlalti." Dalai Lamaid="blue">

[gabi.i]

Parerea mea este ca ai facut bine ca ai plecat de acolo ,iar cu idea ca tatal s-a recasatorit incearca sa te obisnuiesti incet ,incet desi sunt convinsa ca nu-i deloc usor .

 

Gabica mamica

[lori99ursu]

Problema este ca aud de peste tot discutii si reprosuri ca l-am lasat singur, ca nu l-am ajutat deloc si ma doare f tare, pentru ca m-am sacrificat pentru el atata timp si nu am mai stiut de mine si de familia mea.

 

Loriid="red"> ºi un îngeraº:George-Octavianid="green"> [copil]( 14.02.2005 )

 

 

"Daca cineva nu-ti surade, fii tu generos si ofera-i surasul tau. Nimeni nu are nevoie mai mare de un suras decat cel care nu mai poate sa surada celorlalti." Dalai Lamaid="blue">

[Flaflo]

Unii parinti au un "talent" extraordinar de a te face sa te simti prost!!! Ai facut foarte bine ca ai plecat de acolo dar ai face si mai bine sa accepti noua sotie a tatalui tau! Sau crezi ca mama ta si-ar fi dorit ca el sa ramina singur tot restul vietii? Ma indoiesc... Cit despre reprosuri, ai 2 variante: vorbeste cu el si explica-i ca te dor cuvintele lui, fa-l sa inteleaga ca il iubesti in continuare, dar ai si tu o familie care iti merita atentia deplina! Sau imbraca o piele de elefant si incearca sa nu-ti mai pese!

 

Flavia si Bianca[bibe]

 

Bia vijeliaid="red">[copil]

[lori99ursu]

Multumesc pentru raspunsuri. Aveam nevoie de o parere spusa de cineva care gandeste "din afara", la rece.

quote:Originally posted by Flaflo

Cit despre reprosuri, ai 2 variante: vorbeste cu el si explica-i ca te dor cuvintele lui, fa-l sa inteleaga ca il iubesti in continuare, dar ai si tu o familie care iti merita atentia deplina! Sau imbraca o piele de elefant si incearca sa nu-ti mai pese!

---

id="quote">id="quote">Tatal meu este omul care "tot timpul are dreptate, iar eu sunt cea care vede lucrurile pe dos si el este cel care sufera cel mai mult dupa pierderea mamei"; cred ca aleg a doua varianta, desi prima este cea mai corecta.E foarte insistent sa venim pe la el, dar nu pierde niciodata ocazia sa-mi reproseze ca l-am uitat, ca nu-mi mai place casa lui si a mamei. Si mai cred ca timpul le va rezolva pe toate, imi tb o perioada de acomodare. Sau oare gresesc? Nu stiu cum sa fac sa trec de pragul asta.Loriid="red"> ºi un îngeraº:George-Octavianid="green"> [copil]( 14.02.2005 )"Daca cineva nu-ti surade, fii tu generos si ofera-i surasul tau. Nimeni nu are nevoie mai mare de un suras decat cel care nu mai poate sa surada celorlalti." Dalai Lamaid="blue">

[pisi-pis]

Draga Lori, banuiesc ca ti-e foarte greu, dupa ce ti-ai vazut toate visele copilariei spulberate dupa moartea mamei tale. Dar multumeste-i lui Dumnezeu ca tatal tau si-a gasit pe cineva, si roaga-te sa fie o persoana de calitate, pt ca asta e cel mai important. Singur la batranete, tatal tau ar fi suferit si ar fost o mare povara in primul rand pt familia ta. Socrul meu nu s-a recasatorit dupa ce pe la 40 de ani (ai lui) i-a murit sotia pe care a iubit-o foarte mult, si pot sa-ti spun din propria experienta ca batranetea in singuratate este foarte grea. Din nefericire, mama ta nu mai exista, familia ta este sotul si copii tai, si oricata iubire i-ai oferi tatalui tau, el are nevoie de o familie a lui, prezenta 100%. Incearca sa o cunosti pe femeia care s-a casatorit cu tatal tau pe un teren neutru, care sa nu iti provoace atatea amintiri dureroase, invit-o la tine, la un pick-nick impreuna, mergeti cu baietelul tau in parc. Incearca pe cat posibil sa nu o asociezi cu mama ta. Sper sa reusesti sa treci cu bine peste aceasta durere.

 

[flo]

[lori99ursu]

Pisi-pis, iti multumesc foarte mult pentru sfaturi. Ai foarte multa dreptate si am sa incerc asa, pe un teren neutru, pentru ca acasa la tata ma incearca prea multe resentimente, amintiri si mereu acolo o vad pe mama mea. Inca mi-o mai inchipui cum ma asteapta.

Sper intr-adevar sa fie numai un prag peste care tb sa trec si sa nu fie o dovada de incapatanare (asa cum o vede tata).

Loriid="red"> ºi un îngeraº:George-Octavianid="green"> [copil]( 14.02.2005 )

 

 

"Daca cineva nu-ti surade, fii tu generos si ofera-i surasul tau. Nimeni nu are nevoie mai mare de un suras decat cel care nu mai poate sa surada celorlalti." Dalai Lamaid="blue">

[lu.more]

Lori, frumoasa semnatura ta!

Cred ca tatal tau are nevoie de surasul tau ... nu trebuie sa fie usor pentru niciunul dintre voi, asa ca de ce sa faci lucrurile si mai dificile?

Curaj!

 

 

.................................................................................

[hop]Dragii de noi id="blue">

.................................................................................

« C'est quand on n'y croit plus, que le ciel vous entend et pardonne. »

Kyo

 

[Happiness_4_us]

Nici nu vreau sa imi inchipui prin ce treci.

Este normal ca mama sa fie persoana cea mai iubita si draga noua. Nici nu vreau sa imi imaginez ce m-as face fara ea, nici nu vreau sa imi imaginez cum va fi din ziua in care ea nu va mai fi. Brrrrrrrrr .

Numai cand ma gandesc . Nu vreau sa se intample asta niciodata. In sinea mea, sper mereu, ca ea va trai atat cat voi trai si eu.

Intotdeauna cand imi zboara gandul la viitor si la batranete, ma infior. As vrea sa raman mereu tanara, sa nu cunosc batranetea, ptr ca sunt convinsa ca este urata, ma face sa mi se stranga inima si atunci il pun pe Mihai sa-mi promita ca el va trai mai mult decat mine, ca nu voi cunoaste momentul in care as putea ramane singura la batranete. Nu cred ca as putea face fata singuratatii.

Poate ca si tatal tau a simtit acelasi lucru cand a hotarat sa-si refaca viata. Sunt convinsa ca s-a rupt ceva din el in momentul in care mama ta a trecut in nefiinta, fiind atat de tanara. Sunt convinsa ca sunt multe momente petrecute impreuna cu ea, pe care dansul si le aminteste si care sunt foarte dureroase. Tot ce face acum este sa mearga mai departe, sa puna capat acelui chin. Voi sunteti adevarata lui familie, comoara lui cea mai de pret, noua lui sotie, este doar femeia care-i alina suferinta acum la batranete.

Incearca sa intelegi ca si dansului ii este foarte greu si sa vezi in noua lui sotie, o femeie care il tine in viata pentru a se putea bucura de nepotei.

Numai bine, Lori!

 

 

Nana Motoc

Nunta noastra!