Merita sa mai lupt?

[Maria31]

Povestea mea incepe cu 12 ani in urma, cand intr-o seara de revelion m-am indragostit nebuneste de un baiat, care mai tarziu cu 6 ani mi-a devenit sot. Ne iubeam nespus de mult iar dupa 2 ani de casnicie fericita, Dumnezeu ne-a daruit o fetita frumoasa si sanatoasa. Ca in orice casnicie lucrurile mergeau si bine dar uneori ne mai certam... Am hotarat impreuna sa ii daruim fetitei noastre inca un fratior sau o surioara. Si iata ca dupa inca 4 ani, a aparut si al doilea copil, tot o fetita.

Numai ca fericirea noastra, mai bine zis a mea a fost umbrita, cand in a opta luna de sarcina am aflat ca sotul meu avea o relatie cu o femeie mult inferioara mie din toate punctele de vedere. Nu gelozia a fost cea care ma macina, ci tocmai faptul ca ma lovise si ma ranise barbatul caruia i-am daruit totul:iubire, siguranta, cofort... Si nu in ultimul rand ma ranise in orgoliul personal.

Am plans, am facut crize de isterie, l-am rugat, l-am implorat, l-am dat afara din casa dar degeaba. S-a intors la noi dar a continuat sa se vada cu acea femeie. Au trecut deja 3 luni de cand am aflat...

Acum sunt in stadiul in care m-am resemnat, nu-i mai zic nimic, nu-l mai cert sau nu-l mai intreb de ce intarzie si astept sa isi revina sau sa termine relatia aceea. Desi uneori imi lasa impresia ca ar vrea sa ne pararseasca si ca face totul in mod intentionat pentru a ma determina pe mine sa zic stop casniciei.

Avem o familie minunata, doua fetite frumoase, dar el parca si-a schimbat personalitatea. Se comporta cu totul altfel, a slabit, nu are somn, s-a apucat de fumat (pt. ca si tipa fumeaza), iar pe mine ma tine la distanta. Iar pentru toata aceasta situatie, pe mine ma invinuieste spunand ca nu l-am mai iubit si ca l-am neglijat, ca nu l-am respectat indeajuns de mult si ca nu l-am apreciat la adevarata lui valoare.

Uneori ma intreb cat mai pot rezista. In fiecare seara pleaca la ora 8 si se intoarce la ora 11, exact cand as avea nevoie de ajutorul lui. Spune ca are treaba si ca nu se mai vede cu fata aia, dar nu stiu cum se face ca descopar tot timpul cate ceva si imi dau seama ca ma minte...

Nu stiu ce sa fac. Ma intaresc spunandu-mi ca merita sa lupt pentru cele doua fetite si pentru dragostea noastra care a dainuit atata timp. Sunt convinsa ca daca ar lasa-o pe fata aia in pace si-ar reveni. Problema e ca nu stiu cat va mai continua sau nu stiu ce are el in cap, pt. ca de cate ori incerc sa stau de vorba cu el, ridica din umeri sau incepe sa ma acuze pe mine de generarea acestei tensiuni.

Ajutati-ma macar cu un sfat, pt ca simt ca nu mai rezist...

 

maria

[grodear]

buna,

 

nici nu stiu ce sa iti spun.. sa te gandesti la tine sau mai degraba la copii...

Pentru tine ar fi bine sa- l lasi cat mai repede ca sa ai liniste si sa te poti regasi.

Pentru copii as zice sa mai astepti ca poate da Domnul si ii vine mintea la cap.

Parintii, rudele, prietenii ce te- au sfatuit?

 

Raluca

[CristinaT]

Eu as merge cu el intr-o seara.

 

Ps: sa inteleg ca cea mica are 2 luni? Sa-ti traisca fetitele si sa fie fericite. Nu faceti botezul? Scuze daca n-am inteles bine.

 

6 ani si ...

 

 

 

 

 

[Loma]

eu i-as trage un mare sut in partile dorsale, nu suport natia asta de oameni, cum adica tu insarcinata si omul s-a simtit neglijat, neapreciat la adevarata lui valoare, si atunci s-a dus sa se valorifice in alta parte....mi s-ar parea mai cinstit din partea lui sa recunoasca ca nu a rezistat alteia decat sa te invinovateasca tot pe tine..si tu sa lupti pentru a-l aduce inapoi,

 

nu stiu ce sfat sa iti dau, eu sunt tare impulsiva si mai bine ma abtin.

 

[KUKI]

Candva, cu ani in urma, cand si eu ma minteam ca am o familie frumoasa, ma trezesc intr-o situatie similara cu a ta. Da-i plansete, suferinta, lupta pentru familie, sa aiba copilul tata, tot tacamul.

Trece asta, ne impacam, tandreturi...ajungem sa vorbim despre ce s-a intamplat si ce crezi ca-mi spune sotul meu? "Stiam ca ma iubesti si ca n-o sa pleci tu nicaieri cu un copil dupa tine, de-aia mi-am permis sa ma port asa" A fost ca un dus rece pentru mine, in sfarsit am inteles unde greseam.

Trece un an, povestea se repeta cu urmatoarea individa dispusa la aventuri. El iar se aprinde, iar e indragostit, iar vine la ora 11 acasa...De data asta i-am facut o surpriza: totul a murit in mine si am plecat cu copil cu tot. Dar intre timp mai pierdusem cativa ani din viata mintindu-ma ca am o familie frumoasa si mai pierdusem si ceva din stima de sine pe care trebuie sa o aibe orice femeie.

Nu stiu sa te sfatuiesc, poate macar un dus rece i-ar prinde bine domnului, macar o sperietura zdravana, probabil ca si el e prea sigur de ce are acasa.

 

Iulia

 

 

[J G]

Nu exista ceva mai dezgustator decat sa inseli o femeie insarcinata si sa dai vina pe ea...

Eu zic sa-l faci cadou celeilalte. Au dreptate fetele cand zic ca se poarta asa pentru ca e foarte sigur ca tu accepti.

 

J si Carla (05.02.2006)

[Ramona J]

Kuki si JG au dreptate, din pacate.

Sa nu crezi ca e vina ta. Ba chiar e o mare obraznicie din partea lui sa sugereze chestia asta. Daca s-a simtit neglijat putea sa ti-o spuna, sa fi incercat el sa repare ceva.

Da dovada de comportament imatur. Tu ai griji mai mari decit sa-i dai lui lectii (care tot nu mai prind la virsta asta).

Imi pare rau pentru ce se intimpla. Fruntea sus, curaj si sa ai grija de ingerasele tale.

 

The best thing you can do for your children is to love your wife.

[Maria31]

Fetita cea mare are 4 ani, iar cea mica are 5 saptamani.

Am incercat asa cum spuneti sa-i fac un dus rece si nu o data ci de doua ori, dandu-l afara din casa. Dar s-a intors a doua zi cu coada intre picioare spunand ca suntem fetele lui si ca nu concepe viata fara noi... Numai ca dorul de cealalta l-a macinat si iata-ne in aceasta situatie: eu asteptand sa-si revina, iar el...nu stiu ce are in cap.

Incerc sa mi-l scot din suflet si sa privesc la rece, sa ma astept la orice din partea lui si sa nu mai trec prin alte socuri.

Singura mea fericire sunt fetele care imi readuc zambetul pe buze de fiecare data cand le privesc. Dumnezeu m-a rasplatit cu acesti doi ingerasi si cred ca ei imi vor da taria de a trece peste toate greutatile...

Si totusi il iubesc...Am sufletul ranit, mandria calcata in picioare...Si eu trag cu dintii de aceasta casnicie...In care am crezut si in care am investit totul. Si iarasi ajung la aceeasi intrebare: merita sa mai lupt?

Multumesc tuturor pentru incurajari.

 

maria

[ymcar]

Cred ca inainte ca cineva sa isi poata face o parere rationala (si nu impulsiva sau bazata pe alte situatii, poate total diferite) sunt necesare raspunsurile la 2 intrebari:

- cum motiveaza el ce s-a intamplat

- parerea ta despre aceasta motivatie (are dreptate, sunt reale motivele respective sau nu?) si aici ar trebui sa incerci sa fi FOARTE obiectiva.

 

 

 

My life stinks

[J G]

Ymcar, nu exista scuza pentru a insela. Daca nu-ti mai place de nevasta sau ti se pune pata pe altcineva, te desparti elegant. Nu inseli.

 

J si Carla (05.02.2006)