E greu de unul singur?

[geut]

As vrea sa-mi impartasiti din experientele voastre, tinand cont ca voi fi singura in curand. Adica eu si cele doua fetite ale mele.

Am citit subiectul despre singuratatea in doi, noi suntem singuri de ani de zile si abia acum am realizat asta. Din pacate prea tarziu, pentru ca exista si doi copii.

Dar viata merge inainte, am sa-mi adun puterile sa lupt pentru copiii mei.

Spuneti-mi cat de greu e.

Sau cat de usor.

Sau cat de frumos. Spuneti-mi c-o sa fie mai bine.

[Eliza5]

Draga Geutid="red">,

De cat de bine sau rau o sa fie, de tine depinde. De puterea ta de a vedea partea plina a paharului, de optimismul tau, de disponibilitatea ta de a cere ajutorul atunci cand ai nevoie.

Daca e sa vorbesc din experienta proprie, partea cea mai dificila a fost cea pur.. administrativa . In sensul ca a trebuit sa ma organizez in asa fel incat sa platesc singura toate facturile (adica sa ajung chiar la casieriile respective, avand in vedere ca am o slujba care imi ocupa 12 ore din 24, copil care are nevoie de atentie, casa care trebuie curatata, etc.), sa fac toate cumparaturile singura (cateodata cu Alex in carca), etc. Dar si cu astea am intrat in rutina si acum totul este OK.

Insa, incerc sa nu stau deloc in casa in weekenduri. Incerc sa obisnuiesc copilul cu un mare cerc de prieteni. Nu imi las timp efectiv sa imi plang de mila. Cred ca si asta este un secret: tine-ti timpul ocupat si nu le lasa nici pe fetitele tale sa se plictiseasca sau sa inceapa sa-si puna probleme existentiale. Atata vreme cat ele or sa vada o mama optimista, atata vreme cat vor avea mereu activitati care sa le faca placere, atata vreme cat vor vedea multi oameni si se vor simti iubite, vor fi OK.

Iti tin pumnii sa iti fie bine [flo]

 

Eliza si Alex (15 nov. 2004)

 

[Ioana Sora]

Geut, nu e usor, dar nici imposibil.:)

Frumos ? Da, momentele pe care le petreci si le vei petrece cu copiii tai vor fi foarte frumoase.

Cum spunea si Eliza, timpul e cea mai mare problema. Eu am apelat la parinti pentru treburi administrative, oricum faceau drumuri sa plateasca facturile lor.:D

Nu stiu cati ani au fetitele tale, dar e foarte greu sa pleci singur cu copii mici in concediu. Am zis ca nu mai plec fara macar un bunic.:))) In rest, tu trebuie sa fii tare si sa-ti gasesti echilibrul.:)

 

Ioana & Maria Catalina

 

http://photos.yahoo.com/ioana_sora

[geut]

Va multumesc pentru incurajari!

Fetele mele au 5, respectiv 8 ani (am pus poz in album) si sunt niste copii absolut minunati.

Cat despre partea administrativa, de mult platesc tot, de mult sunt "singura".

Anul acesta am fost in concediu numai eu cu ele si ne-am simtit excelent, n-a mai fost nimeni sa tipe la ele, sa le vorbeasca urat, ne-am simtit ca niste copii.

N-am scris demult pe forumul asta, dar ma bucur ca acum am gasit acest subiect si ca pot sa-mi fac curaj impreuna cu voi.

 

[flo]

[Ramona J]

Pai deja esti singura si iti merge foarte bine. Restul e o formalitate. Felicitari si mult curaj in continuare.

 

The best thing you can do for your children is to love your wife.

[alma]

Geut, o sa ai liniste, o sa auzi glasurile vesele ale fetelor tale, o sa te descurci, sunt sigura. Mie mi-a fost greu sa ma desprind de amintiri, problemele administrative au fost floare la ureche, insa eu am program de bugetar la serviciu. Tinand cont ca am trecut singura prin cumpararea unui apartament, vanzare si apoi cumpararea altuia, in decurs de 4 ani, dovedeste ca mi-am insusit bine statutul de femeie si mama singura. Fata mea avea 5 ani cand ne-am despartit, mama m-a ajutat sporadic, cand era nevoie sa-i dea de mancare la pranz, dupa ce venea de la scoala. Cu timpul a devenit si ea independenta si sta singura fara probleme.

 

De 5 ani concediile le facem singure, la inceput a fost mai greu pentru ca majoritar, pe unde ne duceam, erau mai mult familii complete, insa ne-am descurcat, ne-am distrat, am inchegat o relatie stransa cu fata mea.

 

Ai incredere ca va fi frumos, cateodata greu, cateodata usor, insa daca ai luat o hotarare, nu mai privi inapoi!

 

Casoca

[Ani3lla]

Cred ca cel mai greu este de suportat in urma unei despartiri este singuratatea. Iti spun din proprie experienta. Insa atunci cand ai copii aceasta nu mai este atat de apasatoare. Eu o suport mai usor datorita fetitei mele care desi are doar 5 anisori intelege foarte multe lucruri si avem momente cand vorbim ''ca doi oameni mari'' si momente cand suntem ca doi bebelushi. Daca tu ai norocul sa ai prieteni,prietene,o sa-ti fie mai usor. Eu nu am pe nimeni,sora mea este departe, parintii la fel,prieteni nu prea am (a avut grija ex-ul meu sa ma indeparteze de toti), doar colegii de la serviciu care ma mai imbarbateaza cu cate o vb buna.

Un alt aspect ar fi cel legat de partea financiara. La mine e la fel ca inainte in sensul ca si atunci si acum eu cunosc drumul la casieriile de la asociatie, de la lumina, gaz, telefon,contributia la gradi,rechizite,etc. In plus ( si acesta este un aspect care ma deranjeaza) este faptul ca stau cu chirie - o suma mai mult decat mare - si in acelasi timp platesc si ratele si asigurarea la apartamentul comun in care se lafaie domnul, pentru ca nu vrea sa-l vanda.

Si mai e ceva, nu-mi mai permit sa angajez o femeie pentru fetita si imi rup gatul in fiecare zi sa ajung sa o iau de la gradi.

Insa nu pot sa trec cu vederea ca desi am multe probleme de zi cu zi, sunt mai linistita si ce mi se pare mie mai important este ca nu am regrete.

Nu am regrete ca am plecat, ca voi fi o femeie divortata, ca voi o mama care isi creste copilul singura pentru simplul fapt ca nu mai am nici 1% speranta ca daca ramaneam ceva s-ar fi schimbat in bine.

Asa ca e si bine si rau, si greu si usor, depinde de optimismul fiecaruia si de cat de puternic este sa faca fata la tot.

Si eu ma gandesc ca nu voi avea viata sociala, ca nu voi avea cu cine lasa copilul cand ma voi duce la o intalnire, ca am o petrecere si nu stiu daca sa o iau cu mine sau nu. Si eu privesc cu jind la perechile care isi tin de mana copii prin parc, ma doare sufletul cand fetita zice ca vrea si ea un tatic.

Dar ... merg inainte ca inapoi nu se mai poate.

Iti doresc numai bine.

 

 

mamica fetitei mele:)

[alma]

Aniella, de ce platesti tu ratele la apartamentul in care locuieste el, chiar daca e comun? In cazul in care nu mai platesti, banca il scoate la licitatie si macar asa sa beneficiezi si tu de o suma de bani.

 

Casoca

[Ani3lla]

Nu imi pot permite sa nu le achit pentru ca am incercat asta.

M-am dus la banca si m-an declarat in incapacitate de plata si le-am spus sa trimita expert sa evalueze apartamentul si sa-l scoata la vanzare.

Insa nu e asa simplu, dupa 30 de zile te pune frumos pe lista de rau-platnici si te bat in cuie pentru 5 ani. Or, eu sper sa termin divortul cat mai rpd, sa fac partaj si cu suma care mi se cuvine sa-mi platesc avansul pentru locuinta pe care mi-o voi cumpara(tot cu credit, desigur)ca doar n-o sa stau cu chirie toata viata mea.

 

mamica fetitei mele:)

[geut]

Anilla, iti doresc mult succes, sa te termine mai repede divortul si sa te muti intr-un apartament in care sa te simti minunat impreuna cu copilul tau.

 

Aveti mare dreptate, oricum sunt singura de atatia ani si-mi merge bine. O sa fie mult mai bine, pentru ca fetele imi dau putere sa lupt si sa traiesc. Cand o aud pe cea mare "mami, eu pentru tine traiesc! te iubesc mult de tot!", imi creste inima si merg mai departe. Iar cea mica e o minune.

Imi pare rau ca va trebui sa treaca prin asta, dar ma gandesc ca o sa fie mai bine pentru ele.

 

Acum imi fac planuri sa-mi gasesc un teren la Brasov, sa le trimit pe ele de acasa, ca sa nu asiste la scene neplacute intre mine si tatal lor. Ma mai gandesc ca va trebui sa stau cu chirie pana o sa reusesc sa-mi fac casa, ca va trebui sa muncesc mult mai mult, ca va trebui sa petrec mai mult timp cu ele, sunt o groaza de ganduri.

Imi e teama sa nu sufere tare, mai ales cea mare, care l-a cunoscut si cand era dragalas si evident il iubeste. Cealalta il respinge de cand s-a nascut, sper sa nu-i fie foarte greu.

 

Copiii vostri nu au un "handicap" fata de ceilalti ai caror tati vin la scoala sau la gradinita?

 

Ma gandesc foarte serios sa vorbesc cu un psiholog, ca sa aflu ce trebuie sa fac pentru ca fetele sa nu simta prea dur aceasta schimbare.