o cunoasteti pe Dr. Magda Carauleanu, Iasi?

[mihaela_27]

Buna fetelor

 

As vrea sa va intreb daca o cunoasteti pe Dr. Magda Carauleanu, de la Maternitatea Cuza Voda Iasi.

Eu am fost la ea si pare draguta si atenta. Tot ce mi-a recomandat mi-a facut bine, dar as vrea sa stiu mai multe. Poate ma ajuta si pe mine cineva.

Va multumesc

[mexxa]

Am auzit despre ea ca e o tipa super...o buna profesionista.Are cabinet in Pacurari langa scoala Petru Poni....are o aparatura cum putini au in Iasi...deci merita sa mergi in continuare la ea.

Mai multe detalii ai si aici... http://www.drcarauleanu.ro/

Multa sanatate

 

_________________________________________

Andreea mamica de ingeras lupatorid="green">[foto]pozeid="green">

 

Povestea nasterii ingerasului meu Sebastian-Mihai id="blue">

[adorotheea]

Eu ti-o recomand cu caldura pe d-na dr. Carauleanu!!!! Este un medic excelent, buna profesionista, sufletista etc.. Iti recomand sa faci tot ce spune ea. La fiecare control prezinta-te cu un set de analize la sange.

 

Eu am nascut primul baietel cu ea, la al doilea baietel tot ea m-a monitorizat si mi-a facut cerclaj si inainte de aceste doua sarcini mi-a salvat viata dintr-un inceput de septicemie, in care dadusem din cauza unui chiuretaj prost facut de o anume dr. Iancu de la Elena-Doamna, in urma caruia au ramas in mine jumate din resturi plus capul copilasului [bang][bang]

 

Daca vrei detalii, spune-mi si ti le voi da.

Oricum dupa pierderea sarcinii aleia, Dr Carauleanu nu prea mai avea sperante sa mai raman insarcinata, dar mi-a facut totusi toate tratamentele posibile ptr asta, si...minune, dupa 7 luni am ramas insarcinata si totul a fost OK.

 

Acum sunt la a treia sarcina si tot la ea ma duc!!!

 

Dorotheea[gravi](19 sapt), Thomas-Adrian (3 ani), Rafael-Andrei [bibe] 1 an si 7 luni

[mihaela_27]

Va multumesc mult! Si eu aveam o parere f buna despre dumneaei. Acum sunt sigura!

Adorotheea, daca nu iti e prea greu sa imi povestesti, astept cu nerabdare detaliile.

Multa sanatate si.. sarcina usoara!

Mihaela

 

[adorotheea]

 

 

De când mã ºtiu mi-au plãcut copiii la nebunie. Copil fiind si mergând la bisericã, doream sa iau toþi bebeluºii in braþe, deºi mama îmi spunea permanent cã din cauza asta risc sa nu mai pot avea copii. ªi totuºi eu duceam tot ce puteam in braþe… Îmi fãceam planuri ca atunci când voi creºte mare sã am patru copii (doi bãieþi ºi douã fete). Spre bucuria mea Dumnezeu mi-a dãruit un soþ cãruia îi plac copiii foarte mult.

În mai 2002 spre surprinderea dar mai ales, spre bucuria mea am rãmas însãrcinatã. Începutul sarcinii a fost destul de greu, fiindu-mi rãu în permanenþã, dar acest fapt nu-mi putea umbri bucuria. Eram atât de fericitã!!! Mã gândeam permanent la minunea care creºtea în mine, îmi fãceam planuri, ºi mai ales mi-am fãcut o listã de rugãciune specialã pentru copilaºul meu ºi mã rugam în fiecare zi pentru el. Îmi amintesc cã într-una din rugãciunile mele i-am spus Domnului Isus cã vreau sã-i dedic acest copil ºi cã o sã-mi dau toatã silinþa ca sã-l cresc în temere de El ºi spre slava Lui.

Pe 14 August, dimineaþa în jur de ora 5, m-am sculat cu o durere de burtã mare ºi apoi imediat a început o hemoragie imensã. Speriatã, am dat telefon doctoriþei care mã avea în evidenþã, ºi i-am spus printre suspine ce se întâmpla cu mine. Ea mi-a zis sã mã calmez, sã stau în pat, sã-mi fac un gravibinon, sã iau niºte No-spa ºi sã mã duc abia a doua zi la spital sã mã vadã, pentru cã ea trebuia sã plece pânã la Bucureºti în ziua aia. Cuvintele ei nu mi-au inspirat prea mult încredere, dar totuºi eu nu eram medic, aºa cã am ales sã fac ce-mi spune. În dupã-amiaza acelei zile, la insistenþele mamei mele, pentru cã hemoragia era tot mai mare ºi contracþiile tot mai puternice, m-am dus la un cabinet particular ºi am fãcut o ecografie, care arãta cã sarcina era opritã în evoluþie. Eram atat de ºocatã de acest diagnostic, încât refuzam categoric sã cred acest lucru, gândindu-mã cã nu este posibil aºa ceva, copilul meu nu a murit ºi totul este în regulã. Am început sã mã rog din tot sufletul ca totul sã fie bine ºi sã nu pierd copilul.

A doua zi de dimineaþã m-am dus la spital, doctoriþa mea m-a controlat ºi spre surprinderea mea mi-a zis cã nu am pierdut copilul, dar trebuie sã vedem cât este de viabilã sarcina. M-a internat ºi a început sã-mi facã tratament de menþinere. Eram atât de bucuroasã... dar în acelaºi timp ºi îngrijoratã, din cauza ecografiei pe care o fãcusem cu o zi în urmã. Ca sã nu mã chinuie gândurile negre, în acea zi mi-am bãtut recordul, citind o carte foarte groasã, de la cap la coadã. Între timp mama i-a arãtat doctoriþei mele ecografia din ziua precedentã. Vãzând-o, ea i-a spus mamei cã dupã acea ecografie, într-adevãr sarcina pare sã fie opritã în evoluþie ºi i-a promis cã în dimineaþa urmãtoare îmi va face ea o ecografie. Totul se bãtea cap în cap, iar familia mea nu mai ºtia ce sã creadã. Au rãmas totuºi ºi ei cu speranþa cã nu voi pierde sarcina.

În dimineaþa urmãtoare, pe la ora 7 a venit vizita în frunte cu profesorul (care nu avea o reputaþie deloc bunã), care m-a controlat ºi i-a spus sã mã chiureteze ºi sã nu mai facã nici un ecograf, pentru cã nu avem timp de prostii. Aºa cã am rãmas þintuitã pe masã, bulversatã, ºocatã, tremurând de frig, fricã ºi durere. Lacrimile au început sã-mi curgã ºiroaie deºi mã luptam în zadar sã le opresc; in acelaºi timp profesorul stãtea pe un scaun ºi fãcea glume proaste cu asistentele ºi doctorii, care între timp îºi fãceau treaba liniºtiþi. Deºi mi s-a fãcut anestezie, am simþit totul pe viu, iar durerile erau atât de mari încât începusem sã tremur ºi mai tare atât din cauza durerii fizice cât ºi psihice. Dupã ce au terminat treaba m-au trântit pe un pat într-un salon ºi m-au anunþat cã dupã ce mã trezesc, pot sã plec acasã ºi sã iau doxiciclinã. În jur de ora 13, soþul meu, care nu ºtia nimic de chiuretaj, a intrat în salonul în care zãceam singurã în agonie, cu un buchet mare de trandafiri ºi a rãmas ºocat, când m-a gãsit într-o baltã mare de sânge. Mã simþeam ºi arãtam de parcã eram drogatã. M-a luat acasã, dar nu mi s-a dat bilet de externare pentru cã nu era þipenie de doctor în zonã, iar asistentele au zis cã nu li s-a spus cã am nevoie de aºa ceva. Acasã am vomat, am tremurat ºi am plâns în continuare într-o stare febrilã toatã ziua.

Dupã aproximativ o sãptãmânã, m-am trezit într-o dimineaþã cu febra 37. Mã dureau îngrozitor muºchii, oasele ºi tremuram toatã exact ca la o gripã puternicã. Dupã o frecþie bunã, somn ºi transpiraþie, mi-a mai scãzut febra dar apoi a urcat imediat la loc ºi chiar din ce în ce mai mult. Începusem deja sã mã întreb dacã nu cumva nu e gripã, ci are legãturã cu chiuretajul. Am sunat-o iar pe doctoriþã care mi-a confirmat temerile, m-a controlat ºi m-a internat cu diagnosticul resturi post chiuretaj. Spre searã deja aveam febrã 40 de grade. Mi s-a pus o perfuzie cu antibiotic. Dimineaþa urmãtoare a venit iarãºi vizita cu acelaºi profesor, care a spus cã trebuiesc re chiuretatã dar mai întâi sã mi se facã un ecograf. Doctoriþa mi-a spus cã ea trebuie sã plece la Bucureºti dar mã lasã pe mâini bune, ale profesorului, ºi apoi m-a trimis în salon sã beau apã pentru ecografie. Aºa am ºi fãcut ºi am bãut apã toatã dimineaþa ºi toatã amiaza, dar n-a mai dat nimeni pe la mine ca sã mã ducã la ecografie. În zonã iarãºi nu era þipenie de om. Între timp m-a vizitat Dr. Rodica Boghean, medicul meu de familie, care îmi spusese cã ar vrea sã mã ducã la o d-nã doctor de la altã maternitate, cu care vorbise deja ºi care acceptase sã mã vadã ºi sã mã trateze, dar nu ºtia cum sã mã scoatã din maternitatea unde eram internatã ºi sã mã ducã la alta, din cauza rivalitãþii dintre maternitãþi. Ar fi ieºit cu scandal ºi nu-mi doream asta. Am aflat cã profesorul îmi schimbase diagnosticul precedent cu avort spontan incomplet (adicã un fel de spãlare pe mâini în caz de forþã majorã) ºi lucrul acesta mi s-a pãrut foarte dubios. Devenisem agitatã ºi îngrijoratã, aº fi vrut sã plec de acolo ºi nu ºtiam cum sã fac. O prietenã care m-a vizitat la spital, m-a sfãtuit sã fug din spital, mai ales cã nu aveam haine ºi acte la triaj. Aºa cã, într-un târziu, când am vãzut cã nu se întâmplã nimic ºi nu-mi face nimeni nimic, mi-am luat catrafusele ºi împreuanã cu soþul meu am ieºit pe poarta spitalului ca ºi cum nimic nu se întâmpla. În sinea mea mã simþeam ca un infractor care fugea din puºcãrie. Dimineaþã citisem din Biblie Psalmul 91, care m-a încurajat ºi mi-a dat putere. În special versetele 11-12 mi-au rãmas în minte permanent în acea perioadã: Cãci El va porunci îngerilor Sãi pentru tine, sã te pãzeascã în toate cãile tale ºi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva sã-þi loveºti piciorul de vreo piatrã.

M-am dus la doctoriþa pe care mi-a recomandat-o Dr. Boghean, la cealaltã maternitate care tocmai era de gardã. M-a internat, mi-a pus perfuzie cu un medicament care sã mã ajute sã elimin eventualele resturi. A doua zi, dimineaþa foarte devreme a venit d-na doctor ºi m-a luat la ecografie (dumneaei fiind unul dintre experþii în materie de ecografe). În timpul ecografiei vedeam dupã expresia feþei ei cã ceva nu e în regulã. Mi-a spus cã îi pare rãu dar trebuie sã mã chiureteze din nou pentru cã ce vede e destul de grav. Apoi, uitându-se din nou pe ecograf, s-a schimbat la faþã, i-a chemat pe ceilalþi medici, ºi i-a intrebat încet: ia uitaþi-vã aici....acesta nu e capul copilului? Dupã care au început sã vorbeascã între ei. În acel moment am simþit cã o iau razna ºi cã nu mã pot abþine sã izbucnesc în plâns, ceea ce am ºi fãcut imediat ce am ieºit din cabinetul cu ecograf. Îmi curgeau ºiroaie de lacrimi mari pe care nu le puteam controla. Mi-au pus imediat o perfuzie, m-au anesteziat puternic ºi apoi a început rechiuretajul. Din cauza infecþiei foarte mari anestezicul nu ºi-a fãcut treaba, aºa cã am simþit iarãºi totul pe viu. Cu toate cã simþeam diferenþa cu care se fãcea intervenþia acum (diferenþã ca de la cer la pãmânt, cu delicateþe) totuºi durerile erau insuportabile, încât nu puteam decât sã gem, sã îmi foiesc capul pe masã ºi sã mã rog sã se termine odatã durerea. În continuare îmi curgeau lacrimi ºi suspinam ºi din aceastã cauzã am intrat într-un fel de ºoc respirator. Scoteam niºte sunete de parcã mã sufocam ºi chiar aºa ºi simþeam. Având în vedere durerea pe care trebuia sã o suport, cred cã m-am comportat destul de bine. Doctoriþa era foarte drãguþã, mã încuraja tot timpul ºi din când în când se mai oprea ºi mã lãsa sã-mi trag sufletul, rugându-mã sã mai rezist încã un pic, pentru a putea sã mã cureþe bine, ca sã mai pot avea copii. Dupã ce a terminat mi-a pus o perfuzie pe masa de operaþie, apoi încã una pe un pat alãturat ºi abia dupã ce am început sã respir cât de cât normal, m-au dus înapoi în salon. Infecþia era atât de mare pentru cã am stat mult timp cu multe resturi în mine, încât am fâcut un început de septicemie. Sau, în fine, nu mai era mult pânã acolo. I-am spus doctoriþei cã imediat dupã ce trece perioada de graþie, vreau sã rãmân iarãºi însãrcinatã. Ea a zâmbit ºi mi-a spus cã mai avem multe de fãcut pânã atunci. A urmat o perioada de vreo 5 luni de tratament.

În ajunul Crãciunului, la bisericã s-au împãrþit cadouri din strãinãtate pentru toate familiile. În cadoul meu, spre surprinderea mea am gãsit haine pentru bebeluºi. Am simþit cã este o promisiune din partea lui Dumnezeu cã în anul urmãtor voi avea un copilaº. Nu peste mult timp m-am dus victorioasã la doctoriþa mea ºi i-am spus cã sunt sigurã cã sunt însãrcinatã. Ea s-a uitat la mine destul de neîncrezãtoare, dar apoi mi-a fãcut ecograf ºi mi-a confirmat cã într-adevar voi avea un bebeluº. Eram atat de fericitã, încât mã ºi vedeam cu el în braþe. Au urmat tratamente de menþinere, panã când la începutul lunii a 8-a, dupã o perioadã de stres ºi supãrãri, m-am trezit într-o dimineaþã cu contracþii puternice, care erau deja la 5 minute distanþã. M-am dus la spital ºi la ora 12:25, pe 7 Septembrie 2003 am nãscut prematur un bãieþel micuþ, de 1900 de grame. L-au pus imediat la incubator ºi a stat acolo în jur de o sãptãmânã, între timp greutatea scãzând la 1700 de grame. Eram îngrijoratã din pricina lui, pentru cã Dumnezeu mã învãþase cã El ºtie sã dea, dar ºtie sã ºi ia înapoi. ªi totuºi Domnul îmi spusese în acea zi: Nu vã îngrijoraþi de nimic, ci, în orice lucru , aduceþi cererile voastre la cunoºtinþa lui Dumnezeu, prin rugãciuni ºi cereri cu mulþumiri. ªi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere vã va pãzi inimile ºi gândurile în Hristos Isus.(Filipeni 4:6,7). Cu o zi înainte de a naºte eu, o prietenã bunã ºi mai apoi naºa copilului meu nãscuse ºi ea o fetiþã. Prietena mea, Dana, venea permanent în sala de naºteri mã încuraja ºi mã ajuta în caz de nevoie. Îmi fãcea foarte bine sã ºtiu cã este cineva pe-aproape care se îngrijeºte de mine ºi se roagã pentru mine ºi copilaºul meu. Dumnezeu îºi îndeplinea promisiunea de a trimite îngerii sã mã pãzeascã, chiar ºi acum dupã aproximativ un an ºi jumãtate. Dupã ce, Dana a fost la reanimare ºi a vãzut copilul, mi-a spus n-am mai vãzut un bebeluº cu o faþã atât de angelicã! Ai nãscut un îngeraº!. ªi eu credeam la fel dar mã gândeam cã e din cauzã cã e al meu. Cuvintele ei m-au uns sufleþelul. Mã rugam din tot sufletul sã îmi lase acest copil ºi îi promiteam cã dacã mi-l va lãsa i-L voi dedica Lui. I-am pus numele Thomas-Adrian ºi dupã 3 sãptãmâni am ieºit plutind parcã din maternitate cu minunea mea micã în braþe. Încã nu puteam sã cred cã e adevãrat.

Acum are 1 an si 4 luni ºi a rãmas tot un îngeraº. Cât e ziua de lungã Thomasino e vesel ºi râde la toatã lumea, chiar dacã nu i-a vãzut niciodatã. Dumnezeu fie lãudat pentru minunea de îngeraº pe care mi-a dãruit-o!!! Apoi, pe 20 Martie 2005 am mai nascut un baietel de 3650 grame si i-am pus numele Rafael Andrei! ÎI mulþumesc lui Dumnezeu zilnic pentru ei.

Aº vrea sã le mulþumesc din suflet pe aceastã cale: Dr-lui. Rodica Boghean, Dr-lui Maria-Magdalena Cãrãuleanu pentru cã mi-a salvat viaþa si m-a ajutat apoi sã mai pot da viaþã, Dr-lui M. Stamatin, Danei Serediuc ºi d-nei asistente Felicia Creþu.

 

Asta este povestea pierderii sarcinii. Nu mi-a fost greu sa o tirimit pt ca o aveam deja scrisa.

Dorotheea [gravi](19 sapt), Thomas (3 ani), Rafael[bibe](1 an si 7 luni)