Aproximari din perspectiva unei mame perfectioniste

[redactor]

Am fost o perfectionista din fasa ...

 

Daca memoria mea ar merge pana la vremurile fesei cu pricina, eram, probabil, genul de bebelus care plange conform fisei postului, cu tonalitati diferite, dand semnalul de "lapte, va rog", esential diferit de plansul insemnand "mi-e frig", "imi iese incisivul lateral superior" sau pur si simplu "ma plictisesc de moarte, cineva sa ma ridice de pe burta". Cred ca imi aranjam jucariile in functie de zgomotul decibelilor produsi prin presare, numaram cu precizie inghititurile de lapte pentru a evita formarea colicilor si eructam la ore fixe.

Am fost mereu adepta certitudinilor, dar si a precautiei

Am fost o eleva monoton de silitoare, o studenta fluctuant de rebela si o iubita plictisitor de fidela. Mi-a placut si am cautat mereu performanta, in diferitele sale ipostaze: siguranta de a fi premianta cu coronita, dar si aceea de a nu rata experienta limitelor. In general, am fost mereu adepta certitudinilor, dar si a precautiei: am asteptat 10 ani pana sa ma marit citeste in continuare aici ...

 

http://www.desprecopii.com/Images/bebe-cu-cine-seamana.jpg

[LilianaR]

Mi-am dat si eu seama de ce ti-ai dat tu seama. Si am aproximat si am trait bine... cativa ani. Apoi, inevitabil, Copilul a crescut si a ajuns sa se contreze cu aproximarile mele:

 

- Mama, cum adica poate mergem la Denis? Pai mergem sau nu mergem?

- Nu stiu, D, o sa vedem, as vrea sa mergem...

- Pai atunci asa zi-i, nu zi ca poate sau cred sau asa... ca nu stie omul daca sa ne astepte sau nu. Deci, Denis, vrem sa venim la tine, stai acasa si asteapta-ne, ca facem tot ce putem sa venim, bine? 

 

- Maaaaamaaaa!

- Da, vin acum. Stai putin.

- Pai acum inseamna acum si eu nu vad ca vii; nu inseamna sa mai stau sa astept, asa ca nu inteleg de ce nu vii deja. Daca spui acum trebuie sa vii in momentul ala, altfel spui imediat. Intelegi? 

 

- Uf, cat mai e pana la gradi??... 

- Nu stiu, D, vreo 15 minute. 

- Cum nu stii? Ce nu stii? Pai ieri nu tot tu m-ai dus?

- Ba da.

- Pai si nu tot pe drumul asta m-ai dus?

- Ba da.

- Pai si ai uitat drumul de ieri, cum nu-l mai stii? 

- Mai stiu drumul, D, dar tu m-ai intrebat cat mai e... ceea ce inseamna minute sau km... nu traseu. 

Si continua ca de ce nu stiu azi cat am mai facut ieri din punctul ala pana la gradi. Nu continua mult, ci vreo 15-20 de minute, pana se clarifica faptul ca eu as fi putut sa stiu si n-am facut efortul sa-mi amintesc sau pana se rezolva dilema in felul: Dar D, tu nu erai cu mine ieri cand te-am dus la gradi? Tu nu mai stii? 

 

Si asa, abia scapasem de fixismul ca acum inseamna acum, ca vine cineva si-mi spune ca nu e buna atata relaxare si atatea limite laxe, lucrurile trebuie sa fie mai fixe, concrete, exacte. 

 

Mai adaug un exemplu: ... si Fat-Frumos [trece peste mari si tari, merge, merge, se duce si strabate bla-bla] merge mult si ajunge la... 

- Cum adica merge mult? Asa scrie? 

- Da, ma rog, scrie ceva de genul asta...

- Pai deci nu scrie asa, iti spun eu cum scrie, scrie ca trece peste mari si tari si astea, nu merge mult. Sa citesti povestea inseamna ca n-o spui din capul tau, inseamna ca ai literele acolo in fata si le citesti, da? 

Apoi, in barba: plus ca Fat-Frumos nu merge, calareste, nici asta nu-s corecti, si ei spun ca Fat-Frumos merge... 

Tare: doar el calareste peste mari si tari, nu? Ca asta se face cand ai un cal sub tine, nu? 

 

Si uite-asa, ii citesc povesti si-mi aminteste de fiecare data ca data trecuta i-am sarit cuvantul asta, ca eu pun explicatii in loc de unele cuvinte si tot asa... Sau auzi in timpul serbarii ca o corecteaza pe educatoare ca a gresit ordinea culorilor pe undeva... 

Editat de Octombrie 2, 2015