Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

🎉 Alătură-te Comunității Noastre! 🎉

🔹 Membrii înregistrați beneficiază de:

  • ✨ Funcționalități suplimentare
  • 💬 Participare la discuții active
  • 🏆 Puncte pentru tombole lunare cu premii atractive
  • 🗣️ Oportunitatea de a-ți exprima opinia
  • 🤝 Ajutor reciproc între părinți
  • 🎁 Șansa de a câștiga premii

🚀 Ce te oprește?

Recommended Posts

 Nu stiu daca aici este locul pentru acest mesaj..daca am gresit rog moderatorii sa il mute:)

 Trec printr o perioada dificila,nu grava insa suficient de proasta pentru a ma cufunda in depresie.

 Nici nu stiu unde a inceput.....

 Sunt o persoana care a re nevoie de atentie.Nu stiu de unde se trage asta...Ma simt ranita sau abandonata f usor,sunt f sensibila la lucrurile pe care cei din jurul meu le gandesc sau le vorbesc despre mine.Ma raportez de multe ori la cei din jurul meu si ma gandesc ce ar trebui sa fac,sa spun....ce ar crede ei despre mine daca as face asa sau asa.

 Sunt casatorita de mica,imi iubesc mult sotul si suntem un cuplu cat de cat ok,perfect nu cred ca se poate insa am stiut sa depasim problemele tinandu ne de mana.Avem o fetita superb.Nu am parinti au decedat amandoi,am un frate cu care nu pastrez legatura.

 Sunt f nervoasa,sunt f posesiva,nu concep sa plece sotul meu undeva fara mine sau daca eu nu am chef sa merg undeva nu mi place sa plece nici el.Sunt exagerata stiu insa nu ma pot abtine.Sunt constienta de faptul ca nu are nici un strop de libertate si ca l am acaparat cu totul.Cred ca si cu fetita mea am tendinta de a face asta.Prefer sa o am langa mine in casa decat sa plece afara sa se joace cu copii .

 Nu stiu sa ma caracterizez f bine,nu stiu sa vorbesc f mult despre mine,nu stiu daca am calitati sau daca sunt diferita de cei din jurul meu.Viata mea se invarte in jurul sotului si copilului atat.

 Sunt invidioasa si r  Nu stiu daca aici este locul pentru acest mesaj..daca am gresit rog moderatorii sa il mute:)

 Trec printr o perioada dificila,nu grava insa suficient de proasta pentru a ma cufunda in depresie.

 Nici nu stiu unde a inceput.....

 Sunt o persoana care a re nevoie de atentie.Nu stiu de unde se trage asta...Ma simt ranita sau abandonata f usor,sunt f sensibila la lucrurile pe care cei din jurul meu le gandesc sau le vorbesc despre mine.Ma raportez de multe ori la cei din jurul meu si ma gandesc ce ar trebui sa fac,sa spun....ce ar crede ei despre mine daca as face asa sau asa.

 Sunt casatorita de mica,imi iubesc mult sotul si suntem un cuplu cat de cat ok,perfect nu cred ca se poate insa am stiut sa depasim problemele tinandu ne de mana.Avem o fetita superb.Nu am parinti au decedat amandoi,am un frate cu care nu pastrez legatura.

 Sunt f nervoasa,sunt f posesiva,nu concep sa plece sotul meu undeva fara mine sau daca eu nu am chef sa merg undeva nu mi place sa plece nici el.Sunt exagerata stiu insa nu ma pot abtine.Sunt constienta de faptul ca nu are nici un strop de libertate si ca l am acaparat cu totul.Cred ca si cu fetita mea am tendinta de a face asta.Prefer sa o am langa mine in casa decat sa plece afara sa se joace cu copii .

 Nu stiu sa ma caracterizez f bine,nu stiu sa vorbesc f mult despre mine,nu stiu daca am calitati sau daca  autacioasa,am o parere proasta despre mine,cred ca ar trebui sa fi ales un alt drum ,cred ca ar fii trebuit sa studiez mai mult,sa am mai multa grija de mine.Am probleme cu trecutul meu asta e clar.

 Nu stiu sa imi impun punctul de vedere,nu stiu sa ma fac respectata,las capul jos atunci cand cineva se poarta urat cu mine si nu am puterea sa raspund inapoi.Fac lucruri numai ca sa le fac pe plac oamenilor din jurul meu,cateodata le fac de ochii lumii si nu imi face placere catusi de putin.

 Ce vreau cu acest mesaj?Sfaturi probabil,intelegere,poate o mangaiere pe crestet si un sut inainte pt ca simt ca m am impotmolit.

 Nu am prietene la care sa ma confesez si nici nu cred ca as fii avut curajul sa vorbesc cu atata sinceritate despre problemele mele.Nu imi permit sa merg la un psiholog desi stiu ca asta m ar ajuta mult.

 Nu stiu ce sa fac,nu stiu cum sa ma ridic sa merg inainte,poate nu mai am putere sa ma ridic de data asta.....

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 31
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Cei mai activi membri în acest subiect

O pasiune, un hobby nu ai?

Terbuie sa fie ceva ce sa faci doat pentru tine... doar tu... fara sot si copil. Asa poate ar mai avea si ei timp separat, si tu pentru tine. Si ti-ar creste si tie increderea.

De la incredere pleaca totul.

 

Stiu cum e sa urmaresti fiecare reactie a interlocutorului si sa te urmareasca zile in sir nu stiu ce reprica... sau sa te gandesti ca in nu stiu ce situatie puteai sa reactionezi altfel, mai bine...

Eu am lucrat cu mine putin cate putin si pot spune ca nu mai bag in seama toate detaliile. Pe mine maternitatea m-a schimbat si m-a ajutat sa ma valorizez si sa capat o incredere mai mare in mine. Si serviciul a contribuit.... imi place ceea ce fac, sunt apreciata aici... usor usor am inceput sa ma vad si eu buna... si sa nu ma mai intereseze ATAT de mult parerile celorlalti.

Mereu mereu am avut o parere proasta despre mine, mereu m-am considerat cumva mai jos... uite ca acum a inceput sa se shimbe... am inima mult mai usoara asa.

 

Trebuie sa te analizezi foarte bine si sa pui accentul pe puncrele tale forte, esti buna, trebuie sa mai si vezi asta. Si neaparat fa ceva ce-ti place tie... Plimbari, citit.. crosetat, puzzle... flotari... ce vrei tu.

Editat de
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

 Nu stiu daca aici este locul pentru acest mesaj..daca am gresit rog moderatorii sa il mute:)

 Trec printr o perioada dificila,nu grava insa suficient de proasta pentru a ma cufunda in depresie.

 Nici nu stiu unde a inceput.....

 Sunt o persoana care a re nevoie de atentie.Nu stiu de unde se trage asta...Ma simt ranita sau abandonata f usor,sunt f sensibila la lucrurile pe care cei din jurul meu le gandesc sau le vorbesc despre mine.Ma raportez de multe ori la cei din jurul meu si ma gandesc ce ar trebui sa fac,sa spun....ce ar crede ei despre mine daca as face asa sau asa.

 Sunt casatorita de mica,imi iubesc mult sotul si suntem un cuplu cat de cat ok,perfect nu cred ca se poate insa am stiut sa depasim problemele tinandu ne de mana.Avem o fetita superb.Nu am parinti au decedat amandoi,am un frate cu care nu pastrez legatura.

 Sunt f nervoasa,sunt f posesiva,nu concep sa plece sotul meu undeva fara mine sau daca eu nu am chef sa merg undeva nu mi place sa plece nici el.Sunt exagerata stiu insa nu ma pot abtine.Sunt constienta de faptul ca nu are nici un strop de libertate si ca l am acaparat cu totul.Cred ca si cu fetita mea am tendinta de a face asta.Prefer sa o am langa mine in casa decat sa plece afara sa se joace cu copii .

 Nu stiu sa ma caracterizez f bine,nu stiu sa vorbesc f mult despre mine,nu stiu daca am calitati sau daca sunt diferita de cei din jurul meu.Viata mea se invarte in jurul sotului si copilului atat.

 Sunt invidioasa si r  Nu stiu daca aici este locul pentru acest mesaj..daca am gresit rog moderatorii sa il mute:)

 Trec printr o perioada dificila,nu grava insa suficient de proasta pentru a ma cufunda in depresie.

 Nici nu stiu unde a inceput.....

 Sunt o persoana care a re nevoie de atentie.Nu stiu de unde se trage asta...Ma simt ranita sau abandonata f usor,sunt f sensibila la lucrurile pe care cei din jurul meu le gandesc sau le vorbesc despre mine.Ma raportez de multe ori la cei din jurul meu si ma gandesc ce ar trebui sa fac,sa spun....ce ar crede ei despre mine daca as face asa sau asa.

 Sunt casatorita de mica,imi iubesc mult sotul si suntem un cuplu cat de cat ok,perfect nu cred ca se poate insa am stiut sa depasim problemele tinandu ne de mana.Avem o fetita superb.Nu am parinti au decedat amandoi,am un frate cu care nu pastrez legatura.

 Sunt f nervoasa,sunt f posesiva,nu concep sa plece sotul meu undeva fara mine sau daca eu nu am chef sa merg undeva nu mi place sa plece nici el.Sunt exagerata stiu insa nu ma pot abtine.Sunt constienta de faptul ca nu are nici un strop de libertate si ca l am acaparat cu totul.Cred ca si cu fetita mea am tendinta de a face asta.Prefer sa o am langa mine in casa decat sa plece afara sa se joace cu copii .

 Nu stiu sa ma caracterizez f bine,nu stiu sa vorbesc f mult despre mine,nu stiu daca am calitati sau daca  autacioasa,am o parere proasta despre mine,cred ca ar trebui sa fi ales un alt drum ,cred ca ar fii trebuit sa studiez mai mult,sa am mai multa grija de mine.Am probleme cu trecutul meu asta e clar.

 Nu stiu sa imi impun punctul de vedere,nu stiu sa ma fac respectata,las capul jos atunci cand cineva se poarta urat cu mine si nu am puterea sa raspund inapoi.Fac lucruri numai ca sa le fac pe plac oamenilor din jurul meu,cateodata le fac de ochii lumii si nu imi face placere catusi de putin.

 Ce vreau cu acest mesaj?Sfaturi probabil,intelegere,poate o mangaiere pe crestet si un sut inainte pt ca simt ca m am impotmolit.

 Nu am prietene la care sa ma confesez si nici nu cred ca as fii avut curajul sa vorbesc cu atata sinceritate despre problemele mele.Nu imi permit sa merg la un psiholog desi stiu ca asta m ar ajuta mult.

 Nu stiu ce sa fac,nu stiu cum sa ma ridic sa merg inainte,poate nu mai am putere sa ma ridic de data asta.....

E simplu, mergi cu fetta in parc si fa-ti prietene din mamicile copiilor de aceeasi varsta...nu trebuie nici sa te caracterizezi, nici sa povestesti, doar sa interactionezi...ea se va simti mai bine, tu vei cunoaste lume noua, sotul va mai putea respira...

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Ba nu e simplu deloc. De la o anumita varsta incolo, greu iti mai faci prieteni sau prietene, daca iti faci. Mai degraba amici. Prieten inseamna ani de sentimente investiti in persoana respectiva, ani de apropiere, ani de sondare unul in sufletul celuilalt, ani de trait impreuna lucruri, de confesiuni. 

 

Nu cred ca nu stie cineva definita prietenului.

 

Plus, Nicole spune ca nu isi deschide cu usurinta sufletul in fata persoanelor reale, nici macar apropiate, darmite necunoscuti. Nici eu nu mi-l deschid, mi-a fost mai usor sa scriu pe forum decat sa vorbesc cu familia, tocmai apropierea, reala sau falsa, de ea mi-a fost potrivnica.

 

Da, mamicile sunt bune pentru socializare si amicitii, intr-o prima faza. Prietenia... e o piatra de incercare.

 

Nicole, eu as lucra la incredere si posesivitate.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Nikol24, daca e intr-adevar depresie, sa stii ca e foarte grav. Medicul de familie nu-ti poate da trimitere la un psiholog? NU poti vorbi cu medicul de familie? Nu-ti fie rusine, sint multe persoane in aceiasi situatie cu tine. Nu esti singura!

 

Am avut si eu o perioada mai neagra cind stateam acasa cu copilul, dar nu asa grav cum spui tu. La mine s-a rezolvat cind am inceput serviciul. Tu lucrezi?

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

nikol,toate avem momente de posesivitate si gelozie.tu nu ai incredere in tine,aia e baiul.fetita ta te va iubi indiferent daca nu o sufoci langa tine,iar sotul tau poate se va simti uneori sufocat.trebuie sa-ti placa ceva sa faci,deci fa-l.iar pt a-ti creste valoarea in ochii tai fa liste zilnic(fac mancare1,2,desert,spal,cumparaturi,lucruri marunte),iar cand va trece ziua vei vedea ca nu trecut degeaba.lumea ta se raporteaza la fetita si sotul tau nu la altcineva,te jigneste cineva riposteaza(vezi ce trairi iti da),capul il plecam cand cineva are dreptate,si nici atunci mereu,toti suntem liberi sa avem o opinie indiferent daca altora le place sau nu.fericirea o gasim in lucruri mici si reale.succes

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Eu zic ca ai depășit momente grele în trecut , cu temeri și ai rămas un pic blocată acolo în trecut, și ești și obosita....depresie e grava.tu nu ești în depresie, sa zic poate un început. Ești foarte obosita , ai nevoie de persoane dragii lângă tine (nu ai părinți și e foarte greu).ieși afară , socializează, citește cărți bune, în parc cu copila...f fff important sa ieși!
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

 Va multumesc tuturor pentru sfaturi.

 Am un job stabil de aproape 6 ani sunt destul de impacata cu locul de munca.

 Poate ca asta este adevarul,poate ca singuratatea ma chinuie cel mai tare.Daca nu mai am pe nimeni ma focusez pe sotul meu si il chinui pe el ,il leg de mine,il sufoc saracul de el.Cateodata ne certam,cateodata nu zice nimic sau cateodata pleaca pur si simplu si asteapta sa ma calmez.

 Nu stiu daca e depresie,nu stiu ce e aia depresie,stiu ca de cateva zile pur si simplu nu mai imi vine sa ma dau jos din pat.deloc.Poate am obosit,poate mi ar trebui o vacanta.Am avut concediu dar l am petrecut cu fi mea prin spital pentru analize.Pana in iarna nu mai pot sa imi i au alt concediu.

 M a incantat ideea cu hobby.Adevarul este ca nu am vreunul.Si si mai adevarat este ca nu fac nimic pentru mine.Parca ma simt vinovata daca ies doar eu la o cafea cu fetele chiar daca sotul meu nu imi reproseaza nimic.

 Ar trebui sa ma apuc de citit.Imi place la nebunie sa citesc.Niste carti despre autocunoastere sau ceva care sa imi redea increderea in mine.Puteti sa imi da ti niste exemple despre astfel de carti? poate vreo carte care v a ajutat la un moment dat...

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Participă la discuție

Poți posta acum și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: postarea ta va necesita aprobarea moderatorului înainte de a fi vizibilă.

Oaspete
Răspunde la acest subiect...

×   Lipire ca text formatat.   Lipește ca text simplu în schimb

  Sunt permise doar 75 de emoji.

×   Linkul tău a fost încorporat automat..   Afișează în schimb ca link

×   Conținutul tău anterior a fost restaurat.   Șterge editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini dintr-un URL.

Se încarcă...



×
×
  • Adaugă...