Prima zi din noua noastra istorie

[Rufus]

15 Decembrie 1989: prima zi in care s-a strigat, la Timisoara, cuvantul Libertate!

Ce a urmat...a fost un vis rau. Un cosmar.

Dar ne-a adus noua, romanilor, o raza sublima de soare.

Va propun sa rememoram momentele Revolutiei traite in direct de cei mai multi dintre noi. Fara o ordine anume, sa spunem, sa vorbim despre ceea ce ne-a impresionat in zilele in care s-a sucit istoria si i-a luat prin surprindere pana si pe cei ce instrumentasera altceva pentru viitorul imediat.

 

http://revolutions.gandul.info/15-decembrie-1989/15-decembrie-1989-ziua-in-care-la-timisoara-s-a-strigat-pentru-prima-data-libertate-13720916

 

[redactor]

Imi place mult titlul ales de tine. Intr-adevar, este o noua istorie pe care o traim si pe care nu am intraznit sa o visam macar inainte de acele zile din decembrie 1989.

 

Cand aproape toata lumea asculta ... Europa Libera si era extrem de bruiat. Va mai aduceti aminte? [flo2]

[BlackCat4evR]

Buuun! Imi place subiectul!

Se auzisera chestii despre niste tulburari, dar eu nu prinsesem nimic concret.

Mama a fost la manifestatia din Piata Revolutiei, si a venit acasa. Eu stateam cu bunicul meu, iar mama l-a luat direct: Sa vezi ce s-a  intamplat: Au venit unii cu niste pancarte mari si ne tot impingeau inainte, dar nu strigau cum trebuie! Ei ne tineau sa nu plecam si tot ei strigau aiurea!

Bunicul meu i-a zis rastit sa nu mai pomeneasca nimic despre asta, "Taci din gura daca tii la viata ta si a copilului asta! Sa nu  mai zici la nimeni niciodata despre asta!" 

 

Apoi priveam fascinati la televizor, ghemite in hol, impreuna cu o vecina, pentru ca in jurul nostru se tragea. Incepuse sa ninga si m-am dus la geam sa ma uit, iar mama, devenita isterica, m-a tras de par de la fereastra, m-a indesat iar in hol!

 

Ascultam si la radio, si ne uitam si la Tv, buimaci. Eu crescusem cumva duplicitar, in fascinatie fata de Ceausescu, si mi se parea un fel de sacrilegiu ce vedeam, dar in acelasi timp stiam ca e bine ca se intampla, ma cuprinsese euforia momentului, toti barbatii aia ragusiti de cat strigasera LIBERTATE!

 

Apoi Bunicul meu, care se dusese acasa, ne-a sunat ca nu poate veni la noi pentru ca are un terorist pe acoperis, era unul car ese urcase pe bloc si tragea in oricine iesea. Ii baricadasera iesirea cu un dulap. Apoi s-a mai auzit un foc de arma, si dupa doua zile, si-a facut curja si bunicul meu sa iasa.

 

Apoi Iliescu, omul revolutie, care a zis ca el nu ar participa la primele alegeri libere, apoi din nou Iliescu care a decis ca participa totusi => minciuna 1. (Calea mea politica s-a decis in momentul ala).

 

Apoi m-am plimbat prin parc, cautand gloante, am gasit o gramada.

 

Apoi am inceput scoala si a fost faza cu imnul, pe care am povestit-o pe la alt subiect, cand invatatoarea a inceput sa cante "Trei culori", si eu am inceput sa racnesc de una singura "Desteapta-te, romane!"...

 

Nu am crezut multa vreme ca Ceausescu a murit cu adevarat.

 

Apoi, mai tarziu un pic, am crezut in Piata Universitatii. Atunci s-ar fi putut petrece prima revolutie adevarata, dar nu a fost sa fie...

 

Oricum, respect adanc din tot sufletul meu pe aceia ale caror voci curate s-au inaltat atunci cerandu-si libertatea. Le sunt datoare pana in maduva oaselor pentru lectia pe car emi-au dat-o, pentru felul cum au infruntat gloantele cu piepturile goale, luptand pentru toti, uitand de ei insisi...

 

[flo2]  [floare3]  [flo]

[Rufus]

Am trait foarte amestecat zilele alea. Nici nu stiu cum as putea sa le ordonez.

Lucram in Casa Republicii si, de pe dealul ala dinspre Piata Constitutiei de azi, vedeam cum se scurg rauri-rauri de coloane de oameni care strigau "Veniti cu noi. Veniti cu noi!"

Nu stiu cand, ca nu am remarcat, toata paza militara a disparut subit, toti securistii, pe care-i cunosteam, ca nu se ascundeau, au intrat in pamant. Un pic ni s-a facut frica...

Nimeni nu mai lucra, am plecat cu totii acasa.

Apoi televizor, drumuri prin oras, nopti de paza la bloc, sa nu navaleasca teroristii...

Apoi un vecin de-al parintilor mei, un om minunat cu doi copii, sofer pe o masina care ducea mancarea la concentratii ce lucrau prin tot Bucurestiul la proiectele lui Ceausescu a fost impuscat in cap, in camion, de un maior dement, care a socotit ca navalesc teroristii la el in unitate. De fapt le venea mancarea.

Atunci am stiut ca-i groasa.

Astazi, Nicu Balalau, unul din primii eroi ai revolutiei bucurestene, este ingropat fix langa calaul sau, declarat si ala erou.

[roxanaz]

Noi stiam de pe 16 de probleme, fratele mamei si familia sunt in Timisoara. De pe 17 nu am mai putut vorbi cu ei, au fost cateva zile de incertitudine oribila. Ascultam europa libera si vocea americii, se vorbea de mii de morti.....

[marius]

Asa am trait si noi cu fratele meu student in Timisoara. Crunte clipe ... si totusi simteam ca ceva se intampla, ceva ce nu se mai putea acoperi.

[Victoria_mami]

Eu eram la Timisoara la bunici cand a inceput Revolutia. Tin minte ca am plecat in oras cu Ota meu (bunicul) sa cautam carne ptr. Craciun... Ne-au trimis soldatii pe partea cealalta a strazii, ca erau tancuri... A venit maica-mea sa ma ia (nu stiu ce data a fost) si de la Gara de Nord mergand pe jos, la primul pod peste Bega, tot asa, o impingea multimea sa mearga cu ei si ea striga "NU! Trebuie sa merg sa-mi iau copilul!" A trecut printre ei, a venit si m-a luat si sincer nu-mi amintesc nimic din momentul in care am plecat din casa bunicilor de la Timisoara si pana am ajuns in casa bunicilor de la tara, in Jud. Hd... hm, oare de ce nu-mi amintesc??? In fine, imi amintesc tv-ul, Ceausestii la tv, Iliescu si FSN...

[Victoria_mami]

Ah, si nu eram chiar asa mica, incat sa nu-mi amintesc, tocmai implinisem 13 ani... acum ma intreb daca nu-mi amintesc ptr. ca nu a fost nimic important sau ptr. ca s-a intamplat ceva prea traumatizant... 

[andacos]

Oricum, respect adanc din tot sufletul meu pe aceia ale caror voci curate s-au inaltat atunci cerandu-si libertatea. Le sunt datoare pana in maduva oaselor pentru lectia pe car emi-au dat-o, pentru felul cum au infruntat gloantele cu piepturile goale, luptand pentru toti, uitand de ei insisi...

 

[flo2]  [floare3]  [flo]

si asa dauga si celor ce si-au pierdut viata atunci,datorita carora suntem noi unde suntem.

 

Pentru mine-nu ma intereseaza dedesupturile ,speculatiile,au fost momente de istorie la care am participat-ma rog din fata TV-ului,ins aistoria ,o parte din ea s-a scris sub ochii nostri.

 

Eram foarte emotionata,nu eram perfect constienta de ce va urma,insa abia dupa ce am gustat libertatea in adevaratul ei sens al cuvintului,am inteles pe deplin unde si ce am fost!

 

Mie nu mi-a fost greu pe vremea comunistilor,nu am avut lipsuri,,,insa cind ma uit in urma,ma dor anii ce i-am pierdut in manipulare,intuneric.

[monicabo]

Eram cpil la revolutie, eram la bunici la tara, asa ca mare lucru nu am trait (in Bucuresti, de unde sunt). Am vazut la TV, imi amintesc franturi de pe 20 dec cu Ceausescu cand s-a intors din Iran, urma mitingul din 21 dec de la Bucuresti, apoi pe 22 la un moment dat am deschid TV-ul (la o ora la care in mod normal nu ar fi trebuit sa fie program) si aparusera revolutionarii, Iliesc, Roman si toti ceilalti... De atunci am stat toti lipiti de tv..

 

Dupa aia toata nebunia "se trage", "aparati radioul", "aparati TV", nenea ala cu apa otravita, procesul Ceausestilor... in fine, parca mai ieri au fost, si cu toate astea, au trecut 25 de ani..

 

...si inca multe intrebari au ramas fara raspuns vis a vis de cine a ordonat sa se traga in populatie, apoi (cf lozincii) cine a tras in noi dupa 22, cine erau asa zisii teroristi, ca unul n-a fost prins, cum a fost adusa noua putere dupa caderea Ceausestilor si tot asa..

 

Amintiri mai interesante nu am... citesc cu interes ce va amintiti si ce ati trait voi  [flo]