crisseis Publicat Noiembrie 10, 2015 Raport Distribuie Publicat Noiembrie 10, 2015 Salutare tuturor! Intru direct in subiect: cred ca fata mea e indragostita! Are 14 ani si jumatate, nu e o nenorocire ca se intampla asta, cred ca e normal(sincer, sincer, as zice ca e cam devreme, dar astea-s vremurile), doar ca nu mai pot comunica cu ea. Nu stiu cum s-o abordez si am nevoie de ajutor, poate ati trecut prin asta. Am intrat la banuieli ca se intampla ceva, statea tot timpul cu ochii pe telefon, primea si scria sms-uri, nu mai stateam asa mult la discutii ca altadata. Schimbarea a venit la scurt timp dupa ce a inceput scoala, in conditiile in care am avut o vara minunat de productiva si cu multa comunicare si apropiere. Asa ca am facut ceva nedemn, adica pe furis i-am citit niste niste sms-uri. Am aflat ca vorbeste cu un coleg de clasa, in fine. Problema mea e ca a inceput iar sa nu mai manance(a mai avut probleme din astea, i-au iesit analizele prost, numar de leucocite la limita de jos, m-am alarmat, etc). E slaba si asa, dar acum mi se pare ca a slabit si mai mult. In afara de faptul ca zice ca nu-i e foame, e distanta cu mine, ea nu stie ca eu stiu si eu nu stiu cum s-o abordez fara sa ma dau de gol. Nu mi-as face neaparat griji, pentru ca invata bine, are note foarte bune, temele si le face, doar ca as vrea sa comunicam din nou, mai ales in conditiile date. Am initiat discutii generale despre baieti, neaga ca i-ar placea in special vreun coleg(zice ca toti sunt infantili), in fine. Daca ati fost in situatia mea, cum v-ati abordat fiica? A mea e foarte inchisa si nu scot nimic de la ea. Ne certam pe tema mancarii si a atitudinii ei, dar de fapt, cauza pare sa fie alta. Niste sfaturi mi-ar prinde bine! Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
viviana Postat Noiembrie 10, 2015 Raport Distribuie Postat Noiembrie 10, 2015 Crisseis, pentru a putea face sugestii as avea nevoie de cateva raspunsuri. Sa le luam pe rand. Ce te ingrijoreaza cel mai tare?- ca e indragostita?- ca nu mai mananca?- ca nu mai este comunicativa? A fost vreodata?- ce te deranjeaza cel mai tare la atitudinea ei?- ce a spus doctorul despre analize? Leucocite la limita de jos nu inseamna leucocite scazute sau anormale. - e mai obosita decat de obicei?=== La prima vedere din tot ce ai scris tu nu iese cu nimic din tiparele unei adolescente.Dar tu ca mama daca esti ingrijorata inseamna ca ai simtit ca este ceva in neregula.De aceea am pus acele intrebari. "Ne certam pe tema mancarii si a atitudinii ei, dar de fapt, cauza pare sa fie alta."Pote sa fie alta cauza dar si sa fie dublata de faptul ca va certati pe tema mancarii si a atitudinii. Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CorinaDani Postat Noiembrie 10, 2015 Raport Distribuie Postat Noiembrie 10, 2015 fiica mea inca e mica, insa am incercat sa-mi amintesc cum eram eu cand m-am indragostit prima data...si eu am trecut prin faza cu lipsa poftei de mancare. in perioada aceea am avut cea mai mica greutate - 47 kg, inaltimea cred ca era pe-aproape cu cea de acum, de adult.fluturasii din stomac nu mai lasa loc senzatiei de foame, asta-i clar.cat despre faptul ca e distanta si nu comunica cu tine, nu forta nota. deocamdata.cauta un moment in care sunteti doar voi doua, mai relaxate sau odihnite, si spune-i ca orice i s-ar intampla, bine sau rau, tu esti langa ea, s-o asculti, s-o ajuti, ca preferi sa-ti spuna daca se intampla ceva cu ea, in loc sa afli de la altii sau prea tarziu, ca nu o vei judeca, ci o vei ajuta si ii vei fi aproape oricand are nevoie. spune-i ca se poate baza pe tine, ca e normal sa te intereseze ce se petrece in viata ei, de unde a aparut schimbarea de comportament si ca, daca are nevoie de sfaturi, esti acolo pentru ea. Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Mik Postat Noiembrie 10, 2015 Raport Distribuie Postat Noiembrie 10, 2015 Eu as zice sa n-o abordezi deloc si doar sa fii atenta la semne exterioare.Daca ea vrea sa-ti povesteasca e foarte bine, daca nu vrea zau ca nu e trebushoara ta.Daca maninca totusi ceva e OK, daca se duce la scoala si are rezultate corecte e OK. Las-o linistita si n-o cicali si nu te baga in sufletul ei. Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Letitia1 Postat Noiembrie 10, 2015 Raport Distribuie Postat Noiembrie 10, 2015 S-ar putea sa fie indragostita, s-ar putea sa fie doar virsta. Sau amindoua. Si al meu a avut si are perioada cind e minios si incruntat, asa by default. Cel mai bine e ori sa-l las in ale lui, sa discutam numai strictul necesar pina ii trece pasa, ori il luam cu cite o glumita, la modul: Da ce esti asa angry mamicuta, cine te-a suparat? Hai spune-i lui mama! Si ii cadea masca aia minioasa, incepea sa zimbeasca.Apoi incepeam sa-i povestesc eu ce mai facut la servici, ne luam cu vorba si fara sa-si dea el seama, ajungeam si la miezul problemei, sa aflu de ce e asa suparat, sau minios etc. Si al meu a slabit enorm dupa 13 ani si efectiv refuza sa manince, dar nu din dragoste, spunea ca ii place sa fie slab, ca stau mai bine hainele pe el [batcap] . Acum maninca ok, sint multumita, a trecut peste perioada aia de refuza maincarea. Deci ma gindesc ca si la voi sint tot felul de furtuni de astea hormonale, care vin si pleaca. As zice sa nu o abordezi frontal cind vrei sa afli ceva de la ea. Ia=o prin invaluire, mai o gluma, mai ii povestesti cum erai si tu de virsta ei si usor ajungi unde iti doresti. Asteapta-te la rejectii, nu le lua prea personal, de multe ori vorbeste gura fata ei. Cu cit o pedepsesti si o certi cu atit o indepartezi mai tare. O prietena ce avea copii mai mari ca mine mi-a zis ca in adolescenta copiii devin niste straini, dar se reintorc la tine, asa cum ii stiai in copilarie, dupa ce implinesc 18-19 ani (bine, unii nu se intorc nici dupa 25 de ani!) deci sa speram ca o sa fie bine! rabdare si tutun. [detectiv] Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
kariguld Postat Noiembrie 10, 2015 Raport Distribuie Postat Noiembrie 10, 2015 nu te mai certa cu copila ta. incearca sa te imprietenesti cu ea. iesiti in oras, discutati diverse, altceva decat indragosteala si baieti. sunt multe teme de discutat, doar sa te gandesti putin. bafta multa, sa stii ca se poate. Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
carolinah Postat Noiembrie 10, 2015 Raport Distribuie Postat Noiembrie 10, 2015 Eu n-am niciun sfat, ca fata mea face peste 2 zile doar 13 ani, dar am vrut doar sa-mi arat solidaritatea. Inteleg ce-i in sufletul tau si iti doresc multa rabdare si intelepciune [grup] . Doamnele mame mai exprimentate de aici de pe DC au zis f bine. Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
viviana Postat Noiembrie 10, 2015 Raport Distribuie Postat Noiembrie 10, 2015 Important este sa tii mereu deschise canalele de comunicare si sa-i spui tot timpul: daca vrei sa stam de vorba ma gaseti in bucatarie, in dormitor. Sa o lasi pe ea sa vina la tine. Eu pana si cand plec la cumparaturi ii spun, suna-ma daca doresti ceva! Mai am o strategie careia ii spun "strategia de claca" - pentru ca stiu ca nu agreeza conversatiile fata-n fata pe o tema data - o chem sa ma ajute la ceva, sau iesim la plimbare, sau jucam carti, sau facem curat in sifonier si in timpul asta flecarim - atunci aflu multe, multe. Si vorbim pentru inceput despre orice in afara de scoala si baieti. Serile de exemplu stam fiecare cu laptopul in brate si ne aratam reciproc diferite filmulete pe youtoube.Cateodata jucam TOMAPANT. Si Remi si Macao. Toate lucururile astea apropie si o faci sa aiba incredere.-- Din experineta mea stiu ca cu cat stai mai mult cu gura pe copil cu atat se indeparteaza de tine si gandeste: oare mama asta nu vede si lucururi bune in mine? De ce i se pare tot timpul ca nu fac bine, de ce nu e multumita de nimic? Si da, are si fii-mea anumite probleme de atitudine, si izbucneste din orice, si plange si totul i se pare ingrozitor si ma gratuleaza cu diverse cuvinte - si tac. Pur si simplu tac si astept sa termine. Nici macar nu ma supar.Pentru ca stiu ca orice ar spune, indiferent de atitudine, ma iubeste, sunt reperul ei, stiu ca la nervi se spun multe negandite, si mai stiu ca dupa aia ii pare rau si ca noaptea in singuratatea patului are remuscari - si nu, nu mai are nevoie sa stie ca in cealalta camera e o mama suparata. Trebuie sa stie ca are o mama care o sustine, iarta si e alaturi indiferent de ce face si spune. Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Lilyana70 Postat Noiembrie 11, 2015 Raport Distribuie Postat Noiembrie 11, 2015 Spune-i cum te-ai indragostit tu prima data,dar fara sa-si dea seama ca sti ceva despre ea,spune-i ca va veni un moment cand se va indragosti si trebuie sa afle ce este bine si ce nu.Iti dai seama imediat daca este indragostita pt ca incepe sa-ti puna intrebari,sigur are nevoie de sfaturi.Asa reusesti sa ti-o apropii.TREBUIE SA NU O CERTI ,TREBUIE SA AIBA INCREDERE IN TINE,CHIAR SI ATUNCI CAND GRESESTE.TREBUIE SA FI CEA MAI BUNA PRIETENA A EI.VEI REUSI.Astept raspunsul tau Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Rufus Postat Noiembrie 11, 2015 Raport Distribuie Postat Noiembrie 11, 2015 Intotdeauna m-am gandit ca daca scoala e ok, comportamentul e ok, chiar daca mie mi se pare varsta prea mica, fetele mele pot sa se si indragosteasca (ca sa nu spun ca se indragostesc oricum, ca le zic eu sau nu ca e bine, devreme sau orice altceva).E drept ca uneori se intra in "conflict de interese", adica cand dragostea e mare, scoala nu mai e pe primul plan si nici comportamentul, in general, nu mai tine de reguli.Cred ca, indiferent ce am reusit eu sau nu cu copiii mei, asta er fi dezideratul acceptabil pentru ambele "parti": copilul isi vede de treaba lui in schimbul acceptului parintelui pentru diverse dorinte ale sale.Daca echilibrul asta nu e cat de cat urmarit, nimeni nu e fericit: copilul e pus la restrictii, iar parintele oricum nu obtine nimic. Dupa mine insa, aici nu este doar jobul parintelui, ci si implicarea copilului.Am auzit de multe ori faza cu "trebuie sa fii prietenul copilului", precum si explicatiile celor care spun ca nu, nu trebuie sa fii prieten cu copilul. In sensul ca prietenul e prieten, te accepta (il accepti) oricum, daca ii (iti) convine, daca nu zice/zici pas; parintele nu poate face in veci treaba asta. In cele mai multe cazuri pe care le cunosc, parintii nu sunt prietenii copiilor sau doar cred ei asta, copiii nu cred deloc.Deci...complicat.Eu as merge pe un parteneriat cat de cat corect de ambele parti. Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Recommended Posts
Participă la discuție
Poți posta acum și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: postarea ta va necesita aprobarea moderatorului înainte de a fi vizibilă.