Bullyingul - o statistica simpla

[viviana]

Am citit acest articol in Gandul.

O sa-l copiez integral aici ca poate cine stie, vor exisat probleme cu linkul.

 

Am sa subliniez partile care mi se par mie importante si de discutat, pentru inceput.

 

"În România anului 2016, şcoala a devenit pentru unii dintre copii un chin. 3 din 10 copii sunt excluşi din grupul de colegi, 1 din 4 copii a fost umilit în faţa colegilor şi 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi, potrivit primului studiu sociologic naţional, lansat de Salvaţi Copiii, care urmăreşte fenomenul de bullying. Această realitate tot mai frecventă în şcolile din întreaga lume implică excluderea din grup, izolarea socială, ameninţarea cu violenţa fizică, umilirea, distrugerea bunurilor personale, interdicţia de a vorbi cu un alt coleg sau denigrarea. Copiii ajung să fie agresori sau victime, iar una dintre principalele cauze ale apariţiei acestor comportamente în mediul şcolar este abuzul în interiorul familiei. Astfel, copiii care afirmă că au fost loviţi cu palma sau urecheaţi de părinţi spun că, la rândul lor, au exclus din grup, au umilit sau agresat fizic un alt copil.

 

Întrebaţi cum se simt la şcoală, ce lucruri le plac şi dacă există ceva care nu le place, răspunsurile copiilor români sunt variate. Dacă unii dintre ei spun că şcoala le este dragă pentru că aici reuşesc să se întâlnească cu prietenii sau că unii dintre profesorii lor sunt cool, de partea cealaltă se situează nemulţumirea lor legată de programul şcolar prea lung şi prea multă materie teoretică, fără pic de practică. De asemenea, ei se plâng de faptul că şcoala românească a rămas în urma tehnologiilor moderne.

 

Dincolo de aceste probleme bine cunoscute din sistemul de învăţământ, sunt tot mai des întâlnite situaţiile în care unii elevi sunt victimele izolării în interiorul clasei, le este interzis să vorbească cu alţi colegi sau, şi mai grav, sunt victimele agesiunii fizice venite din partea celorlaltor colegi. Aceste comportamente agresive sunt cuptinse în ceea ce a devenit un fenomen la nivelul şcolilor şi liceelor, bullying.

 

Catalogarea bullyingului drept fenomen care acţionează  şi afectează şi sistemul educaţional românesc este de înţeles, de vreme ce datele publicate în studiul Salvaţi Copiii arată că 3 din 10 copii sunt excluşi din grupul de prieteni, în timp ce 1 din 4 copii a fost umilit în faţa colegilor. De asemenea, 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi. Toate aceste comportamente îl afectează pe copilul asupra căruia sunt îndreptate, putând duce la consecinţe care pornesc de la scăderea interesului faţă de şcoală, dezvoltarea unor comportamente agresive sau pasive şi pot ajunge până la depresie şi chiar suicid.

 

Bullyingul apare sub diverse forme şi include diferite metode de acţiune. Excluderea din grup este una dintre aceste situaţii. 2 din 10 copii afirmă că au exclus din grupul de egali pe cineva, iar aproape 3 din 10 spun că au cerut unui coleg să nu se joace cu cineva. În ceea ce priveşte situaţia de victimă a bullyingului, 23% dintre copii recunosc că au fost victime ale ameninţărilor cu excluderea din grup, 31% spun că au fost excluşi şi 39% că s-au confruntat cu situaţia în care unul dintre colegi a fost atenţionat să nu se joace cu ei sau să le vorbească.

 

Situaţia este mai gravă atunci când vine vorba despre ameninţările cu violenţa fizică sau umilirea. Aici, cifrele arată că 19% dintre copii au umilit în mod repetat un alt coleg la şcoală şi 22 de procente au ameninţat un alt copil cu bătaia sau lovirea. Situaţia celor care au fost victime ale unei astfel de agresiuni arată că 29% dintre copii au fost ameninţaţi cu bătaia sau lovirea, în timp ce 24% dintre ei au fost umiliţi în faţa clasei. Zvonurile denigratoare sunt, de asemenea, răspândite în mediul şcolar, 4 din 10 copii găsindu-se în situaţia de a fi victime ale unei astfel de acţiuni de răspândire a zvonurilor.

 

O altă formă de bullying este violenţa fizică sau distrugerea bunurilor. 32% dintre copiii intervievaţi au recunoscut că au fost împinşi sau îmbrânciţi de alţi copii, iar 39% dintre ei spun că au fost chiar răniţi uşor. Doar 16 procente recunosc că au fost bătuţi în repetate rânduri la şcoală. În ceea ce priveşte situaţia agresorilor, 13% dintre copii au afirmat că s-a întâmplat să distrugă lucrurile unui alt copil, în timp ce 16% dintre ei au spus că au bătut în mod repetat un alt copil. 3 din 10 copii recunosc că şi-au lovit uşor un coleg. 

 

Motivele acestui tip de comportament pornesc de la nevoia de a-i impresiona pe cei din jur, până la supravieţuirea celui mai adaptat.

Aceste situaţii sunt, deseori, obervate de ceilalţi colegi. Nu e de mirare că 73% dintre elevii chestionaţi sau afirmat că au fost martorii unei situaţii de bullying la ei în şcoală şi că 58 de procente recunosc că aceste comportamente există chiar în clasa lor. Astfel, cea mai frecventă reacţie a lor este aceea de a rămâne un simplu spectator, nu de a interveni. Agresiunea este tratată ca un spectacol care „poate fi uneori chiar distractiv”, după cum o spun chiar copiii. În situaţiile în care intervin, de cele mai multe ori, martorii susţin agresorul.

 

Abuzul în familie, principală cauză a comportamentului inadecvat al copilului

Bullyingul nu apare de nicăieri. Comportamentul agresiv al copiilor are la bază, în majoritatea cazurilor, situaţii concrete din interiorul familiilor. Fie că vorbim despre statutul de victimă a abuzului din partea unuia dintre părinţi sau a altor membri ai familiei, fie că vorbim despre situaţia în care copilul este martor la situaţii de violenţă fizică sau verbală.

 

„Studiul a pus în evidenţă o legătură extrem puternică între abuzul în familie şi comportamentul de bullying ale copiilor în şcoală. Într-o măsură mult mai mare, copiii care sunt abuzaţi acasă fizic sau emoţional, fie duc acest comportament mai departe ca strategie de supravieţuire, fie primesc şi tolerează cu uşurinţă statutul de victimă, pentru că este ceva cu care ei sunt obişnuiţi, ceva ce li se întâmplă deja acasă”, explică Diana Stănculeanu. 

 

Astfel, „abuzul fizic uşor sau grav asupra copilului în familia de provenienţă este asociat semnificativ cu comportamentele de tip bullying. În acest caz putem vorbi de o dublă asociere a abuzului în familie, atât cu statusul de agresor, cât şi cu cel de victimă. Altfel spus, abuzul în familie implică atât perpetuarea comportamentelor abuzive, cât şi obişnuinţa cu statusul de victimă”, după cum se arată în studiul citat.

Se constată faptul că elevii care au fost loviţi cu palma sau urecheaţi de părinţi spun într-o măsură semnificativ mai mare că au exclus din grup, au umilit sau au agresat fizic un alt copil, în timp ce un copil care este victimă a violenţei în familia sa, ajunge să prezinte un risc mai mare de a deveni victimă în cadrul grupului de colegi la şcoală.

 

Bullyingul este puţin cunoscut în România

Nu există un cuvânt românesc pentru bullying, pentru că „umilire”, „hărţuire”, chiar dacă sunt utilizate uneori, nu pot acoperi în întregime sensul acestui cuvânt. Acest lucru poate explica faptul că acest fenomen nu este cunoscut şi conştientizat îndeajuns nici chiar în rândul profesioniştilor de protecţie socială sau din domeniul educaţional. Nu mai vorbim despre copii. Întrebaţi dacă ştiu ce înseamnă acest lucru, cea mai mare parte dintre ei au spus că nu cunosc sensul acestui cuvânt, iar cei care au auzit despre bullying au avut ca sursă programele TV sau prin intermediul internetului ori la ora de engleză şi nu de la consilierul şcolar sau de la un cadru didactic în cadrul unei ore de dirigenţie. Doar 13% dintre copiii chestionaţi au afirmat că au auzit despre bullying la ora de dirigenţie.

 

Aşa se explică faptul că bullyingul este, de cele mai multe ori, tratat într-un mod discriminatoriu: bullyingul care porneşte de la copiii cu rezultate bune la învăţătură este uneori puţin vizibil pentru adulţi sau este sancţionat într-o manieră mai blândă, comparativ cu situaţia în care acest tip de comportamente provine de la un copil cu rezultate mai slabe la şcoală, care, în numeroase situaţii, este învinuit pe nedrept.

„Când vorbim despre bullying nu vorbim despre orice formă de violenţă între copii. Nu orice conflict între copii este considerat o formă de bullying. Vorbim despre o formă specifică de violenţă, caracterizată de repetitivitate, care produce suferinţă, un dezechilibru puternic de forţe, o formă de violenţă pe care nu o pot gestiona doar copiii. Cel mai adesea se spune că un copil trebuie să înveţe să gestioneze singur conflictele şi să se descurce din ce în ce mai bine pe cont propriu”, arată Diana Stănculeanu,  coordonatorul programului pentru combaterea violenţei împotriva copiilor din cadrul Salvaţi Copiii.

 

De asemenea, răspunsurile copiilor arată ineficienţa organismelor din interiorul şcolilor care sunt menite să combată acest tip de comportamente, având în vedere că nici unul dintre copiii care au participat la studiu nu a ştiut despre existenţa unei comisii de combatere a violenţei în şcoala lui. De asemenea, ei afirmă că măsurile disciplinare sunt luate doar în situaţii extrem de grave, cum ar fi violenţa fizică repetată extremă sau umilirea severă.

 

O altă problemă apare atunci când ne uităm la răspunsurile copiilor cu privire la modalitatea de acţiune şi percepţie a adulţilor asupra acestei probleme. Adulţii sunt descrişi de copii şi adolescenţi ca fiind toleranţi faţă de formele psihologice şi emoţionale de bullying şi că intervenţia clasică în bullying este făcută prea târziu, atunci când conflictul a ajuns deja la un nivel superior sau când a apărut deja şi situaţia de vieolenţă fizică. Consecinţele pot fi desprinse din declaraţia unui băiat de 15 ani: „Rănile fizice se vindecă, dar cuvintele lasă urme grele, chiar după trecerea anilor”.

Se pare că nici şcolile nu au o abordare comună în ceea ce priveşte cazurile de bullying. Unii profesori sunt descrişi ca fiind mai implicaţi în acţiuni de stopare a acestui fenomen, în timp ce alţii rămân pasivi. Copiii spun că „ceea ce contează este dacă profesorului îi pasă”. Unii copii consideră chiar că o parte dintre profesori sunt, cu sau fără voinţă, cei care încurajează situaţiile de bullying prin umilirea constantă a unui copil.

 

O altă problemă care se ridică la nivelul şcolii este intervenţia ineficientă sau, şi mai grav, inexistentă a consilierilor şcolari, ale căror responsabilităţi nu au fost identificate de majoritatea copiilor, ceea ce denotă slaba implicare a acestor cadre în procesul educaţional.

Nici părinţii nu sunt de mare ajutor în ceea ce priveşte rezolvarea situaţiilor de bullying, având în vedere că mare parte dintre ei nu fac altceva decât să agraveze conflictele între copii, venind la şcoală ca să-şi apere fiul sau fiica, cerând explicaţii şi chiar încercând să îl disciplineze pe colegul cu care copilul lor se află în conflict.

 

„Ceea ce a remarcat studiul este o atitudine extrem de firească şi de normalizatoare a adulţilor în ceea ce priveşte comportamentul de bullying între copii. Spunem cu foarte mare uşurinţă că ei trebuie să se descurce, că dintotdeauna unii copii au fost mai puternici şi alţii au fost mai slabi, că până la urmă şcoala este un grup social în care fiecare face ce poate şi adesea ne declinăm responsabilitatea de a interveni şi de a-i susţine în astfel de situaţii, atât preventiv, cât şi la nivel de intervenţie”, a declarat Diana Stănculeanu, susţinând, practic, spusele copiilor. 

 

http://www.gandul.info/stiri/o-statistica-simpla-scoate-la-iveala-un-fenomen-periculos-din-scolile-din-romania-cum-ajung-3-din-10-copii-victime-15304492

[anya]

N-am vazut/auzit de consilier scolar pe la noi. Voi aveti asa ceva?

[viviana]

Cand era fii-mea in gimnaziu era un psiholog/consilier care venea 1 data/saptamana.

Insa nu e legislatie care se oblige elevul cu problema, ca in anumite circumstante, sa faca ore de consiliere fara acordul parintelui.

 

===

 

Ceea ce stiu ca se petrece in scolile romanesti si din experienta mea este foarte grav pentru ca produce suferinta si neincredere in autoritate este sanctionarea blanda sau deloc a copilului care invata foarte bine si transferul de vina asupra celui mai slab la invatatura.

 

Am intalnit situatia asta in gimnaziu si in liceu.

[redactor]

Hartuirea - sau bullying-ul este o problema in orice scoala de pe planeta. Asta pentru ca intotdeauna si oriunde exista copii ne-educati care se amuza pe seama copiilor mai sensibili. Copiilor speciali.

 

Eu am ajuns la concluzia ca acei copii care sunt hartuiti - sau bullyed - sunt cei inteligenti- iar cei care hartuiesc sunt acei care au fie ADHD, fie nici un indiciu de educatie de acasa. Niste cartofi.

 

Am citit nenumarate exemple de oameni celebri care povesteau cum erau hartuiti in copilarie. Cumva, aceasta hartuire, te poate face mai puternic.  [flo2]

[viviana]

As dori sa scoatem copiii cu ADHD din discutie. Este o etichetare complet gresita.

[viviana]

Am editat inrosind paragraful care sta la baza articolului ca definitie, sa zicem, a bullyingului si il copiez aici:

„Când vorbim despre bullying nu vorbim despre orice formă de violenţă între copii. Nu orice conflict între copii este considerat o formă de bullying. Vorbim despre o formă specifică de violenţă, caracterizată de repetitivitate, care produce suferinţă, un dezechilibru puternic de forţe, o formă de violenţă pe care nu o pot gestiona doar copiii"

[redactor]

viviana, e parerea mea personala. Nu fac generalizari. Ma refer doar la experienta mea. [flo]

 

Stiu ca in unele cazuri copiii cu ADHD sunt hartuiti si in alte cazuri ei sunt hartuitorii.

de citit si aici 

 

 

sunt complet aware :)

[LoraG76]

Eu va spun ca se intampla inclusiv in gradinite, se formeaza grupuri, unii copii sunt exclusi, iar liderul nu da voie celor din grup sa socializeze cu altii - nu ai voie sa fii prieten cu x sau cu y. 

 

Comportamentul se accentueaza incepand cu scoala gimnaziala, din cate am observat si eu il pun, in primul rand, pe seama lipsei de educatie din partea parintilor - majoritatea mult prea preocupati in a face bani pt. a-i oferi copilului un confort financiar bun ori parinti ce stiu ce se intampla si cum se comporta ai lor copii si ii incurajeaza - asa, fii sef, fii cel mai tare, arata-le ce poti - nici parintii nu au un minim de educatie, in cazul acestora, din pacate. 

[andaghe]

Parerea mea este ca e o problema generala, era mai de mult un subiect dar era pe caz concret... societatea noastra este agresiva in marea ei majoritate, pornind de la batut caini si cai, chinuit pisici, tipat la vecini, imbrancit la coada, claxonat la tot pasul, tipat la ghiseu sa se miste mai repede, tipat la copii, uitat urat la tigani....si mii de exemple zilnice, din toate colturile vietii noastre si a copiilor nostri...

Cred ca trebuie intervenit la nivel de regulament, atat copiii cat si parintii trebuie sa cunoasca si sa suporte consecințe, ca si personalul didactic care nu e atent la comportamentul de acest tip.

[andaghe]

Adica in cazul asta nu poti face apel la bun simt, intelegere, educatie... consrcinte directe si aplicate constant.