Cu Frica sau fără Frică?!

[andaghe]

Buna :)

Am rugămintea să mă ajutați cu sfaturi din experienta voastră în următoare problema: să o educ pe fata mea cu frica sau fără frica?  

Dilema mea pornește de la faptul că la 1,9 luni face deja chestii periculoase pentru ea, cum ar fi fuge de mine pe strada ( amuzandu-se), intra in mare fugind ( ea se joacă) si nu se oprește nici când o răstoarnă valurile, se apropie cu intenția de a băga mâna prin gard la câine care latră agresiv, pune mâna pe orice animal ( de la gândaci până la cal), baga in gura cam tot ce i se pare interesant pe jos, se cocoata pe orice poate, apoi pune pasul în gol, să coboare, aleargă permanent si se izbește de multe ( mai cu seamă de geamuri spălate bine), se apropie de orice obiect mișcător ( bicicliști, leagăne, roti, scutere)....  

Ma rog, sunt acțiuni normale pentru orice copil curios, dar eu nu stiu cum sa procedez, să o învăț să îi fie frica, să o las să cadă ( sincer nu pre îmi vine să o las să se rostogolească pe scări de la etaj când nu e atentă și se arunca efectiv în gol), sau ce as putea face ca ea să devină mai prudentă, dar fără să îi provoc vreo teama de ceva. Nici nu vreau să o protejez excesiv, nici sa învețe că sunt mereu acolo, nici ca e infailibilă si nu poate pati nimic, dar nici sa își limiteze dorințele din cauza fricilor.... 

Aveți, va rog, vreo sugestie, ca eu una nu îmi dau seama cum ar fi mai bine să procedez , gandindu-ma pe termen lung?!

[a_alinta]

Buna :)

Am rugămintea să mă ajutați cu sfaturi din experienta voastră în următoare problema: să o educ pe fata mea cu frica sau fără frica?  

Dilema mea pornește de la faptul că la 1,9 luni face deja chestii periculoase pentru ea, cum ar fi fuge de mine pe strada ( amuzandu-se), intra in mare fugind ( ea se joacă) si nu se oprește nici când o răstoarnă valurile, se apropie cu intenția de a băga mâna prin gard la câine care latră agresiv, pune mâna pe orice animal ( de la gândaci până la cal), baga in gura cam tot ce i se pare interesant pe jos, se cocoata pe orice poate, apoi pune pasul în gol, să coboare, aleargă permanent si se izbește de multe ( mai cu seamă de geamuri spălate bine), se apropie de orice obiect mișcător ( bicicliști, leagăne, roti, scutere)....  

Ma rog, sunt acțiuni normale pentru orice copil curios, dar eu nu stiu cum sa procedez, să o învăț să îi fie frica, să o las să cadă ( sincer nu pre îmi vine să o las să se rostogolească pe scări de la etaj când nu e atentă și se arunca efectiv în gol), sau ce as putea face ca ea să devină mai prudentă, dar fără să îi provoc vreo teama de ceva. Nici nu vreau să o protejez excesiv, nici sa învețe că sunt mereu acolo, nici ca e infailibilă si nu poate pati nimic, dar nici sa își limiteze dorințele din cauza fricilor.... 

Aveți, va rog, vreo sugestie, ca eu una nu îmi dau seama cum ar fi mai bine să procedez , gandindu-ma pe termen lung?!

nu trebuie sa te gandesti pe termen lung . dar trebuie sa fii acolo cand experimenteaza orice e nou.  cand nu e atenta trebuie sa fii tu. eu nu mi-as lasa copilul din mana , vorba vine, pana cand nu vad ca e constient de actiunile lui.

[andaghe]

Pai si daca fără să vreau "absorb" cumva experiențele ei si nu are ocazia să înțeleagă ce trebuie din ele. Dacă apoi se bazează mai mult pe mine, si nu pe ea însăși, ca doar nu suntem siameze, as prefera sa fie independentă...?

[viviana]

Andaghe, iti faci prea multe probleme pentru 1 an si 9 luni.

Acuma doar trebuie foarte mare atentie si sa fii cu ochii pe ea in permanenta in timp ce exploreaza.

 

 

Pai si daca fără să vreau "absorb" cumva experiențele ei si nu are ocazia să înțeleagă ce trebuie din ele. Dacă apoi se bazează mai mult pe mine, si nu pe ea însăși, ca doar nu suntem siameze, as prefera sa fie independentă...?

Nu exista asa ceva. Nu absorbi nimic. Ea absoarbe. Acuma e normal sa se bazeze numai pe parinti si ei sunt cei care o ajuta sa inteleaga ce trebuie din fiecare experienta.

 

Apoi-ul asta dureaza cativa ani si incet, incet asta va fi rolul tau: sa-i stabilesti anumite limite in interiorul carora va invata sa fie independenta. Tu esti cea care va trebui sa se adapteze varstei ei. Dar acuma trebuie doar sa fii cu ochii-n patru.

 

La varsta fetitei tale sunt copii curiosi, fara frica de a experimenta si copii mai ganditori, mai retrasi care nu au acest imbold. 

 

 

 

[Mik]

Andaghe, sunt pericole mici (mingiiat un cal de dupa gard) si cele foarte mari (strada cu biciclisti). Nu trebuie sa-i spui nu la toate, insa trebuie sa fii foarte ferma cu cele grave ("nici mama nu se apropie de o motocicleta pe strada") si sa o lasi pe ea sa "guste" din cele care nu sunt un pericol (un gindac luat in mina nu face nici un rau).

[andacos]

Eu cred ca experientele o vor invata singura sa trateze situatia "cu frica"sau "fara frica".

 

Sigur ca tu fiind in permenta cu ea,se bazeaza pe tine(si nici nu are singura capacitatea de a separa binele de rau),insa in timp(si nu ma refer la un viitor indepartat,ci la un viitor ce s epoate rezuma chiar la citeva zile)va fi pusa in sitautia de a simti pe propria-i piele ce inseamna sa trateze "cu frica" sau "fara frica".

 

Cred ca tu doar trebuie sa fii acolo,in rest ,depinde de foarte multi factori(in primul rind caracterul copilului)daca va fi "cu frica"sau "fara frica".

[andaghe]

Eu fiind de fel fricoasă, din cauza mamei mele exagerat de protectoare, am aplicat bineînțeles reversul cu fata, acum nu stiu daca e rezultatul atitudinii mele sau pur și simplu natura ei, dar ea nu "se bazează" pe mine la nimic, ba chiar tipa si plange când o țin să traversăm, sau când o iau din fata câinelui care dă să muște, sau când o ajut să coboare. Poate nici nu e vorba de "neînfricare", poate e doar capoasa. Dilema mea este dacă sa reacționez exagerat la anumite chestii, așa învățând si ea "frica", care de multe ori se imita până la a se experimenta pe propria piele, sau doar să fiu "shadow" si "pansament" la boacăne. Una recentă , spre exemplu, este desfacutul unui capac de mini canal în parc si încercat băgat acolo.... Eu nu am știut dacă sa o sperii ca "aoleu e periculos, cazi, faci Buba", pentru că adevărul este că nu e obligatoriu să cadă si sa se lovească acolo, dar nici nu am știut dacă sa o ajut să își facă damblaua, drept pentru care am fost "mama reaua" si am luay-o de acolo cu forța....

[andaghe]

Dacă îi spun la orice pas "cazi, te lovești, te musca, te papa... Etc etc", ma gândesc că devine fricoasă. Din experiențele voastre, au efecte pe termen lung temerile învățate acum, sau doar au efect acum că se oprește din treburi periculoase și apoi le va face "mai cu cap"?

[BlackCat4evR]

Te asteapta minunata perioada de "terrible two's" adica mica adolescenta. Este perioada in care inearca sa faca totul singuri, se cred un soi de zei, si nu accepta sub nici o forma indrumarile adultilor. 

E o perioada buna, pentru ca , de exemplu acum poti incepe rutine pentru ei, in care fac lucruri singuri, de exemplu igiena personala, imbracat, incaltat. Fiind o perioada in care nu accepta implicarea adultilor, poti stabili bine-merci rutine pe care le vor urma si in perioada de "lene" de dupa (dupa 4 ani nu mai vor nimic singuri).

Ce este de maxima importanta in timpul micii adolescente este sa capete incredere in adulti. Asta se poate realiza cel mai usor fiind consecventi. Stabiliti reguli putine si simple. "Nu ai voie sa te ranesti singur" "Nu ai voie sa ranesti pe altii" "nu ai voie sa strici lucruri". In rest, las-o sa experimenteze. Numa idin experienta isi invata limitarile, si numai cunoscandu-si puterile (si automat autoevaluandu-se corect) va lua deciizile corecte in ceea ce priveste actiunile in care se aventureaza.

Las-o sa cada, las-o sa se juleasca, las-o sa manance pamant... N-o sa-i placa, n-o sa mai repete experienta. Dar daca te vede pe tine reactionand dramatic, o va face mereu si mereu, ca sa te scoata pe tine din tzatzani. 

Acum, exista si regulile de viata si de moarte, gen: "Nu escaladam pervazul daca locuim la etajul 7" "Nu alergam pe strada" "Nu bagam degetele in priza" Pregateste-te sa intampini multa rezistenta in a aplica aceste reguli, care se incadreaza in categoria 1 de reguli generale. Ce este important sa stie este ca voi o iubiti si nu vreti ca ea sa sufere. Daca alearga pe strada si o loveste o masina, in cel mai bun caz o sa o doara foarte foarte tare. Dar ca sa accepte asta din partea voastra trebuie ca inainte sa aiba incredere in cuvantul vostru. Trebuie sa stie ca vorbiti serios atunci cand ziceti ceva si asta nu se poate obtine decat cu consecventa. Nu ziceti in graba un "Nu" la o solicitare de-a ei, pentru a va razgandi mai apoi daca tipa si urla si se tavaleste pe jos. 

Si inca ceva foarte foarte important, spuneti-i de nenumarate ori ca o iubiti. Chiar si cand va supara, chiar si atunci cand se poarta ca o nesuferita. Trebuie sa arhiveze faptul ca este iubita neconditionat. Atunci va fi mai capabil sa respecte interdictiile care i se impun. Altfel va testa mereu elasticitatea limitelor voastre, si se poate ajunge la un razboi din care nu are nimeni nimic de castigat.

Ajutati-o sa se exprime in cuvinte cand doreste ceva, nu sa intinda mana, nu sa miorlaie, nu sa bazaie. Va invata ca puterea cuvantului e mai mare decat cea a urletului. Va invata sa aduca argumente atunci cand vrea ceva, nu sa se poarte ca o razgaiata. 

Eu cred ca nu frica este cheia, ci o buna cunoastere si o autoevaluare corecta a propriilor puteri. Si asta nu se poate obtine decat din propriile experiente. Si din acceptarea de buna-voie a interdictiilor referitoare la lucrurile pe care chiar nu le poate experimenta.

[BlackCat4evR]

Pot sa-ti spun din experienta mea cu fie-mea si observand comportamentul nepotelului meu, care e cu doi ani mai mare ca a mea. Nepotelul meu a fost un copil rasfata, iar pe langa asta, maica-sa reactiona absolut disproportionat la incercarile lui de a explora. Are ea un anumit tipat de panica care are o rezonanta foarte puternica. Il folosea de fiecare data cand cel mic se indeparta chiar si putin de ea, in loc sa se duca dupa el si sa-l incurajeze in explorari. Eu pe a mea am lasat-o sa exploreze, evident fiind acolo pentru ea. Acum, la 5 ani, a mea e prudenta, isi cunoaste puterile, dar e foarte curajoasa, numai ca al ei curaj se trage dintr-o buna cunoastere a posibilitatilor ei fizice. Nu face nimic din ceea ce ar putea-o pune in pericol, sau evalueaza foarte corect situatiile si gaseste modalitatea prin care sa treaca de ele nevatamata. Nepotul meu e kamikaze. Se arunca inconstient in pericol, ori pentru el ori pentru altii, pentru ca efectiv nu-si cunoaste limitele. A ramas tot la stadiul de zeu inviolabil si se crede indestructibil, pentru ca de fiecare data cand maica-sa ii spunea" O sa cazi, o sa te lovesti, o sa te loveasca masina, o sa te muste cainele" nu s-a intamplat nimic din toate astea.

Ce vrei tu sa inteleaga cea mica aste ca "Se poate intampla ca un catel sa te muste. De aceea este important ca inainte sa ne ducem sa-l mangaiem, sa-l intrebam pe stapan daca putem face asta". E o metoda buna de a-i atrage atentia de potentialul periculos al unei situatii, dar de a-i si arata modalitatile sigure de abordare.

Nu te gandi ca e prea mica. Va intelege. Cu perseverenta, cu atentie, cu consecventa si cu iubire va invata.