Copii competitivi si pushy parents

[Admin]

 

We're a family who are used to winning and doing well in exams and competitions and things

 

Aceasta este reactia pe care a avut-o tatal lui unui copil in varsta de 12 ani, Ronan, dupa ce acesta a castigat concursul "Child Genius 2017" in UK. Copilul este considerat un adevarat geniu si se estimeaza ca are un IQ mai mare decat Einstein.

 

Parintii  copilului sunt de origine indiana, tatal manager IT, mama farmacista, si care sunt caracterizati ca fiind "very pushy parents".  Tatal a creat valva in UK dupa ce a fost surprins ca zambea in momentul in care ceilalti concurenti greseau raspunsul si ca la final a luat cupa din mana fiului sau ca sa o ridice deasupra capului si sa isi atribuie o parte din succes.

 

Acest eveniment vine la doar o saptamana dupa ce un filmulet a facut valva pe Internet cu un parinte de origine chineza din America care is lasa copilul plangand sa alerge in slip prin zapada cu remarca: "doresc sa-l intaresc si sa-l pregatesc pentru viata" Fiind aspru criticat, el a fost aparat de o profesoara absolventa de Harward care a spus ca lumea nu trebuie sa critice o cultura pe care nu o inteleg, si ca succesul ei in cariera se datoreaza exclusiv parintilor sai care au impins-o catre standarde cat mai inalte si au determinat-o sa fie cat mai competitiva.

 

Alfie Kohn, un autor cunoscut de parenting si specialist in parenting si multi psihologi considera ca a impinge copilul in viata si a-l face cat mai competitiv are un distructiv pentru viitorul sau de adult. La polul opus, multe scoli (printre care si Oxford, Cambridge si majoritatea universitatilor de top din Statele Unite) considera ca fara competitie sistemul nu functioneaza. Ei spun mai mult: competitia ii ajuta pe copii/tineri sa-si creasca performantele, sa atinga un potential mai ridicat si ... implicit(?) sa fie mai fericiti in viata.

 

Care este parerea voastra despre PUSHY PARENTS si competitie, mai ales in randul copiilor?

 

Pana una alta, la jocurile olimpice (un model de top in societate) exista in continuare medalie de aur, argint si bronz, iar podiumul ii pune pe castigatori pe pozitii mai inalte, in functie de rezultat. Trebuie schimbat acest model?

 

[andaghe]

Eu cred că "pushy" există în grade diferite, la fel că orice alta manifestare umană. 

Când descoperi că există un potențial in copil , îl îndrumi să îl valorifice. Depinde ce metode alegi ca părinte pentru a face asta. Dacă alegi să îl privezi și să îl ameninți, șantajezi și alte chestii negative, atunci tot comportamentul și rezultatele de părinte pushy sunt negative.

Când alegi calea pozitivă, afectivă, a exemplului personal, a ajutorului, a susținerii, a dialogului, atunci ești un pushy pozitiv.

(Mă cam enervează termenul, dar nu îmi vine un sinonim in romana, aveți vreo sugestie?)

Pornind de la faptul că este recunoscuta diferența de gândire între copii/adolescenți și adulți, părintele are rolul clar de a îndruma , cu ajutorul experienței sale de viață, viitorul adult de care este responsabil. Tocmai de la diferențele între experiențele acumulate de părinți apar și discrepanțele între stilurile de parenting.

Așa cum nu mi se pare corect să văd un părinte că își chinuie copilul s obțină performanță într-un domeniu, la extrema cealaltă mi se pare la fel de greșit ca un părinte să manifeste indiferenta pentru orice talent, înclinație sau dorința a copilului pe principiul "fă ce vrei tu, cum vrei tu, când vrei tu!".

În viața asta biologică sunt anumite momente pentru toate. Așa cum există doar o anumită perioadă în care se pot face copii, există și pentru învățare, și pentru sport, și pentru performanta, și pentru multe altele, că vrem noi sau nu, sau că există și excepții care le pot face pe toate.

Un adult/părinte ar trebui sa știe/intuiască asta și tocmai din acest motiv sa isi susțină și să isi îndrume copilul pentru a le valorifica pe toate.

Degeaba îi spui că v avea timp sa facă sport când termină facultatea, fizic este mult mai greu să obții performantele visate la o vârstă mai înaintată. Sau invers și tot așa.

Așa că în concluzie eu consider o doza de pushy a fi pozitivă, atâta timp cât de referă la metodele pozitive despre care am vorbit mai sus și cât sunt de ajutor copilului în mod real ( adică copilul chiar are un potențial pe care nu l-a atins inca)

[andaghe]

Iar cat despre podium, mi se pare in regula, atât timp cât tuturor le este clară treaba că locul 1 este o combinație de munca, talent, resurse folosite, genetica, și nu în ultimul rând noroc/conjunctura. 

Poate ultimul clasat a avut o zi proasta din cauza unei vesti rele, așa că asta nu poate însemna că nu e la fel de valoros ca primul. Doar că podiumul arată că în acel moment, combinațiile de factori au favorizat pe Nr 1 cel mai mult, pe Nr 2 cu puțin mai puțin și tot așa...

Așa că eu nu am nicio problema cu clasamentele.

[andaghe]

Dacă e să mă enerveze ceva foarte tare legat de medalii și podiumuri, de exemplu, sunt câștigătorii care au impresia că ceilalți sunt niste fraieri, care se poarta arogant, dar și cei care dau o importanta prea mare unui loc 1, și uita că a doua zi clasamentul poate fi cu totul altfel.

[mihaela_s]

Trăiesc intr-o țara in care competiția nu e un mod de viata. Statisticile spun ca ccc copiii din aceasta țara sunt printre cei mai Fericiți din lume (unele statistici chiar cei mai Fericiți). 

[mihaela_s]

Părerea mea personală este ca motivația unui om este mai mult decât competiția. Adică dacă un om își dorește ceva, atunci nu contează câta competiție a avut in viața lui, cât de împins de alții a fost. 

 

Motivatia personală este cel mai bun lucru sa împingă pe cineva spre culmi. 

[andaghe]

Pai și motivația este nativa, te naști sau devii motivat? Că dacă este înscrisă genetic, atunci nu poți interveni, și anumiți oameni de nasc pierzători, că nu au motivația în gene. Dar dacă se poate învăța și exersa, atunci au și părinții un rol în formarea ei

[andaghe]

Eu cred că se învață. Se copiază. Se perfecționează. Se educa.

[andaghe]

Dar sunt de acord că poate împinge pe cineva spre culmile personale. Adică să atingă maximum de dezvoltare posibilă pentru el și să fie astfel fericit.

Vorbind despre asta îmi dau seama că nefericirea apare când culmile astea sunt stabilite prea general și oamenii pierd din vedere că sunt greu de atins și uita sa își acorde atenție propriului potențial. 

[andaghe]

Copiii de acolo sunt fericiți și cei de aici nefericiți tocmai din acest motiv. În sistemul educațional (adică și părinți și bunici și vecini și profesori și toți) pun accent și note pentru atingerea unui standard general, uitând să ia în calcul potențialul real al copiilor.