Marea dragoste a vietii: mama

[redactor]

Ne iubim idolii iar atunci cand mor ne gandim ca ne asteptam sa nu moara niciodata.

 

Drum bun intre stele Neagu Djuvara  - ale carui carti imi stau mereu pe noptiera.

 

in memoriam - un tex scris de el  - despre mama lui

 

„Am avut o mamă excepțional de bună și de inteligentă, și de blândă, și de drăgăstoasă, așa încât, învelit, învăluit de dragostea asta maternă, n-am avut nicio durere, nicio dramă în familie. Știam de toate dramele: că fratele mamei înnebunise, că tata a murit, toate dramele astea le-am înregistrat, dar fără să-mi schimbe viața în mai trist. Pur și simplu eram fiul unei mame drăgăstoase și inteligente, deci copilăria mea a fost blândă, a fost dulce, nu a fost dramatică!”, mai spune Neagu Djuvara.

Plină de calități, mama avea, totuși, și un mic cusur.

„Nu era bună bucătăreasă, așa că nu am fost crescut la bucătărie. De altfel, mi-aduc aminte, când am venit la Nisa, nu prea aveam bani, eram totdeauna cu chirii ieftine, eram într-o casă lângă Nisa, unde proprietăreasa era văduva unui poștaș. Mama era cu noi și ar fi vrut s-o ajute la bucătărie. O aud pe femeia aceea odată îi spune, pe limba ei, "Allez-vous en d'ici, madame, avec vos mains de princesse!". Pleacă de-aici, cucoană, cu mâinile dumitale de prințesă!"”, își mai amintește Neagu Djuvara.

O amintire care îl urmărește și astăzi pe Neagu Djuvara este imaginea mamei sale cântând, la pian, lucrări de Chopin.

Neagu Djuvara: „Făcuse Conservatorul și era și talentată, fiindcă ieșise a doua de la Conservator, după Boscov, care devenise compozitor și pianist. Ea era o foarte bună pianistă și toată copilăria mea, trebuie să spun, și astăzi, din când în când, când aud Chopin cântat la pian, într-un anumit fel, care se apropie de felul școlii de la Viena din veacul al XIX-lea, imediat este mama, cântând Chopin”.

 

„Mama mea... dac-aș putea s-o revăd, în viață.... este un vis imposibil. Mama mea a fost marea dragoste a vieții mele.”

[marius]

Nu-l stiam.... nu mai mult decat mi-a oferit viata mea prea scurta pentru un drum atat de lung.
Uneori ascult, alteori citesc, deseori caut, iar mai nou compar. Imi fug ochii pe data nasterii fiecaruia si o pun in balanta datei nasterii tatalui meu. Nu pentru ca as dori sa obtin vreo echivalenta anume, ar fi imposibila o astfel de abordare, cat mai degraba pentru a-mi valida propria stea de referinta. Si desi sunt vieti diferite fara vreo urma oricat de firava de intersectare, ma ajuta sa ma regasesc in nebunia vietii mele, sa ma agat de un fir nevazut al unei ancore imaginare, suficient de puternic ancorate incat sa imi permita sa rasuflu incet si linistit, gasind astfel puterea de a-mi defini un sens personal intr-o valtoare impersonala mondiala.
Drum bun sau pe curand?

[redactor]

de citit Ultimul boier al romanilor