Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

🎉 Alătură-te Comunității Noastre! 🎉

🔹 Membrii înregistrați beneficiază de:

  • ✨ Funcționalități suplimentare
  • 💬 Participare la discuții active
  • 🏆 Puncte pentru tombole lunare cu premii atractive
  • 🗣️ Oportunitatea de a-ți exprima opinia
  • 🤝 Ajutor reciproc între părinți
  • 🎁 Șansa de a câștiga premii

🚀 Ce te oprește?

Depresie adolescent?


Recommended Posts

Vin catre voi solicitand ajutor pe o tema pe care o sa o dezvolt doar sumar, pentru a respecta confidetialitatea fiicei mele.

 

Faptele la rece sunt asa:

 

Fiica mea, 13 ani,  a lasat acum trei saptamani un bilet suicidar pe un forum inchis. Mesajul ne-a fost adus la cunostinta de moderatori, nu e usor de patruns acolo, din ce am vazut sunt teme de discutii actuale si civilizate intre adolescenti/ tineri din toate colturile lumii.

 

Initial, fiica mea a justificat mesajul prin incercarea de a iesi din aceasta comunitate, pentru ca statea prea mult pe internet. Ulterior a refuzat sa discute subiectul; refuza pur si simplu orice apropiere atat in discutia cu mine cat si in discutia cu psihologul sau psihiatrul.

 

Diagnosticul medical este de depresie, sustinut de:  stare anxioasa de circa 10 luni,  somn intermitent, sentimente de vinovatie, frica de scoala/ teste si de posibilitatea unei note mici, sentimentul ca este inferioara colegilor de clasa (desi rezultatele scolare contrazic asta), dorinta de prieteni dar cu inabilitate de integrare/ acceptare a celorlalti, durere difuza de cap.

 

Preocuparile ei au depasit intotdeauna media varstei, in special in ceea ce priveste lectura si muzica ...

 

Face psihoterapie din aprilie, pare ca starea ei de anxietate s-a accentuat insa.

 

Tratament prescris: Zoloft + psihoterapie.

 

Sfaturi psiholog si sfaturi psihiatru: imbunatirea atmosferei in familie si scoaterea copilului din mediul concurential in care este. Nu am fost sfatuiti in reducerea presiunii familiei cu privire la scoala deoarece noi parintii nu ii incurajam obsesia competitiei sau a rezultatelor scolare .

 

Stare actuala a copilului

Conversatii cu psihologul, psihiatrul si cu mine (mama) despre cat de trista este, despre lipsa prieteni, dureri de cap, frica de … nu stie nici ea, stres.

 

Stare predominanta de tristete/ anxietate (asa o vad eu), stare de copil introvertit si retras (asa o vede tatal)

 

Se trezeste noaptea, uneori dimineata foarte devreme dupa care se culca la loc.

 

Lipsa prieteni, foarte selectiva in a se intalni cu cineva daca se intampla sa fie invitata (nu prea se intampla, s-a autoizolat). Suferinta ca ceilalti colegi/ cunostinte nu o invita si pe ea sa iasa cu ei (atitudine pasiva …).

 

Reprosul fiicei mele pentru sotul meu este ca nu ii pasa si crede ca rezolva totul cu un film relaxant.

 

Celelalte reprosuri le las la o parte, sunt evident exagerari.

 

Reprosul fiicei mele pentru mine, mama, este ca ma panichez si fac pe victima tot eu (adevarat, uneori nu mai rezist sa port o masca vesela in fata ei, lucrez la asta).

 

Ieri mi-a spus ca ii este frica de inceputul anului scolar si m-a intrebat daca ar putea sa se intoarca la vechea scoala (mediu muuult mai putin competitiv).  Anterior, a rejectat orice sugestie a mea pe aceasta tema.

 

Parere/ atitudine tata:

  • eu mama sunt vinovata pentru ca am fost prea blanda si i-am satisfacut orice dorinta, ba chiar am venit in intampinarea lor.  Ai netezi drumul nu este o solutie, viata nu este asa. Plus ca de cand cu evenimentul sunt permanent preocupata de ea iar asta este vizibil si o impovareaza mai mult.
  • Atitudinea lui este de a lua lucrurile mai usor.
  • Nu a avut nici o clipa intentia de a se sinucide
  • Greu de crezut ca o doare capul daca asculta muzica la volum maxim
  • Greu de crezut ca este trista daca o pufneste rasul la un film;

Opinie prieten familie, medic psihiatru adulti. A vazut-o pe fiica mea cand au fost in vizita special la noi, impreuna cu fetita lor, fosta colega a fiicei mele.

Nu pare a avea o depresie, nu e absenta, vorbeste, nu e trasa la fata. Ar trebui sa cerem opinia unui alt medic psihiatru de copii.

Nota: fiica mea refuza vehement sa mai stea de vorba cu altcineva, spune ca a obosit. O sa merg doar eu pentru confirmare diagnostic.

 

Problemele pentru care solicit ajutor:

1) sotul meu este categoric impotriva medicatiei, spune el ca va intra intr-o spirala din care nu va mai putea iesi.

2) sotul meu nu o incurajeaza in intoarcerea la scoala initiala, cel mai mare compromis pe care il poate face este sa spuna „cum vrei tu, tata, este decizia ta”, si nici de asta nu sunt convinsa.

El sustine ca  fiica noastra va invata ca poate sa renunte si ca in viata trebuie sa lupti.

Din punctul meu de vedere ii pune pe umeri o responsabilitate prea mare si ii va intensifica sentimentul de vina. Eu as aborda problema asa: te sfatuim sa te intorci o sa iti fie mult mai bine! Dar daca chiar nu vrei, nu-I bai, si aici este bine, daca iti place si te simti in elemental tau.

 

Intrebarile mele sunt:

 

1) credeti ca pe langa psihoterapie se impune si medicatia?

2) Credeti ca mutatul la o scoala cu performante mai reduse dar mai putin solicitanta este benefica?

                2.1) Este recomandabil ca parintii sa ii spuna copilului, ca decizia este a lui, daca se muta sau nu?

 

Nu as vrea sa dau mai multe amanunte si as ramane recunoscatoare pentru lipsa supozitiilor care depasesc ceea ce am scris mai sus.

 

Sper ca am fost cat mai obiectiva si ca intrebarea mea nu are raspunsuri sugerate din start  pentru ca intentia mea este sa folosesc acest topic pentru a ajunge impreuna cu sotul la aceeasi opinie….

 

Consider ca doar actionand de comun acord putem rezolva problema fiicei noastre. Decizia si actiunea unilaterala, fara sustinerea sotului, va face ca fiica mea sa aiba impresia ca si-a dezamagit tatal luand medicamente si intarcandu-se la vechea scoala.

Editat de
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 29
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Cei mai activi membri în acest subiect

Iti vorbesc din experienta mea cu anxienatea. Nu a mea direct, ca nu eu am avut aceste ^probleme, ci membrii apropiati fin familie.

 

Numai psihoterapia nu ajuta. Are nevoie si de medicatie, cel putin la inceput. Zoloftul mi se pare insa puternic. Stiu insa ca e la moda in romania.

 

Depresia si anxietatea sunt diferite. Trebuie sa discuti cu ea, sa vezi de ce ii e frica. O metoda de dezamorsare este sa isi zica "si ce daca" : o sa iau nota mica, "si ce daca". Acum, nu putem sa aplicam la orice frica, dar in regula generala ajuta f bine.

Trebuie sa o gasesti un psihiatru cu care sa se inteleaga bine, sa aiba incredere in el.

Voi trebuie sa discutati mult cu ea, sa o ocupati cu diverse activitati : plimbari, sport.

 

Daca chiar ii e groaza sa meaga la scoala asta noua, eu as schimba-o ....

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Psihiatrul la care a fost este unul specializat pe problemele adolescentilor? (intreb pentru ca mie imi este clar ca e necesara o a doua opinie)

Ce fel de psihoterapie face? (exista clinici specializate unde dupa ce sta de vorba cu psihiatrul, acesta ii recomanda un anumit gen de psihoterapie)

Sunteti din Bucuresti? (va pot recomanda acea clinica pentru o a doua opinie)

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Revin: din ce ai scris am impresia ca doar conversatiile cu psihologul nu o ajuta, ii trebuie un gen de psihoterapie care sa o invete cum sa faca fata anxietatii si fricilor. Sa recunoasca triggerul si sa-l evite.

 

Niciun repros pe care ti-l face nu este o exagerare. E ceva real pentru ea.

 

1. Nu stiu sa raspund la intrebarea asta. Exista si medicamente mai usoare ce se pot da. Dar cand e vorba de o medicatie care vine peste un creier in formarre intodeauna o a doua opinie e benefica

2.  Decizia mutarii la o alta scoala e bine sa o luati impreuna ascultand cu mare atentie argumentele ei pro si contra. La urma urmei mai are 1 an si intra la liceu.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Nu stiu ce fel de psihoterapie face fiica mea, acum nu mai vrea însă nici asta.

Psihiatrul la care merge este specializat pe adolescenti.

Am.fost pentru o opinie secundară astăzi la un alt medic (f buna se pare) care in absenta fiicei mele (refuza sa mai vina) a spus că probabil tb medicație dar nu se poate pronunța categoric fara sa o vada. 

Am hotarat împreună cu ea întoarcerea la fosta scoala. Din pacate soțul meu insista ca este o prostie sa renunți la o școală buna pentru confort psihic si ca in maxim trei luni o sa imi para rau. Ca asa se invata sa ii rezolve mama totul ... cu efecte negative in dezvoltarea ei ca om. Eu cred ca schimbarea școlii o sa o faca sa ii creasca stima de sine, o sa vada ca sunt copii de toate felurile, si mai studioși si mai putin studioși, si mai competitivi si mai lasă-mă să te las. Si poate asa se mai relaxează... Reproșul acesta mut al soțului ma termina însă. Mai ales că am si eu îndoielile mele ...

 

Ea este foarte determinată sa meargă pe medicație, s-a documentat si este convinsă că asta va elimina starea ei de stres continuu. Eu fct de dispoziția ei... cand e relaxata ca acum mă frământ pentru ca nu stiu daca fac o prostie iar cand devine agitată si trista imi spun ca trebuie sa rezolv cumva. Imi este teama ca ajunge un adult anxios fara incredere in el ... 

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Anterior: 

  • Declaratie in martie ca vrea sa se sfârșească totul. A dat-o la intors cand am vrut sa aflu ce vrea sa spuna
  • Declarații multiple si neprovocate ca se urăște
  • Alte două mesaje pe acelasi forum cum ca oricum totul se va sfârși curând (cu o săptămână înainte de mesajul suicidar) plus inca unul cam cu o lună înainte de "last time" in contextul ascultării unui disc la care ea ținea f mult
  • Țipat la mine ca ar fi vrut să nu existe si de ce am mai facut-o ... 
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

"Decizia mutarii la o alta scoala e bine sa o luati impreuna ascultand cu mare atentie argumentele ei pro si contra. La urma urmei mai are 1 an si intra la liceu."

Mai are trei ani de gimnaziu, stiu ca nu prea da la numărătoare cu varsta, Viviana, ia-o te rog asa cum am scris, chiar dacă informatiile sunt necorelate. 

Am vb cu ea, este foarte happy cu varianta asta. 

Soțul meu in schimb abia imi vorbește, consideră că fac o greșeală îngrozitoare si ca ii periclitez tot viitorul. Si ca in maxim trei luni o sa imi spuna "ti-am spus eu" dar va fi prea tarziu. 

Nu stiu ce sa fac. Sa ii spun fetei ca nu i s-a aprobat transferul sau sa merg pe drumul asta?

 

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Participă la discuție

Poți posta acum și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: postarea ta va necesita aprobarea moderatorului înainte de a fi vizibilă.

Oaspete
Răspunde la acest subiect...

×   Lipire ca text formatat.   Lipește ca text simplu în schimb

  Sunt permise doar 75 de emoji.

×   Linkul tău a fost încorporat automat..   Afișează în schimb ca link

×   Conținutul tău anterior a fost restaurat.   Șterge editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini dintr-un URL.

Se încarcă...



×
×
  • Adaugă...