Sari la conținut
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

🎉 Alătură-te Comunității Noastre! 🎉

🔹 Membrii înregistrați beneficiază de:

  • ✨ Funcționalități suplimentare
  • 💬 Participare la discuții active
  • 🏆 Puncte pentru tombole lunare cu premii atractive
  • 🗣️ Oportunitatea de a-ți exprima opinia
  • 🤝 Ajutor reciproc între părinți
  • 🎁 Șansa de a câștiga premii

🚀 Ce te oprește?

Postări Recomandate

  • Răspunsuri 12
  • Creat
  • Ultimul Răspuns

Top autori în acest subiect

Postat

Si eu am fost un copil timid, si chiar acum, ca adult, am probleme din astea, dar ma controlez mult mai bine...acum as spune doar ca sunt mai rezervata in anumite situatii si evit sa ies in fata . Ceea nu mai bine nu imi face in cariera.

 

Cred ca timiditatea este o trasatura de caracter, n-ai ce-i face, dar se poate agrava sau tine sub control cu ajutorul parintilor, in general a mediului in care creste copilul. Aveti mare grija sa nu-i raniti sentimentele, sa nu o umiliti, mai ales in public - parintii fac usor gafe din astea, nu-si dau seama, ca o vorba aruncata in vant poate provoca o furtuna in sufletul unui copil prea sensibil. Incurajati-o fara sa o presati, dat-i putere de decizie, aratati-i ca este importanta si speciala. Ajutati-o sa fie independenta, atat cat ii permite varsta.

Postat

avem acelasi exemplar acasa la noi, numai ca mai mica, de 3 ani.

 

situatia e din ce in ce mai ciudata pe masura ce creste:

 

- cand mergem in vizite, locuri de joaca, magazine - primele 10 minute sta cu mainile la ochi, se uita printre degete si eventual un deget il tine in gura.

- ne-am jucat acasa de-a supermarketul si-i placea sa plateasca la casa; am incercat intr-o zi, intr-o librarie, sa dea ea banii vanzatoarei; eu eram in spatele ei, a fost normala pana a ajuns in fata casei de marcat; acolo a inlemnit, in pozitia descrisa mai sus, am luat banii din mainile ei, am platit fara sa fac comentarii negative si ea a primit restul bucuroasa

- merge de aproape un an la aceeasi gradinita; este iubita, are o educatoare extraordinara, e gradinita mica, cu copii pe care ii cunoaste si-i iubeste si remarc pe zi ce trece ca atunci cand vine momentul sa o las, e tot mai incordata; iar educatoarea imi spune ca dupa ce se aseaza la masa la micul dejun, 5 minute nu trebuie sa o bage nimeni in seama; o lasa in pace si dupa aceea isi intra in ritm

 

 

Exemplele pot continua, nu saluta vecinii de pe scara, nu raspunde la intrebarile lor; se rusineaza tot asa si de tatal ei, de bunici nu inca.

 

Noi suntem iubitori, fara comentarii (rugamintea sotului, care a fost un mare timid, si care a fost marcat in copilarie ca mama lui spunea la toata lumea ca e rusinos rau, ceea ce il facea sa se rusineze mai tare). Deci am aplicat toate teoriile lui, suntem intelegatori, e iubita, linistita, e un copil comic, simpatic si vorbaret dupa ce trece de socul initial, nu o certam niciodata pe tema asta (nici n-am avea de ce).

 

Nu am probleme acum, dar ma gandesc ca ii va fi ei greu mai incolo, la scoala si cand mai creste.

 

deci sunt si eu pe aici cu ochii la sfaturi.

Postat

prezent, si eu timida din copilarie. [:D] Fiul e combinatie, cand viteaz ca fat frumos, cand cu nasu in fusta ma-sii si nu-ti scoate o vorba sa mori langa el.

 

Ymca, voi procedati corect cred eu. Copilul trebuie sa stie ca e iubit si acceptat asa cum este (ceea ce il face sa se simta mai confortabil cu propria persoana), chiar daca mami si tati incearca sa il invete si alte lucruri, sa-l incurajeze sa vorbeasca mai mult cu ceilalti etc. Niciodata o metoda coercitiva nu va da rezultate la un timid. Au mare efect incurajarile, cultivarea constiintei de sine (sa ajunga sa creada in el insusi pentru a avea puterea sa se schimbe) si a autodisciplinei. Copilul trebuie sa simta ca are in tine un aliat, un sprijin, care nu spune la toata lumea "lasati-l in pace, e un rusinos" ci face sa treaca neobservate atacurile de timiditate, si-l incurajeaza in urmatoarea ocazie. Astfel, el va sti "mami ma cunoaste, stie ce e cu mine, nu ma forteaza sa fiu altfel". Si incetul cu incetul se pot schimba, ei, timizii.

 

 

 

Mina si

Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati

din:09.09.2004

 

cronicile vizigotului

Some people dream of success...while others wake up and work hard at it

Postat

subscriu ca reactiile parintilor de genul " odrasla mea e cam timida " pot face mai mult rau decat bine, chiar daca ele in sint sunt cat se poate de bine intentionate.

 

in copilarie, acestea nu faceau decat sa imi accentueze timiditatea.

Postat

Citind ce ati scris despre copiii vosti timizi mi-am regasit fetita in fiecare dintre ei. Numai ca noi avem 6 ani si jumatate si vom incepe scoala. Ca parinte ma consum mult din cauza timiditatii. Ea a venit la pachet cu emotivitate, lipsa de indrazneala, lipsa de incredere in propriile forte. Ca si fetita ta,Ymca ,si fetita mea are nevoie de o perioada de acomodare in care sa-si astampere emotiile si apoi vorbeste. Cel mai greu reuseste cu persoanele supervolubile care tabara pe ea si atunci se inhiba mai rau. Adesea nu priveste omul in ochi. Raspunde incet si cu capul intors.

Cel mai rau este ca are aceste emotii cu copiii.Se simte stinghera printre unii din ei. Multi profita din plin si isi exerseaza personalitatea/tupeul/obraznicia pe ea.In asemenea situatii ea nu are riposta se retrage si sufera in tacere. Eu ii explic ca nu are motiv sa taca si sa nu riposteze. Ii explic ca nu este cu nimic mai prejos, ca sunt niste mucosi doar mai obraznici. Ne jucam de-a personajele respective, eu fiind cea rea, si cand sa dea replica se incurca in cuvinte. M-am dus la gradi si i-am propus sa infruntam impreuna copilul cu pricina. A venit cu mine dar a tacut. Conturile le-am reglat tot eu.

Ce parere aveti, am gresit cand am intervenit in locul ei fata colega rautacioasa?

Cum ar trebui sa reactionez cand un om ii vorbeste si fetita mea se intoarce cu spatele?

Si ar fi multe intrebari.

 

Din pacate educatoarea nu mi-a fost un aliat in toti acesti ani. A realizat timiditatea dar nu s-a implicat. A lasat-o in plata domnului, mai degraba a ignorat-o.

Ce este drept nici noi parintii nu avem mereu cele mai bune reactii.

Adesea ne enervam si rectionam gresit fara sa vrem.

 

 

As vrea tare mult cine poate, psihologi sau parinti sa ne mai dea sfaturi concrete in privinta cresterii increderii copilului in propriile forte? Cum sa-l facem sa indrazneasca? Sa aiba curaj?

Postat

buciurleica da, eu cred ca ai gresit regland tu conturile ei cu colega rautacioasa. Probabil si cand ea nu vorbeste, raspunzi in locul ei, din dorinta de a da bine fata de celalalt, crezand ca o ajuti. Problema e ca purtandu-te asa ii trasmiti ei mesajul: Nu cred ca te descurci singura, uite trebuie sa fac eu in locul tau! Daca mama ei nu o crede in stare, de ce s-ar crede ea in stare?! De unde sa-i vina incredrea in ea?

Nu-i intentia mea sa te simti vinovata, mi-e clar ca ti-ai dat silinta sa faci cum e mai bine [flo] Dar iti recomand sa-i acorzi incredere. Las-o pe ea faca, sa zica, tot ce ar fi normal si posibil sa faca / zica ea. Fireste, la inceput nu va face, nu va zice, dar tu abtine-te, nu interveni, nu fa tu in locul ei. Respect-o. Si treptat va capata incredere in ea.

Stii, e o chestie ciudata, daca nu il acceptam pe cel de langa noi asa cum este, el nu se poate schimba. Trebuie mai intai sa se simta acceptat exact asa cum e. [:)]

 

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Postat

Roxana desigur tu ai dreptate. Dar vezi tu, cu fiecare zi se tot umple paharul cu frustrari pe care le traieste copilul la gradi.Eu ii tot spun ca nu trebuie sa taca, caci astfel copiii mai tupeisti vor persista in rautati mizand ca ea nu riposteaza. Facem jocuri de-a personajele, in joc riposteaza. Cand este la gradi nu poate.Daca eu ii fac ceva asemanator cu ce i s-a intamplat, tipa la mine, si protesteaza vehement.Acolo, cu copiii, nu poate.Nu obisnuiesc sa intervin. Am facut-o acum pentru ca sa capete curaj fetita mea-ideea era sa vorbeasca ea si eu doar sa fiu prezenta- si pentru ca educatoarea este "oarba". Sa nu crezi ca am luat copila aceea la bataie. I-am spus ca "nu este cu nimic mai presus decat fetita mea sau alta. Ca rautatatea la varsta lor ....".Desigur, din dragoste pentru copil parintii fac si greseli. De aceea cer si eu aici sfaturi. De raspuns nu raspund in locul ei. O astept pe ea sa o faca.

Cum pot eu sa o fac sa indrazneasca si cu copiii? nu doar cu parintii.

Postat
Citat:
citat din mesajul lui buciurlerica
[Cum pot eu sa o fac sa indrazneasca si cu copiii? nu doar cu parintii.
align="right" id="quote2">

Pai trebuie aflat de ce nu indrazneste cu copii. Fetita mea cea mare nu indraznea cand era mai mica fiindca vroia foarte tare sa le faca pe plac colegilor, sa-i faca sa o placa. Si asa credea ea ca reuseste. Adica nu vroia sa li se opuna din teama de a nu fi respinsa mai rau. Ea e si extrem de pacifista de felul ei. Intotdeauna a considerat violenta de orice fel o greseala. Desi a fost frustrant pentru mine si de multe ori mi-a fost foarte greu sa nu intervin, m-am oprit doar la discutiile cu ea si am avut rabdare. S-a schimbat odata cu anii.
Ce a ajutat-o intr-adevar din partea mea, a fost sa o introduc si in alte medii cu copii mai prietenosi supravegheati de un pedagog mult mai bun. Cred cu tarie ca pedagogul da tonul. Am dus-o la curs de teatru si a fost apreciata. Dupa aceea am dus-o la atletism, unde nu straluceste, dar are un antrenor minunat care valorifica si sustine fiecare copil in parte si colegii marseaza pe acelasi comportament. Asta i-a crescut increderea in ea. Impreuna cu o mai mare independenta si incredere acordata de mine. Mi-am invatat lectia: nu mai fac niciodata ceea ce poate face singura. Asa o ajut cu adevarat. Bine, cu exceptia micilor rasfaturi ocazionale, dar atunci stie ca e un rasfat [:D]

Cursurile de teatru chiar sunt foarte indicate pentru timizi si emotivi. Ii ajuta sa capete autocontrol.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
  • 3 săptămâni mai târziu...
Postat
[Ce a ajutat-o intr-adevar din partea mea, a fost sa o introduc si in alte medii cu copii mai prietenosi supravegheati de un pedagog mult mai bun. Cred cu tarie ca pedagogul da tonul.]

 

Dupa o absenta motivata de pe forum, iti multumesc Roxana, si vreau sa spun ca si eu cred cu tarie ce ai scris despre pedagog.

In legatura cu "medii cu copii mai prietenosi" asta caut si eu. Tu ai gasit acest mediu la cursurile de teatru sau la atletism sau la scoala?Noi mergem la un curs de dans dar nu este tocmai ce ii trebuie. Fetita are un ritm mai lent, nu pot sa spun ca este apreciata.

Vom incepe in curand si inot. Ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai spune (pe PM) unde ati facut cursuri de actorie si cat costa.

 

 

 

 

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: Postarea ta va necesita aprobare moderator înainte de a fi vizibilă.

Vizitator
Răspunde la acest subiect...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

Încărcare...



×
×
  • Creează nouă...