Sa chem exorcistul?

[daylight]

dragilor, am probleme cu fetita mea de trei ani si nu reusesc sa gasesc raspuns.

 

pe scurt, situatia sta asa: este extrem de incapatanata si refuza cu indarjire sa accepte diverse lucruri sau sa accepte imposibilitatea obtinerii altora.

 

manifestarile ei in astfel de situatii m-au adus la exasperare si incerc sa gasesc o solutie.

 

are extrem de des (aproape zilnic) "puseuri" de crize de isterie care pornesc de la cele mai mici si neinsemnate motive (exemplu: spalatul pe maini, o jucarie, un refuz in general, etc. etc.) si vin dintr-o incapatanare fantastica!

 

partea distractiva acum vine: urla (si nu exagerez termenul, pare posedata) ore in sir! nimic n-o scoate din starea asta, repeta la nesfarsit (ca o mantra) motivul dorintei, dupa care deviaza (tot tipand) catre alte dorinte la fel de "inutile": iepurasul, in brate, sosetele, etc, etc.

 

am incercat toate metodele cunoscute pentru a reusi sa stapanesc astfel de manifestari: am pedepsit-o (time out in camera ei), n-am vorbit cu ea o perioada, am ignorat-o in timpul crizelor, i-am luat din jucariile la care tine foarte mult, n-am mai lasat-o sa iasa afara sau sa se uite la tv, nu i-am mai spus povesti seara, i-am spus cat de tare ma intristeaza urletele ei, etc. (evident, nu toate deodata) insa nu am nici un rezultat!

In continuare are astfel de manidfestari si nu mai stiu ce sa ma fac cu ea.

 

Partea "interesanta" este ca aceste crize dureaza pana la 2 ore (recordul ei personal a fost de tipat incontinuu 2 ore si 40 minute).

 

este perfect constienta atat de faptul ca ne deranjeaza atitudinea asta a ei foarte tare cat si de eventualele pedepse pe care le capata. De altfel niciodata nu obtine nimic din ceea ce vrea recurgand la metoda asta.

 

Nici cu bataia (cateva palme la fund, nu altceva) nu merge. am incercat asta de 2 ori (intr-un an) dar nu pare sa aiba nici un rezultat.

 

in rest este o dulcica, perfect sanatoasa, foarte inteligenta si bine crescuta. o iubim foarte mult atat eu cat si sotia mea, si ii aratam si ei din plin acest lucru. suntem o famiilie echilibrata, fara tensiuni si fara certuri, ne intelegem bine cu totii..

 

[sorana]

Parerea mea este sa fii consecventa cu o singura metoda. La mine metoda a fost ignorarea. Ii spuneam clar "nu ai decat sa urli, eu nu te bag in seama. Cand termini de urlat poti sa vii sa stam de vorba". Si paraseam camera. a durat ceva vreme dar a renuntat la un moment dat la urlete si tavaleli. Oricum am trecut si prin faza in care ma fugarea prin casa Adica urla in sufragerie, eu plecam in bucatarie, in 5 min venea sa se tavaleasca si sa urle in bucatarie. Repetam ce am zis mai devreme si plecam si de acolo. Si tot asa

In total perioada de crize de isterie a tinut cam 6-7 luni.

Rabdare, randare iti doresc.

Vestea buna e ca trece perioada. Vestea rea e ca nu stiu sa-ti zic cand va trece

 

Sorana si Monica (6 ani)

 

Teledon pt Mihaitza in reteua Romtelecom

 

0 900 900 320-pt 10 euro

0 900 900 325-pt 5 euro

 

[alra]

reformuleaza-ti mesajul, in loc sa primesti raspunsuri vei fi atacat

 

si eu am o fata la fel. are 3 ani si 4 luni acum si a inceput sa fie mai bine. crize peste jumatate de ora nu am avut insa niciodata.

noi nu am gasit nici o solutie. orice am incercat a imbunatatit situatia insa crizele tot au aparut.

 

noi am discutat problemele cu ea la asociatia care se ocupa de copii de aici. raspunsul: atentie pozitiva (cand te poti intelege cu ea) cat mai multa, jocuri impreuna, discutat cat mai mult cu ea pe limba ei. atentie negativa (cand se poarta aiurea) cat mai putina.

si multa consecventa.

 

crizele fetei tale insa sunt foarte lungi, ce frecventa au? poti spune ca are mai mult de 3 crize pe zi a cate 20 de minute cel putin?

 

 

 

 

 

ALRA mami de Laura(06/02/2006) si Nicole(08/12/2008)

Vacanta cu Laura in Romania

[conchita]

daylight, vestea buna e ca toti parintii trec prin asta, vestea rea e ca vestea buna nu ajuta nici un parinte. :-))

 

parerea mea, bazata pe ce-am citit, discutiile cu pediatri si alti parinti, plus experienta cu fetita mea deosebit de voluntara si persistenta e ca pedeapsa nu ajuta la absolut nimic, mai rau face. dovada ca la voi tine si 2 ore criza asta.

 

furia si urletele sunt manifestari normale. sigur, o sa-mi dai cu ceva in cap la faza asta, cum adica normale? cand voua, probabil, va vine sa va taiati venele de frustrare. :-)) este vorba despre dezvoltarea emotionala a unui copil, asa isi descopera fetita voastra dorinta de independenta si de a practica o indeletinicire noua.

 

ce fac eu? intai, imi pun intrebarea daca merita sa-i refuz lucrul respectiv? cu amendamentele: ii este daunator?/ sau nu am eu chef/rabdare acum sa o asist in indeletnicirea asta?

 

apoi, daca am decis ca nu ii este daunator, o las sa comita una-alta sau sa aiba jucariile, obiectele dorite. de fapt, nu i-am refuzat niciodata jucarii, nu stiu care ar fi posibilul motiv pentru asa ceva.

 

al doilea pas este sa preintampini crizele, invatand sa recunosti ce le declanseaza si sa indepartezi cauza. de exemplu, la noi sunt probleme cu mersul la nani. e obosita franta, abia isi tine ochii deschisi, dar tipa si plange si da din picioare ca nu vrea la nani, vrea sa se joace. unii sustin ca e ok sa le ignori crizele, eu nu le ignor. ii vorbesc in soapta, explic de ce una-alta, ii spun ca O INTELEG de ce e suparata, ii ofer o ALTERNATIVA de manifestare ("uite, Barbie vrea sa doarma ca e obosita, vrei sa o pui tu la nani-nani?"/ "vrei sa iti mai citesc o poveste?", etc) stau calma (desi cateodata imi vine sa ma sinucid, caci ma panicheaza tipetele:-)), continui cu pregatirile de nani, continuand sa ii vorbesc calm si cu dragoste si chemand-o permanenent sa execute ea stinsul luminii, adusul prospului la baie, spusul de "noapte buna" jucariilor punandu-le la locul lor, adica incerc sa-i si distrag atentia de la suparare ca e foarte tarziu totusi si sa ii arat ca uite, pregatirea pentru nani poate fi fun, e distractiva. cateodata ii reamintesc ce-am facut amandoua in timpul zilei si imit toate animalele posibile, caz in care sfarseste razand...

 

si ar mai fi.[flo]

 

reclama mascataid="size1">id="purple">

[marius]

exorcistul? Pot sa stiu ce ii place sa faca? Ma refer la activitati nu la mancat. Poate sa fie joaca, activitati libere, (re)creative.

Ce ii face placere?

Voi cu ce va ocupati in viata de zi cu zi? Cat timp sta cineva cu copilul peste zi si cu cine? Merge la cresa? Se joaca singura? Ce anume se joaca?

Ce nu ii place sa faca deloc?

Obtine usor orice isi doreste?

 

Cu bataia clar nu rezolvati, nu are sens. Ignorarea este destul de buna dar depinde foarte mult de capacitatea voastra de a o ignora. Personal consider ca exista mijloace de comunicare eficiente dar cu conditia sa gasiti punctele slabe ale fetitei. Toti avem puncte slabe. Acestea pot sa devina usi de intrare. Comunicarea este esentiala. Nu se porneste niciodata de la aspoectele negative ci de la stimulare pozitiva. Exista un dicton pe care am sa-l modific.

 

"Daca vrei sa nu te doara o lovitura deviaz-o"

 

Cheia metodologiei sau modificarii comportamentului este eficienta prin deviere. Tin sa precizez ca exceptand cazurile de natura psihiatrica in general este vorba fie de "scapari" in eductia copilului (bunici sau parinti prea permisivi) fie de etape relativ normale in cresterea copilului cand cei mai "bagareti" sau "incisivi" tatoneaza terenul.

Cum spunea mai sus Rabdarea este extrem de importanta.

 

Eu pur si simplu / Pagina familiei / Tot noi / Mai multe... / Video

Pagina legislativa

[bird70]

Incapatanarea, refuzul si tantrumurile sunt normale la varsta asta. Durata, frecventa si intensitatea sunt neobisnuite. Din putinul pe care il povestesti ar exista posibilitatea unei tulburari din spectrul autist.

 

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation

[conchita]

despre ignorare, care e un aspect important si destul de controversat - nu am fost niciodata convinsa de explicatie. si asta, pentru ca m-am pus in locul copilului: cum m-as simti eu sa sufar si sa ma ignore cel de langa mine de parca n-as exista, sentimentele mele nu ar conta sau ar fi inferioare ca valoare si importanta sentimentelor de iritare in celalalt la vederea suferintei mele?

suferinta copilului e reala, ignorarea suferintei nu o vindeca, ci creaza frustrari si mai mari, plus lipsa de incredere in parinti, alienare emotionala mai tarziu, incapacitatea de a solutiona propriile frustrari. noi trebuie sa ne educam copiii ca exista si alte cai de a-ti manifesta frustrarile si furiile si angoasele si suferintele, altele decat cele violente si cu multi decibeli. daca ii ignoram, care e lectia? ca ei nu conteaza cand se manifesta negativ, nu exista! ci ca trebuie sa fie doar buni si fericiti ca sa-i iubeasca parintii sau altcineva. si ca suferinta si furia sunt sentimente negative. cand, de fapt, nu sunt. doar manifestarile sentimentelor pot fi negative. frustrarea e un sentiment normal, din el s-a nascut progresul.

 

cand ii ignori unui copil furia datorata luptei pentru independenta si volitie, ii transmiti mesajul ca el e acolo doar ca sa execute comenzile parintilor si nu are dreptul la propriile dorinte, chiar daca acestea vin in conflict cu ale parintilor.

 

compromisul e calea. lectia compromisului empatic e calea: ii dovedesti copilului ca iti pasa de sentimentele lui, ii spui asta, ii intaresti convingerea ca e iubit in continuare, chiar daca se da cu capul de pereti sau scoala vecinii cu urletele, dar ca uite, exista si alte metode de a-ti administra crizele: 1,2,3.

 

reclama mascataid="size1">id="purple">

[conchita]

Citat:

citat din mesajul lui bird70 Incapatanarea, refuzul si tantrumurile sunt normale la varsta asta. Durata, frecventa si intensitatea sunt neobisnuite. Din putinul pe care il povestesti ar exista posibilitatea unei tulburari din spectrul autist.Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation

align="right" id="quote2">asta a fost primul lucru la care m-am gandit, sindromul asperger...dar e cam aiurea sa punem noi diagnostice pe forum, trebuie sa mearga ei la medic cu copila...reclama mascataid="size1">id="purple">

[Deus]

mergeti la psiholog si totul o sa fie bine!

Sanatate multa si rabdare[flo]

 

poze

 

blog personal www.de-azi.ro

pentru cine crede ca nu mai poate...

http://www.youtube.com/watch?v=vMCnjMbUOFg

 

 

[bird70]

Eu nu am pus nici un diagnostic, am sugerat posibilitatea unei probleme din spectrul autist. Stii cum e, daca te interesezi din timp si ajungi la un specialist care te ajuta sa intelegi si sa adopti metodele corecte, te scuteste de multe frustrari si suferinta.

 

Vorbesc din experienta pentru ca descrierea este foarte asemanatoare cu ce facea piticul meu, crizele nu erau insa atat de lungi in durata. Si am fost absolut ignoranti pana la 7 ani. Am gasit tot timpul alte explicatii pentru ce se intampla: e copilul mai mic si e rasfatat, noi suntem foarte ocupati, a fost expus la 2 limbi si asta a creat frustrare si limbaj tarziu, etc. Piticul meu este foarte social si nu are nici un fel de retineri fata de copii/adulti straini sau cunoscuti. Asta este probabil principalul motiv pentru care nu am suspectat Asperger's. Probabil daca era vorba de copilul altcuiva as fi vazut imediat problemele, dar cand sunt in ograda proprie e mai greu, mai ales la cineva care este oarecum atipic.

 

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation