poezia zilei

[corap]

pentru ca e vacanta si pentru ca in ultima vreme forumului ii cam lipsete poezia,

 

azi, Asteptandu-i pe barbari de Constantinos Kavafis - in traducerea (care nu-mi place foarte mult, dar n-am gasit alta)id="size1"> lui Ion Vatamanu)

 

De ce-au venit în piata orasenii?

 

Barbarii astazi vor sosi.

 

 

De ce-i pasiv senatul, dezbaterile-s sfârsite,

Senatorii nu vor nimic, nici legi sa decreteze?

 

Barbarii astazi doar sosesc.

Ce rost mai are legi a decreta?

Sosesc barbarii, ei sa decreteze!

 

De ce-mparatul, trezit cu noaptea-n cap,

Troneaza portile orasului

Si tronul, si coroana – pe toate le troneaza?

 

Barbarii astazi vor sosi.

Asteapta împaratul capetenia lor

Sa-i ofere titluri de onoare,-

E gata pergamentul cu ordine cu tot.

 

De ce pretorii, alaturea de consuli

În toga rosie s-au aratat,

Le-mpodobeste bratele bratare-n ametiste,

Pe degete – inele de smarald?

 

Sceptrele cu-argint sunt smaltuite,

La ce le-ar trebui azi sceptrele acestea?

 

Barbarii anume astazi sosesc,

Iar luxul îi orbeste pe barbari.

 

Dar unde-s pretorii stimabili?

Ei nu se vad, – cuvântul lor lipseste.

 

Astazi sosesc barbarii,

Iar lor cuvântul nu le e pe plac.

 

De ce-i atât de alarmat orasul?

Iar strazile – atâta de pustii?

Da ce-i atât de tulbure poporul,

De ce grabit se-ascunde fiecare ins?

 

Deja e noapte, barbarii n-au sosit.

De la hotarul tarii a venit o veste,

Ca-n lumea asta barbari nici nu exista;.

 

Acuma ce ne facem fara de barbari?

 

În ei vazusem o iesire… Acuma ce ne facem?

 

[tube]

[/tube]

 

 

(versiunea engleza)

 

si in interpretarea extraordinara a lui vittorio gassman

 

[tube]

[/tube]

(uh ce ma oftic ca nu stiu sa pun clipurile direct in postare)

 

c

[desprecopii]

cool.

 

Sanatate si o zi cu soare va doresc!

 

**************

Linkurile mele: Supereva.roid="purple"> | Blogul meuid="teal">id="navy"> | DC pe Facebookid="navy"> id="Georgia">id="size1">

[corap]

Autopsicografia Fernando Pessoa

O poeta é um fingidor.

Finge tão completamente

Que chega a fingir que é dor

A dor que deveras sente.

E os que lêem o que escreve,

Na dor lida sentem bem,

Não as duas que ele teve,

Mas só a que eles não têm.

E assim nas calhas de roda

Gira, a entreter a razão,

Esse comboio de corda

Que se chama coração.

 

Si in doua traduceri in engleza, prima a lui Ernesto Guerra Da Cal, cea de-a doua a lui Marilyn Scarantino Jones

 

Autopsychography

The poet is a feigner.

He feigns so completely

That he even feigns that he is suffering

The pains that he is really experiencing.

And those who read what he writers

As they read, sharply feel

Not his double pain, but their single one

And so, upon its toy tracks,

Runs around, diverting reason

The wound-up mechanical train

That goes by the name of heart.

 

Autopsychography

The poet is a pretender.

He pretends so completely

That he even pretends

The pain he really feels.

And those who read his writings,

Sense well in the pain they read,

Not his two but only

The one they lack.

And so on its tracks it goes,

Rotating to direct reason,

This wind-up train

We call the heart.

 

Nu cunosc traducatorul in romana, din pacate:

 

Poetu-i simulator.

Simuleaza atat de tare

Ca simuleaza ca-l dor

Dureri ce-aivea le are.

 

Toti care citesc ce scrie,

In durerea ce-au citit

Simt nu doua ce-l sfasie,

Ci una ce le-a lipsit.

 

Si astfel incet se misca,

Din ratiune minima,

Un mic tren ca o morisca

Ce se cheama inima.

 

si, desigur, varianta audio

[tube]

[/tube]

 

 

[AkaManah]

Mie aceasta poezie mi-a fost motto multa vreme. Afost perioada in care ma ocupam de detentia politica si rezistenta anticomunista.

 

Radu Gyr Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

 

Nu pentru-o lopata de rumena paine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru vazduhul tau liber de maine,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

 

Pentru sangele neamului tau curs prin santuri,

pentru cantecul tau tintuit in piroane,

pentru lacrima soarelui tau pus in lanturi,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

 

Nu pentru mania scrasnita-n masele,

ci ca sa aduni chiuind pe tapsane

o claie de zari si-o caciula de stele,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

 

Asa, ca sa bei libertatea din ciuturi

si-n ea sa te-afunzi ca un cer în bulboane

si zarzarii ei peste tine sa-i scuturi,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

 

Si ca sa pui tot sarutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ti ies inainte,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

 

Ridica-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii!

Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Si sus, spre lumina din urma-a furtunii,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

 

Orice adevar trece prin trei faze. Mai întâi este ridiculizat. Apoi i se opune rezistenta înversunata. Abia în faza a treia este acceptat ca fiind de la sine înteles.id="green">

 

"Cred ca acolo unde singura alegere este intre lasitate si violenta, eu as sugera violenta."Mahatma Ghandi id="blue">

Prea des ne bucuram de confortul unei opinii fara disconfortul cugetarii.id="red">

[corap]

ok, azi nu tocmai o poezie; dar tot veni bacu' de arta dramatica:

 

"Vad un jungher..., manerul si-l indreapta

Spre mana mea, sa-ndeplinesc o fapta

Ce stapaneste gandurile mele.

Te vad, dar nu te simt. Sa ma-nsele

Icoana lui? Acest jungher cumplit

De mana mea sa fie faurit?"

 

(W. Shakespeare , Macbeth (2.1.) - trad. Dan A Lazarescu)

 

si in versiunea picardereasca:

 

[tube]

[/tube]

 

Is this a dagger which I see before me,

The handle toward my hand? Come, let me clutch thee.

I have thee not, and yet I see thee still.

Art thou not, fatal vision, sensible

To feeling as to sight? or art thou but

A dagger of the mind, a false creation,

Proceeding from the heat-oppressed brain?

I see thee yet, in form as palpable

As this which now I draw.

Thou marshall'st me the way that I was going;

And such an instrument I was to use.

Mine eyes are made the fools o' the other senses,

Or else worth all the rest; I see thee still,

And on thy blade and dudgeon gouts of blood,

Which was not so before. There's no such thing:

It is the bloody business which informs

Thus to mine eyes. Now o'er the one halfworld

Nature seems dead, and wicked dreams abuse

The curtain'd sleep; witchcraft celebrates

Pale Hecate's offerings, and wither'd murder,

Alarum'd by his sentinel, the wolf,

Whose howl's his watch, thus with his stealthy pace.

With Tarquin's ravishing strides, towards his design

Moves like a ghost. Thou sure and firm-set earth,

Hear not my steps, which way they walk, for fear

Thy very stones prate of my whereabout,

And take the present horror from the time,

Which now suits with it. Whiles I threat, he lives:

Words to the heat of deeds too cold breath gives.

 

A bell rings

I go, and it is done; the bell invites me.

Hear it not, Duncan; for it is a knell

That summons thee to heaven or to hell.

 

 

[viviana]

O poezie draga mie, un poet a carui unicitate si maretie vor ramane gravate in sufletul meu. Florile raului arata fata ascunsa a lumii si ne dezvaluie sublimul din decaderea morala.

 

Charles Baudelaire - Florile Raului -

 

Om si mare

 

Om liber, totdeauna iubi-vei vasta mare!

Ea este-a ta oglinda. Intreg sufletul tau

Tu il contempli-n largul imensului ei hau,

Avind aceleasi valuri s-abisuri mult amare.

 

… In amindoi prapastii si bezne sint profunde:

Tu, omule, au cine adincul sa-ti masoare?

Tu, mare , cine stie ascunsa ta splendoare?

In amindoi o taina avara se ascunde.

 

Si totusi, secoli, iata, s-au scurs nenumarati

De cind voi duceti lupta cu ura si turbare;

Atit de mult va place omorul – om si mare –

Vrajmasi cumpliti in lupta, o, frati neimpacati!

(trad. C.Z. Buzdugan)

 

Balconul

 

Stapana pe-amintire, iubita-ntre iubite!

Tu, grija mea si unic tezaur de placeri

Mai stii tu dezmierdarea iubirii fericite

Caminul bland si vraja varaticelor seri

Stapana pe-amintire, iubita-ntre iubite!

 

In serile cand lampa ne lumina plapand

Sau pe balcon in roze amurguri visatoare

Ce dulce-ti era sanul si sufletul ce bland

Ne-am spus adesea lucruri in veci nepieritoare

In serile cand lampa ne lumina plapand.

 

Cat de frumos e-apusul in serile senine

Ce adancime-n spatiu si-n suflet ce delir

Craiasa-ntre iubite, cand m-aplecam spre tine

A sangelui mireasma visam sa ti-o respir

Cat de frumos e-apusul in serile senine.

 

Pe nesimtite noaptea prindea sa creasca lin

Si ochii mei privirea cereau sa ti-o ghiceasca

Si iti sorbeam suflarea, o farmec!, o venin!

Si-ti adormeam piciorul in mana mea frateasca

Pe nesimtite noaptea prindea sa creasca lin.

 

Stiu sa-mi aduc aminte de clipele senine

Si-mi vad din nou trecutul In poala ta pitit

Caci unde vraja-ti dulce o pot gasi mai bine

Decat In blandu-ti suflet si-n trupul tau iubit?

Stiu sa-mi aduc aminte de clipele senine.

 

Aceste juraminte, miresme, sarutari

Din hauri nepatrunse se vor mai naste oare

Cum, dupa ce se scalda In nesfarsite mari

Pe cer se urca iarasi Intineritul soare?

- O vis! o, juraminte! sarutari!

(traducere Al. Philippide)

 

 

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit

vivi

[corap]

Stelele-n cer

Deasupra marilor

Ard departarilor

Pana ce pier.

 

Dupa un semn

Clatind catargele,

Tremura largele

Vase de lemn;

 

Niste cetati

Plutind pe marile

Si miscatoarele

Pustietati.

 

Stol de cocori

Apuca-ntinsele

Si necuprinsele

Drumuri de nori.

 

Zboara ce pot

Si-a lor intrecere,

Vecinica trecere ¬

Asta e tot...

 

Floare de crang,

Astfel vietile

Si tineretile

Trec si se stang.

 

Orice noroc

Si-ntinde-aripele

Gonit de clipele

Starii pe loc.

 

Pana nu mor,

Pleaca-te, ingere,

La trista-mi plangere

Plina de-amor.

 

Nu e pacat

Ca sa se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?

 

o poezie groaznic de subestimata a unui poet supraevaluat - Mihai Eminescu, "Stelele-n cer".

[viviana]

Vasile Voiculescu - medic, poet, prozator, dramaturg, detinut politic, doctor in medicina.

Povestirea Chef la manastire ma face sa zambesc cu gura pana la urechi de cate ori o recitesc.

 

Aici o poezie.

 

Amintirea

 

Cum s-a trecut, plapanda, amintirea

Iubirii noastre, tocmai ca o floare

Ce-ntr-un pahar isi plange stralucirea

Uitata-n coltul mesei, unde moare.

 

Nu-i nimeni in odaia tanjitoare.

Oglinda-n podini si-a holbat privirea.

Perdelele lungi tin calea catre soare ...

Paianjenii si-au intrerupt urzirea.

 

Privindu-se in cupa ofilite,

Din miezul vested foile mahnite

Se rup, treptat, cu-o muta iroseala

 

Picand domol in umbra linistita ...

Si floarea amintirii, parasita,

Se scutura petala cu petala

 

In apa vremii veche si clocita.

 

 

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit

vivi

[corap]

Intunecand intunericul,

iata

portile luminii.

 

Haiku, Nichita Stanescu

[maria_alexia]

pentru ca azi mi l-a adus posta pe Marele Gatsby in traducerea lui, pentru ca recent i-am citit ultimul din rarele interviuri, pentru ca pe vremuri se intampla sa-l zaresc pe vreo straduta a burgului astuia in timp ce colegul de generatie care avusese onoarea sa fie invitat la cenaclu in prezenta lui devenise eroul liceului... :

 

Mircea Ivanescu Vorbe, vorbe, vorbe...

 

trebuie alese vorbele cu grija,

vorbele lasa urme - îti amintesti

mai târziu de ele - asa cum si pasii ramân în zapada,

trebuie alese vorbele(însa e uneori atât de usor

sa stii sa asezi vorbele unele lânga altele

sa însemne ceva - ceva ce nu se mai aseaza

deloc exact peste ce stii tu cu adevarat

ca e în tine - ca simti.

oricine poate sa faca vorbe unele dupa altele -

oricine poate sa vorbeasca - nu asta

e principalul - ar trebui poate alese

tocmai cuvintele care sa nu spuna prea mult.)

si pe urma, fiecare din vorbele acestea

ca niste urme în zapada...