Custodia comuna a copiilor

[michelle-usa]

teoretic Custodia comuna suna bine, dar practic e greu, f f greu de aplicat si trait si pt parinti si pt copil.

[monicabo]

Cam asa ceva, teoria e buna, practica ne omoara [:-)))]

 

Parerea mea, neavizata (si sper sa ramana asa) este ca aceasta custodie comuna se potriveste f bine cuplurilor care se despart lin, de comun acord, si raman apoi prieteni (in afara de conversatiile ptivind copilul, se mai suna, mai povestesc etc).

 

Insa multe divorturi nu sunt asa, nu sunt "potolite", apar multe frecusuri, orgolii. Si atunci relatia post divort nu mai este lina, apar muuuulte asperitati, si atunci e o aiureala custodia asta comuna, incep sicane de la parintele la care nu s-a stabilit domiciliul copilului, apare la orice ora din zi si din noapte ca vrea sa iasa cu copilul, fara sa-i respecte un program stabilit (programul zilnic al copilului), e impotriva plecarii copilului in concediu cu celalalt parinte (cu toate ca pe el nu-l deranjeaza cu nimic, dar doar asa...) s.a.m.d

 

Ce mi-e mie neclar in custodiile astea comune, sunt urmatoarele (dau niste exemple):

- inscrierea la scoala, poata parintele la care nu sta copilul drept de veto? mama vrea inscriere la scoala nr. 10, tatal, nu, el vrea la scoala nr. 12

- idem, cu practicarea unui sport, uite, poate face performanta in sportul X, se poate opune celalalt parinte?

- avand custodie comuna, parintele la care dopilul nu are domiciliul, poate sa ia "pe sest" copilul de la scoala, gradi, si sa-l duca unde vrea, fara sa-l anunte si sa stabileasca ceva cu celalalt parinte, la care sta copilul? Ca asa, ar fi o cursa, ia copilul, nu-i copilul, hahaha, am ajuns primul si l-am luat.

- plecari in concediu: poate avea drept de veto si la deplasari in interiorul tarii? La fel ca afara?

- pt calatoriile in afara, de ce sunt restrictii? Se pot considera rapiri internationale? Ca daca esti de rea credinta si nu mai vrei sa te intorci cu copilul, te ascunzi ori in tara, ori afara... Probabil e mai greu de gasit afara... Razi tu Maria cu Disney, dar da, este un fun pt copii, ok se poate trai si fara el, dar nici nu tb minimalizat ca "la ce-i trebuie". ASa n-ar mai trebui sa iasa din tara pana la 18 ani ca nu vrea dl/dna X ca "ce sa caute in afara Romaniei, nu poate sta in tara?". Iesirile afara, precum si cele din tara, iti largesc orizontul, cunosti locuri noi, de ce n-ar fi benefice pt un copil?

 

Asa, pe vechiul sistem clasic, unul din parinti avea copilul spre crestere si educare si parca lucrurile erau un pic mai clare. ASa, parca e prea mult ping-pong (repet, pt persoanele care nu au divortat prea amiabil)

 

Intrebarile mele sunt la modul general, nu reprezinta vreun exemplu, pur si simplu cititnd subiectul, mi-s unele lucruri neclare...

[Rufus]

Cred ca-s usor pornit la subiectul asta din cauza catorva cunostiinte, ajunsi la divort, si mai ales a unei foste familii, in special. Doi adulti, cu care am avut relatii de prietenie, dar care au divortat, avand si doi copii. Viata ar fi trebuit sa mearga mai departe in conditiile date...numai ca el n-a putut trece (nici pana azi) peste acest afront al ei. Dintr-un om pe care-l credeam echilibrat a devenit un procesoman, incercand pe toate caile sa-si faca fosta nefericita, fara a se gandi o clipa la copii. Reclamatii, blamari pe retelele de socializare, scandal la locuinta ei, luat si uitat sa aduca copiii, incercare de a reduce pensia cu 80%, santaj, de toate, ca am ramas cu gura cascata.

Citesc si ma crucesc ce increzatori sunt oamenii care spun ca atitudinea de adult trebuie sa predomine, in beneficiul copilului care are totusi doi parinti...nu primeaza oameni buni decat ura, platitul politelor, incercarea de a manipula copilul...asta predomina, fratilor, asta-i realitatea. Comportamentul de adult de care vorbiti este atat de rar incat nu stiu cati din voi au vazut pe viu doi fosti care se inteleg, sunt prezenti egal in viata copilului, ba mai sunt si prieteni cu noile familii ale fostilor parteneri. Eu personal nu cunosc vreun astfel de caz, si cat mi-am dorit sa fiu eu un astfel de caz, dar n-a fost sa fie. Normalitatea pe care o vad eu in jurul meu sau o aud pe diverse cai este exact pe dos, oamenii au orgolii, orgoliile trebuie hranite si mai apoi demonstrate, da-i incolo de copii, sa vada si ei cum e viata, uite ce mama/tata au.

Ma asteptam sa vad, o data cu noua lege, un lucru bun pentru copii, pentru ca va reamintesc legea a fost data pentru binele copilului si nu pentru parintii care vor si ei sa-si exercite drepturile parintesti, drepturi survenite de multe ori exclusiv din momentul tavalirii in comun intr-un pat. Dar nu vad asa ceva, ba mai mult, vad aceeasi atitudine, s-a trecut de la "dreptul meu" la "dreptul nostru".

Pai si cu dreptul copilului cum ramane fratilor?

[MariaG]

Mai vroiam sa spun inca ceva legat de faptul ca "tu i-ai dat dreptul de a fi tata cand te-ai hotarat sa ai copii cu el".

Cand s-au casatorit parintii mei tatal meu era un tip f ok. Lucra in armata, facea cariera acolo, venea devreme acasa etc. 

Dupa 11 ani, intr-o zi, a inceput sa bea, sa uite sa vina pe acasa si multe altele. Maica-mea a asteptat 2 ani sa se schimbe ceva. Cand a realizat ca numai poate si a cerut divortul s-a schimbat total.

 

 

Aici vorbesti despre relatia dintre mama si tatal tau nu despre relatia dintre tine si tatal tau. 

[marius]

Tocmai din aceste considerente s-a modificat legea. Pentru ca din punct de vedere practic s-a constatat ca parintele care primea custodia exclusiva abuza de aceasta calitate si transforma copilul intr-un fel de proprietate personala. Expresii de genul "e copilul meu" iin raport cu celalat parinte ai sa vezi extrem de des uzitata. Daca ar fi totul doar atat nu ar fi nimic, insa asa cum spuneam apar actiuni de genul, "vii sa-l vezi doar cand cat si cum vreau eu" sau "stiu ca era timpul tau dar copilul era bolnav" sau "copilul dormea" sau "eram plecati al sora/mama/x/y" sau "stai cu copilul doar in prezenta mea" sau "nu pleci cu copilul meu nicaieri stai in casa mea cand sunt eu si cat vreau eu" sau....

 

Fara sa fiu rau vei regasi absolut toate cele scrise mai sus inclsiv aici pe DC. Si pentru ca asa cum spuneai primordial este copilul si pentru ca acesta in 99% din cazuri nu stie sau nu poate sa-si exercite dorinta s-a ajuns (la fel ca si in legislatia internationala dealtfel) la a acorda prin lege sanse mai echilibrate ambilor parinti de a-si exercita calitatea atat ca si obligatii cat si ca si drepturi in raport cu minorul(minorii dupa caz).

In  fapt asa cum a scris MarisG in esenta modificarea legii nu a dus atat de mult la cresterea sicanelor cat mai ales la reducerea posibilitatilor de actiuni abuzive din partea parintelui care avea custodie exclusiva.

 

In egala masura mai trebuie sa spun ca relatiile de razboi nu au neaparat nevoie legatura cu minorul sau cu existenta unui divort sau cu modul in care se acorda custodia, aceste relatii desfasurandu-se intre adulti. Custodia comuna sau exclusiva nu a rezolvata niciodata razboiul dintre fostii soti. A rezolvat in general reducerea actiunilor abuzive asa cum am mai spus.

In final reiterez ideea ca legea permite oricarei parti sa porneasca actiune de acordare a custodiei exclusive si aceasta poate fi castigata insa doar si numai doar daca prin probele depuse la dosar si admise de completul de judecata se ajunge la concluzia ca cererea este intemeiata si nu va avea niciodata la baza chestiuni ce tin de relatiile dintre parinti ci doar si numai doar cele care il privesc pe minor.

Deci nu e chiar asa ca legea pentru interesul minorului unde este...

[MariaG]

Cam asa ceva, teoria e buna, practica ne omoara [:-)))]

 

Parerea mea, neavizata (si sper sa ramana asa) este ca aceasta custodie comuna se potriveste f bine cuplurilor care se despart lin, de comun acord, si raman apoi prieteni (in afara de conversatiile ptivind copilul, se mai suna, mai povestesc etc).

 

Insa multe divorturi nu sunt asa, nu sunt "potolite", apar multe frecusuri, orgolii. Si atunci relatia post divort nu mai este lina, apar muuuulte asperitati, si atunci e o aiureala custodia asta comuna, incep sicane de la parintele la care nu s-a stabilit domiciliul copilului, apare la orice ora din zi si din noapte ca vrea sa iasa cu copilul, fara sa-i respecte un program stabilit (programul zilnic al copilului), e impotriva plecarii copilului in concediu cu celalalt parinte (cu toate ca pe el nu-l deranjeaza cu nimic, dar doar asa...) s.a.m.d

 

Ce mi-e mie neclar in custodiile astea comune, sunt urmatoarele (dau niste exemple):

- inscrierea la scoala, poata parintele la care nu sta copilul drept de veto? mama vrea inscriere la scoala nr. 10, tatal, nu, el vrea la scoala nr. 12 DA

- idem, cu practicarea unui sport, uite, poate face performanta in sportul X, se poate opune celalalt parinte? DA

 

- avand custodie comuna, parintele la care dopilul nu are domiciliul, poate sa ia "pe sest" copilul de la scoala, gradi, si sa-l duca unde vrea, fara sa-l anunte si sa stabileasca ceva cu celalalt parinte, la care sta copilul? Ca asa, ar fi o cursa, ia copilul, nu-i copilul, hahaha, am ajuns primul si l-am luat. NU

- plecari in concediu: poate avea drept de veto si la deplasari in interiorul tarii? La fel ca afara? Doar daca ii incalca dreptul la relatii personale

- pt calatoriile in afara, de ce sunt restrictii? Se pot considera rapiri internationale? Ca daca esti de rea credinta si nu mai vrei sa te intorci cu copilul, te ascunzi ori in tara, ori afara... Probabil e mai greu de gasit afara...Da, e mai greu de gasit afara.

Razi tu Maria cu Disney, dar da, este un fun pt copii, ok se poate trai si fara el, dar nici nu tb minimalizat ca "la ce-i trebuie". ASa n-ar mai trebui sa iasa din tara pana la 18 ani ca nu vrea dl/dna X ca "ce sa caute in afara Romaniei, nu poate sta in tara?". Iesirile afara, precum si cele din tara, iti largesc orizontul, cunosti locuri noi, de ce n-ar fi benefice pt un copil? Am spus cum se poate rezolva daca parintele nerezident  se opune iesirii din tara - la fel se rezolva si daca parintele rezident se opune iesirii din tara.

 

Asa, pe vechiul sistem clasic, unul din parinti avea copilul spre crestere si educare si parca lucrurile erau un pic mai clare - erau clare doar pentru parintele caruia i se incredintase copilul, celalalt parinte depinde de intelegerea parintelui caruia i s-a incredintat copilul (Rufus este un exemplu de parinte care a inteles ca odata cu divortul se sfarseste doar casatoria dintre el si sotie si nu relatia dintre sotie si copil si ca mama copilei nu va disparea niciodata din viata lui). ASa, parca e prea mult ping-pong (repet, pt persoanele care nu au divortat prea amiabil)

 

Intrebarile mele sunt la modul general, nu reprezinta vreun exemplu, pur si simplu cititnd subiectul, mi-s unele lucruri neclare...

Autoritatea comuna exercitata in comun nu este de neinlaturat doar ca pentru incredintarea copilului unuia dintre parinti trebuie sa demonstrezi ca ii este copilului mai bine cu un singur parinte care sa decida decat cu doi. De fapt in realitatea din tara noastra trebuie sa demonstrezi pe dos: ca ii este copilului rau cu doi parinti care sa decida. 

Problema pe care am incercat sa o subliniez si mi s-a replicat ca e urat ce-am spus este ca trebuie sa demonstrezi ca ii este copilului bine/rau nu tie - parintele (desi sunt foarte multe instante care tin cont de confortul parintelui rezident). Si asta e o schimbare in gandirea parintilor din Romania care se intampla greu. Realitatea pe care eu o tot subliniez este ca la divort se despart doi adulti dar copii din casatoria respectiva nu au ales sa se desparta de nimeni si drepturile lor ar trebui sa primeze. 

Nu rad de calatoria la Disney (am de trei ani concedii doar in tara pentru ca mama copilului sotului meu nu vrea sa-si dea acordul sa emrgem cu el in Grecia) - e buna, e o amintire, e o experienta, dar nu e un argument pentru incredintare. 

 

LE: pe de alta parte (ca sa vezi cum sunt de ambele parti ale baricadelor) al meu copil din prima casatorie, desi imi este incredintat pleaca de doua ori pe an cu tatal lui in afara tarii si a vazut pana in prezent mai multe tari decat am vazut eu (Croatia, Muntenegru, Serbia, Grecia in lung si-n lat, Bulgaria pe toate partiile de schi, Turcia pe traseul istoric) - deja il invidiez :p

Editat Februarie 12, 2014 de MariaG

[ela_04]

Aici vorbesti despre relatia dintre mama si tatal tau nu despre relatia dintre tine si tatal tau. 

Asta clar. 

Nu stiu daca am discutat vreodata despre relatia cu tatal meu... care relatie?

Cele 2 papusi si o mana de bomboane? Sa fim seriosi...

Asta a mers pana la vreo 12-14 ani. Dupa care ne-am salutat o data pe an. 

In prezent nu am mai vb cu el de 5 ani... nu-i duc dorul, nu-i duc grija. Ca doar asta de la el am invatat.

[ela_04]

 

Nu rad de calatoria la Disney (am de trei ani concedii doar in tara pentru ca mama copilului sotului meu nu vrea sa-si dea acordul sa emrgem cu el in Grecia) - e buna, e o amintire, e o experienta, dar nu e un argument pentru incredintare.

 

 

 

LE: pe de alta parte (ca sa vezi cum sunt de ambele parti ale baricadelor) al meu copil din prima casatorie, desi imi este incredintat pleaca de doua ori pe an cu tatal lui in afara tarii si a vazut pana in prezent mai multe tari decat am vazut eu (Croatia, Muntenegru, Serbia, Grecia in lung si-n lat, Bulgaria pe toate partiile de schi, Turcia pe traseul istoric) - deja il invidiez :p

 

Cred ca asta este f trist pt copilul sotului tau. Stiu cat de greu si frustrant este sa vezi ca pt celalat se poate si pt tine nu. Mai ales cand esti mic si nu intelegi unele aspecte tehnice. 

[andacos]

Asta clar. 

Nu stiu daca am discutat vreodata despre relatia cu tatal meu... care relatie?

Cele 2 papusi si o mana de bomboane? Sa fim seriosi...

Asta a mers pana la vreo 12-14 ani. Dupa care ne-am salutat o data pe an. 

In prezent nu am mai vb cu el de 5 ani... nu-i duc dorul, nu-i duc grija. Ca doar asta de la el am invatat.

Offf...mi se stringe stomacul cind citesc asa ceva,pentru ca si eu ca si Rufus,imi imaginam ceva de genul"totul pentru copii".

 

Insa din ultima discutzie cu baiatul meu...vad ca si el simte cam ca Ela.

 

Rufus,decit ca-n povestea ta,stau si ma intreb daca totusi nu am fost un caz fericit ca n-a trebuit s aintreb pe nimeni de nimic,sa cer "voie"sau sa ma consult...desi eu tare as fi vrut!

 

Dana

[Rufus]

Pai Dana, suntem cu totii de acord ca a fi parinte inseamna ca vrei binele copilului, e ceva ce vine de la sine, dupa cum suntem de acord ca nimic pe lumea asta nu merge perfect.

Sigur ca ai fost (esti) un caz fericit ca n-a fost nevoie sa te consulti...daca n-ai avut cu cine. Dupa cum stiu sigur ca daca ai fi avut, fraiara sa fi fost sa nu vrei sa imparti responsabilitatea si sa oferi copilului sprijinul celuilalt parinte.

Eu nu neg ca exista parinti cu tutela exclusiva care abuzeaza de acest drept, i-am blamat si o fac de cate ori am ocazia, dar decat sa traiesc prin tribunale si cu ordonante prezidentiale, mai bine lipsa.

 

Eu de cand am discutat (nu numai aici) nu am reusit sa vad un efect concret al noilor prevederi. Repet, efect concret, nu povesti cu are posibilitatea...are dreptul...si multe d-astea. Sigur, la un moment dat o sa aud si ceva cazuri fericite. M-as bucura.