cum ati stiut ca adoptia este ceea ce doriti?

[xandra28]

poate ca titlul subiectului suna ciudat....... am sa incerc sa ma explic: mi-as dori, dar nu sunt foarte hotarata, sa adopt un copil. am doua mici retineri: nu stiu daca voi fi in stare sa gestionez situatia in asa fel incat, spunandu-i copilului ca a fost adoptat, sa nu generez situatii neplacute, ganduri, sentimente, etc...... a doua retinere ar fi ca, nestiind foarte multe despre copil, familia din care provine, etc, nu am prea multe date despre cat de sanatos este sau va fi. in fine, partea cu sanatatea este o loterie, nu stim ce se va intampla cu noi, oricum.

eu am un baietel de 4 ani dar de cand ma stiu ma gandesc ca as vrea sa si adopt un copil.

sper ca m-am facut inteleasa

 

mama strumfului

povestea nasterii

 

varsta lui vladut

[Salviae]

Xandra, sanatate: nu stii, nici daca copilul e nascut de tine, daca e sanatos. Uite, am un coleg si copilasul lor s-a nascut cu 6 degete. E, o nimica toata! Dar s-a nascut si ORB!!!! Si nimeni nu a avut in familie (estinsa) astfel de probleme. Bine, sunt persoane varstnice in familie cu ochelari, dar asta nu inseamna nimic! Mai bine un copil adoptat, sanatos, decat un copil nascut de tine si orb. Nu? Scuze...

In legatura cu gestionarea problemelor: eu cred ca situatiile neplacute pornesc din familie. Daca nu poti gestiona probleme tale, atunci degeaba astepti ca altii sa priveasca problemele tale asa cum ai dori tu. Daca ai astfel de temeri, inseamna ca nu esti pregatita (inca) de adoptie. Mai discutati acasa, mai asteptati cateva luni (un an, doi) si daca simiti ca nu mai aveti retineri, doar atunci sa va apucati de "treaba"[:)] Sunt si eu la inceput de drum cu baietelul meu adoptat, dar am o fata mare de 17 ani si o oarecare experienta dobandita de-a lungul anilor. Mai asteptati, asta-i sfatul meu[:)]

[xandra28]

multumesc [flo]

 

mama strumfului

povestea nasterii

 

varsta lui vladut

[ella_gabi]

Xandra,

 

Uite, noi am vrut dintotdeauna sa adoptam un copil, adica nu mi s-a parut ca a da mai departe mostenirea mea genetica e asa de important. Ne-am casatorit devreme si nu ne-am putut permite mult timp sa avem un copil, iar atunci cand am avut condiile necesare nu s-a mai putut medical. Ironic, nu?

Dar de cand ma stiu am vrut sa adopt un copil chiar de as fi avut inca trei naturali. Si am fost binecuvantati cu un copil absolul minunat care ne depaseste cu mult din toate punctele de vedere. N-am avut niciun fel de asteptari, voiam aproape orice si puteam astepta oricat. Si n-am avut piedici de niciun fel. Cat despre sanatate...cred ca toata lumea e de acord ca exista riscuri si daca l-ai nascut tu, ca sa nu mai spun ca poti face tot felul de analize genetice si e ok sa le faci, cred eu.

Si eu imi mai doresc un frate/sora pt copilasul meu si sper sa luam decizia asta cat mai curand. Cat despre gestionarea situatiei, aproape toti am avut momente cand ne gandeam daca am fost sau nu adoptati, sotul meu si-ar fi dorit sa fi fost adoptat pt ca a avut o situatie familiala mai trista si traumatizanta, cred ca sinceritatea e cheia. Eu am in jurul meu tot felul de oameni suspiciosi, oameni care cand ma vad ma intreaba daca sunt multumita si eu la randul meu ii intreb daca sunt si ei multumiti de copiii lor naturali. Dar tu trebuie sa faci ceea ce stii ca trebuie sa faci, ce simti ca trebuie sa faci. Nu-i usor dar nu pot spune ca la mine a fost greu, a fost normal.

Succes,

 

 

Ela

[Manuelita]

Draga Xandra, aceste framantari imi sunt foarte cunoscute, mi-au "tinut companie" vreo 3 ani. Si dupa ce te hotarasti si adopti apar altele, etc. Nici noi nu am terminat cu temerile prea usor. Am strans actele, le-am depus, spunandu-ne ca si daca obtinem atestatul, si daca mergem sa vedem un copil, e decizia noastra si daca vedem ca fricile nu dispar, renuntam pur si simplu. Apoi am cunoscut copilul si DPC nu mai scapa de noi sa ni-l dea, fricile s-au "innoit": oare mananca cat trebuie, oare stie tot ce tre sa stie la varsta ei, etc. Doar ca de data asta...erau fricile pentru copilul meu, atat de al meu, ca daca il nasteam de 10 ori nu era mai al meu. Iar acum imi vine cateodata sa plang cand doarme ptr ca ma intreb: de ce n-am cautat-o si gasit-o mai devreme si oare cum a fost ea singurica si neiubita pina am aparut noi....

Eu nu cred ca daca ai temeri si indoieli nu esti pregatita pentru adoptie. Asa suntem unii dintre noi, mai nehotarati si mai tematori decat altii, despicam firul in 4 pina nu se mai alege nimic de el.

Eu iti zic sa depuneti actele pentru atestat, sa vezi un copil, si vei stii. Cred ca merita:)))

 

Manuelita

 

[gabi_99]

xandra28id="blue"> - deja faptul ca ai intrat pe acest forum...ca ai framintari shi intrebari....eshti pregatita sa faci demersuri ptr obtzinerea atestatului...itzi este familiar sentimentul de fericire, avind in vedere ca deja avetzi un copil (sa va traiasca), dar atunci cind vei avea copilul in bratze......sau,cum frumos spune manuelitaid="blue">, nu te vei indura citeodata sa dormi, ca te pierzi in fericirea de a privi cum doarme copilul....itzi vei aminti de aceste zile pline de framintari de un fel.....preocupata de framintarile curente.....gindul cel bun shi toate bune in ceea ce vetzi hotari shi vetzi face!![flo]

 

gabi

[gabi_99]

hm...coerentza mea lasa de dorit...dar cu sigurantza s-a transmis mesajul meu de ...continua xandra28id="blue">, daca simtzitzi ca familia voastra asha se implineshte...

 

gabi

[xandra28]

multumesc mult fetelor! va tin la curent!

 

mama strumfului

povestea nasterii

 

varsta lui vladut

[gabriela42]

minunate mamicute in devenire ma bucur de existenta voastra si-mi doresc sa va binecuvinteze domnul cu un puiut!noi avem unul si pe ac tema astazi la 20 05 pe ant 3 este un reportaj in ajutorul viitoarelor fam dornice sa adopte.xandra28 esti minunata doar pt ca te-ai gindit la adoptie[pup]

[aditza_tudor]

Buna fetelor!

 

Este primul meu mesaj pe care il scriu aici pe forum, insa am citit multe dintre informatiile voastre, foarte pretioase de altfel. Maine merg prima oara la dgaspc sa ne interesam de acte si de atestatul acela. Da, ne-am hotarat! Imi doresc din tot sufletul sa mi se dea o sansa sa fiu mamica. Cred ca important este ca ne-am hotarat, mai ales sotul meu! Eu am fost mai tentata insa sotul meu a fost foarte reticent pana in momentul in care a vazut o familie care a adoptat un copil si cum e familia lor acum. Atunci s-a decis! Ii multumesc lui Dumnezeu ca i-a deschis ochii.[copil]

Poate ca nu am un subiect interesant, insa imi doream sa imi impartasesc bucuria unui viitor mai luminos din punctul acesta de vedere cu cineva. Cred ca toate stiti ce reticenti sunt oamenii cand le vorbesti de adoptie. In special cei care au fost binecuvantati cu un copil fara prea multe eforturi. Eu una sincer nu mai am rabdare sa fac tratamente: am patru fiv-uri la activ, reflexoterapie, bioenergie, naturiste....iar de medici nu mai vorbim! In fine, vroiam sa anunt ca sunt gata sa merg in "calatoria" asta numita adoptie si imi doresc sa imi impartasesc temerile, sperantele si totodata sa pot sa pun o intrebare la nevoie!

 

Va multumesc!