Sari la conținut
Comunitate Desprecopii a devenit CLUB DESPRECOPII ×

🎉 Alătură-te Comunității Noastre! 🎉

🔹 Membrii înregistrați beneficiază de:

  • ✨ Funcționalități suplimentare
  • 💬 Participare la discuții active
  • 🏆 Puncte pentru tombole lunare cu premii atractive
  • 🗣️ Oportunitatea de a-ți exprima opinia
  • 🤝 Ajutor reciproc între părinți
  • 🎁 Șansa de a câștiga premii

🚀 Ce te oprește?

Despre impacare


Postări Recomandate

Postat

De multe ori ne suparam pe unele persoane si afirmam "O sa-l iert, dar nu ma mai impac niciodata cu ea."

 

Ma gandesc ca de multe ori persoanele nu ne-au gresit atat de mult incat sa nu mai putem avea nici o legatura cu ele, dar orgoliul ne face sa refuzam sa ne impacam, si sa mai avem raporturi cu respectiva persoana.

 

Eu am o persoana care a plecat la Domnul crezand ca sunt suparata pe ea, crezand ca nu o iubesc, si acum de cand am trecut prin asta ma straduiesc sa ma impac cu toata lumea.

 

Imi este greu fata de unele persoane despre care consider ca mi-au gresit mult.

 

Voi ce ziceti despre impacare?

 

 

 

Lucia sotia lui Csaba.

  • Răspunsuri 8
  • Creat
  • Ultimul Răspuns
Postat

Cred ca este o diferenta intre iertare si impacare.

Iertare inseamna sa inlaturi orice urma de resentiment din inima ta, dar nu e obligatoriu sa te si impaci cu persoana respectiva. O ierti, dar nu mai vrei sa ai de a face cu ea fie pentru ca nu mai ai incredere in ea, fie pentru ca acea persoana nu recunoaste ca ti-a gresit, fie din alte motive [:)]-depinde cat de tare a gresit acel om fata de tine.

Impacarea implica iertarea, dar si apropierea de persoana respectiva. O luati de la zero lasand in urma trecutul.

A ierta este omeneste, dar a te impaca este divin, daca pot spune asa. Impacarea inseamna iertare si dragoste si trebuie sa recunoastem ca, oameni fiind, nu ne putem reprima sentimentele negative intotdeauna asa incat sa alergam cu bratele deschise catre toti cei care ne-au gresit...mai mult sau mai putin...[:(]

 

 

 

[8**]Dragostea e intotdeauna gata sa ierte, sa aiba incredere, sa spere si...sa indure orice urmeaza.[8**]

Postat

adda,

[flo][flo][flo][flo][flo][flo][flo]

ai redat ceea ce gadesc si eu ," a te impaca e divin" si divini sant cei ce o pot face [flo]

nimic nu e imposibil totul e sa vrei, sa scapi de resentimente , si sa o iei de la inceput[:)]

 

Postat

Asta era si ideea mea, ca iertarea si impacarea sunt total diferite.

 

De multe ori daca nu ar exista orgoliul ne-am impaca cu anumite persoane, dar ne oprim, pentru ca ne este jena, spunem "lasa sa vina ea/el prima/primul", sau ne gandim ca acelei persoane pur si simplu nu ii mai pasa de noi.

 

Ma gandesc si la o a doua sansa, mie cand mi s-a dat a fost extraordinar si am facut cat imi era mie posibil sa nu mai dezamagesc acea persoana.

 

De ce nu pot da mereu cea de-a doua sansa? [bang][bang][bang]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lucia sotia lui Csaba.

Postat

Lucia, nu e vorba numai despre orgoliu. cand esti lovit gratuit si cu lasitate, mai ales de cineva care in fata se comporta amical, nu are rost nici macar sa insisti asupra problemei cu 'de ce', 'ce a apucat-o' etc...eviti persoana si gata, o stergi din baza de date a memoriei ca si cand n-a existat. in felul asta, n-ai ce sa ierti, persoana respectiva nu mai exista pur si simplu, ignore total. daca ai instincte autodistructive, atunci da, impaca-te cu cine iti vrea raul, ca doar a dovedit-o. eu militez pentru urmarea instinctelor de conservare. era un pasaj undeva prin Biblie (am vazut ca esti credincioasa), ceva despre perle aruncate nu stiu cui, ia aminte si la pilda asta inainte sa fii prea maleabila social. parerea mea este ca virtutile prost intelese si prost aplicate sunt semne de slabiciuni care nu te duc pe calea Domnului. in plus, Dumnezeu nu ne vrea "caldicei", ci demni, luptatori, cu principii si fara cap plecat cu umilinta in fata cui nu trebuie. ca eu asa consider, sa te impaci cu cineva care ti-a dovedit clar ca e impotriva ta, e umilinta si nu e crestina deloc. iti bati joc de demnitatea ta de persoana, lasata de la Dumnezeu. chestia cu iertarea si impacarea cateodata poate fi chiar o ispita de la ...hm...daca iert un om rau si ma impac cu el, nu fac decat sa ii dau prilejul pentru rele si mai mari. or, de ce i-as fi complice la asa ceva? de ce m-as da singura pe mana calaului? normal ca exagerez cu exemplele, dar ca sa fie mai clar la ce ma refer.

 

vorbesc despre greseli esentiale, nu despre ciondaneli marunte. in cazurile astea nu ma intereseaza nici sa impac, nici sa fiu impacata. atata vreme cat sunt atatia oameni minunati pe planeta, nu m-as crampona de unul defect nici sa ma tai, ce sa invat de la el? cum sa scot, la randul meu, ce am mai rau in mine? nici gand.

 

Authority Zero

Postat

Impacarea este intr-adevar umilintza in primul rind. Trebuie mai intii sa admiti ca ai partea ta de vina ca n-ai stiut sa pui limite, ca n-ai stiut sa (te)explici ca nu te-ai relationat corect fata de persona. Dupa impacare urmeaza insa o parte grea, aceea de pune baze noi, de a face promisiunea ca nu vei ajunge in acelasi punct cu persoana respectiva, de te relationa in functie de precedent.

Tu acum incerci impacare suprema cu tine insati. Aceea de a-ti spune, n-am reusit sa ma impac atunci (si nu mai am cum), imi asum total responsabilitatea si vina, eu am gresit neconditionat si atunci eu am sa ma schimb neconditionat. Si iarasi proiectezi asupra celorlati o imagine gresita. Adevarul este ca sint doi oameni intr-o relatie, intr-o cearta ca si intr-o impacare si ca relatiile sint unice. Sint oameni pe care ii vrei aproape chiar daca ti-au gresit (si aici vine impacarea aia de care vorbeam la inceput), alte persoane iti pot spune ceva fundamental despre ei atunci cind va rezolvati "divergentele" (si poate pe acestia nu-i mai vrei chiar asa aproape), fiecare relatie merita deci o analiza onesta. Rezolvarea divergentelor (sau felul in care o faci) e pasul determinant, pina la coada, in construirea unei prietenii.

Un lucru e clar insa, aceasta neimplinire ti-a adus la suprafatza acel ceva bun din tine (pe care il aveai ca altfel nu aparea[:D])umilintza suprema de a asuma toata vina, si acest "bun" depaseste zic eu granitele fizice (ca tot binele e de Sus, nu?[:D]). Deci, dupa calculele mele, prietena ta cam stie de acum cum gindesti...[:D]

 

Andrada

 

 

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante

Iubirea misca soarele si celelate stele

Postat

Este o tema la care am reflectat destul de mult timp!

Asta pt. ca eram foarte suparata pe un el si-mi spuneam ca poate am sa-l iert dar nu voi uita niciodata ce a facut!

Acum dupa 4 ani i-mi spun ca l-am iertat cu siguranta dar nu ma voi impaca cu el(amical vorbind), nu merita!

Si oricum nu cred ca stie ca l-am iertat!

Concluzia este ca timpul le rezolva pe toate!

Viata este prea scurta ca noi sa fim suparati sausa tinem ura!

 

Roxi si bb Rares 9. april.2002

http://ca.f2.pg.photos.yahoo.com/saracutionela

Postat

ionela-roxana,[flo] asa zic si eu (in situatii similare).

conchita, [cool][cool][cool][flo]- PERFECT DE ACORD!

 

"Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni."

Seneca

Postat

Cred ca iertarea si impacarea merg cam mana-n mana, dar niciodata dupa o iertare nu mai lasam tot atatea "bile albe" in sacul respectivului...cu cat greseste mai mult, cu atat scade in ochii nostri pana ajungi la indiferenta si nu mai ai de ce sa te impaci!!!

Sinzi

Arhivat

Acest subiect este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

×
×
  • Creează nouă...