Despre mantuire (Nae Ionescu)

[alexxia]

'Iatã, omul a avut noroc de mîntuire. Dar pentru ca mîntuirea aceasta sã se împlineascã, a trebuit ca Dumnezeu însusi sã coboare între noi, ca OM, si sã ia asupra lui, miel al Domnului, pãcatele lumii; adicã ale noastre.

 

Mi se povestea acum în urmã, cã în vremea în care în Indii aborigenii luptau împotriva Englezilor, Gandhi s-a asezat pe un post de trei sãptãmîni. Gandhi suferea, se macera pentru cei ai lui; lua asuprã-si greseala lor, pentru a o ispãsi; ca nu cumva aceastã gresealã sã tragã în cumpãnã în fata dumnezeului puterilor si sã le hotãreascã înfrîngerea. Superbã si tragicã aberatie panteistã, – cãreia dogma nasterii i se opune categoric: pentru mîntuirea noastrã a fost nevoie ca Dumnezeu, întrupat, sã ia asupra lui pãcatele noastre.

 

Aci stã miezul învãtãturii crestine: un om nu poate mîntui pe altul; mai putin, un om nu poate sta pentru altul. Mîntuirea e de douã ori un act de îndurare de sus: o datã cã se face prin voia lui Dumnezeu, a doua oarã pentru cã se face prin interventia activã a lui Dumnezeu ( jertfa mielului ).

Ajutorul aproapelui tãu în acest act de mîntuire este nul. Cãci chiar actul de iubire pe care ti-l ofera Cristos e un act metafizic eficace pentru tine care iubeste, nu pentru aproapele pe care îl iubesti.

 

Desigur cã pãrerea curentã este alta; pãrerea curentã vede în iubirea crestinã un act de … filantropie, de altruism, de caritate. Dar asta este fals. Asta e cea mai grosolanã si mai materialistã, mai antimetafizicã, mai apuseanã desfigurare a întelesului iubirii.. Cãci dacã iubirea ar fi eficace pentru apropele tãu, atunci de ce a mai fost nevoie de întruparea logosului si de jertfa lui? Pe de o parte. Iar pe de alta, dacã iubirea este un act de finalitãti transiente(trecatoare,temporare), de ce mãsura iubirii cãtre aproapele îti e datã prin iubirea cãtre tine însuti – atunci cînd stiut este cã pentru a te mîntui e nevoie sã te desprinzi de tine însuti?

 

Nu.Orice s-ar spune si orice s-ar gîndi, iubirea cãtre aproapele nu e decît o terapeuticã specialã privindu-te pe tine însuti. Iubeste pe aproapele tãu însemnînd, in ultimã analizã, desfã-te de tine însuti.

 

Ea e o metodã exact de acelasi sens ca postul si ca orice altã privatiune; toate mergînd cãtre acelasi tel: sã ajungi a te lipsi de tine, a nu mai trãi prin tine si în tine, – pentru ca sã izbutesti a trãi în Altul.

Iubirea ca si cheag al continuitãtii crestine? Da, existã si aceastã functiune a ei. Nici aceastã functiune nu e însã metafizicã, ci numai gnoseologicã. Comunitatea de iubire crestinã nefiind decît un instrument de cunoastere. Aici fac, desigur, ochii mari, sau numai ridicã din umeri ( dupã gradul lor de receptivitate ) filosofii nostri stiintifici. Comunitatea de iubire – instrument de cunoastere? Desigur. Cãci dacã pentru conoasterea realitãtii sensibile e suficientã o constiintã individualã, cunoasterea lui Dumnezeu nu e posibilã decît pentru o unitate umanã colectivã, unitate realizatã prin iubire.

 

Prin urmare iubirea crestinã te poate duce la adevãrul crestin, la ADEVÃR. Dar înseamnã asta mîntuire? Nu. Asta nu înseamnã decît cel mult cunoasterea lui Dumnezeu, dar nu încã mîntuirea. Pentru cã mîntuirea nu e numai cunoastere; cunoasterea nefiind decît calea. O cale.

 

Si iatã cum singurul element, singura cale pe care aproapele tãu ti-ar putea sta în ajutor întru mîntuire – iubirea – se dovedeste a fi ineficace. Actul mîntuirii este un act de gratie, de îndurare din partea lui Dumnezeu, de o parte; – iar pe de alta un act de initiativã individualã. Mîntuirea SUB cer nu existã; nu existã decît mîntuirea prin legãtura dintre cer si pãmînt.

 

Iar între cer si pãmînt, în drama rãscumpãrãrii primului pãcat, omul stã singur în fata lui Dumnezeu. Tot ce facem noi pentru altii, pentru noi facem; iar tot ce fac altii pentru noi, nu o fac pentru noi. Fiecare începem de la capãt o experientã a noastra si o luptã a noastrã pentru escaladarea cerului. De la mine la aproapele meu nici o legãturã, nici un ajutor, nici o tovãrãsie de luptã. Sîntem fiecare un microcosm? Se poate. Dar un microcosm închis ermetic înspre înlãturi, cu o singurã putintã de evaziune: ÎN SUS! De aceea mã gîndesc cã dacã Leibniz ar fi trãit în Orient ar fi trebuit totusi sã deschidã monadelor sale o fereastrã: înspre cer.'

 

 

Alexxia

 

Lumea este plina de frumusete atunci cand inima este plina de dragoste

 

 

 

 

 

 

[anda141]

Adevarat. Numai Dumnezeu ne poate mantui, nici un om nu poate ceva in locul nostru, indiferent cat de credincios ar fi. Mantuirea e personala.

 

Monicaid="Comic Sans MS">id="red"> si [copil] ALBERT EDUARDid="Comic Sans MS">id="blue">

(19 ianuarie 2004 )

[foto] Album Albert

 

[Andrada]

Taman Nae Ionescu dadu lectii de iubire si iertare[ups]. Poate cum zicea el, numa' intru mintuirea lui[:D]

A

 

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante

Iubirea misca soarele si celelalte stele