ADOPTIA-TEMA LIBERA DE DISCUTII,SAU SUBIECT TABU

[mi-ha]

Cand am adoptat-o pe Calina,mi-am promis ca nu-i voi ascunde adevarul si ca-i voi spune ce si cum.Nu brusc,ci bucatica cu bucatica,cand imi va oferi ea ocazia.Probabil asta spun majoritatea parintilor adoptivi,dorind sa nu fie ipocriti sau mincinosi.

 

Am vazut o colega insarcinata si ea a spus ca si mami are bebe in burta:i-am spus ca mami nu a putut sa aibe copii in burtica si ca ea a crescut in alta burtica si apoi mami si tati au adus-o acasa.

 

Am fost in vizita la maternitate:i-am spus ca acolo s-a nascut si ea si a stat acolo pana a gasit-o mami si am venit toti acasa.

 

De fiecare data am vazut-o nemultumita sau dezamagita.

 

Dar ce s-a intamplat asta seara a pus capac la toate si ma gandesc serios sa-mi tin gura si sa apelez la un psiholog mai tarziu.

 

Vorbeam cu mama mea despre inseminari si fertilizari si la un moment dat am spus ceva de genul ca dracu' ar mai fi umblat pe la inseminari daca stiam ca va aparea ea,minunea.In acel moment,a facut o mutrita trista,abatuta si la insistentele mele mi-a spus ca este suparata pe mine.Cauza:ce spusesem eu.[uneori o subestimez,si am impresia ca la cei trei ani ai ei nu percepe chiar toate nuantele unei discutii,desi ne-a dovedit cu varf si indesat ca nu e deloc asa].

 

Aici ,pe site,totul e roz.Dar nu cred ca nu ati trecut si voi prin "experiente" asemanatoare.As vrea sa ni le impartasim pt ca nimeni nu vrea sa faca vreo gresala ,la umbra bunelor intentii.Cred ca ne-ar fi tuturor de folos.

[simona dragusin]

MI-HA,eu am discutat cu psihologul dpc-ului despre subiectul acesta.

Mi-a spus ca in nici un caz nu se face referire la copil atunci cind se aduce prima

oara in discutie adoptia .

Mai ales daca e prea mic pt a intelege.

Se inventeaza povesti cu personaje dragi ei de ex:ratusca a crescut cu puisorii de gaina pt ca mamica ei nu a putut sa o creasca si atunci gaina a ADOPTATO SI A CRESCUTO CU MULTA DRAGOSTE SI O IUBESTE MAI MULT DECIT DACA AR FI "NASCUTO" EA etc (ma rog nu va luati dupa mine ca am un talent la povesti...)

 

Ideea e ca trebuie adus in discutie cuvintul "adoptie",cit mai des si cu povesti pe care le poate intelege si care sint intotdeauna cu happy end

Si f important nu trebuie spus niciodata "te-a parasit ; nu te-a vrut"etc. lucru care poate creea copilului sentimente de vinovatie.

 

Efoarte posibil ca fetita ta doar sa para ca intelege ceea ce ii spui tu si de fapt sa-si faca in capusor cine stie ce asocieri in legatura cu ce ar putea insemna adoptia.

Eu as merge totusi la un psiholog .

Si astept si eu bineinteles pareri de la fetele care au copilasi mai mari .

va pup

 

SIMONA si PATRICIA

 

[aissa]

Eu am spus de fiecare data cand s-a pus problema asta ca daca ar fi dupa mine, adica de as putea fi sigura ca niciodata nu va afla, nu i-as spune.

Stiu ca are dreptul sa isi stie originea, stiu ca asa e normal dar stiu de asemenea ca indiferent de cata dragoste are parte, indiferent de cat de mult ne iubeste, o asemenea veste o va marca. Si stiu asta la prima mana, mama mea a fost adoptata (in familie, de un unchi, si tot o doare) iar sotul meu a fost crescut de mama "de a doua" si poarta in suflet o temere...cum sa zic (din intimitate acum) parca nu poate sa iubeasca cu toata inima pentru ca ii e frica sa nu fie parasit. Chiar daca sa zicem ca ii spunem de mica si se obisnuieste cu gandul, cand va fi mare cat sa constientizeze va realiza ca la un moment dat mama ei, cea care a nascut-o, nu a vrut-o. Cu atat mai mult ar durea sa afle direct la varsta adulta. Cred ca nu exista modalitate sa evitam aceasta dezamagire, aceasta indoiala (ma refer la intrebarea "de ce nu m-a vrut?") si nici o poveste cu fata frumoasa care nu a avut posibilitati sa o creasca nu va mai tine in adolescenta.

De aceea, pentru ca ea sa nu simta aceasta dezamagire, nu i-as spune sub nici o forma. Si inca iau in calcul aceasta posibilitate desi am fost mult prea sincera si stie mult prea multa lume.

 

Exista o fata pe aici pe site care a adoptat un copil si au plecat din tara pentru ca nimeni sa nu ii spuna copilului. O admir. Daca as avea posibilitate as face la fel.

 

Cristina si ghighiloi [foto] id="blue">

[mi-ha]

Simona,am mari indoieli in ceea ce priveste psihologii in general si am dubii imense in ceea ce priveste psihologii dpc,mai ales ca nu sunt chiar o necunoscatoare in psihologia copilului.

 

Depinde foarte mult de copil.Daca iti accepta gogosile, ti le accepta si gata[povestea cu ratusca],daca nu,insa,..... .

 

Stiu copii carora la trei ani le spui ca in sticla e cafea,desi e cola,si ei te cred sau cel putin nu-si mai pun problema ce-i acolo,de fapt.

 

Stiu si copii carora le spui acelasi lucru,spun da si peste 3 minute iti spun ca acolo e cola.Ei,aici e problema.

 

Cum sa-i spun eu Calinei povesti, cand ea mi-a spus ca gaina nu naste pui,ci ei ies din ou[o fi vazut ea pe la tara,dar chestia e ca a stiut sa faca diferenta].

 

De fapt,problema nu este a mea sau a copilului meu.Ea este a mea si ma voi descurca eu cumva cu ea.Eu vreau sa pun aceasta tema in discutie ca pretext pt a ne spune experientele ,pt a evita greseli facute de altii,pt a ne infrange propriile temeri,pt a spune si a asculta povesti care sa devina modele de"asa-da","asa-nu".Sper ca acum mi-am facut intentiile mai clare.

 

Aissa,as fi de acord cu tine daca nu ar exista cate o "tanti Torita"[chiar exista].

 

 

[Silvia_Pui]

Ati pus degetul pe rana ; si eu ma gandeam zilele trecute exact la acelasi lucru . Cand si cum este cel mai bine sa stie pentru ca el sa nu sufere . Am un copil asa bun incat m-ar durea enorm sa sufere din aceasta cauza . La noi in familie el este o minune , toata lumea il iubeste peste masura , dar cine stie cum va reactiona el .

Acum , in acest moment , si eu gandesc ca Aissa . Daca ar fi dupa mine , nu i-as spune niciodata . Dar peste cativa ani , voi apela la un psiholog sa imi spuna cum e mai bine pentru copilul meu . Si cu Stef am aceleasi probleme ca Mi-ha , nu prea tin multe povesti si intelege lucruri care in veci nu as fi crezut ca pot fi intelese la 1 an si 4 luni . Cred ca generatiile astea de copii sunt peste masura de isteti .

 

http://pg.photos.yahoo.com/ph/map75ro/album?.dir=828escd&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//pg.photos.yahoo.com/ph//my_photos

[galinarodica]

Eu cred ca fiecare copil e o entitate aparte cu particularitatile ei. Fiecare reactioneaza si intelege dife. Uneori ei inteleg mai mult decat credem noi ca poate el intelege. Nu zic e bine si sa te consulti cu un psiholog, dar cine cunoaste mai bine puiul de om decat parintii lui (fie ei naturali sau adoptivi)? Si atunci eu una citesc mult si o sa iau decizia in functie de particularitatile psihoafective ale puiului meu, dar sincer nu cred ca-i voi spune vreodata, sau cel putin asa gandesc acum. Si nu fiindca mi-ar fi teama (asa cum sugereaza unii psihologi....nu le stiu ei pe toate chiar daca ar vrea) ca ma va respinge ci doar nu vreau ca bebe sa sufere. Eu imi aduc aminte ca prin clasa a 5-a m-am dus sa-mi caut certificatul de nastere acasa sa vad daca-s copilul lor si asta doar fiindca erau mai exigenti si ma certau daca luam un 8 la scoala, dara 8 in opinia mea nu era o nota proasta si oricum majoritatea erau de 9 si 10. Daca va stii ca e adoptat in capsorul lui se va naste ideea ca daca era copilul meu poate nu-l certam si ideea asta poate sa-i fie indusa si intarita si de vecini, sau rude "bine intentionate", iar eu nu vreau ca bebe sa sufere. Mai tarziu o sa vad ce o sa fac dar acum sincer asa cred

[simona dragusin]

MI-HA ,sper ca nu te-ai suparat !

Am vrut doar sa va spun ce mi-a spus mie psihologul.Chiar tu spuneai in prima postare ca vrei sa mergi mai tirziu la un psiholog.

 

Cit despre povestea mea......clar ca in varianta corecta toata lumea iesea din ou !

 

In alta ordine de idei,am si eu o tantii x care in prima zi cind o familie a venit la noi pe strada sa vada un teren i-a spus doamnei respective ca Patricia e de la casa de copii !!!! deci varianta cu ascunsul...vb Aissei poate daca ne mutam .

 

 

SIMONA si PATRICIA

 

[danielac]

quote:Originally posted by aissa

Eu am spus de fiecare data cand s-a pus problema asta ca daca ar fi dupa mine, adica de as putea fi sigura ca niciodata nu va afla, nu i-as spune.Stiu ca are dreptul sa isi stie originea, stiu ca asa e normal dar stiu de asemenea ca indiferent de cata dragoste are parte, indiferent de cat de mult ne iubeste, o asemenea veste o va marca. Si stiu asta la prima mana, mama mea a fost adoptata (in familie, de un unchi, si tot o doare) iar sotul meu a fost crescut de mama "de a doua" si poarta in suflet o temere...cum sa zic (din intimitate acum) parca nu poate sa iubeasca cu toata inima pentru ca ii e frica sa nu fie parasit. Chiar daca sa zicem ca ii spunem de mica si se obisnuieste cu gandul, cand va fi mare cat sa constientizeze va realiza ca la un moment dat mama ei, cea care a nascut-o, nu a vrut-o. Cu atat mai mult ar durea sa afle direct la varsta adulta. Cred ca nu exista modalitate sa evitam aceasta dezamagire, aceasta indoiala (ma refer la intrebarea "de ce nu m-a vrut?") si nici o poveste cu fata frumoasa care nu a avut posibilitati sa o creasca nu va mai tine in adolescenta.De aceea, pentru ca ea sa nu simta aceasta dezamagire, nu i-as spune sub nici o forma. Si inca iau in calcul aceasta posibilitate desi am fost mult prea sincera si stie mult prea multa lume.Exista o fata pe aici pe site care a adoptat un copil si au plecat din tara pentru ca nimeni sa nu ii spuna copilului. O admir. Daca as avea posibilitate as face la fel.Cristina si ghighiloi [foto]

id="blue">

---

id="quote">id="quote">ce bine ar fi daca s-ar putea sa ramana asa cum spui tu aissa!!! ar fi cea mai buna varianta!________________________Dana

[liliana csaki]

A mai fost o discutieaici, pe tema asta, ceva mai demult.

Eu, clar, sunt pentru adevar, cred cu tarie ca "minciuna are picioare scurte".

 

 

Pozele noastre

Poze noi

poze nou-noute

[valiburu]

eu cred ca trebuie sa astepti ziua respectiva, cand te va intreba si pana atunci sa traiesti viata frumoasa alaturi de copii.

si noi ne-am gandit la asa ceva dar nu tine de noi... tine de Dumnezeu. El este cel care a vrut ca bebe sa fie langa noi, tot El hotaraste pana cand, in fond nimic nu este etern pe lumea asta... Poate asta este datoria pe care o avem de implinit aici, in lumea asta. Este bine sa ai raspunsuri pregatite, nhu neg acest lucru, dar adevarul este cel mai bun

cu minciuna nu o scoate la capat nimeni pe lumea asta!

Daca afla despre adoptie dupa ce ai trecut in lumea cealalta, ce se intampla???? Oare nu este acelasi lucru, unde este toata munca ta pt copil, afectiunea...si multe altele

Toate cele bune tuturor si multa sanatate!