Blogurile comunității noastre

1. 

   Povestiri de la capătul lumii

   A club blog for silvi8

   • 2
     postări
   • 0
     comentarii
   • 19
     vizualizări

   Postări recente

   • Karl
   • Mașinăria

   

   Ultima postare
   

   Karl

   Se crede că ar fi apucat drumul spre orașul său natal, unde, sătul de burlăcie, s-ar fi hotărât ca împreună cu dânsa să întemeieze un cămin și să devină folositor semenilor săi, învățându-i arta moșitului.

   Așa credeau toți, și crâșmarul și Sam și apicultorul și nevestele lor și toți ceilalți care puteau emite o opinie.

   Este greu să stai toată ziua singur, izolat de lume și de tot. Asta e clar pentru toată suflarea, așa că nu e greu de înțeles că a plecat spre satul său natal, care nu știe nimeni unde se găsește, și că a luat-o și pe dânsa cu el. Sau poate că dânsa se prăpădise prin văile de peste muntele cel mare, după ce adusese pe lume ultimul copil al uriașului.

   Ar fi și asta posibil, dar e mai comod și mai romantic și puțin mai interesant de răspândit acest zvon, cei doi plecând împreună ca să trăiască fericiți. Ce? Nu ar fi posibil?

   El oricum stătea izolat ca un cuc. Mai trec oameni pe acolo, dar nu se opresc niciodată să vorbească cu el. Trec utilaje la câmp, trec uneori căruțe spre baltă. Dar el e singur. În cea mai mare parte a timpului stă pe lângă turbină, acolo unde are și locuința. Cartierul lui general e la turbina de lângă șosea, celelalte două sunt mai departe, la vreo 2 sau 3 kilometri de prima cu o distanță mică de cinci, șase sute de metri între ele. Pe acolo chiar nu trecea nimeni, niciodată, dar el tot se ducea de două ori pe zi.

   Asta e tot ce trebuie să facă, să stea lângă turbina principală și să facă două vizite la celelalte turbine de două ori pe zi, cu toate că e câmp deschis și nu îi opturează nimic vederea. Dacă cineva s-ar apropia de obiectivele pe care el le păzește ar vedea de la mare distanță. Este aici de aproape doi ani și nu s-a întâmplat încă să vină cineva. Nici nu ar avea ce să fure sau să strice...dar el tot păzește, că asta trebuie să facă, e paznic.

   Meseria lui nu e cu program, el muncește tot timpul. Locuiește într-o rulotă parcată lângă turbine cea mai apropiată de șosea. A amenajat locul pentru un trai decent. E împrejmuit cu un gard de sârmă și are chiar și o barieră. Lângă barieră e o gheretă mică de fier, ruginită, în care nu stă niciodată. E doar o masă acolo și o banchetă de metal, fixate în podea și câteva unelte: o lopată pentru zăpadă, o coasă, o greblă, un ciocan, o cutie cu cuie și sârme îndoite. Când găsește un cui vechi, un șurub sau o bucată de sârmă o pune acolo în cutie, să fie. Bucăți de sârmă a mai agățat și prin gard, l-a mai cârpit pe ici-colo.

   În spatele eolienei e parcată rulota lui mică și prăpădită. Are doar strictul necesar: un pat, o masă, o sobă cu butelie la care se poate și găti și care încălzește rulota iarna, un dulap în care își ține puținele haine și lucruri pe care le mai are.

   Cu prima nevastă a stat mai mulți ani și a construit chiar și o casă, doar că a ridicat-o pe terenul ei, și în final l-au dat afară. Era violent. Avea el motivele lui, dar chiar și așa legea a fost de partea ei. Și nici copii nu au fost de partea lui. Are doi băieți care îl disprețuiesc cu adevărat, nu vin niciodată să îl vadă. Nu veneau nici înainte, când era însurat cu a doua nevastă și nici când locuia la mama lui, adică bunica lor. Ei nu înțelegeau că un bărbat nu poate să suporte ca nevasta să umble prin vecini când nu e mâncare acasă, sau să stea cu coțofenele cu orele când el a ajuns de mult acasă. Nu ar trebui să știe și el pe unde umblă? Și apoi, banii lui, munciți cu greu, pe ce se duc, pe rochii, pe vopseluri? Ea era fată crescută în puf, fată de primar, nu dădea doi bani pe el. Dar orgoliul lui, cum să-i permită să accepte să-i întoarcă fundul și să plece prin vecini la cafea?

   Dar băieții nu vedeau decât că tata e rău, e violent și nebun. Așa spuneau toți. Numai cumnatul lui, sotul primei neveste a văzut că nu era chiar așa rău. El i-a găsit și locul ăsta de muncă, paznic la turbine.

   A doua nevastă avea și ea casă. Mai fusese căsătorită, dar nu avea copii. Casa era a părinților ei și o vreme a fost foarte bine. Era paznic la conductele de gaz. Înainte lucrase tot acolo, dar avusese ceva probleme cu băutura și îl trecuseră la pază. Avea sectoare în care patrula ca să fie atent, dacă cumva se spărgea vreo conductă. Muncea doar noaptea, dar era mulțumit, dimineată se odihnea iar după amiază era liber.

   Totul s-a stricat când a prins-o pe nevastă-sa cu șeful lui. Se pare că de multă vreme își petrecea nopțile la ei acasă, doar el nu știa. Și când a aflat s-a terminat căsnicia lor iar nevasta l-a dat afară. Din nou! Se bucura femeia că fusese descoperită, că acum putea să își organizeze viața cum voia.

   Noroc cu fostul lui cumnat că îi găsise munca asta. Măcar nu mai deranja pe nimeni. Se gospodărea singur. Nu făcuse niciodată asta înainte, dar acum nu avea de ales. În plus, chiar îi plăcea. Descoperise cu uimire că nu era chiar așa de greu. Se gândea uneori că dacă ar fi făcut de mâncare când era însurat cu prima nevastă poate că nu s-ar fi certat așa de rău, poate o învăța și pe ea să gătească, poate ar fi plesnit-o mai rar, poate ea nu l-ar fi părăsit...

   Vara făcea focul afară, improvizase o vatră din câteva cărămizi și punea ceaunelul peste. Făcea câte o tocăniță delicioasă. Punea capcane pentru iepuri și uneori avea noroc. Iepurii de câmp la ceaun erau delicioși.

   Chiar în fața rulotei făcea focul și stătea pe scăunelul pliant și asculta vântul. E greu să stai toată ziua singur, izolat de lume și de tot. Dar e și mai greu să stai înconjurat de lume care nu dă pe tine nici o ceapă degerată.

   Se minuna și el de cât de puține lucruri îi trebuie unui om pentru o viață liniștită. De la scara turbinei și până la rulotă legase un cablu pe care atârna rufele lui la uscat, prosoape și lenjeria. Le spăla în fiecare săptămână. Nu era așa de dificil să mențină curățenia. De ce unele femei nu înțelegeau asta?

   Tot pe lângă scara de urcare în turbină eolienei, scară pe care nu urca niciodată nimeni, se afla o bucată de gard de tablă și o ușă metalică cu ramă. Probabil intenția fusese să construiască acolo o anexă, dar rămăsese așa, doar o bucată de gard cu o ușă. Stăteau ciudat așa fără rost. Rele nu erau, că țineau piept vântului și nu mai era așa curent în fata rulotei, dar alt folos nu aveau.

   Într-o zi de noiembrie a ieșit la plimbarea de dimineață și s-a uitat lung spre moriștile eolienelor din deal care se roteau monoton și sacadat, ca în fiecare zi. S-a întors agale, cu mâinile în buzunare spre rulota lui și a împăturit un cerșaf și două prosoape pe care le zvântase vântul în cursul nopții căci bate vântul prin părțile alea de nu-ți vine să crezi, nu degeaba au pus eoliene acolo. Uneori sufla așa de aprig că părea că o să mute rulota cu totul. Uneori se uita pe geamurile micuțe, acoperite cu perdelute imprimate cu frunze de palmieri și se mira că nu l-a mutat vântul pe malul bălții, sau că nu l-a proptit în vreun stejat mai mare, la marginea pădurii.

   De obicei are mereu ce să facă, paradoxal și greu de crezut din exterior, dar chiar nu are momente de plictiseală. Doar că în ziua aia de noiembrie cu soare, dar cu vânt tăios, după ce și-a băut cafeaua și a mâncat un ou fiert a ieși în fața rulotei și s-a îndreptat spre ușa de metal, fără nici o treabă. Ușa avea o cheie în broască. De doi ani de când stătea acolo nu realizase asta. Nu doar că avea o ușă așezată în mijlocul gospodăriei lui improvizate, care nu folosea la nimic, dar ușa asta avea și o cheie. A răsucit cheia care a scrâșnit, a păcănit, dar s-a învârtit și a descuiat ușa care s-a deschis apoi cu ușurință. A rămas un cadru de metal, ca un dreptunghi desenat într-un peisaj idilic de toamnă. Fără nici un motiv a trecut prin deschizătură și a închis ușa în urma lui.

   Noroc că nu era un om prea complex și nici un bărbat fricos, căci s-a trezit într-un loc străin și nefamiliar. Nu s-a mirat și nu și-a pus întrebări. Stătea pe o cărare ce șerpuia printre ierburi înalte și flori de tot felul coborând către o așezare umană. În fața lui se vedeau case și oameni. A început să coboare. Cu cât se apropia vedea că era un sat ca oricare altul. Chiar acolo unde se termina poteca pe care cobora el se deschidea un fel de obor, un loc bătătorit, unde erau adunate vite. În partea stângă oamenii le sortau și le împărțeau. Se pare că vitele tocmai veniseră de la păscut. În dreapta mai multe femei scoteau apă dintr-o fântână și o turnau în uluce. Câțiva se uitau insistent la el apoi cineva a zis:

   -           Este Karl!

   -           Este Karl, Karl Legland! a zis altul.

   S-a rostogolit această informație și a înțeles și el că e Karl. El e Karl. Apoi lumea s-a adunat în jurul lui, dar nu foarte aproape, părea că se tem de el.

   I-a salutat simplu iar unul mai burtos, cu o privire vicleană l-a întrebat:

   -           Cum de ai coborât? Trebuia să cobori când aveam să fim în mare pericol, sau la grea încercare.

   -           Poate acum e timpul, a spus el simplu.

   A văzut că toți se uitau spre drumul pe care venise așa că s-a uitat și el și a văzut o căsută din piatră,  ciudată, cu două hornuri înalte, suspendată cumva într-o stâncă a dealului din spatele lor. Era destul de departe și nu se vedea bine în ce stare e casa, dar a înțeles că se presupunea că aceea e casa lui. Așadar, Karl nu locuia în sat.

   Și încă ceva a dedus: lumea fie nu știa cum arată Karl, fie el arăta exact ca acest Karl.

   -           Seară bună, le-a urat el, apoi a continuat să meargă, traversând agale oborul.

   -           Unde mergi? a întrebat un altul, scund și îndesat.

   -           Să văd satul. N-am mai fost de mult pe aici.

   -           Asta așa e, au râs unii.

   -           Să te oprești la crâșma mea, e nevasta acolo, a zis un altul. Eu sunt nepotul lui Cole, Cole crâșmarul.

   -           Am să merg, cu siguranță, a zis el și a continuat să meargă.

   Și în timp ce mergea pe stăduța de pământ bătătorit auzea oameni care șușoteau în urma lui. Se crease o rumoare și liniștea serii era acum dezechilibrată de acest eveniment neașteptat și special, se pare, pentru comunitate.

   Nu e așa înalt cum credeam, ziceau unii dintre locuitori. Strămoșii noștri erau mai scunzi, ziceau alții.

   -          Nu vezi că noi, cu fiecare generație suntem mai înalți?

   -           Numai tu nu, îi întoarse vorba cel cu privirea vicleană celui scund și îndesat, pe nume Sam, Sam cel gras, ca să fim mai exacți.

   Sam cel gras se întoarse spre el și îl lămuri, dar nu cu supărare:

   -           Eu sunt mai scund pentru că mama m-a născut mai devreme de vreme, ai uitat? S-a speriat de vulcanul cel mare. Nu a mai erupt de când m-am născut eu!

   -           Da, și atunci nu a venit Karl să ne ajute, și nici când ne-au invadat ploșnițele.

   -           Nici când a plouat trei luni fără oprire, ne-a luat apa casele și vitele și Karl tot nu a coborât.

   -           Da, s-au rugat femeile la baza muntelui, au pus ofrande și nici un răspuns, a zis un alt bărbat.

   -           Să-i cerem socoteală a zis cel cu privirea vicleană, Nate apicultorul.

   Și au plecat, un grup compact, lăsând în urmă vitele, ca să îl ajungă pe Karl.

   Nu l-au mai prins din urmă atunci, iar mai apoi ar fi avut și alte lucruri pentru care să-i ceară socoteală, dar asta e altă poveste. Mai mult, nu era ușor să îl ții în loc pe Karl. Și în plus, era Karl, avea așa o putere mare că nu te puteai pune cu el. Iar acum se crede că ar fi apucat drumul spre orașul său natal, unde, sătul de burlăcie, s-ar fi hotărât ca împreună cu dânsa să întemeieze un cămin și să devină folositor semenilor săi, învățându-i arta moșitului.

   • Citeşte mai mult...
   • 0 comentarii
2. 

   Desprecopii 25 de ani

   A club blog for Admin

   • 1
     postare
   • 0
     comentarii
   • 46
     vizualizări

   Postări recente

   • Desprecopii 25 de ani

   

   Ultima postare
   

   Desprecopii 25 de ani

    

   Dragi membri ai comunității Desprecopii,

   În urmă cu 25 de ani, am pornit la drum cu o simplă dorință: să creăm un loc unde părinții să poată găsi sprijin, informații și prieteni alături de care să împărtășească bucuriile și provocările vieții de părinte. Ce a început ca un vis s-a transformat într-o familie mare și unită, care continuă să crească și să se susțină reciproc zi de zi.

   Privind înapoi la acești ani, suntem copleșiți de emoție și recunoștință. Am avut privilegiul să citim pe forum poveștile de viață a mii de părinți, să fim alături de voi în momentele fericite și să vă sprijinim cât am putut în cele mai grele clipe. Desprecopii nu este doar un site; este o comunitate plină de suflete frumoase care fac lumea un loc mai bun prin iubirea și grija lor.

   De-a lungul timpului, social media a influențat multe aspecte ale vieților noastre, dar ceea ce face ca Desprecopii să fie special este faptul că, în ciuda acestui impact, a rămas o resursă de încredere și un simbol de integritate. Într-o lume plină de știri false și mesaje obscene care invadează rețelele sociale, comunitatea noastră a fost și continuă să fie un loc sigur, unde părinții pot găsi informații verificate și sprijin autentic. Cu milioane de mesaje scrise de-a lungul anilor, Desprecopii a devenit nu doar un forum, ci un adevărat tezaur de cunoaștere și experiențe parentale.

   Suntem mândri că această comunitate stă la baza IMami, primul consultant de parenting din lume bazat pe inteligență artificială, un proiect care reflectă esența Desprecopii: inovație, sprijin și empatie. În plus, ne pregătim pentru un viitor în care vom continua să ne adaptăm și să răspundem nevoilor părinților tineri de azi, mulți dintre ei parte din generația GenZ. Din 2025, comunitatea noastră va trece printr-o transformare importantă pentru a crea o punte mai bună de comunicare între părinți și pentru a se adapta vremurilor actuale, marcate de impactul inteligenței artificiale și de schimbările în sistemul de învățământ.

   Vrem să rămânem alături de voi în acest proces de schimbare, să continuăm să fim un far de încredere în viața voastră de părinți și să creștem împreună, așa cum am făcut-o și până acum.

   Cu ocazia acestui moment special, dorim să vă transmitem toată aprecierea noastră și să vă asigurăm că vom continua să fim aici pentru voi, să vă sprijinim, să vă ascultăm și să vă fim alături pe acest drum minunat al parentingului.

   La mulți ani, Desprecopii! La mulți ani, dragi prieteni! Fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil.

   Cu drag și recunoștință,
   Fondatorii Desprecopii

   • Citeşte mai mult...
   • 0 comentarii
3. 

   Un fel de jurnal

   A club blog for redactor

   • 0
     postări
   • 0
     comentarii
   • 10
     vizualizări

   Nu sunt încă postări pe blog