Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

11 august Când au început mișcările mai dese ale bebelușului


SGMary

vizualizări

Această postare din Jurnalul de sarcină aș dori să o scriu pentru mămici, nu să o dedic copilului așa cum am făcut până acum. Poate mai este cineva în situația mea și va fi de mare ajutor să citească aceste rânduri. La începutul sarcinii m-am îngrijorat foarte tare în legătură cu mișcările bebelușei mele. Mă aflu la prima sarcină și așa cum am mai scris în postările trecute, nu știam cu exactitate când e okay să înceapă să miște în burtică, dacă este prea târziu, prea devreme. Mai ales că tot citeam ce spuneau alte mămici cum că este un semn major de îngrijorare dacă nu se simte copilul cum mișcă, că poate fi vorba de avort și alte gânduri ce mi le-am făcut. Mă panicasem puțin sincer. Am simțit odată două lovituri pe la sfârșitul lui iunie, apoi nimic. Și timpul până la următoarele controale parcă părea mai lung pe zi ce trece, mai ales că așteptam să văd că totul e în regulă și că îi bate inimioara. 

Primele mișcări mai serioase să zic așa, le-am simțit începând cu săptămâna 24 de sarcină. Nimeni nu mi-a spus că o să le simt așa "târziu", dar parcă a meritat așteptarea. Când am văzut burtica mișcându-se, m-am simțit cea mai fericită din lume. Parcă mă simt mult mai apropiată de bebe acum că o văd zilnic acolo, mișcând burtica, lovind. 

Dacă mai este cineva în cazul meu, doresc să vă sfătuiesc să aveți răbdare și să nu vă îngrijorați, știu că este imposibil, dar totul se va întâmpla atunci când este timpul potrivit. La unele la 15s, 20s poate sau cum a fost cazul meu la 24s. Așteptarea este lungă dar merită.🩷

IMG_20240918_001940.jpg

0 Comentarii


Comentarii recomandate

There are no comments to display.

Oaspete
Adaugă un comentariu...

×   Lipire ca text formatat.   Lipește ca text simplu în schimb

  Sunt permise doar 75 de emoji.

×   Linkul tău a fost încorporat automat..   Afișează în schimb ca link

×   Conținutul tău anterior a fost restaurat.   Șterge editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini dintr-un URL.

Se încarcă...
×
×
  • Adaugă...