Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

5 aprilie - Test pozitiv


SGMary

vizualizări

M-am decis să încep să îți scriu acest jurnal pe care să ți-l dăruiesc când vei fi mai mare. Când am aflat de tine, nu mă așteptam să apari în viața noastră. Îmi întârziase menstruația 3 săptămâni și chiar cu o seară înainte să fac testul de sarcină am fost în oraș cu o prietenă din vremea aceea și am băut un cocktail cu alcool. Am cumpărat testul tot atunci, mai mult pentru că a insistat tatăl tău, nu pentru că aș fi crezut vreo secundă că sunt însărcinată. Pe 5 aprilie, dimineața, am făcut testul de sarcină. Pozitiv instant. Am intrat în stare de șoc. M-au încercat multe sentimente în dimineața aceea, încât nici nu știu cum să le descriu să mă poți înțelege mai bine. M-am îmbolnăvit de cancer de glandă tiroidă la 18 ani, apoi am avut un mic nodul pe uter pe care de asemenea l-am operat. În tot timpul acesta tot ce știam de la doctori era că am ovare polichistice, șanse mari să fiu infertilă și probabilitatea să rămân însărcinată doar cu ajutor medicamentos, deci probabil înțelegi de ce am fost atât de șocată când a ieșit testul pozitiv. L-am repetat în aceeași zi, pozitiv. Acum era clar. Minunea mea se forma la mine în burtică. Nu am să te mint, am fost foarte șocată în ziua respectivă, emoționată, bulversată, stresată și foarte speriată, dar tatăl tău a jucat un rol foarte important. Când i-am văzut fericirea de pe chip atunci când i-am arătat testul, totul a dispărut. Am știut din start că vom trece cu bine peste perioada care urmează pentru că aveam suportul lui.

0 Comentarii


Comentarii recomandate

There are no comments to display.

Oaspete
Adaugă un comentariu...

×   Lipire ca text formatat.   Lipește ca text simplu în schimb

  Sunt permise doar 75 de emoji.

×   Linkul tău a fost încorporat automat..   Afișează în schimb ca link

×   Conținutul tău anterior a fost restaurat.   Șterge editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini dintr-un URL.

Se încarcă...
×
×
  • Adaugă...