Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

🎉 Alătură-te Comunității Noastre! 🎉

🔹 Membrii înregistrați beneficiază de:

  • ✨ Funcționalități suplimentare
  • 💬 Participare la discuții active
  • 🏆 Puncte pentru tombole lunare cu premii atractive
  • 🗣️ Oportunitatea de a-ți exprima opinia
  • 🤝 Ajutor reciproc între părinți
  • 🎁 Șansa de a câștiga premii

🚀 Ce te oprește?

Am un Licurici...cu mult sclipici!

mama lui Licurici

Recommended Posts

mama lui Licurici Nou venit

mama lui Licurici

Publicat
Publicat
In primul rand, salut toate mamicile, actuale sau viitoare! De 9 luni, de cand il am pe Licuriciul meu, am tot citit povestile altora, gandindu-ma ca intr-o voi scrie si eu odiseea venirii pe lume a lui David. Se pare ca a sosit si ziua aceea[:D]! Pe la mijlocul lunii ianuarie a anului trecut, tocmai pe cand mai adaugam un an la deja mult prea multii pe care-i aveam (din punctul meu de vedere)...am primit cadoul pe care-l visam de ceva vreme: am ramas insarcinata[gravi]! Desi aveam confirmarea, testul dar si medicul...mie tot nu-mi venea sa spun altcuiva decat sotului meu. Simteam ca pierd ceva daca impartasesc bucuria asta si...eram si un pic speriata sa nu se intample ceva rau, sa ne bucuram prea devreme. Stiti cum e vorba aia, de ce ti-e frica nu scapi?! Mai intai, pe la 3 luni jumate, isteria cu ...Listeria. Plangi, consuma-te...pana la repetarea analizei cand s-a dovedit alarma falsa (mai exact greseala de laborator[bruta]! mai tarziu am aflat ca modalitatea de lucru este de asa natura, invechita..., ca rezultatul nu are de cele mai multe ori nici o valoare). Insa, cand am zis gata, trebuie sa ma bucur de sarcina asta si de faptul ca port cu/in mine o viata...pe care o doream cum nu mai dorisem nimic… au venit alte rezultate de la laborator. A fost cel mai greu moment din viata mea...era negru pe alb rezultat de Hepatita C[:(]!!!! Au urmat zile intregi in care singurul lucru pe care mi-l doream era sa ma trezesc dimineata si sa aflu ca totul a fost un vis urat...Am plans pentru bebelus, am plans pentru mine...si tati a plans pentru amandoi. Imi era frica sa mai fac odata analizele fiindca stiam ca rezultatul se poate confirma. In fond lucrasem 9 ani ca asistenta medicala la sala de operatii....cate intepaturi, taieturi cu instrumentarul folosit...si cata inconstienta [bang][bang]pe mine si pe ceilalti membri ai echipei (de ex. uneori cand, din greseala, iti era dat un instrument ascutit si te intepai, colegul iti spunea ca ti-a dat un pic de hepatita C, HIV, sau ce-i venea lui sa spuna la momentul ala...si ne amuzam! Nici un moment nu m-am gandit ca o sa fiu mama la un moment dat si as putea plati, cu varf si indesat, pentru prostia mea!). In sfarsit...mi-am luat inima in dinti si am repetat analizele la Colentina (primele erau facute la Sanador)....rezultat negativ! Nu am putut sa ma bucur! Nu stiam care e rezultatul corect. M-am dus la V. Babes si am facut o analiza mai aprofundata...determinarea prezentei fragmentelor de ADN ale virusului...A durat vreo trei zile pana am primit rezultatul...Doamne ce-a fost in sufletele noastre... iar de plans[q][q][q]…nu cred ca mi se uscau ochii pentru mai mult de jumatate de ora! N-am dormit, n-am mancat! Imi aduc aminte…si vreau sa-I multumesc din nou…pentru ce a facut atunci prietena mea, Andra[pup], pentru mine. Chiar m-a facut sa cred ca Dumnezeu o sa ne ajute, pe mine si pe copilul meu!!! Eu nu sunt de fel o credincioasa…doar cand aveam cate un necaz ma rugam la Dzeu sa ma ajute … o faceam cumva automat si ca pe ceva de ultima scapare! In ziua cand trebuia sa iau rezultatul prietena mea m-a luat in pauza de masa la Biserica Rusa, aproape de serviciul nostru, si mi-a zis ca se roaga impreuna cu mine pentru noi. Si mi-a mai zis ca atunci cand doi oameni se roaga impreuna pentru acelasi lucru Dumnezeu ii asculta. Si chiar ne-a ascultat! Rezultatul ne-a usurat sufletele de povara pe care o purtasem pana atunci[:)]! Restul sarcinii a decurs normal pana la 7 luni jumate. E adevarat ca bebele era intr-o pozitie nedorita, placenta era…previa si indicatia era de cezariana deocamdata…desi voiam sa nasc normal, dorindu-mi cat mai repede un bebe 2. Mi-am zis, totusi, cum o fi mai bine pentru copil asa fac! Revin… pe la 7 luni jumate copilul se intorsese, iar placenta parea a nu mai fi chiar asa de previa…dar am inceput sa sangerez. M-au internat de urgenta si sentimentele mele au luat-o iar razna….Mi se rupea sufletul gandindu-ma numai la rele! Am stat in pat si am facut hemostatice. Dupa o saptamana hemoragia nu se oprise dar era ffffslaba…si singura explicatie parea sa fie placenta …dar spunea medicul meu (sa-i dea Dzeu sanatate…dr. Hadi de la Cantacuzino) ca la ecograf nu se vede ca placenta ar fi afectata…deci era pe o portiune fff mica. M-am externat, cu indicatia de a sta numai in pat…sa pot duce sarcina cat mai mult. Dar, piaza rea … sau poate asa a fost sa fie…Intr-o zi mi-am zis ca trebuie sa consult si alt specialist…desi chiar imi placea dr Hadi…dar am zis ca e mai bines a fiu sigura ca totul merge bine… si am mai facut o echo…la un profesor renumit… prestatia caruia a cam lasat de dorit. Nu mi-a spus nimic ..e in regula, pa si pusi! Cand am ajuns acasa…desi fusesem cu taxiul si dus si intors… mi s-au rupt membranele… Sarcina nu avea decat vreo 33-34 de saptamani. Eram singura acasa, si pana a ajuns sotul meu (vreo jumatate de ora) de la serviciu, mi-am pregatit strictul necesar plangand ca o stropitoare[q][q][q]. La spital m-au dus la travaliu si mi-au facut niste injectii ca sa ajute copilul sa respire singur cand se naste, incercand, in acelasi timp, sa tina bebelusul cat mai mult inauntru…ca sa-si faca efectul medicamentul respectiv. A fost o noapte alba, in care mi-era frica sa fac orice miscare ca nu cumva sa pierd tot lichidul si sa ramana copilul pe uscat. Asistentele au fost dragute si m-au sprijinit foarte mult psihic! A doua zi, s-a incercat declansarea contractiilor…dar in zadar! Aveam o dilatatie foarte slaba si copilul sa impotmolit pe drum… a fost nevoie urgenta de cezariana. Nu cred ca mi-a fost frica. Il voiam pe David al meu, sa-l tin in brate si sa vad ca e bine. Asta s-a intamplat mai tarziu in ziua aceea, dupa ce m-am trezit complet din anestezie. Imi amintesc si acum ca ma trezeam pentru o fractiune de secunda si intrebam de copil, daca e bine…dar nu-mi mai aduceam aminte dupa cateva minute si de la capat…intrebam iar si iar. Cand m-am luminat si eu la cap am aflat vestile… aveam un baietel sanatos (apgar 8/9 la 1 si 5 minute) de 2,300 kg, care nu a avut nevoie de ajutor la respirat, sau de incubator! Dupa 5 zile eram acasa cu puiul care a transformat totul in casa si in viata noastra…ne-a facut cu adevarat o familie. Nu a avut nici o problema de sanatate si, dupa cum puteti vedea si in poze, am o mandrete de baiat, vesel nevoie mare. Ma uit la el si ma gandesc ca, chiar de-ar fi sa mai trec o data prin aceleasi clipe de durere si tristete, se merita! Imi place sa cred ca pentru toata bucuria pe care ne-a adus-o in fiecare clipa de cand e langa noi o sa-l pot rasplati facandu-l un OM adevarat! Angela [il] si [bonjovi] Licuriciul ei mic [url="http://community.webshots.com/user/davidangelatavy"]DAVID LICURICI mic (3 sept)[/url]
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri
  • Răspunsuri 23
  • Creat
  • Ultimul răspuns
loreema24 Membru incepator

loreema24

Postat
Postat

Cu toate ca te "stiu" abia asteptam sa vad ca s-a terminat cu bine povestea. UFFFF!

Sa de-a Dumnezea ca LICURICIUL sa se transforme in OM !

 

[dual][pup]id="purple">

 

Povestea Loreemeiid="red"> Site Loreemaid="red">

[cit] Ramona & [zana] Loreema (6 sept 2004)id="purple">

Ce tie nu-ti place , altuia nu-i face !id="size3">id="pink">

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

Go to topic listing
×
×
  • Adaugă...