Durerea femeiasca

[iulian1969g]

>Dar nu despre asta vroiam sa stam de vorba, ci despre conditia noastra de femeie, intr-o casnicie care nu ne ofera satisfactia implinirii sufletesti, o casnicie care a debutat din dragoste dar care s-a transformat in obisnuinta, ca mai apoi sa se transforme in corvoada.

 

 

Buna,

 

Vezi tu, ca o casnicie sa nu se transforme in obisnuinta si mai apoi in corvoada...depinde de amandoi partenerii... deci si de tine!

 

Oare tu poti spune ca ai facut tot posibilul ca sa ramana ca la stadiul initial, o casnicie "roz"?

 

Poate ca tu raspunzi prin "da, am fost si sunt o sotie de nota 10!"

 

Cu toate acestea se pare ca nu nota pe care ti-o dai tu insati este cea reala... ci se face o medie cu nota pe care ti-o da sotul...

 

Fiecare dintre noi avem incapatanarile noastra, rautatile noastre... pe care de multe ori nici nu le vedem! Dar problema in cuplu apare, printre altele, ca aceste defecte ale noastre care noua ni se par atat de mici, aproape inexistente...partenerului de viata i se pot parea cat muntii de mari!

 

Ce ne facem atunci? Nu ne ramane altceva decat sa ne marim disponibilitatea de a ne asculta partenerul, de a-l intelege, de a ne recunoaste limitele, lipsurile, si sa ne corectam unde este cazul...

 

>u vreau sa fac referiri la cazuri particulare, ci as dori sa discutam la modul general, tacticos si molcom, ca la gura sobei, depanand amintiri dintr-o alta viata...

 

La modul general daca discutam este avantajos pentru tine ca nu te va afecta asa de mult, nu te vei simti asa ranita....

 

Dar daca vrei sa discutam cazul tau, particular, ai avea avantajul ca "buba" din casnicia ta ar iesi mai repede la iveala...nu s-ar mai putea ascunde asa de usor la gura sobei dupa discutii la modul general!...

 

>...intrebarea mea este insa: cate din noi suntem apreciate de jumatatea noastra alaturi de care in urma cu ceva timp, (luni, ani, decenii) am jurat sa imbatranim frumos, impreuna???

 

 

Eu cred ca tu, spre exemplu, esti apreciata de sotul tau in limita puterii lui de a te aprecia corect!

 

Gandeste-te ca sotul tau nu este perfect, ca mai are si el lipsurile lui (cum si eu le am pe ale mele).

 

Mai gandeste-te ca nici tu nu esti o femeie perfecta (ai si tu slabiciunile tale). Sau... esti perfecta?!

 

Ce ramane de facut? Sa va treceti cu vederea unul altuia defectele...daca s-ar putea toate, ar fi excelent!

 

Stiu ca teoria este usoara... ca mai grea este practica! Asa este. Dar, vezi tu, eu nu am cum sa ma pun practic in locul sotului tau... asa ca deocamdata raman la teorie!

 

>Si daca nu m-am facut suficient de inteleasa, poate reflectati pe marginea textului.

 

Aoleu... am citit poezia... ce mai reflectii!!! Oare Adrian Paunescu a scris versurile astea uitandu-se la propria experienta de viata?... Nu dau cu parul... doar am intrebat!

 

>Cea care spera

 

Pai... daca mai citesti astfel de versuri... s-ar putea sa te transformi din "cea care spera" in ... cea care dispera! Citeste versuri mai optimiste, insufletitoare... nu din cele care te ...darama sufleteste!

 

Iti doresc sa ai mai mult simt al umorului - ajuta mult intr-o casnicie!

 

 

 

Giuliano

[Daisy]

Giuliano,

Regret daca te dezamagesc dar topicul deschis de mine chiar nu are nici o legatura cu casnicia mea (nu ca aceasta ar fi deosebit de roza dar oricum nu se aseamana nici pe departe cu cea la care faceam referire).

Asa cum am precizat, ideea acestui subiect mi-a venit de la vizionarea festivalului folk de la malul marii, prezentat de radio 3net. Si nu este o simpla aberatie, crede-ma, destul de multe femei traiesc astfel de drame dar nu au taria sa se rupa sau pur si simplu se ascund in spatele copiilor pentru a derula la nesfarsit acelasi film de zi cu zi de teama necunoscutului sau de stigmatizarea de catre cei din jur (a lor sau a copiilor lor).

Sunt 100% de acord cu tine ca, intr-o casnicie sa nu se ajunga la o ruptura, cheia succesului e comunicarea si ca ambii parteneri sa incerce sa se inteleaga reciproc, cu bune, cu rele si sa traga impreuna la aceasi caruta. Totusi, procentul casniciilor in care femeia traieste o adevarata drama este mult mai mare decat restul. Veti zice "si ce, asa le trebuie, isi merita vina, se autovictimizeaza"... Oare e chiar asa, E CHIAR ASA SIMPLU SA FACI TOTUSI PASUL FINAL? Am pus aceasta intrebare deoarece sunt printre noi multe care au fost puse in aceasta situatie sau unele care chiar au facut pasul, ele vor putea sa ne impartaseasca mai multe despre asta.

Giuliano, observ in continuare ca vrei sa particularizezi situatia (desi cu riscul de a ma repeta iti spun ca nu e cazul) iar la intrebarea daca sunt perfecta, cu mana pe inima iti voi raspunde simplu: NU! Tocmai din acest motiv semnez "cea care spera" (sunt constienta ca sunt o pesimista - fara simtul umorului - dar incerc sa ma tratez).

 

Cea care spera

[iulian1969g]

>Dar nu despre asta vroiam sa stam de vorba, ci despre conditia noastra de femeie, intr-o casnicie care nu ne ofera satisfactia implinirii sufletesti, o casnicie care a debutat din dragoste dar care s-a transformat in obisnuinta, ca mai apoi sa se transforme in corvoada.

 

 

Eu am inteles ca te incluzi si tu in situatia celor de mai sus, din moment ce folosesti expresia "conditia noastra". Acum am inteles ca tu de fapt ai vrut sa spui "conditia unor femei, din care eu - din fericire - nu fac parte". Dar acum am inteles mai bine.

 

Giuliano,

Regret daca te dezamagesc dar topicul deschis de mine chiar nu are nici o legatura cu casnicia mea (nu ca aceasta ar fi deosebit de roza dar oricum nu se aseamana nici pe departe cu cea la care faceam referire).

 

Bine; dar daca cunosti astfel de femei, cred ca este bine sa le incurajezi sa se exprime.

 

 

 

Giuliano

[ellamiss]

Poate ca sunt la inceput de drum dar eu nu-mi vad casnicia in aceste versuri.Suntem casatoriti de 2 luni si jumatate dar ne cunoastem de 3 ani.Am stat impreuna din a2a luna.Din aceasta poezie reiese ca femeia este sclava barbatului.Depinde, nu toti barbatii sunt la fel.Eu cred ca in aceasta poezie se regasesc bunicii sau chiar strabunicii nostri.In ziua de azi nu mai este cum era inainte,femeia facea toata treaba.Depinde si cum il educi de la inceput, vorba soacra-mii.Sotul meu ma ajuta in aproape tot ceea ce fac, el este de parere ca si eu sunt obosita cand vin de la munca si nu pot face toata treaba singura, de exemplu daca fac mancare el curata legumele, daca spal(pentru ca acum nu avem inca masina de spalat) el clateste rufele , etc.Pot spune ca este un sot bun si nu cred ca s-ar schimba.Asa am fost de la inceput.Poate ca unele dintre voi o sa spuna ca este un papagal pentru faptul ca ma ajuta,cum mi-a mai zis cineva, dar nu este adevarat, face asta pentru ca ma iubeste si incearca sa fim o familie unita.Isi doreste enorm de mult un copil si am vorbit si despre chestiunea aceasta, adica sa-si asume raspundereea fata de copil, nu numai jucandu-se cu el ci si crescandu-l cot la cot cu mine.Este mare lucru sa ai un barbat care sa te ajute, sa nu faca din tine o carpa.Poate spuneti ca suntem la inceput dar, cred eu, ca nu s-ar schimba.

 

Nunta noastra-16 iulie 2005

mihaela&adrian16iulie2005