Punct sau virgula?

[alex_c]

eu te-as sfatui sa lupti pentru familia ta , pentru copilul si sotul tau . Sunt de acord cu tine ca e putin probabil ca sotul tau sa aiba pe altcineva , poate e doar obosit si stresat. In descrierea pe care i-ai facut-o sotului tau ma recunosc pe mine in proportie de 99% si sunt femeie nu barbat , dar am un program super incarcat , plec dimineata la 8 si ma intorc seara la 8.Treburile casei sunt acoperite in mare parte de femeia care vine zilnic , mie imi revine sarcina de a face mancare de 2 ori pe saptamana si cam atat. Am perioade cand ma enerveaza sotul meu numai cand vine sa ma intrebe cu ce sa ma ajute .Am avut zile cand tonul meu normal era un vesnic tipat , pana am realizat ca sotul ma ignora ca sa nu ne luam la cearta dar cel care percepea totul mult mai puternic era copilul care incepuse sa tipe non-stop , ca asa face mami . Concediul nu mi-a folosit prea mult , vroiam pur si simplu sa stau singura , sa fie liniste .A venit o delegatie a sotului de o saptamana , copilul la mama si in sfarsit liniste .... cam asa mi-am revenit eu. Cat despre cubul de gheata si prietena ta , as zice ca(,) " cainele care latra nu musca" iar prietena nu prea ar fi trebuit sa-ti spuna asa ceva daca a fost doar atat.

Eu citesc forumul de peste 2 ani , ti-am citit si postarile mai vechi , e drept ca pare mai imprastiat sotul tau dar imi amintesc de asemenea ca ti-a "produs" surprize frumoase cu diverse ocazii . Parerea mea e ca ai pentru ce sa lupti iar sfatul primit referitor la scrisoare mi se pare foarte bun.E usor sa zici gata dar implicatiile unui divort sunt atat de dureroase , gandeste-te numai cat de mult i-l iubeste cel mic si vice versa , ti-l imaginezi pe bb tanjind dupa prezenta tatalui ? Ma repet , din postarile tale mai vechi eu am avut impresia unui sot bun , poate doar putin obosit . Incearca totusi o discutie , dar pe un ton calm sau , cum a spus Sanzi ana , in scris .

Multa bafta!

[piscot]

eu zic sa tai raul de la radacina cat nu e prea tarziu!

sa nu ajungi ca mama mea la 60 de ani care zice ca a facut compromisuri pentru a avea si copii un tata!!!

ceva de genul acesta mi s-a intamplat si mie si am facut sapaturi (pentru ca genul meu e sa stiu tot...chiar daca doare) ca sa aflu ca de fapt ma insela....mi-a parut rau ca am aflat pentru nimic nu a mai fost la fel.

eu as fi in stare sa o iau de la capat. viata mea ar fi altdel...dar suspiciunile m-ar omori.

fii curajoasa si ia decizia potrivita pentru a avea o viata linistita si frumoasa.

 

 

There is a difference between knowing the path and walking the path.

[ingerash]

off, la faza cu urlatu park o descrii p mama mea, ea face asa, si stii d c? pt k are o depresie puternica d f m timp si in curand incepe tratamentul, la fel face si ea, vine acasa si se cearta cu noi, plange, tipa etc

cand isi revine imi spune mie sa o inteleg k era nervoasa

pai asa o sa ajung si eu in situatia ei dak vin si io cu nervi si urlu la oricine imi iasa in cale.

explica-i k trebuie sa se trateze dak e nevoie, asta nu e o rusine, poate asa reusiti sa salvati ce a mai ramas intre voi

[alina023]

Va multumesc mult pt ca sunteti alaturi de mine.

Ceea ce incerc sa fac este sa salvez aceasta casnicie. Nu vreau sa ma despart de omul pe care (inca) il iubesc si de tatal copilului meu. Dar, exista un mare dar... daca nu se vor imbunatati lucrurile in decurs de un an de cum inainte... voi pune punct. O voi face pentru mine si pentru Luca.

Da, sunt "mamaliga" in probleme de suflet dar sunt si mama. Si pentru copilul meu va trebui sa iau decizia potrivita la momentul potrivit. Nu-mi doresc ca fiul meu sa ajunga un sot care sa tipe la copii si sotie doar pt ca asa a vazut el la tata si asa crede ca este normal. NU.

Inca astept sfaturile voastre si ma bazez pe obiectivismul vostru.

Cu drag,

 

Alina si Luca nazdravanul

 

Salvati viata unei bebeluse de numai 6 luni!!!

http://sabinac.netfirms.com/ro.htm

[Androix]

Alina, si mie imi pare rau ca ai aceasta problema acasa. Sunt perfect de acord cu ce a scris SanziAna. Merita sa incerci sa schimbi ceva si comunicarea cu el este "cheia".

Te pup si multa bafta, sper sa aud vesti bune de la voi.

 

Andreea mamica lui Filip Stefan

Pozici cu Filip

Cum s-a nascut Filip

 

[iulian1969g]

Buna, Alina

 

>Claudia, m-am gandit de multe ori ca sunt intr-o relatie abunziva dar gandul acesta mi s-a parut atat de ingrozitor incat l-am refuzat de fiecare data.

 

Ceva de genul: viata bate filmul!

 

Si sa stii ca eu chiar cred asta: intr-adevar, viata bate filmul!

 

>Simt ca imi pierd identitatea, simt ca sunt ingradita in ganduri, in simtaminte, in tot ce ma reprezinta pe mine, ce ma face sa fiu eu.

 

Ai investit incredere in cineva, si cand nu primesti ceea ce te asteptai...ramai socata! Cam asa ceva... sau nu?

 

>Crede-ma ca mi-l inchipui peste 15-20 de ani, un ratat, daca il parasesc...

 

Asa vezi tu lucrurile. Dar cum le vede el?

 

>Nici pe mine nu ma vad mai bine daca raman langa el...

 

De ce spui asta? Ce argumente ai avea in acest sens?

 

>Pe de alta parte mi-a recunoscut inca de la inceputul relatiei noastre ca ma iubeste mai mult cu creierul decat cu inima (cum o fi asta? poate ma lamureste un barbat..).

 

Probabil ca asta este cam asa: te gandesti ca barbat sa-ti intemeiezi o familie, si-ncepi sa-ti pui intrebari de genul:

 

Cam langa cine mi-ar placea sa stau?

Cine ar fi mai potrivita pentru postura de mama a copiilor mei? Gateste bine?

Este harnica? s.a.m.d.

 

Cred ca la asta s-a referit ca te iubeste cu creierul...

 

A iubi cu inima inseamna sa sorbi din priviri persoana iubita si sa te daruiesti natural ei. (adica fara sa-ti faci tot felul de calcule... in cazul asta ratiunea urmeaza inimii, nu o conduce!)

 

>Dupa discutia de sambata seara il vad ca incearca sa se schimbe la capitolul atentie dar stiu ca nu va dura. Nu este prima data...

 

Poate ca va dura?...

 

Acum fii atenta cum discuti cu un barbat.

 

Iti spun asta, pentru ca se intampla uneori ca femeia sa nu stie cum sa discute cu un barbat, si discuta ca si cu prietena/prietenele ei...

 

Cu un barbat trebuie sa-i spui totul complet si intr-un mod clar.

 

Adica sa nu presupui ca isi va da sema de aia, va intui ailalta, se subintelege cealalta... Nu, nu este asa.

 

Fii foarte clara in tot ceea ce spui, exprima ceea ce simti si arata-i si eventualele consecinte; apoi asteapta raspunsul lui, si lasa-l sa vorbeasca pana la capat.

 

De exemplu, sa zicem ca ai o discutie depre faptul ca nu te-a consultat in vinderea/cumpararea masinii...

 

1) Trebuie sa-i spui ce te deranjeaza - ca nu te-a consultat, sau/si ca nu a tinut cont de parerea ta.

 

2) Apoi sa-i spui cum te-ai simtit: revoltata, tradata, nerespectata, furioasa s.a.m.d.

 

3) Apoi sa-i spui si eventualele consecinte: ca daca nu se imbunatateste situatia, ai putea sa te gandesti la o despartire, sau ca ai putea sa te gandesti la alti barbati sau as devii depresiva sau... cum vezi tu eventualele consecinte...

 

4) Apoi spunei sugestiile tale - in ceea ce-l priveste pe el - pentru

imbunatatirea relatiei voastre.

 

5) Asculta raspunsul lui, fara sa-l intrerupi. Vezi daca a inteles tot ceea ce ai vrut sa-i spui; precizeaza mai clar ceea ce n-a inteles. Cere-i un timp de reflectie la ceea ce ti-a raspuns...

 

Am dau un exemplu...

 

>Sunt lasa, stiu; sau mai degraba "mamaliga", asa ma vad...

 

Nu stiu ce sa zic: este las cine ramane in situatia asta cautand solutii s-o imbunatateasca, sau cine-si paraseste partenerul cat mai repede?... Ce este mai las?...

 

Eu cred ca difera lucrurile de la caz la caz... Nu stiu ce sa zic.

 

Dar eu nu-i dispretuiesc pe cei care raman in astfel de familii - cautand sa imbunatateasca lucrurile, dupa cum nu-i admir/laud pe cei care le parasesc...

 

 

Giuliano

[piscot]

eu una vorbesc din experienta mea. am trait o copilarie nefericita satorita felului incare tata se purta (si se poarta) cu mama! am avut parte de toata gama...pornind de la tipete, urlete, gelozii, batai si maltratari de toate felurile (cele psihice mai dese ca cele fizice) credete-ma, preferam sa cresc doar cu mama, decat sa am parte de scenele acelea. copil fiind, ma vedeam vinovata si nu intelegeam de ce la mine in casa e atlfel decat la cunostintele mele (ca prieteni nu aveam voie sa am). in tinerete si cand aveau doar pe sora mea cea mai mare, lucrurile nu erau grave, si mama spera ca tata se va schimba de la un an la altul. dar nu a fost asa. nici pe departe. lucrurile au evoluat din rau in mai rau. poate de aceea sunt asa de vehementa, pentru ca stiu ce nefericita eram. si mama si surorile mele. iar scuza mamei ca a ramas in casnicia asta pentru ca noi fetele sa avem un tata nu tine. deloc.

am 30 de ani si inca lupt cu fantomele din copilarie, cu agresivitatea care mi-a fost "transmisa" in acei ani si cu felul meu de fi - timida, retrasa, speriata cand cineva ridica tonul la mine ...

asa ca ...ai mare grija. lupti atunci cand simti ca merita si ca se poate salva ceva. dar ai mare grija sa nu ajungi in situatia mamei mele, ca copilul sa iti reproseze ca avut parte de exemplu...negativ (sa zic)

 

There is a difference between knowing the path and walking the path.

[alina023]

Revin cu vesti...bune.

Situatia se pare ca s-a imbunatatit vizibil. Acum se poate discuta in cuplul nostru, se poate exprima un punct de vedere fara urlete si mai exista si timp pentru o vorba buna sau o mangaiere. Sa vedem cat va dura (eu sper ca pentru totdeauna; multumesc Iulian1969).

O oarecare contributie a avut-o si un eveniment petrecut saptamana trecuta. Mi s-a facut rau la volan, fiind singura in masina si conducand pe autostrada. Norocul meu cel mare a fost ca am constientizat si mi-am strans ultimile puteri pt a ajunge la serviciul sotului (care era in drumul meu). Cand a vazut cum aratam s-a speriat f tare (mi-a spus ulterior ca eram de-a dreptul livida). M-a dus frumusel la urgenta unde dupa cateva investigatii s-a ajuns la disgnosticul de "epuizare". Chiar asa mi-a spus medicul, ca organismul meu este epuizat. Si a fost de fata si "el" si a auzit tot ce au spus medicii. In concluzie, acum sotul meu a redevenit cel pe are il stiam (cu destul de mult timp in urma ).

Loc de mai bine va fi intotdeauna, dar pentru mine alarmant a fost ca era din ce in ce mai rau. Poate da Dumnezeu si nu vom mai ajunge niciodata pe marginea prapastiei...

 

Va multumesc, dragi prieteni!

 

Alina si Luca nazdravanul

 

Salvati viata unei bebeluse de numai 6 luni!!!

http://sabinac.netfirms.com/ro.htm

[cami30]

Alina am o replica preferata dintr-un film preferat care zice asa...

"sometimes, ignorance is bless" ( uneori ingoranta este o binecuvantare", pe care si eu am inceput sa o aplic cu sotul meu care tipa si urla ca si al tau, numai ca la el e clar defect profesional ( a lucrat vreo 14 ani in armata). Iti dai seama ca la inceput plangeam si ma oficam dar acu.. chiar ca nu-l mai bag in seama. El vorbeste, el aude. ZIc ca el si fac ca mine. Dar el tipa si cand vorbeste normal, asa ca iti dai seama la ce stres cu decibeli multi sunt supusa.

Problema nu cred ca e in urletele lui cat in faptul ca tu ai acceptat afectiunea lui si nu iubirea declarata. Cred ca tu l-ai iubit, il iubesti si ai asteptat intotdeauna sa iti raspunda cu acelasi sentiment.

Imi plac la nebunie postarile lui Iulian si cred ca bine faci sa il asculti. Lucreaza la partea cu "ascultatul" si mai citeste si prin postarile mele unde am mai explicat niste situatii asemanatoare.

Cat despre cubul de gheata, hai sa fim seriosi, nu orice caine care latra musca. Sotzul meu face tot timpul astfel de glume si chiar nu m-am isterizat vreodata pentru ca stiu ce-i poate capul, mai degraba gandeste-te la "prietena" si la tonul pe care ti-a spus povestea si mai ales de ce ti-a spus atat de tarziu daca a fost atat de "oripilata" de faza.

Nu te victimiza si incearca sa lupti. Eu nu cred totusi ca ai luptat foarte mult, ci imi pari mai mult resemnata. Daca esti 100% convinsa ca merita sa lupti atunci fa-o, daca nu, poate ar trebui sa treci la planul B. Si sotul meu se socheaza/enerveaza/inhiba daca ma duc la el si il iau cu " auzi, da' noi sex cand mai facem?" ( pentru ca si al meu lucreaza 15 ore pe zi), dar daca ma duc usurel peste el cand sta la computer si ma asez in bratele lui si ma alint si il iau cu frumosul sau daca ii "blochez" imaginea la TV cu trupul meu gol... atunci parca nu se mai simte obosit. Nu-i mai reprosa. Oricum nu-ti va da dreptate, mai ales daca el este personalitatea puternica in cuplul vostru

Cu calm si diplomatie..

Sa ai grija de tine !!

 

cami

[alina023]

O merit... in mod sigur o merit pt ca nu am puterea sa termin odata pentru totdeauna cu mascarada asta...

Sunt fff suparata; o sa av expun situatia ca sa imi puteti da sfaturi cat mai obiective:

Avem o masina pe care am cumparat-o cu sacrificii (platim si acum rate la banca) pe care o conduc eu in cursul saptamanii iar el in weekend. Pt ca eu merg mai mult cu ea, eu trebuie sa ma ocup de tot ce inseamna masina (sa am grija de nuvelul de lichide, ulei, sa vorbesc cu mecanicul sa-i explic orice problema etc). Ieri dimineata nu a mai pornit sub nici o forma (mi s-a mai intamplat odata si m-a ajutat un coleg care este f saritor si care ma ajuta mereu) din cauza bateriei. L-am sunat pe sot si i-am spus asta si l-am intrebat daca cumpar sau nu baterie. Raspunsul a fost da. Si am cumparat aseara, colegul meu a montat-o pe masina (sotul meu fiind acasa in timpul ala si masina in fata blocului) iar azi Sotul a mers sa faca garantia. Acolo mecanicii i-au spus ca bateria veche era buna si ca de fapt alternatorul era de vina...

 

Nu va puteti inchipui ce urlete am auzit in telefon ... ce reprosuri... ce a ajuns sa spuna....ca el este prostul in casa, ca eu iau decizii de una singura si fara sa gandesc (desi eu l-am intrebat).

El sta mai mult timp cu copilul acasa pt ca ii permite programul. Din aceasta cauza crede ca are dreptul sa tipe in permanenta la Luca. Mi-a spus acum la tel ca il iau drept prost pt ca el sta atat de mult cu copilul iar eu stau 2-3 ore/zi. I-am zis ca stau acasa daca el ne poate intretine (dar nu poate pt ca nici nu se chinuie sa-si caute ceva mai bun si cand a avut ocazii le-a refuzat pt ca implicau responsabilitati prea mari). Imi reproseaza ca isi creste copilul. As sta eu cu el dar nu-mi permit sa pierd serviciul care ne intretine. Avem datorii iar jobul asta ne asigura ca le vom putea achita. El castiga nici jumatate din cat iau eu si tipa la mine ca merg la serviciu... M-am saturat sa se tipe la mine din orice rahat, sa fiu considerata o scolarita fara cap si culmea in conditiile in care fac absolut tot ce pot ca sa fie bine.

 

Se vaita in permanenta cat este de obosit si stresat. Este singurul om care munceste si are copil.... Nu ma poooooot!!!! Aproape ca nu mai vad nimic din omul pe care il iubesc...

Povestea se repeta de catva timp; isi revine la normal o saptaman doua dupa care incepe iar cosmarul. Nu mai stiu ce sa fac.... Ajung mereu la limite pe care nici nu stiam ca le am (am bocit la birou in fata unor colegi; pur si simplu am explodat) si apoi revin la sentimente bune, cand vad ca isi revine.

Unele fete mi-au spus ca-s masochista....oi fi...cred ca sunt daca suport atatea fara sa fac nimic...

la naiba

 

Alina si Luca nazdravanul (14 Feb 2003)