cum ii spui ca nu l-ai nascut tu?

[aiuras]

Stiu Mimsi, si eu am fost socata, apoi am mai citit, am mai intrebat dar am lasat totul asa in aer pentru ca oricum nu pot schimba nimic, asa cum nu se schimba la nimeni.Imi sta insa pe creier si suflet si am vrut sa ma ajutati si voi cu un sfat, o parere.Eu mi-am propus sa mergem mai des la biserica pentru ca eu asa cred sincer ca este bine cu sau fara ce spunea acest preot. Si uite acum pe site am aflat si despre aceasta rugaciune despre adoptii si m-am bucurat. Adoptiile nu sunt de acum, moda recenta si pana cum se faceau. Asa ca nu stiu de ce atatea probleme la cunoscuti si necunoascuti. Sau poate este din vremea comunista cand oamenii comunismului nu aveau voie sa nu fie perfecti si deci nu exista cupluri cu probleme si nici copii abandonati. Sau poate pentru ca tot mai putini sunt dispusi sa imparta ceva cu altul si atunci in ignoranta lor ne vad ca un gen de filantropi nebuni. Ma mai omor si dupa replica "lasa ca este un gest frumos, o pomana". Dar asta este din mintea si sufletul lor gaunos Mie nu imi pasa de ce zice lumea si sper sa reusesc sa-i insuflu copilului meu normalitatea situatiei, iar daca vrea ceva exceptional acela sa fie faptul ca ne avem uni pe ceilati, ca avem o familie. Sigur ca va avea o problema in plus fata de "ceilalti" dar sper sa ne echilibram prin dragoste si incredere. Problema mea reala si sincera este sa gasesc povestea aceea potrivita la varsta de 3 ani pe care sa brodez la 4 ani, la 5 ani, etc, astfel incat sa am raspunsuri la intrebari, sa fie sincere, sa satisfaca si sa conforteze copilul. Simplu si greu!

[ioanaalice]

intr-adevar, pe mine cel putin ma luat valul de revolta. Ai nevoie de un raspuns concret. Arata-i pozele ei cu povestea lor: "aici te-am luat de la asistenta maternala, aici ti-am facut prima vizita (nici nu m-ai bagat in seama - sau, mi-ai tras primul zambet si atunci am stiut ca esti a mea.., aici te-am adus acasa). LA trei ani nu problematizeaza ca un adult. Si oricum va ajunge sa vada pozele, e mai bine sa aibe explicatia cat mai aproape de adevar.

Tot povestind aici despre ce se poate face, mi-am clarificat si eu aceasta problema. Am sa-i spun adevarul si la trei ani si la patru si la cinci.

Dupa cum am mai spus, grija noastra de a-i ocroti de ceilalti e normala, dar frica de ce li s-ar putea intampla in fata acestei informatii, vine si din faptul ca NOI ne simtim vulnerabili in fata ei.

 

ioana, viitoare mamica

[Elise]

mie mi-e cam frica sa nu se ajunga in final la intrebarea: "da' mama naturala de ce nu m-a vrut"" Ok...ca e a noastra si o iubim, asta e cert si pozitiv. Dar de ce n-a iubit-o ea... asta cum va intelege?! Cum sa-i justifici unui copil? Orice i-as spune e aiurea. Elise & BBLisa

[danielac]

chestia cu pacatele parinesti sau din a saptea generatie m-i se pare cel mai idiot lucru si cel mai crud auzit vreodata... cum adica un copil sa moara sau sa sufere din cauza neamului? credeti ca e posbil asa ceva? din pacate nu aici am auzit-o prima oara ci pe propria mea piele si apoi, din nefericire, am mai auzit-o in jurul unor prieteni buni... Doamne fereste cine poate sa spuna asa ceva! ________________________ [url="http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=70956"] Suferinta unui copil de 4 anisori, Radu [/url]

[Alexa Ioana]

eu la inceput o sa'i spun ca mami si tati si'au dorit un bebe, si s'au rugat la Doamne-Doamne sa le dea bebele mult-dorit, si ruga le'a fost indeplinita, numa' ca bebele a ajuns la o alta femeie, din intamplare. si femeia aia si'a dat seama ca nu e bebele ei, si l'a dus la niste doamne dragute pe care le'a rugat sa aiba grija de copil si sa'i caute parintii adevarati. intre timp, mami si tati au pornit si ei in cautarea copilasului lor. si intr'un final s'au intalnit, si si'au adus, in sfarsit, copilul acasa... sper sa mearga la inceput... de fapt, cu povestea asta adormim in fiecare zi la pranz... si, odata cu varsta si cu intrebarile, sper sa reusesc sa adaptez povestea si sa o actualizez... sper sa mai treaca multa vreme pana sa ajungem la notiunea de "mama biologica", si pe atunci sper sa si internalizeze informatiile suficient de bine incat sa poata intelege ce si cum... asa zic acuma, cand totul e simplu, si fii'mea ar adormi fericita si daca i'as citi la pranz din cartea de telefoane... sper sa ma tina curajul si mai tarziu... [pup] iar de parerea celor din jur... niciodata nu m'o interesat, absolut deloc. fie ca era vorba de neamuri, vecini, popi sau altii. nu stiu daca'i bine sau nu, dar asta o fost mecanismul meu de aparare... eu asa functionez. nu ma bag in viata ta, da' stai si tu frumos afara din a mea. daca ne putem ajuta bine, daca nu, macar sa nu ne incurcam... de fapt, totul se reduce la respect reciproc. si sper sa reusesc sa'mi educ asa si copilul... iar despre "pacatele parintesti"... chiar nu comentez, ca numa' ma turez, si n'are nici un rost. va pup, si sa ne dea Dumnezeu sanatate si intelepciune sa ne crestem copilasii cat mai frumos cu putinta! [copil] alexa si mami

[Alexa Ioana]

quote:

---

Originally posted by Elise
mie mi-e cam frica sa nu se ajunga in final la intrebarea: "da' mama naturala de ce nu m-a vrut"" Ok...ca e a noastra si o iubim, asta e cert si pozitiv. Dar de ce n-a iubit-o ea... asta cum va intelege?! Cum sa-i justifici unui copil? Orice i-as spune e aiurea. Elise & BBLisa

---

teoria zice ca nu se spune nimic rau de biologica. dimpotriva. tocmai faptul ca a iubit'o a facut'o sa o dea spre adoptie, sa ii dea sansa sa aiba o viata buna. dar asta doar cand va fi mai mare, si se poate discuta in termeni mai ... tehnici. la inceput e suficient ceva de genul ca pur si simplu a crescut in burtica altei femei, pe urma a ajuns la mami si la tati. copiii, se pare, percep informatiile ca atare si nu le interpreteaza cum fac adultii (de obicei cu conotatii negative sau negativiste)... din nou, asta tot din teorie stiu, ca pitica mea are doar 17 luni. dar asta am retinut ca fiind f important sa nu se zica de rau de biologica, si sa se aiba grija sa nu se lase copilul sa creada ca e vinovat de ceva. is tot felul de tehnici, pe care ni le'au prezentat la curs. chestii foarte interesante... dar despre cat de eficiente sunt cred ca o sa putem afla doar daca ne intalnim aici peste vreo... sa zic... 10 ani, si ne impartasim experientele [:D] [copil] alexa si mami

[Elise]

quote:

---

f important sa nu se zica de rau de biologica, si sa se aiba grija sa nu se lase copilul sa creada ca e vinovat de ceva.

---

da, asta merge cit e mic... mic, mic...da' cind creste cum o sa-i explic eu ca "minunata" TOTUSI... cu toata dragostea... l-a abandonat?! Elise & BBLisa

[ioanaalice]

la 18 ani poate s-o intrebe personal. Iar atunci o sa-si "exorcizeze" toate intrebarile. Metaforic vorbind...

 

ioana, viitoare mamica

[flaviutza]

fetelor, uitasem de voi..dati-mi rosiile .hai cu copiii la concurs..de poze ps. va uitati prea mult la lacrimogene in care unu afla la 18 ani ca-i adoptat si face circ,pleaca de-acasa:) realitatea e mult mai...normala. pupic la copii,oricum ai vostri sunt cei mai 'mosi de pe forum(oricum asa mi s-au parut mie) ALEXIA,2 ANI ,7 LUNI http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/

[liliana29s]

Sefa mea are 52 de ani. A fost adoptata de pe la virsta de 3 ani de catre o matusa care nu putea avea copii.Ea provenea dintr-o famile cu multi copii si a fost dificil la inceput din ce-mi povesteste. A stiut intodeauna care este mama biologica (daca nu ma insel traiau in acelasi sat) dar a reusit sa se integreze destul de rapid in noua familie si nu a mai tinut neaparat sa se intoarca la fratiorii, mama si tatal naturali. Am intrebat-o zilele trecute pe cine iubeste mai mult si mi-a spus la modul categoric "mama adoptiva" . Mamei naturale nu-i spune mama ci "tanti .....". Pastreaza relatii cordiale cu fratii si cu mama naturala dar cind vorbeste de parinti se gindeste strict la cei adoptivi.

P.S. E singura dintre copii care are studii superioare si care a reusit sa-si faca o situatie materiala f.buna.

 

Liliana si Dani cel viteaz (killer de balauri).

Dan Mihai