Natura umana

[Jocelyn]

S-a creat o stare de dependenta (care cuprinde mai multe aspecte) si ti-e frica gandindu-te ca poate nu te-ai descurca singura.

 

Daca esti pe picioarele tale si te descurci din punct de vedere financiar (chiar daca emotional ti se pare ca o sa clachezi) ia-ti copilul/copiii daca ai si pleaca de langa cel care iti face rau.

Ai puterea sa faci asta, trebuie sa vrei. Nu stiu situatia ta si poate ca nu e necesar sa o spui, dar daca nu pleci s-ar putea sa regreti toata viata si copiii sa fie si mai nefericiti.

Asa ca nu mai stati pe ganduri cand e vorba de sanatatea si fericirea voastra si a copiilor.

 

 

If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.id="blue">[flo]

[Ramonika]

totusi ma gandesc ca ar fi potrivit sa scrie aici femeile care au iesit din situatia aia cum au reusit sa faca acest lucru. ce anume le-a determinat sa ia aceasta hotarare? poate le va da idei altora care nu stiu cum sa procedeze

 

---

Ramonika [amoras] si pisicile Vladutz Bubulina Maritza

[Jocelyn]

parca a mai scris cineva cum a iesit dintr-o familie in care sotul o agresa si oricate exemple bune ar fi in sensul asta, tot iti trebuie vointa ca sa iei tu hotararea asta.

 

cel mai bine e sa te gandesti la viata pe care o pierzi si pe care ai putea-o avea intr-o familie normala si iubitoare, sau mai bine singura decat cu batai sau altele si cu atat mai mult daca ai un copil sa te gandesti la binele lui, care bine nu inseamna sa stea langa un tata sau o mama care isi bate joc de partener.

 

 

If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.id="blue">[flo]

[cami30]

N-am sa generalizez ci am sa dau exemplul propriu. Ce m-a tzinut 6 ani langa un om care m-a facut nefericita:

-naivitatea.

-prostia

-Ingoranta

-comoditatea

-siguranta materiala

Nu dau vina pe el. A fost numai vina mea. Mi-am meritat cei 6 ani pierduti din viata in care nu stiu daca am trait. Chiar nu stiu ce am sperat de la acea relatie cred ca am trait intr-o inertie in care imi era bine aparent, dar imi plangeam nefericirea ca si voi, ascunsa sub un nume oarecare...

 

cami

[Mirunaa]

Eu cred ca speranta ca poate se va schimba...Se va schimba sotul, sotia, situatia...

Speranta moare ultima....

 

Toate cele bune!

 

M.P

[G-ela]

Se zice ca daca o casnicie e buna, nimic nu-i mai bun, dar daca o casnicie e rea, nimic nu-i mai rau. De ce pastreaza oamenii nefericirea? De ce raman intr-un mariaj nepotrivit? De ce pe cat de simplu este divortul pentru unii, pe atat de complicat este pentru altii? Totul este pur individual. De ce actionam diferit? E greu de explicat, pare a fi un cumul de factori comuni, dar si particulari, specifici. In multe situatii psihologia lumii devine neputincioasa, contrazisa de comportamentul uman atat de divers, complex si complicat. Nu intodeauna psihologul este vindecatorul si de multe ori ma intreb de ce alergam noi imediat la psiholog? El pare ca a devenit salvarea omului modern, un fel de Dumnezeu muritor. Nu zic ca psihologul nu este necesar, dar ma gandesc de ce nu alergam spre Dumnezeu la fel de usor si la fel de increzatori? In fine, e o intrebare mai mult pentru mine, nu trebuie sa-mi raspundeti.

 

Ce cred eu ca e important sa facem, sa putem vedea adevarul prin ochii nostri, sa acceptam ca exista raul, sa fim (pro)activi si nu reactivi, sa constietizam realitatea; este singura metoda de a repara, de a vindeca, de a solutiona. Si sa fii constient de adevar nu inseamna sa stai cu mainile in piept si sa fii specatatorul lui, a propriei vieti, plangandu-te si victimizandu-te in continuu, contempland nefericirea si invinovatind totul de la oameni pana la Dumnezeu. Cel putin asta lucreaza la mine; se desfasoara incet dar pare sigur. Am inceput acest exercitiu de ceva vreme si in fiecare zi mai adaug un gram de incredere. Am inceput sa nu mai vad divortul ca pe sfarsitul lumii mele. Fireste ca imi doresc ca totul sa fie bine, sa nu ajungem la acest final, dar ma pregatesc si pentru cealalta alternativa. Mai intii trebuie sa ma impac pe mine cu mine, sa fac pace inauntrul meu inainte de toate. E foarte important pentru mine acest lucru; nu mi se potriveste versiunea cu luatul bagajelor si plecatul maine dimineata. Nu spun nici ca e rau, nici ca e bine ca nu fac astfel, sau ca nu am procedat astfel mai demult, spun simplu ca nu mi se potriveste. Schimbarea lumii incepe cu mine. Cu toate suntem puternice, divinitatea ne-a zamislit asa, trebuie doar sa ne descoperim. Salvarea noastra nu vine din afara, nu are cum. Oricate exemple am avea, oricate povesti am citi, raspunsul se afla in fiecare pentru ca Dumnezeu este in fiecare. Si nu cred ca Dumnezeu vrea pe cineva sacrificat pe altarul casniciei, fie femeie sau barbat, si mai cred ca ne vrea pe noi femeile, in special, puternice dar nu razboinice, blande dar ferme, intelepte dar nu sfidatoare, pasnice dar nu ‘inerte’. Si mai cred ca ii place cand avem grija unii de altii, probabil aceasta este quintesenta vietii.

Cand am scris prima data pe acest forum, tocmai asta am avut in minte, ca totusi oamenii se (in)grijesc unii de altii; parca oamenilor le pasa si cred eu ca asta inseamna enorm.

Se intampla si sa nu fie eficient strigand dupa ajutor in public. Vom intalni mereu lupi moralisti in care eu nu cred, « aruncatori cu pietre » care nu-mi plac, in fond nici divinitatii nu i-a placut, « directi »si « sinceri » care nu fac deosebire intre a fi sincer si nepoliticos, personal cred ca se afla un hotar despartitor foarte subtire intre sinceritate si jignire, detinatori ai adevarului absolut de care mi-e teama, promotori ai legii talionului care ma ingrozesc.

 

Violenta nu isi are sens niciunde in vietile noastre si mi se pare cel mai degradant comportamnet uman, dar gasesc de asemenea foarte grave si ignoranta, umilirea, desconsiderarea, dezinteresul, aroganta, nepasarea, ne-grija, orgoliul absurd, minciuna, lenea, inselatul, toate si multe altele dauneaza omului si mediului lui.

Nu cred ca exista o reteta universala, fiecare se vindeca diferit. Si cred ca aici iarasi este o problema care naste zizanie intre oameni, si anume, indarjirea unora de a nu recunoaste ca oamenii au trairi diferite, ori, ne-respectul pentru ceea ce inseamna individualitate, personalitate; ori, intoleranta de la sensul biblic pana la cel omenesc.

 

Imi cultiv mereu un sentiment al zilei de maine, care este legat in primul rand de baitelul meu fara de care as fi nimic, este minunat acest sentiment, tonifiant. Important este ca eu sa fiu multumita cu ceea ce sunt, cu cine sunt. Atat. Dumnezeu nu ne paraseste pe nici unul, niciodata. Credinta si increderea sunt totul, restul e desertaciune de la Eclesiast incoace. Nu e patetism. Nu este religiozitate exagerata; oricum nu cred prea mult in religie, este diferita de credinta. Nu este criza fanatica. Este singurul si simplul raspuns pe care eu l-am gasit. Nu trebuie raspicat, rastalmacit, persiflat sau ironizat de nimeni. Este simplu. Este Dumnezeu. Si imi este bine afland acest raspuns. Abia de-acum pot rasturna muntii.

 

Ramaneti cu bine.

 

 

 

 

 

[laurajr]

G-ela , ramaneti cu bine ? Adica pleci dintre noi ?

Pana la urma vad ca ai descoperit ca religia iti vindeca ranile, in legatura cu sotul tau, ce decizie ai luat ?

 

Scarlet O'Hara : Si maine mai este o zi !

Laura si shoricutzu' Otilia

[Jocelyn]

G-ela sa nu uiti totusi ca Dumnezeu Fiul, cand s-a sacrificat pentru noi, a facut-o pentru scopul de a ne salva, fiindca altfel nu s-ar fi putut.

Dar Dumnezeu nu a cerut niciodata ca tu sa-ti sacrifici viata si copilul pentru a indura violentele sotului tau. Nu intelege gresit exemplul lui Dumnezeu fiindca scopul lui nu este sa ne chinuie sau sa ne spuna "stati si suportati orice".

 

 

If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.id="blue">[flo]

[IRENE11]

fetelor dragelor,

 

fac parte din contingentul celor care au ramas alaturi de sot,dupa o ,hai sa zicem,experienta nefericita...

 

cititi in aceeasi sectiune "cred ca l-a muscat ceva!"sau jurnalul meu,pentru amanunte...

 

ideea ar fi ca daca startul a fost unul bun,partenerii au pornit in relatie de pe pozitii egale,daca sentimentul care i-a unit a fost unul in care ambii au crezut cu aceeasi intensitate iar,mai tarziu ,a intervenit degradarea nu-ti ramane de facut decat un mare bilant!

 

ar fi bine ca acest bilant sa-l faci lucid,singura fara interventii in forta din partea binevoitorilor.

iar daca bilantul da cu plus,treci la faza a II-a : reconstructia...

 

mult mai greu procesul,vei avea nevoie de resurse ...si cand spun resurse ma refer la cele psihice,pentru ca nimeni nu-ti garanteaza nici reusita,nici ca tu vei ramane cu mintile intregi dupa...

 

chestia este ca datorita rutinei in care ne scufundam cele mai multe dintre noi,ajungem sa nu mai gandim corect,sa ne pierdem din valori inlocuindu-le cu surogate,mai comod,mai placut,mai uscat:)...

aici e,de fapt,de lucru...aici mie mi s-a parut cel mai greu!

 

si tot aici e de folos familia(parintii,daca ii ai si esti in relatii sanatoase cu ei..) sau prietenii(de maxima incredere,insa)...

 

evita persoanele mai tinere decat tine,si cand spun mai tinere,ma refer la cele fata de care e o diferenta de 2-3-4 generatii de liceu..ei nu inteleg nimic,sunt cruzi(si asta nu o spun la figurat,ci la propriu...)si inca nu si-au insusit lectia compromisului pozitiv..

 

compromis pozitiv?

ei,da!

exista!

e cel care te ajuta in acele momente cand nu stii daca sa-ti tai venele sau sa ti le lasi sa creasca:)...

 

marturisesc sincer ca eu inca mai muncesc la reconstructie...

desi a trecut ceva timp de cand am incheiat bilantul.

dar mi-a dat cu plus,am considerat ca merit,ca meritam...noi doi meritam!

si sunt inca momente in care reactionez rau,cu intarziere,fara sa gandesc,cand ma las coplesita de primul impuls,cand pierd controlul si deraiez...nu e usor!

pe de alta parte,constat cu fiecare zi ca intr-adevar n-am gresit cand am ales sa raman!

o citesc in ochii lui,in imbratisari,in reprosurile legate de fumatul meu:)...

o citesc in ochii celor 2 copii ai nostri...

desi,acum,astazi,ma gandesc ca chiar daca i-am pus mereu pe ei in fata,nu asta era esentialul!

esentialul a fost si ramane relatia cu el,dragostea ,care chiar daca nu mai e nebuneasca ,exista,arde...molcom,cu o forta care o mentine in timp...

totul e sa ai ochi sa o vezi!

sa te regasesti,sa te opresti o clipa din reprosuri,injurii,autoinvinuiri,gasirea unui nord fals si sa vezi...

sa respiri...

 

nu ofer solutii universale,fetelor!

asta e ce mi s-a intamplat mie,asta e experienta mea!

asa am judecat eu atunci si acum!

sper din tot sufletul sa-mi mearga bine,sa nu ma insel ...

si sa nu va inselati nici voi...

 

cu drag!