oare s-a dus totul?

[piticasigogosica]

Ioannna,

Si eu la 24 de ani am trecut cam prin aceeasi situatie si dupa 8 ani de prietenie in care nu aveam nimic sa-i repreosez.Il acuzam de lipsa de initiativa,de comoditate...de...multe aiureli,desi ma iubea nebuneste si ar fi facut orice pentru mine.Si eu l-am iubit la fel,insa nevoia de a-mi verifica sentimentele,de a vedea si "altfel" viata.Raspunsul la intrebarea :vrei sa fi sotia mea,ar fi fost ,nu!...desi il iubeam am decis sa ne despartim.

Aveam aceleasi incertitudi ca si tine ,de genul ce dau,ce pierd si ce castig daca renunt.

Am renuntat si au trecut 4 ani de atunci.Am gasit ceea ce vroiam un barbat puternic,cu initiativa,ambitios,mult mai mare ca si varstacu care m-am si maritat.

DAR in cazul meu exista si acum un dar.Nu pot spune ca sunt fericita si recunosc ca au fost momente in care am regretat alegerea facuta.Insa viata merge inainte si vrea sa cred ca va fi si mai bine!

Asta ca sa vezi ca se poate si altfel...numai tu poti decide viitorul tau!Si ai grija ce-ti doresti.[flo]Succes!

 

poze

Iri si Iris

 

[iepumic]

ioanna....

tot ce iti pot sa iti spun, avand in vedere ca am 24 de ani si m-am maritat acum 2 luni: daca ai indoieli, daca nu esti 100% sigura in sufletul tau ca trebuie sa te casatoresti cu baiatul asta...nu o face!!!!!!!! Probleme apar in cuplu si cand persoanele sunt "perfect match" si se iubesc enorm!!! si nu se rezolva intotdeauna usor...inchipuie=ti cum ar fi cand aceste 2 lucruri nu exista!

Daca nu esti sigura ca vrei sa te desparti de el, nu o face, s-ar putea sa treci de "criza" asta existentiala si sa descoperi in el exact ce nu vedeai pana acum...mai asteapta pana iti clarifici sentimentele.

Nu cred ca e bine sa ii spui exact ce se intampla cu tine, e posibil sa nu inteleaga lucrurile asa cum ai vrea tu si sa sufere, sa simta ca nu este dorit si apreciat si atunci s-ar putea sa dea bir cu fugitii....

Un lucru iti mai spun: increde-te in instinctele tale!!!! Ele nu exista degeaba!!!! Si nu te baza prea mult pe ce spun prietenii, parintii...ei nu il cunosc asa cum il cunosti tu si nu ei ar trebui sa traiasca cu el apoi!!!

Poate n-ar fi rau sa incercati sa locuiti o vreme impreuna, singuri, daca aveti posibilitatea, sa vedeti cum se dezvolta relatia atunci.

Iti doresc succes.

Te pup

 

Iepumic [iepu]>:D<

[ioannna]

""Nu cred ca e bine sa ii spui exact ce se intampla cu tine, e posibil sa nu inteleaga lucrurile asa cum ai vrea tu si sa sufere, sa simta ca nu este dorit si apreciat si atunci s-ar putea sa dea bir cu fugitii""

 

 

oricum nu pot sa-i spun! ce as putea sa-i spun? ca nu stiu sigur daca-l mai iubesc? ca nu stiu ce e in inima mea si daca mai e ceva pentru el, pentru noi? ca mi-as dori sa fie ceva mai mult barbat si mai putin copil? nu pot sa-i spun asa ceva, si nu pentru ca mi-e frica sa ma lase ci doar pentru ca nu-l pot rani

si-asa va imaginati ca nu pot fi naturala si nu pot sa ma prefac si lucrurile nu sunt roz nici in relatia cu el. nu doar inima mea sufera ci si relatia pentru ca uneori ma port urat si rece(mai tot timpul) iar el a observat asta si-l simt ca ii este frica sa nu ma piarda.....si eu sa-i spun ca nu stiu ce-i cu mine? NU POT

[adda]

quote:Originally posted by ioannna

oricum nu pot sa-i spun! ce as putea sa-i spun? ca nu stiu sigur daca-l mai iubesc? ca nu stiu ce e in inima mea si daca mai e ceva pentru el, pentru noi? ca mi-as dori sa fie ceva mai mult barbat si mai putin copil? nu pot sa-i spun asa ceva, si nu pentru ca mi-e frica sa ma lase ci doar pentru ca nu-l pot rani

---

id="quote">id="quote">

 

Pai ioannna ... din moment ce nu-i poti spune ce se intampla cu tine de teama sa nu-l ranesti ... in ce a constat discutia cu prietenul tau despre relatia voastra?![?] Spuneai intr-un mesaj anterior ca ati discutat si ca a fost de acord si el ca ceva nu merge.

 

Cred ca faptul ca prietenul tau te dezamageste in mod constant (e prea copilaros si nu are rezultate fabuloase pe plan profesional) iti creeaza sentimentele acestea negative fata de el. De aceea nu-l respecti si nu-l admiri (desi pare ciudat sa afirmi ca-l iubesti, dar nu-l respecti si nu-l admiri [zid])

 

Eu te sfatuiesc sa fii sincera cu el (asta si pentru ca sunt convinsa ca o relatie este cu adevarat implinita atunci cand partenerii sunt nu numai iubiti, ci si foarte buni prieteni). Incurajeaza-l, acorda-i sprijinul tau si construieste-i increderea in sine (asculta-l cu interes cand iti povesteste despre problemele lui de serviciu chiar daca n-ai nici o treaba cu ceea ce face; poate simte nevoia sa se descarce). Si daca vrei sa discutati si despre alte lucruri atunci cand va intalniti (cum e si firesc) schimba tu subiectul (subtil)

 

Daca la un moment dat l-ai iubit mult si ai simtit ca este "the one", cred ca merita sa lupti pentru el. Poate ca trece print-o perioada mai dificila, poate este deprimat sau frustrat - cine stie de ce ? ... si de aici si rezultatele slabe la serviciu si, implicit, nemultumirea ta.

 

Acum nu stiu cat de bun e sfatul meu, dar noi (sotul si cu mine) ne-am rezolvat intotdeauna problemele fiind deschisi si sinceri unul cu celalalt - chiar si in perioada in care nu eram casatoriti. Si am avut si noi perioade in care credeam ca nu ne mai iubim sau nu suportam sa ma atinga (inexplicabil!) si numai asa am trecut cu bine peste. Sinceritatea doare (au fost momente cand am ajuns sa plangem impreuna! imagineaza-ti: stateam amandoi, unul in bratele celuilalt si plangeam), dar clarifica problemele si-ti ofera solutii despre cum sa procedezi mai departe.

 

Sper sa iei alegerea cea mai inteleapta pentru voi doi.[flo]

[Ramonika]

"Dragostea fierbinte, cea de la-nceput, nu tine cat lumea. Important e cu ce ramai cand s-a mai stins vapaia. Dragostea e-o stare exceptionala. Iar starile exceptionale nu pot tine. Evolutia dragostei e comparabila cu evolutia unei boli. Si-ntr-o boala, criza nu poate tine o viata. Viata poate tine de-o criza, dar criza nu poate tine-o viata."

Citat din Arta Conversatiei de Ileana Vulpescu.

 

---

Ramonika [amoras] si pisicile Vladutz Bubulina Maritza Fulgushor

[Bebe Beca]

Atata timp cat nu gasesti in el omul pe care sa il admiri si care sa iti trezeasca respectul (nu spun ca nu il respecti acum, dar ar trebui sa stii la ce ma refer), atata timp cat ai vazut deja ca trebuie impins de la spate pentru a face lucruri, atata timp cat toate astea au generat respingerea ta in ceea ce priveste partea sexuala a relatiei, atunci nici o separare nu te mai poate ajuta. Am fost si eu in papucii tai si este groaznic. Si frustrant. Si cel mai nasol este ca toti apropiatii condamna lipsa ta de interes pentru un om "familist, tandru", nestiind ca este lipsit de initiativa, fara inventivitate, cu limite pe care nu vrea sa le depaseasca... si altele.

 

Ioana si [zana] Rebeca

 

http://community.webshots.com/user/bebebeca

 

http://community.webshots.com/user/bebeca2004

 

[ioannna]

quote:Originally posted by adda

quote:Originally posted by ioannnaoricum nu pot sa-i spun! ce as putea sa-i spun? ca nu stiu sigur daca-l mai iubesc? ca nu stiu ce e in inima mea si daca mai e ceva pentru el, pentru noi? ca mi-as dori sa fie ceva mai mult barbat si mai putin copil? nu pot sa-i spun asa ceva, si nu pentru ca mi-e frica sa ma lase ci doar pentru ca nu-l pot rani

id="quote">id="quote">Pai ioannna ... din moment ce nu-i poti spune ce se intampla cu tine de teama sa nu-l ranesti ... in ce a constat discutia cu prietenul tau despre relatia voastra?![?] Spuneai intr-un mesaj anterior ca ati discutat si ca a fost de acord si el ca ceva nu merge. Cred ca faptul ca prietenul tau te dezamageste in mod constant (e prea copilaros si nu are rezultate fabuloase pe plan profesional) iti creeaza sentimentele acestea negative fata de el. De aceea nu-l respecti si nu-l admiri (desi pare ciudat sa afirmi ca-l iubesti, dar nu-l respecti si nu-l admiri [zid])Eu te sfatuiesc sa fii sincera cu el (asta si pentru ca sunt convinsa ca o relatie este cu adevarat implinita atunci cand partenerii sunt nu numai iubiti, ci si foarte buni prieteni). Incurajeaza-l, acorda-i sprijinul tau si construieste-i increderea in sine (asculta-l cu interes cand iti povesteste despre problemele lui de serviciu chiar daca n-ai nici o treaba cu ceea ce face; poate simte nevoia sa se descarce). Si daca vrei sa discutati si despre alte lucruri atunci cand va intalniti (cum e si firesc) schimba tu subiectul (subtil)Daca la un moment dat l-ai iubit mult si ai simtit ca este "the one", cred ca merita sa lupti pentru el. Poate ca trece print-o perioada mai dificila, poate este deprimat sau frustrat - cine stie de ce ? ... si de aici si rezultatele slabe la serviciu si, implicit, nemultumirea ta.Acum nu stiu cat de bun e sfatul meu, dar noi (sotul si cu mine) ne-am rezolvat intotdeauna problemele fiind deschisi si sinceri unul cu celalalt - chiar si in perioada in care nu eram casatoriti. Si am avut si noi perioade in care credeam ca nu ne mai iubim sau nu suportam sa ma atinga (inexplicabil!) si numai asa am trecut cu bine peste. Sinceritatea doare (au fost momente cand am ajuns sa plangem impreuna! imagineaza-ti: stateam amandoi, unul in bratele celuilalt si plangeam), dar clarifica problemele si-ti ofera solutii despre cum sa procedezi mai departe.Sper sa iei alegerea cea mai inteleapta pentru voi doi.[flo]

---

id="quote">id="quote">e adevarat am discutat cu el si am ajuns la concluzia ca ceva nu merge, ca avem o problema de comunicare. nu am ajuns la un consens in privinta asta fiecare intelegand prin comunicare cu totul altceva. Si chiar daca am discutat eu nu am putut sa-i spun:"cred ca nu te mai iubesc!" pur si simplu nu potI-am spus ca nu mai vreau [xinpat]dar nu ca nu mai suport sa ma atingaimi este greu sa vorbesc cu el pentru ca uneori am impresia ca vorbim limbi diferite ca efectiv nu ne intelegem.si de fiecare data cand vorbim ajungem sa plangem amandoi, iar el asteapta sa dau eu o solutie pentru problemele noastre iar a doua zi parca nu s-ar fi intamplat nimic.

[ioannna]

quote:Originally posted by Bebe Beca

Atata timp cat nu gasesti in el omul pe care sa il admiri si care sa iti trezeasca respectul (nu spun ca nu il respecti acum, dar ar trebui sa stii la ce ma refer), atata timp cat ai vazut deja ca trebuie impins de la spate pentru a face lucruri, atata timp cat toate astea au generat respingerea ta in ceea ce priveste partea sexuala a relatiei, atunci nici o separare nu te mai poate ajuta. Am fost si eu in papucii tai si este groaznic. Si frustrant. Si cel mai nasol este ca toti apropiatii condamna lipsa ta de interes pentru un om "familist, tandru", nestiind ca este lipsit de initiativa, fara inventivitate, cu limite pe care nu vrea sa le depaseasca... si altele.Ioana si [zana] Rebecahttp://community.webshots.com/user/bebebeca http://community.webshots.com/user/bebeca2004

---

id="quote">id="quote">cel mai frustrant e ca uneori ma condamn eu pentru indiferenta fata de un om "familist, tandru care ar face orice pentru mine", si ajung sa ma intreb daca nu e ceva in neregula cu mine. daca o sa ma multumeasca odata ceva. si binenteles daca o sa gasesc vreodata ceea ce visez, daca exista acel ceva si daca nu ar trebui sa ma multumesc cu ceea ce am si sa incerc sa depasesc momentul si sa muncesc cat pot la relatia astaAsemenea intrebari mi le pun mai ales cand vad alte cupluri in care el e cu ceva mai multa initiativa, mai inventiv sau cu orizonturi mai largi dar cu lipsuri mari la capitolul familist sau tandru.si din anumite puncte de vedere nu am avut niciodata nici o problema. stiu ca ma iubeste stiu ca nu m-ar insela(bine daca o sa continue asa relatia nici nu as putea sa-i reprosez daca ar face-o tinand cont ca avem vre-o 2 luni daca nu si mai mult de ultima data cand[xinpat])stiu ca ar fi un sot excelent m-ar ajuta(impins de la spate dar fara sa comenteze) si chiar daca este un pic gelos nu mi-ar spune niciodata sa nu fac ceva daca asta mi-as doriprobabil ca ideea e incerc sa accept ceva caldut, comfortabil sau renunt si caut altceva

[Bee]

Ioana, din tot ce scrii tu legat de acest subiect, mie mi se pare ca esti mult mai inclinata sa renunti la relatia asta, decat sa incerci sa te impaci cu ideea ca el in ciuda multelor calitati e lipsit de initiativa. Si cred ca au mai spus-o si altii, ce iubire e asta fara respect si admiratie? O fi vreo forma de iubire, dar n-o sa tzina si o sa te afunzi din ce in ce mai tare intr-o relatie care nu te multumeste, o sa te legi din ce in ce mai tare de el si-ti va fi si mai greu sa pleci. Nu ai varsta la care sa-ti permiti sa te multumesti cu ceva "comod" si "caldutz". Lumea e plina de barbatzi si in mod sigur poti sa cauti ceea ce ai nevoie, fiindca sigur exista si cineva care sa se apropie de ce-ti doresti tu.

 

Bee

si Fetitza

[silvia29]

ioanna,

 

Imi pare tare rau ca treci prin ceea ce treci si ca ai ajuns sa iti pui sentimentele la indoiala. Am fost si eu in pielea ta si stiu cum este sa te chinui de una singura fara sa ii poti spune nimic si sa stii ca nu esti multumita cu ceea ce ai. Si crede-ma ca el simte lucrul asta, si nefericirea ta se revarsa si asupra lui. Si eu eram nemultumita, simteam ca orice ar face nu ma mai multumeste insa nu mi-am dat seama ce s-ar intampla daca el nu ar mai fi langa mine. Niciodata nu m-am gandit ca nefericirea mea il va indeparta de mine. Nu m-am uitat mai departe de nemultumiri. Pana in momentul cand nu a mai rezistat si si-a intors atentia spre altcineva care nu se plangea tot timpul si nu era morocanoasa.

 

Atunci practic m-am trezit la realitate. Nu mai suntem impreuna si as da orice sa am o a doua sansa sa repar toate greselile pe care le-am facut, pentru ca persoana respectiva a tinut mult la mine si a incercat pe toate caile sa ma faca fericita. Insa stii ce am realizat in final, ca eu eram cea nemultumita cu propria mea persoana, si de fapt el era cel care ma tinea pe linia de plutire, insa am fost prea egoista sa vad lucrul asta.

Si eu pana la urma cred ca fericirea nu vine din ceea ce vrei sa ai ci din puterea de a aprecia ceea ce ai.