Sa fie parintii de vina?

[annitha_cl]

Roxi, eu am sa-ti raspund la intrebare printr-o poveste... Acum doi ani si jumatate am cunoscut un om minunat, iubitor, muncitor dar si putin tafnos. Nu l-am indragit din prima clipa mai ales ca el mai fusese casatorit si avea un copil din prima casatorie dar cu timpul a reusit sa-mi intre in suflet... Parintii mei l-au acceptat la inceput ca mai apoi sa isi schimbe brusc sentimentele si, implicit, au inceput certurile cu ei (eu cu ei) si cu el ( tot eu cu el). Eram prinsa intr-un cerc din care nu puteam iesi: eu cu sentimentele mele, el si parintii mei. Ii iubeam pe toti la fel de mult dar altfel si imi era greu sa fac pasul pana intr-o zi de 1 martie cand el a avut imprudenta de a-i cumpara mamei mele un cadou si a veni la noi. Mama a facut crize iar el a plecat ca un caine batut. Atunci am luat hotararea pe care nu o regret: mi-am facut bagajele si am plecat din casa unde ma nascusem, crescusem, din casa parintilor mei. Un an de zile parintii mei l-au urat efectiv, un an de zile nu am vorbit cu ei ( nu vroiau sa stie de mine), un an de zile am plans si am suferit pentru ca ma durea enorm sa nu-i am alaturi si inca ceva timp sa ma duc in vizita la ei dar fara sotul meu, timp in care sotul meu nu mi-a reprosat nimic ( poate ca in gand a facut-o), nu a adresat nici macar o vorba urata la adresa lor (imi amintesc doar o data cand mi s-a facut rau dupa o cearta cu tatal meu ca a strans pumnul si a spus ca daca mi se intampla ceva nu o sa-l ierte niciodata). A muncit pentru mine, a facut sa nu-mi lipseasca nimic, mi-a oferit sprijinul lui si toata dragostea lui, facea orice sa fiu fericita ( ceea ce face si acum cand situatia s-a schimbat) si, da , mi-a iertat parintii pentru toate rautatile pe care i le-au facut si spus.

Acum eu te intreb pe tine, Roxi, crezi ca sotul tau ar face macar 1 la suta din ceea ce eu ti-am povestit? Ar gati pentru tine, ar spala rufele cot la cot cu tine, ar fi capabil sa munceasca 18 ore din 24 si apoi sa fie capabil sa faca curat si mancare ca atunci cand vii tu acasa sa nu mai muncesti? Daca ar trece prin ceea ce a trecut sotul meu ar putea sa-ti ierte parintii si sa fie trup si suflet pentru ei? Si daca tu crezi ca este capabil sa faca macar 1 la suta din ceea ce te-am intrebat atunci eu iti spun sa lupti pentru el si sa ii permiti sa fie tata..sa ii acorzi dreptul la acest lucru minunat...

In plus, te mai intreb un lucru... ce crezi tu ca ar putea invata copilul tau de la tatal sau, cum sa fuga de munca, cum sa nu-si respecte parintii ( pentru ca in fond parintii tai sunt si ai lui), socrii, bunicii, cum sa fuga de responsabilitati, cum sa te jigneasca si pe tine si sa te injoseasaca ( pentru ca prin faptul ca nu-ti respecta parintii nu te respecta nici pe tine caci esti sange din sangele lor), ce ar putea invata de la dansul? In plus,i-ai tot condamnat pe ai tai parinti dar nu ai spus cum este el ca parinte...face el pentru copilul lui ceea ce au facut parintii tai pentru tine?

Iarta-ma daca te-am ranit sau te-am suparat dar eu nu accept ca un om sa se comporte astfel( inca din evul mediu barbatul reprezenta stalpul casei, al stabilitatii, se presupune ca el trebuie sa asigure armonia si bunul trai al unui camin)...

[cherry22]

Anitha [flo][flo][flo] si [pup]

 

va pupez

 

cherry

[annitha_cl]

Roxi, de fapt as vrea sa stiu exact ceea ce ai vrut tu sa afli de la noi pentru ca intamplator am postat amandoua si in sectiunea "parintii intreaba, parintii raspund" si am observat ca ai un subiect care are o oarecare legatura cu cel postat aici.... Roxi, sotul tau a ridicat vre-odata mana la tine sau la fiul tau? Daca a facut-o ( stiind ce ai scris la acel subiect) te sfatuiesc sa intervii pentru ca nu este normal sa va loveasca, mai ales in conditiile descrise de tine. Tocmai, pentru ca iti iubesti puiul dar iti iubesti si sotul eu te sfatuiesc sa recitesti ambele subiecte postate de tine si sa tragi singura concluziile. Eu cred ca ar trebui sa stii ceea ce ai de facut si sa nu mai pui intrebari care isi vor primi acelasi raspuns.

Roxi, nu mai cauta raspunsuri acolo unde nu le vei gasi ci cauta in inima ta de mama naturala.

Imi cer scuze daca am fost prea dura dar abia acum am facut legatura si numai gandindu-ma la ce s-ar fi putut intampla ma inspaimant.

[stoichitescu cristina]

Am citit cu interes si curiozitate acest subiect si mesajele postate.

Roxi, tu dintr-un inceput ne marturisesti ca sotul ti-a gresit mult si l-ai iertat.Mie asta imi spune ca si tu te-ai cam "obisnuit" cu greselile lui si ti-a prins slabiciunea.Vezi tu, eu nu prea dau sfaturi in astfel de situatii fiindca nu le-am intilnit in viata mea si pur si simplu imi vine greu sa -mi dau cu parerea dar mesajul tau m-a determinat sa ma gindesc serios daca mi s-ar fi intimplat asa ceva ce as fi facut.

Te intreb de ce ii permiti sa nu munceasca? Doar pt ca a fost ideea ta plecarea in Italia unde si-a rupt piciorul? El ce face acum stind acasa? Se razbuna pe tine pt ghinionul pe care l-ati avut?Un an jumate pt un picior rupt, el fiind tinar , mi se pare prea mult.Am un prieten - asta in paranteza- care in urma unui accident a suferit doua operatii la picior, a ramas putin schiop. Lucreaza in constructii si daca ai stii ca dupa o luna, cum a putu sa reziste o ora in picioare s-a dus la munca sa supravegheze echipa. Mai mult, il duce in carucior sotia lui sa vada el cum merg lucrarile- atita vointa a avut si toate astea pt. ca avea un copil de intretinut si nu aveau alte venituri.

Sotul tau cred ca este prea "rasfatat".

Apoi daca ai tai nu au ce cauta in casa lui banuiesc ca nici tu nu prea ai multe "drepturi" in "casa lui". Tu nu ai contribuit la apartament? Nu este si munca ta? Tu si copilul nu sunteti ai lui?Adica tu nu hotarasti nimic in afara de el in privinta bunurilor comune? Nu ai nimic de zis? Crede ca ce este al lui este numai al lui , nu?

 

Tu mai spui ca ati avut si o afacere impreuna si ati strins ceva bani . Am inteles tot de la tine ca tu ai fost "cheia" si ca uneori te-a ajutat si el.Cum uneori te-a ajutat si el? Dupa cite calcule fac eu, imi iese ca ai facut totul singura si erai si gravida cind stateai la vinzare - daca am inteles bine.

Ti-am spus toate astea ca sa te gindesti mai bine daca nu cumva trebuie sa pui piciorul in prag inainte de a face urmatoarea greseala.

Eu te cred ca iti este greu cu un copil de doua luni dar inteleg ca pina acum tot tu ai fost 'motorul' in familia voastra.

Eu una, injurii la adresa parintilor mei nu as permite si mi-as gasi drumul singura in viata fara el. Mai gindeste-te daca merita tot zbuciumul si tot consumul nervos prin care treci,mai ales ca ai un bebe de crescut.

 

 

 

csth