Un suflet trist si singur

[andas_7]

Am vrut sa va scriu de mult timp si am tot ezitat, dar am ajuns la momentul cind nu ma mai pot ajuta singura, si am nevoie de parerile voastre. Am 29 de ani si sunt singura - pot spune ca si pe lume (asemeni cartii lui lui Hector Malot[:(]), fara nici o ruda apropiata de singe, fara parinti, frati, surori, si singura intr-o tara straina. In Mai m-am separat de sotul meu cu care am fost impreuna 10 ani (nu avem copii). Nu este un om rau absolut deloc, mi-a oferit stabilitate, tot timpul a fost pe background, eu fiind impinsa mai de voie mai de nevoie mereu in fata. Lipsa de comunicare, interese diferite (el este el este slow, steady, daca se poate numai in casa; eu-sunt alerta, imi place schimbarea,vreau sa ies sa ma plimb, vreau tot timpul sa invat ceva nou), firi diametral opuse, pasiune disparuta, si faptul ca am obosit sa fiu mereu cea care ia decizii si care efectiv ia taurul de coarne m-au determinat sa iau decizia asta. Nu neg, am sperat ca il va trezi la realitate si ca va invata din greseli, la fel cum si eu imi voi analiza faptele. Am sperat ca intre timp (au trecut deja 8 luni de la separare) va face niste eforturi sa se schimbe, sa-mi arate ca si-ar putea asuma responsabilitati-de exemplu sa avem un copil (si decizia asta mi-a lasat-o mie - cind cred eu ca vreau, ca sunt pregatita, ca poate inca nu e momentul acuma, ca inca nu suntem chiar pe picioarele noastre-astea sunt argumentele unui barbat de 39 de ani!!!). Vorbim aproape zilnic si uneori ne vedem (lucram la aceeasi companie), simt inca pt el acea afectiune care o ai pt cineva care ti-a fost alaturi atita amar de vreme si cu care ai impartit si bune si rele, dar nu mai sunt fluturii in stomac, si cred ca nici din partea lui (poate nici nu au fost vreodata). Si sunt cocheta si aranjata, si ma imbrac si clasic si sport si toate complimentele in timp de 10 ani le-am primit numai de la prieteni sau necunoscuti(cu el de fata, si niciodata nu mi-a dat sentimentul ca ar fi mindru sau ca i-ar pasa). Si timp de 10 ani am incercat sa-l educ si sa-l imbrac frumos si sa-l trimit la tuns (ca altfel nu se duce), si sa-i cumpar un after shave in felul asta "spunindu-i" ca imi place si mie sa simt linga mine un barbat care miroase a parfum, nu numai a sapun. Tot timpul l-am rugat si am repetat de 7 ori sa faca ceva. Dar am obosit. Inainte sa ma separ, am cunoscut un alt barbat, si am fost strict amici pina am luat decizia sa ma mut singura. Din prima clipa cind am intilnit barbatul asta, a fost o conexiune reciproca extrem de puternica. Si sentimentele reciproce au crescut in intensitate, si daca eu nu am toata disponibilitatea sufleteasca sa le scot la suprafata, el imi demonstreaza iubirea lui pt mine. Ar trebui sa fiu fericita, nu? Problema este mult mai complicata, el are 44 de ani, este divortat si are 3 copii in shared custody. Tot timpul cind suntem numai noi 2, totul este perfect, in momentul in care ma trezesc la realitate ma sperii. M-a rugat de atitea ori sa-i cunosc copii-nu am avut puterea sa o fac, m-a rugat sa merg sa-i cunosc parintii, nu am putut. Ar vrea sa ne mutam impreuna, sa fim impreuna tot timpul (asta dupa ce divortul meu va fi legal)-pina acum am pastrat relatia "secreta", asta a fost conditia mea si ma acuza ca prin felul asta am catalogat relatia dintre noi ca "my dirty little secret". Imi e frica, imi e o frica teribila pt ca eu nu am crescut intr-o familie numeroasa, pt ca nu stiu cum sa ma comport cu copiii lui, imi e frica de faptul ca o sa devin "mama adoptiva a 3 copii care nu sunt ai mei"-copii care sunt mici 5-10). Imi e frica de dificultati financiare, imi e frica pt ca ma voi simti a 5-a roata la caruta. Si in acelasi timp imi e frica sa recunosc fata de mine ca il iubesc. Am nevoie de voi, de parerile voastre. Daca imi veti spune sa mai astept si o sa cunosc pe altcineva... iese din calcul. In primul rind pt ca inima mea este data, cu totul, si desi am intilnit in diverse ocazii alti barbati (si mai tineri, si fara obligatii, si cu bani si mai frumosi), NIMENI nu s-a comparat cu el si am refuzat din start orice potentiala prietenie-amicitie. In sufletul meu simt ca am numai 2 variante-or sa ma intorc la vechea "viata", unde deja cunosc cu ochii inchisi personajul, sau sa-mi iau curajul sa aleg drumul cu EL. Va rog, am nevoie de voi!

[iriale]

Draga Andasid="red">, imi imaginez ca nu e simplu deloc, nu e simplu sa asterni "pe hartie" aceste ganduri atat de intime in fata unor necunoscuti - noi, dar, mai ales, nu e simplu sa intelegi care este calea cea mai buna.

Eu, asa din afara, de un lucru sunt sigura ca ai procedat bine, si anume despartirea de sot. E de laudat si faptul ca aveti un raport civilizat, dar nu trebuie sa comiti greseala de a te intoarce la el, asta nu. Ai fost puternica, ai hotarat sa pleci, nu te intoarce din drum. Ar fi un esec peste alt esec.

Pana aici totul ok.

Iar apoi... barbatul cel minunat pe care acum il iubesti. In Italia se spune "dai tempo al tempo"... "da timp timpului", daca il iubesti vei vedea ca restul vine de la sine. Are copii? Si ce daca? Veti invata impreuna sa tineti unul la altul, tu si acesti copii. Nu renunta la el doar pt asta.

Si mai ales, nu lua hotarari daca nu esti convinsa. Asteapta, vezi cum se desfasoara lucrurile, dar lasa ca totul sa decurga in mod natural, in bine si in rau.

Eu iti tin pumnii!

Si te imbratisez, de aici de peste mari si tari!

 

Irina & Alessandro

 

http://it.pg.photos.yahoo.com/ph/g_a_i_2003/my_photos

 

"Accadono cose che sono come domande. Passa un minuto o passano gli anni e poi la vita ti risponde."

[Adrianai]

Nu esti singura. Noi cele de pe forumul despre copii suntem alaturi de tine. Este foarte bine ca ai avut puterea sa te desprinzi. Eu zic sa risti. Vei invata cum sa te porti cu copii lui, cum sa te comporti cu el, si poate cine stie ve-ti avea si voi copilul vostru.

Este normal sa ai indoieli dar trebuie sa-ti asculti si inima.

Te pup!

Adi

[adrienne12]

Draga mea, e normal sa iti fie frica si sa ai intrebari in fata a 3 copiii dintr-o casatorie anterioaraa iubitului tau asta pt. ca tu nu ai avut copii si ti-e teama ca nu vei putea face fata. Copiii sint copii si te vor lua ca atare. Imagineaza-ti ca sint niste prieteni mai mici si comporta-te ca atare. O sa te descurci. Nu-ti fa griji, mai ales ca din pasul pe care l-ai facut deduc ca esti o persoana puternica. Cit despre stabilitatea finaciara... deduc ca in decizia ta de a te separa a intrat si lucurul asta ori stabilitatea financiara sper ca nu are nici o legatura cu relatia ta cu iubitul tau.

 

 

 

[Elise]

Imi este greu sa ma pun in situatia ta... dar cred ca as 'risca" totusi sa ii cunosc copiii.

Gindeste-te ca sint niste bucatele din omul pe cere il iubesti.... si ca, in fond, asta nu e o decizie iremediabila. Ii vezi, ii cunosti...iti dai seama daca le-ai putea fi putin prietena cind au nevoie... si putin mama cind au nevoie.... Sint mici. Si probabil au nevoie de afectiune. Ce rau pot sa iti faca?

 

 

 

Elise

[andas_7]

In primul rind multumesc din suflet pentru incurajari. Adrienne12, cind am spus stabilitate financiara m-am referit la situatia materiala decenta a mea/ posibila a noastra (eu si EL), ori cred ca stii si tu ca un barbat cu 3 copii mici in US/Canada e cam in bancruptcy. Eu sunt independenta finaciar, am un job care imi asigura un trai decent, si am reusit in scurt timp sa-mi refac cam tot strictul necesar in casa (cind am plecat, mi-am luat numai hainele si atit). Am spus-o tot timpul si o cred cu tarie ca o imbratisare si un sarut, o vorba buna, un umar pe care sa sprijini capul (care conteaza ENORM) nu le poti avea de la un tv/mobila/bani. Si am realizat asta la 18 ani, cind mi-au murit parintii si ajungeam acasa si dadeam buna-seara la 4 pereti (si ce folos ca aveam de toate!!!).

Voi cred ca nici nu va imaginati cit de mult m-ati putut ajuta, iar vorbele voastre mi-au mai dat o speranta.

 

 

[Adrianai]

[*][flo][flo][flo][flo][flo][flo][flo][flo]

Sarbatori Fericite Adras!!

Adriana

[casandra]

La inceput, orice relatie este frumoasa. Ce imi da mie de gandit la noul tau prieten este ca are 3 copii intre 5 si 10 ani si este despartit de mama copiilor. Copiii sunt micuti si au nevoie de parinti sa le fie alaturi. Parintii lor dupa ce au facut 3 (!!!) copii au realizat ca nu se inteleg. Mie mi se pare ciudat. Prietenul tau are o disponibilitate afectiva pe care o manifesta in relatia cu tine. Dar in familia lui cum s-a manifestat? Cum de nu a fost in stare sa faca sa mearga relatia cu femeia care i-a facut 3 copii? Este in stare sa faca fata sarcinilor pe care le ridica orice familie? Sau cauta sa evadeze in alta parte?

[cipinela]

E o hotarire pe care trebuie sa o analizezi, sa o treci prin minte dar mai ales prin suflet!

Daca alaturi de acest om crezi ca te vei simti implinita ca sotie, femeie si intr-o zi, ca mama, cred ca cei 3 copiii nu te pot impiedica sa fii fericita!

Copiii ramin in sufletul nostru toata viata, dar ca prezenta ii vom avea doar temporar! De aceea cred eu ca, este necesar sa ne gasim un suflet alaturi de care sa imbatrinim.

Parintii mei au 3 copiii, dar de multi ani, nici unul dintre noi nu mai locuim cu ei. Sunt batrini, dar inca se au unul pe altul iar asta este cea mai mare fericire a lor!

Dupa cum ai constatat, eu pledez pt. continuitatea relatie, dar indiferent ce decizie vei lua, iti doresc din tot sufletul sa fii fericita!

Pupice!

[monagan]

Eu as spune asa:

E bine ca ai reusit sa te desparti de sotul tau si cred ca nu e bine sa revii, ptr. ca el tot nu se va schimba niciodata.

In ceea ce priveste pe cel de-al doilea barbat, eu as spune sa incerci.Ce daca are 3 copii? Daca vrea sa-i cunosti copii, parintii..ok, asteapta sa vezi cum vor decurge lucrurile si incearca (daca poti) sa nu te implici prea mult emotional, in cazul in care s-ar putea sa nu mearga, sa nu suferi a 2-a oara,mai bine sa-ti para rau acum decat mai tarziu.

Mult suces si sarbatori fericite .[*][pegeam]

 

MG