despre condimente

[nella]

akella te rog poti spune mai exact unde se afla magazinul cu condimente chinezesti ?

eu caut de multa vreme un astfel de magazin.

 

Nella

[akella]

Nella, magazinul chinezesc de care aminteam mai devreme se afla pe prima strada la dreapta dupa benzinaria Mol din Colentina, imediat dupa intersectia unde face troleibuzul 66 la dreapta spre spitalul Fundeni. Strada e lipita de benzinarie si se numeste "Poeziei", iar magazinul se afla in a doua casa pe stanga; nu are nici o firma, nimic, este o casa mica, alba, cu o usa de termopan.

 

"Pentru Barbye, una dintre noi - trebuie sa ajuti!"

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=83472

 

 

Ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici.

 

http://community.webshots.com/user/miana_dragnea

[nemary]

eu am descoperit de curand savoarea mentei in combinatie cu carnea de pui. foarte, foarte bun. invitatii mei au savurat fiecare bucatica de carnitza.

 

o zi minunata,

Mari

[nemary]

quote:Originally posted by akella

Am navalit sambata intr-un magazin chinezesc din Colentina si am dat gaura in propriile buzunare...

---

id="quote">id="quote">poti sa-mi spui unde exact este acest magazin? vreau sa le fac si eu vanzare [:)]o zi minunata,Mari

[nemary]

quote:Originally posted by nemary

quote:Originally posted by akella

Am navalit sambata intr-un magazin chinezesc din Colentina si am dat gaura in propriile buzunare...

---

id="quote">id="quote">poti sa-mi spui unde exact este acest magazin? vreau sa le fac si eu vanzare [:)]o zi minunata,Mari

---

id="quote">id="quote">scuze, am vazut dupa ca te-a mai intrebat si altcineva. multam [pup]o zi minunata,Mari

[lady_in_red]

Inainte de a incepe postarea nu pot spune decat traiasca "Bucataria pentru toti"[^]

Una dintre cele mai cunoscute plante medicinale este menta (Mentha piperita), cunoscuta si sub numele de izma, izma creata, canfor, ninta de camfor, ninta rece.

 

I se spune piperita, adica iute, piperata, datorita gustului si mirosului intepator care se pot simti daca tulpina sau frunzele sunt taiate.

 

Se spune ca numele acestei plante vine de la nimfa Mintha, personaj mitologic traitor in paduri, care a fost pedepsita de Zeus si transformata in floare. Nimfele sunt reprezentate de multe ori in desenele antice purtand pe cap coronite de menta ca semn al dragostei, asa cum astazi busuiocul simbolizeaza acelasi lucru in satele romanesti.

 

Menta era cunoscuta ca planta condimentara si medicinala inca din Antichitate, romanii si grecii o foloseau mai mult in bucatarie, in vreme ce egiptenii au pus-o in fruntea listei de remedii botanice, folosind mai ales uleiurile in care macerau menta

 

 

Planta condimentara

 

Menta este bogata in vitaminele C, D, in calciu, magneziu, zinc si mai ales in uleiuri eterice care se gasesc in concentratia cea mai mare in flori si frunze. Aceste uleiuri sunt alcatuite mai ales din mentol si acesta este cel care da in principal gustul atat de placut, iute, racoritor al preparatelor la care se foloseste menta.

 

Cu menta se prepara sosuri, salate, deserturi si bauturi racoritoare. Multe lichioruri, creme si bomboane sunt aromate cu menta. Atat de mult folosita guma de mestecat este in principal aromata cu menta. Se prepara oteturi si uleiuri aromate cu menta, iar acestea se folosesc la aromarea salatelor, a salatelor de fructe sau a deserturilor cu fructe de vara.

 

Frunzele proaspete de menta sunt foarte des utilizate la decorarea unor preparate din paste sau legume, a sucurilor, sosurilor si supelor de rosii. Combinatia de menta si rosii este specifica bucatariei mediteraneene, este una dintre cele mai racoritoare si este recomandata mai ales in zilele toride.

 

 

 

Sos de menta

 

• 3 linguri cu varf frunze proaspete de menta • 3 galbenusuri • 300ml lapte •1 lingura unt • 2 lingurite zeama de lamaie • sare, piper, zahar

 

Se fierbe laptele si se toarna peste frunzele de menta. Se acopera vasul si se lasa 20 de minute la infuzat. Apoi se strecoara.

 

Se topeste untul si se adauga pe rand galbenusurile, amestecand mereu, pentru a obtine o compozitie omogena. Acest sos se prepara in doua variante: dulce sau sarata. Pentru varianta dulce, se adauga putin cate putin laptele si sucul de lamaie, amestecand mereu pentru omogenizare si pentru a nu se prinde sosul de vas. Se lucreaza la foc mic. Se indulceste dupa gust. Se fierbe sosul pana cand se ingroasa si ajunge la consistenta dorita. La final, se adauga putin piper care “trezeste” aroma mentei. Sosul dulce astfel preparat se foloseste la inghetate, salate de fructe, budinci. Se serveste in castroane decorate cu frunze de menta.

 

Pentru varianta sarata, se elimina zaharul din reteta si sosul se condimenteaza doar cu sare si piper, dupa gust. La varianta sarata se pot pastra frunzele de menta, taiate foarte marunt. Sosul astfel preparat se foloseste mai ales la paste, dar poate insoti si preparatele si salatele cu rosii.

 

 

|nghetata de menta

 

6 portii - 30 minute + 6 ore congelare

 

• 6 galbenusuri • 1 l lapte • 4 linguri frunze verzi de menta • 150g zahar

 

• 250ml frisca

 

Se taie frunzele de menta foarte marunt si se oparesc cu lapte clocotit. Se acopera vasul si se lasa la racit. Se freaca galbenusurile cu zaharul pana cand se obtine o compozitie spumoasa. Aceasta se dilueaza cu laptele racit. Se pune vasul din nou la foc si se amesteca mereu pentru a nu se prinde compozitia de vas. Cand compozitia s-a ingrosat suficient, se ia vasul de pe foc si se continua amestecarea inca 5 minute. Se lasa 5 minute sa se mai raceasca si apoi se adauga frisca. Se amesteca pentru omogenizare si se pune la congelat pentru cel putin 6 ore. Se serveste

 

inghetata in cupe ornate cu frunze verzi de menta.

 

 

Otet si ulei aromat

 

Se pun 3 linguri frunze de menta sau, si mai bine, 3 plante de menta(tulpina, frunze si flori), intr-o sticla. Peste acestea se toarna otet de mere sau ulei de masline. Sticlele se tin 10 zile in loc insorit, apoi se strecoara lichidele si se depoziteaza in sticle de culoare inchisa. Otetul si uleiul aromat se folosesc la aromarea salatelor si a deserturilor.

 

 

Menta - remediu antic

 

Partea aeriana a mentei - tulpina, frunzele si florile - se foloseste in scopuri medicale, de mii de ani. Romanii sustineau ca menta purtata in coronite pe cap, mai ales atunci cand este inflorita, provoaca buna dispozitie, o stare psihica pozitiva si odihneste mintea. Pliniu cel Batran purta tot timpul o astfel de coronita de menta pe cap.

 

Menta are rol antiseptic, digestiv, antiinflamator si dezinfectant al

 

intregului sistem digestiv. Din menta se prepara ulei, otet si tinctura, infuzii, macerate sau decoct.

 

 

Ulei si otet de menta

 

|n concentratie mare, uleiul de menta are rol anesteziant, de aceea se foloseste pentru masarea fruntii, cefei si tamplelor in caz de migrene si ameteli, sau dureri de dinti.

 

 

Pentru a improspata aerul din incaperi, se pune un vas cu apa fierbinte in care se toarna cateva picaturi de ulei de menta. Puneti cateva picaturi de ulei de menta pe becurile reci. Cand le veti aprinde, aroma de menta se va raspandi in toata casa.

 

 

Otetul aromat cu menta are si proprietati medicinale, fiind folosit la comprese care, aplicate pe frunte, inlatura starile de rau in caz de gripa, si durerile de cap.

 

 

Cateva picaturi de ulei sau otet de menta, luate pe un cubulet de zahar, alunga starea de indispozitie si oboseala.

 

Uleiul de menta calmeaza intepaturile de insecte. Planta uscata sau verde alunga tantarii si parazitii.

 

 

Tinctura de menta

 

Se umple o sticla cu frunze si tulpini de menta, taiate marunt sau zdrobite. Nu se indeasa plantele in sticla. Se toarna alcool dublu rafinat peste plante si se lasa la intuneric 10 zile. Din cand in cand se agita sticla. Dupa acest timp se strecoara si se poate folosi, luata in ceai sau apa pentru calmarea tulburarilor gastro-intestinale(diaree, voma, greata, balonare, colici, dischinezie biliara, intoxicatie)

 

|n caz de raceli, astm, bronsite, sinuzite se pot face inhalatii cu tinctura de menta pusa in apa clocotita. Desfunda sinusurile, calmeaza tusea si relaxeaza respiratia.

 

 

Alifie cu menta

 

Se incalzeste 200g untura proaspata si se pun in ea 3 - 4 linguri frunze verzi de menta. Cand untura incepe sa clocoteasca, se ia vasul de pe foc, se acopera si se lasa la racit pana a doua zi. A doua zi se incalzeste din nou untura, se strecoara printr-o sita fina in cutii mici de plastic si se lasa la racit. Alifia astfel preparata are efect antibacterian, dezinfecteaza ranile si ulceratiile pielii si ajuta la calmarea durerilor reumatismale. Roxana ALBU

 

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Salvia este originara din zona mediteraneana unde mai poate fi gasita si în stare salbatica. Este cultivata în toate tarile Europei ca planta medicinala si condimentara. Este o planta iubitoare de lumina si daca este semanata într-un loc luminos si ferit de curenti de aer, poate sa ajunga pâna la 50-80cm înaltime. Are flori albe sau albastrii-violete si frunze acoperite cu un puf argintiu. I se spune popular si jales, salvir sau serlai.

 

Despre virtutile tonice si diuretice ale salviei se vorbea înca din Antichitate. La vremea aceea salvia era socotita drept cea mai vindecatoare planta din câte se cunosteau si se foloseau pentru tratarea bolilor. Se pare ca si numele acestei plante este de origine latina si s-a format de la „salvare” – a salva, a vindeca, a tamadui. În Evul Mediu, salvia a început sa fie tot mai des folosita si în alimentatie, pentru aromarea preparatelor. Printre alte scrieri vechi despre aceasta planta, s-a pastrat si o reteta de ulei aromat cu salvie, care se folosea la salate, dar si ca leac pentru tratarea ranilor si a altor afectiuni ale pielii. Astazi, salvia se foloseste atât pentru aromarea si condimentarea mâncarurilor, cât si ca planta care vindeca sau amelioreaza anumite boli.

 

 

Pentru aromarea mâncarurilor se folosesc frunze de salvie, fie proaspete, fie uscate si maruntite.

 

Frunzele se recolteaza numai în vremea amiezii, când soarele este foarte puternic si înainte ca sa fie deschise florile, când sunt doar îmbobocite. În acest moment al zilei, sub influenta directa a soarelui, în frunze se gaseste o mare concentrare de uleiuri volatile, care dau un gust usor amar. Continutul de uleiuri volatile este mult mai mare în planta proaspata decât în cea uscata.

 

Salvia se foloseste foarte mult în bucataria mediteraneana, la aromarea sosurilor pentru paste, în supe de legume sau amestecata în diferite sortimente de brânzeturi. Italienii o folosesc la aproape toate preparatele din ficat, fie de vita, fie de porc sau pasare. De asemenea, se întâlneste întotdeauna când mâncarea se prepara din carnuri grase de gâsca sau porc. Taiata marunt se presara pe felii de pâine prajita pe care se întinde maduva fiarta de vita. Aromeaza si compozitiile din care se prepara cârnatii de vara, dar si umpluturile pentru legume (dovlecei umpluti, flori de dovleac umplute, vinete umplute, sarmale vegetariene etc.). Adeseori, frunzele de salvie plutesc în cockteil-urile de vara sau orneaza salatele de fructe. În Sudul Italiei frunzele de salvie se amesteca în aluatul din care se fac pâinici si turte aromate, în sezonul cald.

 

Tot în Italia un vechi proverb spune ca în mâncarea în care pui ceapa, e bine sa pui si-o frunza de salvie, pentru ca cele doua plante îsi „cresc” una alteia aromele.

 

Cu frunze de salvie se pot prepara uleiuri si oteturi aromate care pot fi folosite apoi în sezonul rece. Se lasa la macerat frunzele 10 – 15 zile în ulei sau otet si se agita zilnic sticla în care se pun. Se strecoara si se depoziteaza în sticle de culoare închisa, în loc uscat, ferit de lumina directa.

 

 

Salvia – panaceu traditional

 

 

„Sa-ti scoti palaria când treci pe lânga salvie!”, spun batrânii din satele de munte, care folosesc planta pentru a trata multe boli.

 

 

Infuzia de salvie

 

Peste 1 lingura planta uscata se toarna 250ml apa clocotita. Vasul se acopera si se lasa 15 – 20 de minute, apoi se strecoara.

 

Infuzia obtinuta se bea câte putin, în câteva ore. Este indicata în tratarea hipertensiunii, a starilor de agitatie, insomnie si transpiratie nocturna. Ajuta la descongestionarea ficatului, veziculei biliare si rinichilor. Calmeaza durerile si tulburarile gastro-intestinale, având si un rol usor antibiotic. Calmeaza tulburarile de menopauza si andropauza.

 

Extern, infuzia de salvie se foloseste pentru tratarea ranilor si infectiilor pielii, în caz de acnee sau ten gras – seboreic. Se spala fata cu infuzie rece de salvie sau se aplica pe fata, pentru 30 de minute, comprese înmuiate în infuzie de salvie.

 

Cu infuzie de salvie se face gargara pentru calmarea durerilor de gât si a infectiilor traheo-bronhice.

 

Infuzia de salvie scade secretia lactata, de aceea nu este indicata femeilor care alapteaza.

 

 

Alifia de salvie

 

În 250g untura topita se pun 200g flori si frunze de salvie si 50g ceara de albine. Se lasa sa dea un clocot si apoi se ia vasul de pe foc, se amesteca pentru omogenizare si se lasa sa se raceasca pâna a doua zi. A doua zi se pune din nou vasul pe foc si se încalzeste doar, pentru a putea strecura alifia printr-o sita deasa. Se depoziteaza în cutiute cu capac, care se tin la frigider.

 

Alifia de salvie se foloseste pentru tratarea ranilor infectate, a durerilor reumatismale sau datorate spondilozei.

 

 

„Vinul” de salvie

 

Peste 5 linguri frunze uscate de salvie se toarna 1 l vin de tara. Se lasa la macerat 10 zile si în acest timp se agita zilnic. Apoi se strecoara si se depoziteaza în sticle de culoare închisa. Se iau câte 1 – 2 linguri din acest preparat, dupa mâncare, pentru ridicarea tonusului, în caz de surmenaj fizic sau intelectual, în astenii.

 

 

Tinctura de salvie

 

Într-o sticla de 1 l se pun frunze si flori de salvie, fara a le înghesui. Peste acestea se toarna alcool dublu rafinat. Se lasa la macerat 10 zile, dupa care se strecoara si se depoziteaza în sticle de culoare închisa. Tinctura se foloseste pe cataplasme aplicate pe rani infectate, dar si pentru masarea pielii capului, pentru întarirea radacinii firului de par.

 

 

Despre salvie

 

• |n medicina populara frunzele de salvie se folosesc si pentru tratarea animalelor domestice. Decoctul foarte concentrat din frunze uscate de salvie se foloseste empiric n tratarea muscaturilor de animale salbatice, si mai ales de nevastuica. Cu decoct caldut se spala rana de mai multe ori pe zi. Se pot aplica pe locul muscaturii si cataplasme nmuiate n decoct.

 

• Cu decoct din frunze uscate de salvie se vindeca si ranile provocate de hamuri sau juguri, loviturile superficiale, infectiile pielii, zonele infectate acoperite cu par.

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Buruiana de lungoare sau frunza dragostei cum i se mai spune in unele sate, datorita proprieta]ilor sale afrodisiace, leusteanul este o planta condimentara folosita inca de pe vremea romanilor. Este originara din zona Mediteranei, unde mai creste si astazi in stare salbatica si se intålneste in toate ]arile Europei si in Asia, fiind folosita atåt in bucatarie, cåt si in medicina tradi]ionala. Uleiurile volatile extrase din leustean se folosesc in industria cosmetica, la prepararea cremelor si a parfumurilor.

 

Frunzele de leustean si radacinile contin un ulei volatil (compus din cumarine, terpineol, zaharuri) care da o aroma deosebita preparatelor culinare: supe, ciorbe, måncaruri scazute, salate, bauturi racoritoare si dulci (unele lichioruri se parfumeaza cu frunze, tulpini si petioluri de leustean). Pentru gustul sau picant, dulce - amarui se foloseste mult si in industria conservelor.

 

 

Tulpinile si frunzele se pot adauga in sosuri, la fripturi de peste, pasare, la måncaruri din legume sau orez.

 

Un desert foarte aromat si racoritor (unii nutritionisti ar spune ...si afrodisiac) se poate prepara daca se taie in rondele petioluri proaspat recoltate si se acopera cu zahar sau miere. Peste ele se poate pune frisca.

 

 

Frunzele tinere si petiolurile fragede se pot folosi la aromarea aluaturilor pentru pizza, tarte sarate sau aperitive,

 

 

Leac renumit

 

Pentru prepararea unor leacuri in medicina populara se folosesc radacina, tulpina, frunzele si semintele de leustean. Pentru aceasta, recoltarea se face numai pe vreme insorita, partile plantei fiind uscate la umbra.

 

 

Infuzia cu frunze de leustean

 

Se toarna 250ml apa clocotita peste 1 lingura frunze uscate. Se acopera vasul si se lasa 10 - 15 minute, dupa care se strecoara si se bea.

 

Se beau 2 cani pe zi pentru tratarea urmatoarelor afectiuni: hipertensiune, tuse convulsiva, edeme cardiace si renale, indigestii. Infuzia de leustean ajuta foarte mult in caz de intoxicatii alcoolice si tabagice.

 

 

Infuzia cu seminte

 

Peste 1 lingurita seminte de leustean se toarna 250ml apa clocotita. Se acopera vasul si se lasa 10 - 15 minute, apoi se poate bea. Preparatul este indicat ca stimulent cardiac si calmant in cazul tulburarilor premenstruale si de premenopauza. Are rezultate foarte bune in inlaturarea crizelor de spasmofilie. Ajuta la eliminarea pietrelor biliare si renale.

 

 

Decoctul din radacina de leustean

 

Radacina se recolteaza numai din al doilea an de vegetatie, in sezonul cald, se spala, se taie in fåsii si se pun la umbra la uscat. Se macina apoi cu råsnita electrica si pulberea obtinuta se depoziteaza in pungi de hårtie.

 

Se fierbe 1 lingurita pulbere de radacina in 250ml apa timp de 15 minute, la foc mic. Se strecoara si se beau 3 pahare pe zi, inainte de masa, din decoctul astfel preparat. Ajuta la tratarea hipertensiunii, a tusei rebele, a cistitei si a tulburarilor digestive, mai ales a aerofagiei si a balonarilor. Decoctul astfel preparat este sedativ, diuretic si antibacterian. Pus in apa de spalare, intareste radacina parului.

 

 

Decoctul din radacina de leustean si otet

 

Peste 1 lingurita pulbere de radacina se toarna 250ml otet de vin rosu clocotit. Amestecul se fierbe apoi 15 minute. Se lasa la racit si se foloseste la frectionarea zonelor dureroase, a incheieturilor si articulatiilor atinse de reumatism.

 

 

Decoctul din seminte, radacina de leustean si cimbrisor

 

Se oparesc cu 1 litru apa 2 linguri pulbere de leustean, 2 linguri seminte de leustean si 2 linguri cimbrisor uscat. Amestecul se fierbe 25 de minute si apoi se adauga in apa de baie a copiilor slabi, lipsiti de pofta de måncare, convalescenti si debili.

 

 

Tinctura din radacina si frunze

 

1 lingura pulbere de radacina si 1 lingura frunze uscate zdrobite de leustean se acopera cu 100ml alcool alimentar. Preparatul se face intr-o sticla sau borcan de culoare inchisa. Se tine 10 zile in loc uscat si racoros, agitåndu-se din cånd in cånd. Dupa acest timp se strecoara si se beau cåte 20 de picaturi de 3 ori pe zi, pentru tratarea hipertensiunii si ca diuretic. Ajuta la eliminarea pietrelor de la rinichi si creste pofta de måncare, fiind un foarte bun tonic aperitiv.

 

 

Pulberea din radacina uscata

 

Pentru tratarea tulburarilor nervoase, a starilor de agitatie si isterie se ia cåte 1 lingurita de pulbere din radacina de leustean, inainte de mesele principale ale zilei.

 

 

Cataplasme cu frunze proaspete de leustean

 

Frunzele recoltate dimineata, se spala si se suprapun peste rani greu vindecabile, ulceratii, alte afectiuni ale pielii. Se acopera cu un tifon steril si se lasa cataplasma sa actioneze cåteva ore, dupa care se schimba.

 

 

 

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Desi colonizarea de catre britanici a Australiei a inceput in 1788, nucile macadamia au fost “descoperite” abia in 1875 de catre Ferdinand von Müler, directorul Gradinii Botanice din Melbourne si de Walter Hill, directorul Gradinii Botanice din Brisbane. Cei doi isi desfasurau cercetarile in Nord-Estul Australiei, de-a lungul Råului Pine cånd au intålnit un arbore de 20 metri inaltime, necunoscut botanistilor europeni. Nucile pe care aborigenii le numeau dintotdeauna kindal kindal, au primit un nume nou, in onoarea lui John Macadam, secretarul Institutului Filosofic din Victoria.

 

Pe la inceputul secolului al XX-lea a inceput cultivarea nucilor macadamia in scop comercial in Australia, dar americanii, cu un simt olfactiv mult mai bine dezvoltat cånd vine vorba de bani, i-au aclimatizat imediat in Hawaii punånd astfel bazele unei afaceri cu multe zerouri. Astazi, desi multa lume crede ca nucile macadamia isi au originea aici, acestea devenind ingredient “traditional” in bucataria hawaiana, australienii au recuperat startul pierdut si au redevenit producatorul numarul unu in lume, inaintea altor tari la fel de “intreprinzatoare” precum Israel, Africa de Sud, Kenia, Mexic, Brazilia sau Guatemala.

 

Odata sparta coaja foarte dura, nuca, asemanatoare cu o aluna obeza de padure, are o oferta de nerefuzat: 72% grasimi – sursa unui gust dulce-untos deosebit si a unei fragezimi nemaiintålnite la concurentele sale, dar, in acelasi timp, si a unei portii serioase de calorii.

 

 

Desi pietricica folosita la constructia drumurilor de macadam trebuie sa aiba exact dimensiunea nucii macadamia, intre cele doua nu exista absolut nici o legatura asa cum am fi tentati sa credem. Cu mult mai timpuriu, drumul de macadam poarta numele inventatorului sau, inginerul scotian John Loundon McAdam, nascut in 1756;

 

– Prin prajire gustul nucii devine mult mai puternic. Zdrobit mare poate fi folosit in loc de pesmet la orice pané;

 

– La måncaruri se asociaza perfect cu piersica sau nectarina, la dulciuri cu banana si ananasul;

 

– Trebuie pastrate in frigider pentru a nu se rancezi;

 

– Pentru cåini sunt toxice, inducåndu-le apatie, tremur, anxietate, voma, fara a se cunoaste cauza.

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Folosit in China inca de acum 5.000 ani la fabricarea cernelii, susanul nu lipseste nici din papirusul de 20 metri, vechi de 3.500 de ani, descoperit de egiptologul German Ebers, ce contine lista tuturor condimentelor folosite in epoca. Planta tropicala erbacee, se cultiva intensiv in tari precum: Turcia, India, Uganda, Pakistan, cele mai mari exportatoare fiind Sudan si Nigeria. Florile albe sau roz formeaza un mic ciorchine iar semintele, in functie de varietate, pot fi albe, rosiatice, maronii sau negre, toate avand un continut ridicat de ulei. Gustul de nuca, foarte putin amarui, devine foarte intens atunci cand semintele sunt coapte sau prajite. Desi halvaua din tahan disparuse pe la mijlocul anilor ’70 (mama inca isi mai tine atele in cea mare, rosie si nasturii in cea mica verde), toate produsele avand ca baza susanul se gasesc astazi si la noi, incepand cu "susanele" sau halvaua si incheind cu uleiul chinezesc sau orientalul tahini, despre care am vorbit deja intr-un numar trecut. Paneul cu sau din susan probabil ca multi dintre voi l-au incercat, ornamentul cozonacilor e la indemana oricui, chifle cu susan a mncat toata lumea, asa ca, in cele ce urmeaza, vom incerca citeva retete rapide, unele de post, carora susanul le da un alt gust.

 

Uz culinar

 

Uleiul de susan este un ingredient important în gatit. Prin presare la rece se obtine un ulei cu gust foarte fin, de culoare galben-deschis, care este folosit în alimentatie, în industria conservelor, la fabricarea margarinei si a produselor de cofetarie si patiserie. Prin presare la cald se obtine un ulei închis la culoare, care se foloseste la fabricarea sapunului, a indigoului si a hârtiei. Din semintele macinate se obtine o pasta uleioasa de culoare galbuie numita tahini folosita la prepararea unei specialitati orientale numita hummus. Pasta tahini se amesteca bine cu suc de lamâie si usturoi pisat si se unge pe pâinea prajita, servita ca aperitiv sau la picnic.

În Extremul Orient susanul este foarte popular si foarte des folosit în bucatarie. Uleiul este adeseori ada ugat pentru a da aroma mânca rurilor. Crevetii sunt dati prin seminte de susan înainte de a fi prajiti. Semintele mai pot fi ada ugate peste merele coapte, sau merele glazurate în caramel. Cu susan se condimenteaza mânca rurile de peste si unele sosuri.

Gomasio este o specialitate japoneza compusa dintr-un amestec de seminte de susan si sare, folosita ca si condiment pentru salate. Semintele de susan sunt foarte des presarate deasupra pâinii, a biscuitilor si a altor produse de patiserie si panificat ie, în întreaga lume. În Turcia din susan se fabrica halvaua.

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">