despre condimente

[lady_in_red]

MACUL

 

Aroma

 

Semintele au un miros placut si când sunt gatite, degaja un miros apropiat de cel al nucilor. Gustul este de asemenea, asemanator cu al nucilor.

 

Macul in bucatarie

 

Semintele de mac sunt foarte mult folosite în Asia, mai ales in India, unde sunt zdrobite si folosite drept condiment la aproape toate sosurile care insotesc legume. De asemenea, mai sunt folosite si la prepararea unor sortimente de pâine, turtite si lipii. Macul poate sa intre in compozitia unor måncaruri, alaturi de alte ingrediente sau este folosit doar pentru ornare. Si in patiseria europeana macul este folosit mai ales in retete cu preparate specifice sarbatorilor de iarna. Gustul macului este asociat adesea cu rulada sau cozonacul de Craciun. În Germania si in }arile Nordice semintele de mac sunt folosite foarte mult ca ingrediente in retetele de pâine, prajituri, biscuiti si placinte. Semintele de mac oparite cu lapte si îndulcite cu miere pot fi folosite ca umplutura pentru prajituri si clatite.

 

Semintele uscate se pot adauga la salate sau la prepararea unor mâncaruri, cum ar fi cele cu cartofi, rosii si alte legume.

 

Proprietati medicale

 

Uleiul din seminte de mac este folosit ca ulei de pictura. Semintele sunt folosite la prepararea unor siropuri cu care se trateaza raceala. Se spune ca infuzia din seminte de mac calmeaza durerile de dinti si urechi.

 

Pastrare

 

Este bine ca pentru orice preparat sa se foloseasca seminte cåt mai proaspete. Semintele de mac vechi au gust amar si rânced. De aceea, este indicat sa cumparati doar atât cât este necesar pentru prepararea retetei pe care ati ales-o. Semintele trebuie pastrate într-un recipient etans, la racoare, in loc întunecat, dar nu mai mult de câteva saptamâni.

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Soiuri de cimbru:

 

Cimbrul comun, de câmp (Thymus vulgaris) are frunze mai lungi, cu marginile rasucite, pe fata inferioara, scurtpa roase si cu un miros usor amar. Creste spontan în zona Mediteranei. I se mai spune si cimbru de iarna sau nemtesc, fiind cultivat mai ales în Vestul Europei si în Tarile Nordice. Tulpina lui este mai groasa decât la celelalte soiuri si poate creste pâna la înaltimea de 40 – 50cm. Are flori mici, roz, care pornesc de la subsuoara frunzelor.

Cimbrul de gradina (Satureja hortensis) are frunze ovale, lanceolate, cu marginea întreaga. Se aseamana cu cimbrul comun, dar nu creste atât de înalt ca acesta. Florile sunt mici, albe-rozalii. I se mai spune si lamâita, lamâioara si era deosebit de apreciat în Evul Mediu, mai ales în bucatariile manastiresti. Acest soi de cimbru se foloseste la aromarea mâncarurilor si se adauga numai dupa ce mâncarea este gatita. Daca se adauga înainte, în timpul fierberii, prajirii, degaja gust si miros amare care nu sunt apreciate. Cimbrul de gradina este raspândit azi pe tot globul si folosit peste tot în gastronomie.

Cimbrul salbatic, cimbrisorul, iarba cucului sau tamâita (Thymus serpyllum) creste mai ales în zonele montane, aride, pe soluri pietroase, nisipoase. Are nevoie de mult soare, de aceea prefera pasunile alpine. Este raspândit în toata Europa si folosit peste tot atât în gastronomie, cât si în medicina populara si cosmetica traditionala. Are tulpini firave, care nu depasesc 10 – 15 cm înaltime si frunze mici, ovale sau alungite. Florile sunt roz- violete si au un miros foarte iute si puternic.

 

Cimbrul în bucatarie

 

 

# Cimbrul, indiferent de sortiment, este folosit la aromarea, condimentarea si conservarea mâncarurilor.

# Se foloseste la mâncaruri greu digerabile, cum ar fi cele de fasole, mazare, varza, linte, vânat. Cimbrul este de nelipsit la aromarea mezelurilor si a preparatelor traditionale din carne de porc.

# Se foloseste si la preparate din carne de vita, pasare si peste.

# În zonele montane, cu ajutorul cimbrisorului se prepara un sos deosebit de aromat care se foloseste la fripturi de porc sau vita. Sosul de cimbrisor se prepara dupa reteta sosului bearnez pe care am dat-o în nr. din luna iulie 2004, pag. 91, al revistei noastre.

# Cimbrul se foloseste la aromarea salatelor de legume. Salata de sfecla coapta, aromata cu cimbru si chimen pisat este delicioasa.

# Untul de verdeturi se prepara din unt de casa în care se amesteca plante taiate cât mai fin: frunze de papadie tinere, frunze de usturoi salbatic, leurda, untisor, cimbru.

# În stare proaspata cimbrul se potriveste cu preparate din oua (omleta, ochiuri), salate de rosii, brânzeturi.

# Cimbrul este folosit, de asemenea, pentru aromarea lichiorurilor de casa

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Ardeiul iute

 

Ardeiul iute, Chilli, este cel mai popular condiment al tuturor timpurilor. De-a lungul vremii, oriunde a fost folosit, el a transformat bucatariile, aducând gust deosebit si savoare. În bucatariile din America Latina, Asia, Africa si Orient ardeiul iute sau chilli, cum este deseori întâlnit în cartile de bucate, este un condiment foarte des folosit, daca nu chiar abuziv. Se presupune ca denumirea de chilli deriva de la un cuvânt vechi indian - txile. Se pare ca planta este originara din Mexic. Cele mai vechi însemnari despre chilli s-au gasit în scrierile antice descoperite în mormintele din Peru. Cristofor Columb care se afla în cautarea piperului în “Lumea Noua” a descoperit ardeii iuti si a observat ca sunt “chiar mai iuti decât piperul”. El a purtat condimentul în calatoriile sale prin Africa, India si în Orient unde acesta a devenit indispensabil bucatariilor. Faptul ca semintele de chilli pot fi pastrate 2-3 ani a favorizat raspândirea acestuia. Ardeii iuti au un efect chimic asupra organismului efect, pe care unii îl apreciaza mai mult decât altii. Dupa ce ai gustat prima data si ai trecut de pragul în care lacrimezi si îti vine sa scuipi, aroma ardeilor iuti poate sa ti se para placuta si chiar ademenitoare. Ardeii iuti sunt bogati în vitamina C, ei stimuleaza apetitul si se spune ca racoresc corpul, facând persoana ce-i consuma sa transpire. Efectul de racorire induce si o stare de calm si de blândete. Dupa consumare, pentru a reduce iuteala din gura, se poate consuma lapte sau iaurt, în nici un caz apa sau bere.

 

Cultivarea

 

Ardeii iuti fac parte din familia cartofilor, a tomatelor, a vinetelor si a matragunei. Familia ardeilor iuti este foarte variata: cuprinde aproximativ 150 de tipuri. Planta este asemanatoare cu un tufis, creste la o înaltime de pâna la 0,6 m are flori albe care produc fructele – ardeii iuti. Acestia au o forma foarte variata. Pot fi lunguieti (cayenne), mici si lunguieti (numiti "ochi de pasare'), mari, încât sa poata fi umpluti, sau mici cât unghia. Cel mai iute soi de ardei este habanero. Planta de ardei iute creste începând de la nivelul marii pâna la altitudinea de 1800m si nu este pretentioasa. Ardeii de culoare verde sunt înca necopti, fiind lasati sa se coaca timp de aproximativ 4 saptamâni. Ardeii iuti copti pot de asemenea avea culori variate începând de la portocaliu-galben pâna la maro închis, mov sau negru. În prezent, India este tara cu productia si exportul cele mai mari de ardei iuti, ea asigura o buna parte din totalul ardeilor de pe piata mondiala. Suprafetele imense pe care ardeii iuti sunt lasati sa se usuce reprezinta un punct de atractie turistica pentru cei ce viziteaza sudul Indiei. Thailanda, Mexic, Japonia, Turcia, Nigeria, Etiopia, Uganda, Kenya si Tanzania sunt, de asemenea, mari producatoare si exportatoare de ardei iuti. Cei mai populari chilli mexicani sunt serrano, jalapeno si poblano. Aroma si savoarea Iuteala prezenta în gustul ardeilor este datorata capsaicinului. Iuteala nu provine, cum multi cred, din seminte, ci, mai ales, din pielita interioara de care sunt prinse semintele. Iuteala ardeilor este masurata în unitati Scoville începând de la 0 pâna la 300.000 -maximum atins în cazul ardeiului habanero. Pentru a simplifica lucrurile, s-a introdus o scara de la 0 la 10.

 

Uz culinar

 

Aroma deosebita a ardeilor iuti a revolutionat gatitul în foarte multe tari, în special în cele tropicale. Acestia au devenit de nelipsit pentru mâncaruri precum cassava în America de Sud si în Africa, orezul în India, pastaile si fasolea în Mexic. Este un ingredient de baza pentru mâncarurile mexicane chilli con carne si Tex-Mex. Toate sosurile curry din Thailanda, Malaezia si Indonezia sunt facute din ardei iuti. Foarte multe retete chinezesti si japoneze depind de ardeii iuti. Acestia au un rol important si în bucatariile în care nu sunt foarte frecvent utilizati. Cel mai bun exemplu il gasim in retetele de paste italienesti, la care se adauga des ardeii iuti sau sos provenit din ardei iuti. Ardeii iuti sunt folositi pentru a da savoare mâncarurilor si în restul Europei. Produse obtinute din ardei iuti Piperul de Cayenne Acesta este un praf foarte fin obtinut inclusiv din pielita si din semintele ardeiului, acestea facându-l foarte iute. Din acest motiv este folosit in doze foarte mici. Numele provine de la regiunea originara ardeiului: regiunea Cayenne din Guyana Franceza. Ardeii folositi astazi la prepararea piperului de Cayenne provin din India, Japonia si Africa de Est. Acest piper este folosit ca si condiment pentru mâncarurile pe baza de brânza sau oua, este adaugat de asemenea si în sosurile curry.

 

Pudra de chili

 

Este mai dulce decât piperul de Cayenne, este preparata din ardei cu o iuteala mult diferita între ei. Cele mai multe pudre de genul acesta sunt combinate cu usturoi, ceapa, oregano si chimion, în special în America. Aceasta pudra se foloseste la prepararea celebrei chilli con carne. Daca pudra este închisa la culoare, atunci putem fi siguri ca în componenta ei s-a folosit si soiul ancho chilli. Pentru cele mai bune rezultate, este recomandat sa va faceti dumneavoastra pudra si nu sa o cumparati din magazin. Scoateti semintele din ardei, uscati-i si apoi macinati-i cât mai fin.

 

Sosul chili

 

Sosul Tabasco sau chilli este de provenienta nord americana, produs din ardeii tabasco sau cone, acestia fiind foarte iuti. Ardeii macinati se amesteca cu otet, sare iar apoi sunt pusi la pastrat în recipiente din lemn de stejar pentru câtiva ani. Multe insule din arhipelagul Caraibian au propriul lor stil de a preapara acest sos, însa toate variantele pornesc de la aceasta reteta de baza. Acest sos se foloseste în cantitati foarte mici. Sosul Tabasco este folosit la prepararea cocktail-ului Bloody Mary.

 

Pasta de chili

 

Pasta de chilli se gaseste de vânzare în magazine. Daca vreti însa sa o preparati dumneavoastra nu trebuie decât sa curatati ardeii de seminte si sa-i puneti într-un mixer de bucatarie împreuna cu o ceapa. Pasta ramâne proaspata la frigider timp de o saptamâna iar daca este pastrata într-un borcan bine sigilat, poate fi pastrata timp de 6 luni. Ardeii pisati Ardeii trebuie pisati cu tot cu seminte si pielita. Rezultatul obtinut poate înlocui pudra de chilli.

 

Sugestii de preparare si pastrare

 

# Ardeii iuti pot fi taiati în suvite si pusi la pastrare într-un borcan plin cu ulei de masline. Mai pot fi adaugate condimente dupa bunul plac.

 

# Alta sugestie de preparare este fierberea ardeilor timp de 20 de minute pâna se înmoaie. Apoi acestia sunt buni pentru a fi transformati într-un piureu ce poate fi pastrat la frigider timp de un an.

 

# Pentru a obtine un otet cu aroma de chilli, umpleti o sticla cu ardei iuti, adaugati otet pâna la umplere, sigilati, iar dupa 2 saptamâni otetul poate fi consumat.

 

# Înaintea macinarii ardeilor în vederea obtinerii pudrei, acestia pot fi usor prajiti într-o tigaie. Atentie însa, caci daca ardeii se ard, gustul lor va fi amar.

 

# Ardeii mai mari pot fi umpluti cu carne, orez sau alt amestec de legume.

 

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

afinul

 

 

Dafinul este socotit copac al soarelui si simbol al pacii. În Evul Mediu, dafinul era recomandat împotriva “tuturor relelor satanice ce pot salaslui asupra omului”. Renumitul botanist Parkinson, din secolul al XVII-lea, lauda foarte mult calitatile frunzelor de dafin: “frunzele de dafin nu trebuie sa lipseasca din nici o gospodarie sau gradina, ele servesc la gatit, la confectionarea ornamentelor, pot fi, de asemenea, comercializate, cu un profit bun, si sunt bune pentru bolnavi.”

Frunzele de dafin erau folosite în Roma Antica la ornarea coroanelor de lauri purtate de toti împaratii si eroii. Ca toate plantele care ramân verzi iarna, dafinul sau laurul, cum i se mai spune, se asociaza cu simbolismul nemuririi. Poate de aceea romanii au facut din laur emblema gloriei, fie ca ea venea prin puterea mintii, a armelor sau a calitatilor fizice deosebite. Exista in vremurile acelea, de asemenea, o superstitie... Oamenii credeau ca dafinul îi protejeaza împotriva fulgerelor. În Grecia Antica, celebra prezicatoare Pitia mesteca frunze de dafin înainte de a-si pronunta profetiile si ardea frunze si ramurele de dafin pentru a-i afuma pe cei care asteptau prezicerile sale. Cei care obtineau de la Pitia un raspuns favorabil la întrebarile pe care le puneau, se întorceau acasa încununati cu frunze de dafin. Stapânul dafinului era considerat zeul Apolo. Popoarele din Africa de Nord fac din frunzele de laur talismane ocrotitoare ce îndeparteaza puterile raufacatoare. În zilele noastre, câstigatorul premiului Grand-Prix de Formula 1 este incununat cu o coroana facuta din frunze de dafin. De asemenea, câstigatorii diferitelor premii si concursuri poarta numele de “laureati”, aceasta denumire provenind de la coroana de lauri data poetilor în Roma si Grecia antica. O utilizare mai ciudata a frunzelor de dafin este aceea de a îndeparta insectele daunatoare diferitelor culturi. Frunzele se înfasoara pe un suport de lemn care se asaza între straturi, realizându-se ceea ce popular se cheama “sperietoare de ciori”

 

Cultivarea

 

Dafinul este originar din Orientul Mijlociu, dar este raspândit în toate zonele mediteraneene înca din antichitate. Florile de culoare galbena sau verde deschis spre alb nu sunt foarte mari, sunt greu de observat, ele produc un fruct de forma unei bobite de culoare mov închis, cu o singura samânta. Arborele de dafin poate ajunge la o înaltime de 15m, dar de cele mai multe ori este cultivat sub forma unui tufis putin mai înalt. Alteori este cultivat în scop ornamental si aranjat ca atare.

 

Aroma

 

Frunzele de dafin raspândesc un miros puternic, întepator, având un buchet cald si aromat care se simte imediat ce frunzele sunt rupte. Când sunt uscate, frunzele îsi pastreaza aroma puternica, putând fi folosite oricând. Frunzele de dafin pot fi procurate uscate sau verzi, dar si sub forma de praf (frunze macinate), acesta din urma însa îsi pierde aroma foarte repede.

 

Pastrarea

 

Frunzele de dafin trebuie uscate încet, dupa ce sunt culese, ferite de razele solare, pentru a retine uleiul aromat. Daca acestea nu sunt culese la timp, se usuca pe creanga, strângându-se. În lipsa unui borcan sau a unei cutii, frunzele pot fi puse la pastrare într-un caiet sau o carte. Frunzele mai mari, care sunt mai închise la culoare si lucioase, trebuie lasate mai multe zile la uscat. Astfel le dispare gustul amar, aroma pastrându-se.

 

Uz medicinal

 

Dafinul este legendar în ceea ce priveste calitatile sale medicinale. Frunzele au calitati diuretice, digestive si astringente, fiind în acelasi timp si un stimulent al apetitului. Acidul obtinut din frunze îndeparteaza tântarii si fluturii de noapte. Uleiul de dafin extras din arborele de dafin ce creste în vestul Indiei este folosit în parfumerii si la fabricarea romului.

 

Uz culinar

 

Frunzele de dafin sunt un ingredient “obligatoriu” la prepararea bulionului. De asemenea, sunt un component esential pentru multe sosuri cum ar fi: béchamel, sosul de pâine sau pasta de tomate. Dafinul este folosit în întreaga lume în bucatariile clasice sau contemporane. Este folosit pentru a aroma orezul, orice fel de carne si în special carnea de pasare, mâncarurile pe baza de legume, mâncarea din fructe de mare. Nu poate lipsi din sosul vânatoresc cu lamâie si din compozitia cârnatilor. Poate fi adaugat în supe si soté-uri, în marinatele pentru carne, între ingredientele însirate pe frigarui, asezat în tava înainte de a pune mâncarea la cuptor sau în borcanele cu muraturi. Frunzele de dafin sunt folosite chiar si la prepararea unor dulciuri, în special la creme, însa doar pentru a da aroma, fiind îndepartate inainte de consumare. Deoarece este amar la gust, dafinul se dozeaza cu grija. La mâncarurile fierte nu se lasa mai mult de 15 - 20 de minute, la muraturi se pun 1 - 2 frunze de borcan.

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Chimenul

 

 

Chimenul are o lunga si fascinanta istorie. Era cunoscut înca de acum 5000 de ani, mari cantitati de chimen fiind gasite în piramidele egiptene. Romanii il foloseau pentru aromarea si conservarea carnii. Chimenul este amintit si în Biblie, unde se povesteste cum se treiera cu ajutorul unor nuiele. Aceasta practica se mai foloseste si în ziua de azi în estul Meditaranei. Theophrastus, un renumit filosof si botanist grec, spunea: „Chimenul trebuie blestemat în timp ce este semanat, pentru ca recolta sa fie bogata“. În timpurile stravechi, chimenul era un simbol al lacomiei si al ticalosiei. Ciudat însa, în timpul Evului Mediu, aceasta semnificatie avea sa se schimbe, chimenul devenind un simbol al credintei. În Germania, unde chimenul este un condiment foarte popular, exista obiceiul ca mirii, la nunta, sa poarte la ei seminte de chimen, pentru a-si arata fidelitatea unul fata de celalalt.

 

Cultivarea

 

Chimenul este o planta mica, anuala, erbacee, creste pâna la o înaltime de 25-30cm. Este originara din tarile din estul Mediteranei si din nordul Egiptului, dar în prezent se cultiva si în alte tari din Europa, în Maroc, Iran, Turcia, India, China si în America. Chimenul creste cel mai bine în zonele însorite cu ploi putine. Florile mici, de culoare roz sau alba, cresc în inflorescente asemeni celor mai multor plante din familia Umbelliferae. Recoltarea se face la aproximativ 4 luni de la semanare. Semintele mici, în forma de baca, au 9 margini si o culoare maro-galbuie. Exista un sortiment de chimen negru ce creste numai în Iran. Semintele sunt mai mici si au o aroma mai dulce. Chimenul negru este uneori confundat cu nigella, un alt condiment, care în bucataria indiana mai este numit si piperul negru.

 

Aroma

 

Chimenul are o aroma puternica, dulce, cu o usoara tenta amaruie si picanta. Gustul amarui-picant este o particularitate specifica. Când este folosit în combinatie cu coriandrul, gustul amarui dispare. Este recomandata prajirea chimenului înainte de macinare, astfel el va prinde o aroma calda, asemanatoare nucilor, gustul nu va mai fi atât de aspru. Chimenul negru are o aroma mai dulce, mai delicata decât semintele albe.

 

Uz culinar

 

Având în vedere aroma sa puternica, chimenul este cel mai des folosit în bucatariile picante, puternic condimentate, de exemplu în bucataria indiana, în Orientul Mijlociu, în nordul Africii si în bucataria Mexicana. Chimenul este un condiment de baza în majoritatea sosurilor picante din India. Este folosit ca si condiment pentru supe, salate de varza, sfecla, chifle, pogaci, pâine, ostropel, în mâncarurile marocane pe baza de carne de miel si la condimentarea carnii în Mexic, la mâncaruri precum chilli con carne. Pe lânga aroma putin amaruie, chimenul da o aroma usoara mâncarurilor atunci când este folosit. Chimenul negru este folosit cel mai des la mâncarurile indiene pe baza de orez. Acest condiment este foarte utilizat, de altfel, si în bucataria germana, în mâncaruri, la prepararea muraturilor si a cârnatilor sau pentru condimentarea renumitei brânze Munster. Chimenul este utilizat si în Olanda, tot pentru condimentarea brânzeturilor, dupa retete stravechi, medievale.

 

Uz medicinal

 

Chimenul este cunoscut drept un stimulant al apetitului si este folosit la calmarea durerilor de stomac, împotriva flatulentei si a diareei. Este cunoscut drept bun galactogog (mareste secretia lactata). Mai este folosit si în medicina veterinara, iar uleiul de chimen este folosit în fabricarea parfumurilor.

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Ienibaharul

 

 

Denumire stiintifica: Pimento officinalis sau Eugenia Pimenta Mai este cunoscut si sub numele de Piper de Jamaica sau Pimento.

 

Descriere Ienibaharul este un fruct uscat asemanator piperului. Ienibaharul are un gust ciudat, în care se regasesc gusturile mai multor condimente, cum ar fi cuisoarele, scortisoara, piperul negru, ienuparul si fructele de padure. Arborele de ienibahar ajunge la aproximativ 20 de metri înaltime si face parte din familia Myrtaceae. Este cultivat în Insulele vestice ale Indiei si în America de Sud, dar cel mai mult este cultivat în Jamaica, unde s-a adaptat perfect în pamânturile calcaroase de lânga mare. Mai este cultivat si în America Centrala si în statele din jur, dar mai mult de jumatate din productia de ienibahar de pe piata mondiala vine din Jamaica, unde arborii producatori sunt atât de numerosi, încât în zonele muntoase formeaza adevarate paduri, care sunt atent îngrijite.

 

Descriere

 

Ienibaharul este un fruct uscat asemanator piperului. Ienibaharul are un gust ciudat, în care se regasesc gusturile mai multor condimente, cum ar fi cuisoarele, scortisoara, piperul negru, ienuparul si fructele de padure. Arborele de ienibahar ajunge la aproximativ 20 de metri înaltime si face parte din familia Myrtaceae. Este cultivat în Insulele vestice ale Indiei si în America de Sud, dar cel mai mult este cultivat în Jamaica, unde s-a adaptat perfect în pamânturile calcaroase de lânga mare. Mai este cultivat si în America Centrala si în statele din jur, dar mai mult de jumatate din productia de ienibahar de pe piata mondiala vine din Jamaica, unde arborii producatori sunt atât de numerosi, încât în zonele muntoase formeaza adevarate paduri, care sunt atent îngrijite. Arborele de piper de Jamaica începe sa faca fructe dupa ce ajunge la vârsta de 3 ani. Florile apar în lunile iunie, iulie si august si sunt repede înlocuite de fructe sub forma de bobite. Gustul si aroma se pierd daca se decojesc fructele. Acestea sunt culese în lunile iulie si august, când ajung la marimea maxima, însa înainte de a se coace si de a se decoji. Daca fructul apuca sa se decojeasca, uleiul aromat se scurge, fructul nemaiputând fi folosit în bucatarie. Fructele sunt culese rupând crenguta de care este legat buchetul, manunchiul de bobite. Acestea sunt apoi împrastiate si lasate la soare si la aer pentru câteva zile, dupa care se scutura de pe crengute si sunt gata pentru ambalare si exportare. Bobitele sunt uneori uscate în cuptoare, dar metoda uscarii lor la soare este cea mai buna, prin aceasta rezultând cele mai bune produse, desi dureaza mult, aproximativ 12 zile, si este într-un fel riscanta. Fructul trebuie tot timpul pazit, mai ales noaptea si în zilele ploioase, ca sa nu se umezeasca.

Culoarea verde a fructelor se schimba într-un rosu maroniu când acestea sunt uscate. Daca fructul este lasat sa se coaca prea mult, el pierde aproape toate calitatile lui aromatice, prinde un gust dulceag si o culoare violet spre negru.

Fructele ce se gasesc în comert sunt sub forma unor bobite mici cu diametrul putin mai mare decât al piperului, au o suprafata aspra si prezinta uneori coronita ramasa de la flori. Fructul are doua camarute separate, în care se gasesc seminte de forma unor boabe de fasole.

Ceea ce intereseaza in mod deosebit la ienibahar este uleiul volatil, prezent într-un procent de 3-4,5 % în seminte. Acesta se obtine prin distilare. Poate avea o culoare galben-rosiatica, dar cu trecerea timpului culoarea se închide. Are un miros aromat, placut, similar cu cel al uleiului de cuisoare, datorita prezentei eugenolului în compozitie. Gustul este picant, întepator. Are o usoara reactie acida. Este solubil în alcool.

 

Uz culinar si medicinal

 

Ienibaharul este folosit din cele mai vechi timpuri ca si condiment - bobitele se adauga la sosul sau la praful curry si la vinul fiert. Este popular pentru gustul sau aromat, usor dulce si cald. Este foarte bun de asemenea ca tonic sau ca agent de aromare. Se foloseste la prepararea sosurilor, a saramurilor si pateurilor. Da aroma preparatelor din peste, din carne tocata si salatelor din legume proaspete sau fierte. Este întotdeauna prezent în amestecul de condimente folosite la prepararea mezelurilor si a marinatelor. Uleiul asemanator cu cel de cuisoare este ocazional folosit în medicina si uneori în parfumarea sapunurilor si a altor produse cosmetice. Uleiul de ienibahar si apa de ienibahar (uleiul de pimento si apa de pimento) erau prezente inca de acum un secol în farmaciile din Anglia si SUA. Apa de pimento se mai poate gasi înca în farmaciile englezesti si este ceruta pentru calmarea si usurarea digestiei. Ienibaharul este unul din ingredientele Tincturii de Guaic, care este un foarte bun carminativ. Uleiul aromat de ienibahar este folosit împotriva flatulentei. Câteva picaturi luate cu ceai sunt suficiente. Apa de ienibahar si uleiul sunt folosite si pentru tratarea crizelor de isterie. Se folosesc si împotriva indigestiei. Ienibaharul este utilizat si în tratarea reumatismului: un extract facut din boabele fierte si macinate se întinde pe o pânza si se aplica pe zona cu dureri.

 

Contrafacerea

 

Ienibaharul este uneori folosit pentru contrafacerea pudrei de cuisoare. Si ienibaharul este însa contrafacut prin folosirea asa-numitului „piper de Tabasco“, ce este mai usor de gasit, mai ieftin, dar si mai putin aromat. Pentru contrafacerea ienibaharului se mai folosea în trecut condimentul american numit „benzoin“.

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Sofranul

 

 

Numele de sofran provine din cuvântul arab „za’faran“, care inseamna galben - culoarea sacra aleasa de calugarii budisti pentru pelerinele lor. Sofranul este foarte scump, in primul rând pentru ca se culege manual si apoi pentru ca e nevoie de 200.000 de flori pentru a obtine 450g de firisoare de sofran. Sofranul a fost recunoscut ca medicament si condiment inca din Antichitate, fiind foarte apreciat de romani si greci. Se spune ca unul dintre cei mai extravaganti conducatori ai Romei, pe nume Heliogabalus, obisnuia sa faca baie in apa aromata cu sofran. Comerciantii arabi au introdus sofranul in Spania, unde a fost imediat adoptat in multe retete si de aici acesta s-a raspândit in bucatariile tuturor tarilor mediteraneene. În Evul Mediu sofranul a ajuns in Marea Britanie, unde se cultiva mai ales in regiunea Essex, orasul Saffron Walden fiind principalul centru de comercializare a acestui condiment. Primii cultivatori de sofran din Marea Britanie erau numiti „crokers“.

 

Cultivarea

 

Planta Crocus sativus de la care se recolteaza sofranul este o planta perena ce infloreste toamna, din familia irisului. Florile au fiecare cate 3 stamine de culoare portocalie roscata, care sunt exact firisoarele de sofran. Aceste stamine sunt de fapt sofranul. Ele sunt uscate incet pe niste site, la caldura mica. In ziua de azi, cel mai bun sofran se produce in Valencia sau in La Mancha, regiuni din Spania. Se mai obtine sofran, de asemenea, si in Grecia, Turcia, Iran, Maroc si Kashmir.

 

Aroma

 

Sofranul are o aroma calda ce dureaza. Folositi sofranul cu masura altfel riscati ca aroma sa fie foarte puternica si neplacuta.

 

Uz culinar

 

Apreciat pentru aroma, culoarea stridenta si pentru delicatetea sa, sofranul este socotit drept o delicatesa in bucatarie. Este folosit pentru a da aroma mancarurilor mediteraneene pe baza de orez, mancarii, originare din Spania, numita paella, italienescului risotto sau catorva mancaruri indiene. Bouillabaisse, celebra supa din fructe de mare se aromeaza cu sofran.

Acest condiment se mai foloseste si la prepararea dulciurilor: orez in lapte, budinca, prajituri. Sunt renumite gogoselele cu sofran sau painea cu fructe uscate si sofran, care se face mai ales in preajma sarbatorilor de iarna. Sofranul este unul dintre condimentele folosite la prepararea celebrului lichior Chartreuse.

 

Uz medicinal

 

Sofranul este folosit si la prepararea unor sedative, pe post de antispasmodic si impotriva flatulentei. Mai este folosit la producerea parfumurilor si a unor cosmetice, precum si a vopselelor. In anumite regiuni de pe glob este considerat afrodisiac.

 

Depozitarea

 

Sofranul se pune la pastrat cel mai bine invelit intr-o folie de celofan, in spatii aerisite, ferite de lumina solara.

 

Înlocuitori ai sofranului

 

Sunt mai multe condimente care ar putea inlocui sofranul in lipsa acestuia, cum ar fi: turmericul sau sofranul indian. Turmericul nu are insa mirosul atat de fin si culoarea asa de stralucitoare ca adevaratul sofran. Sofranul mexican sau sofranul salbatic poate inlocui si el, in unele preparate, sofranul adevarat, dar nu are toate calitatile acestuia.

 

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Cuisoarele

 

 

Cuisoarele au fost cunoscute si folosite din cele mai vechi timpuri, mai ales de catre populatiile din zonele calde. Pe vremuri, cuisoarele nu erau folosite la prepararea alimentelor. Populatia din insulele Moluce avea obiceiul sa planteze câte un pom de cuisoare de fiecare data când se nastea un copil. Daca, la vremea potrivita, copacul înflorea, era un semn bun pentru destinul acelui copil. Tot în acele regiuni, copilului nou nascut i se lega la gât un colier de cuisoare, despre care se spunea ca-l protejeaza de spiritele rele si de boli. Cuisoarele au fost folosite ca medicament, în China, înca din anul 3 î.Hr. Demnitarii care îl vizitau pe împaratul chinez trebuia, înainte de a intra la acesta în audiente, sa mestece cuisoare, atât pentru împrospatarea respiratiei, cât si pentru a elimina eventualele gânduri malefice. Astazi, eugenolul care este extras din cuisoare se foloseste la fabricarea pastei de dinti si a altor produse cosmetice.

 

Cultivarea

 

Copacul de cuisoare, care face parte din familia Myrtaceae, este originar din insulele Moluce, din arhipelagul Indonezian. Are o coroana bogata, cu frunze aromate. Pâna în secolul al XVIII-lea arborele de cuisoare era cultivat exclusiv în aceste insule. Francezul Pierre Poivre, care a adus scortisoara din insulele Seychelles, a adus si seminte de cuisoare în Mauritius si a început cultivarea lor. Copacii s-au adaptat repede aici, înflorind si dând roade bogate. În continuare, arborele de cuisoare a fost cultivat si în Zanzibar, si în Pemba, pe coasta de est a Africii. Aceasta regiune este în prezent prima în topul producatorilor de cuisoare. Arborii de cuisoare ajung pâna la 12m înaltime. Mugurii neînfloriti ai arborelui sunt recoltati numai dupa ce arborele atinge vârsta de 6-8 ani. Recolta poate varia de la an la an, în unele cazuri fiind abundenta, alteori extrem de saraca. Cuisoarele sunt culese cu mâna, pentru a nu se deteriora. Din mugurii roz care nu sunt culesi rasar floricele mici si mov. Mugurii prind o culoare maro închis când se usuca. Procesul de uscare nu trebuie grabit, altfel cuisoarele devin prea uscate, fragile, vestejite si umflate.

 

Aroma

 

Apropiindu-te de un arbore de cuisoare, poti simti mirosul picant, întepator. Cuisoarele au o aroma picant-dulceaga si puternica.

 

Uz culinar

 

Cuisoarele sunt incluse în multe amestecuri de condimente, inclusiv în clasica combinatie chinezeasca de 5 condimente, în multe din sosurile picante orientale si indiene. În Europa se foloseste ca si condiment la muraturi, la vin fiert si la prepararea pâinii si a altor produse de patiserie. Cuisoarele întregi se folosesc pentru a da savoare pestelui fiert si sosurilor. Reprezinta o excelenta garnitura pentru sunca fiarta si jambon. Cuisoarele sunt deseori asociate cu merele. Merg în excelenta combinatie cu sosurile de mere, tartele, placintele si budincile pe baza de mar. Sunt folosite, de asemenea, pentru a condimenta prajiturile, biscuitii, turta dulce si orice tip de budinca.

 

Uz medical

 

Uleiul de cuisoare, care este extras din muguri, din frunze si din tulpina, este foarte folositor, fiind un puternic antiseptic si conservant. Se foloseste la fabricarea pastelor de dinti, a apelor de gura si a altor preparate medicinale destinate dezinfectiei. Se mai foloseste si în tratarea balonarii, a colicilor, indigestiei si în combaterea greturilor si a starii de voma. O compresa cu ulei de cuisoare în cazul unei dureri de dinti este foarte utila.

 

Depozitarea

 

Este recomandat sa cumparati cuisoare întregi, nefarâmitate sau zdrobite. Acestea trebuie pastrate într-un loc racoros, ferite de lumina puternica. Daca doriti sa cumparati pudra gata macinata, este recomandat sa cumparati în cantitati mici, cât folositi o data, pentru ca aroma si culoarea se pierd foarte repede.

 

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[lady_in_red]

Nucsoara - Myristica fragrans

 

 

Nucsoara este un fruct asemanator nucilor noastre, dar mai mic. A fost folosit înca din vechime, de pe vremea romanilor, drept condiment sau aromatizant al încaperilor. Fumigatiile cu nucsoara erau la mare moda în vremea aceea. Multa vreme portughezii au fost aceia care au detinut monopolul comertului cu nucsoara. Asta s-a întâmplat si datorita faptului ca ei au tinut secret locul de unde adunau aceste fructe. Încetul cu încetul însa, olandezii au preluat de la portughezi titlul de ’’carausi ai marilor’’ si au devenit furnizori de condimente pentru întreaga Europa. Nucsoara era foarte scumpa si se gasea destul de rar, mai ales ca olandezii au restrictionat aria de crestere a arborelui de nucsoara la doua insule din arhipelagul Mauritius. Cu toata grija lor de a controla scoaterea fructelor de nucsoara din aceste insule, au fost pacaliti de pasari care au dus în cioc fructele pe insulele învecinate si astfel condimentul acesta a devenit mai popular. Pe la 1700, la Londra se vindea cu 90 de silingi jumatatea de kilogram de nucsoara. Dar asta numai dupa ce Compania Britanica a Indiilor de Est a initiat cultivarea nucsoarei si în Penang, Singapore, India, Sri Lanka, precum si în Insula Grenada.

 

Cultivare

 

Arborele de nucsoara este vesnic verde si se crede ca este originar din Insula Banda din Arhipelagul Molucelor. Creste pâna la înaltimea de 18m si face fructe numai dupa 15-20 de ani de la plantare. Produce cam 1500 – 2000 de fructe pe an. Fructul arborelui de nucsoara se aseamana cu caisa si, când este copt, se desface si lasa sa cada niste sâmburi care sunt tocmai nucsoarele pe care le folosim drept condiment. Nucsoarele sunt acoperite de niste fibre roscate – portocalii care se desprind de pe fruct, atunci când sunt uscate, si se folosesc tot ca si condiment, fiind la fel de aromate ca si nucsoara.

 

Nucsoara în bucatarie

 

Nucsoara are un gust placut, aromat, dulce si din acest motiv are multe întrebuintari culinare. Nucsoara este cunoscuta drept condiment foarte important, de nelipsit în bucatariile clasice. În Malaezia, coaja nucsoarei este uscata, cristalizata si vânduta drept una dintre cele mai deosebite delicatese.

Nucsoara se foloseste pentru a da aroma sosurilor pe baza de lapte, mai ales a sosului Bechamel. Este utilizata la aromarea carnii din care se fac cârnati. Da gust deosebit supelor de legume, mâncarurilor din peste, fructe de mare sau creveti si este potrivita în orice preparat ce contine oua.

Se poate pune si în cremele cu lapte, în budinci, în prajiturile cu brânza, la tartele cu citrice.

Veti obtine muraturi cu gust deosebit, foarte fin, daca veti adauga si nucsoara între ingrediente.

Nucsoara intra în combinatie perfecta cu garniturile pentru paste. Se poate adauga la spanac, rosii, anghinare, sparanghel, la brânzeturi, pasta de tomate, sau la sosurile pentru peste si pui.

Este excelenta în sosurile cu brânza, în preparatele din conopida, lânga carnea de miel sau cu ciuperci.

Se foloseste mult si la preparatele de cofetarie si patiserie. Este un condiment traditional pentru prajituri, turta dulce si biscuiti. Putina nucsoara adaugata la compozitia unei placinte cu cirese sau mere da un gust cu totul deosebit acesteia. Pentru a obtine tuica, rachiu, lichior mai parfumate puneti în sticle câte o nucsoara. Nucsoara este astringenta, stimulatoare si afrodisiaca. Uleiul de nucsoara se foloseste în industria cosmeticelor, fiind foarte parfumat.

 

Cel mai rapid desert

Presarati nucsoara macinata pe felii de portocale tinute înainte la rece si veti obtine un minunat desert racoritor Bautura învioratoare Amestecati într-o cana 1 lingura de cacao, 2 linguri de miere si 1 lingurita nucsoara rasa. Turnati peste acest amestec lapte fierbinte în care ati fiert 2 cuisoare si o bucatica de scortisoara.

 

Prostul pana nu-i fudul/

Parca nu e prost destulid="red">

LA MULTI ANI SI UN AN NOU PLIN DE BUCURII SI IMPLINIRIid="Arial"> VA DORESC: Karina Iulissa-7ani-Codrin Iulian-1 an si 4 luni-Laura Andreea si Daniel Florin id="navy">

[mess0804]

Am gasit link-ul asta ... si mi-am adus aminte ca era un subiect pe forum despre condimente... sper sa foloseasca cuiva [cool]http://www.condimenteweb.ro/index.php

---

Daca s-ar crea casa fericirii, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare.id="size1">id="navy">