Sunteti de acord cu divortul daca exista copii?

[casandra]

Tora, ruxij vorbea si de violenta verbala, ca fiind inacceptabila. Din ce povestesti tu, daca va certati zilnic, la voi abunda violenta verbala. Mi se pare firesc ca ai divortat.

Eu am inteles ca ruxij nu este de acord cu divortul fara motiv real, cum ar fi, de exemplu, ca te trezesti intr-o dimineata ca nu iti mai iubesti sotul. Chiar era pe forum un subiect, al unui barbat, tata a doi copii, care dupa 12 ani a realizat ca nu isi mai iubeste sotia si a divortat. Mie un astfel de divort mi se pare un act de egoism. Pui sentimentele tale inaintea sentimentelor celorlalti.

Sau am mai vazut un subiect al unei mamici, insarcinata a doua oara, amenintata de catre sot cu divortul, daca nu renunta la sarcina. Cred ca trebuie sa fii neom ca sa divortezi pe motiv ca ti-a ramas sotia insarcinata.

[conchita]

quote:Originally posted by casandra

Chiar era pe forum un subiect, al unui barbat, tata a doi copii, care dupa 12 ani a realizat ca nu isi mai iubeste sotia si a divortat. Mie un astfel de divort mi se pare un act de egoism. Pui sentimentele tale inaintea sentimentelor celorlalti.

---

id="quote">id="quote">

 

poate e un act de supravietuire, de ce de egoism? cum contribuie nefericirea unui partener la fericirea familiei? daca barbatul respectiv ar fi ramas in casnicie fara sa iubeasca, eu l-as fi considerat masochist, las si sinucigas. ca viata fara dragoste e sinucidere, clar. cum poti sa traiesti fara dragoste, Casandra?! si cine are dreptul sa judece, condamnand un om la o viata fara dragoste?

 

nici eu n-as divorta, dar asa zic acum, pentru ca iubesc+sunt iubita si nu ma ajuta imaginatia sa imi inchipui ca ar putea fi altfel, intr-o zi. dar daca n-as mai iubi sau n-as mai fi iubita, mi-as face bagajele in secunda doi, oricat de multi copii as tari dupa mine. am exemplu in familie ce sacrificiu inutil e asa-zisul sacrificiu de dragul copiiilor. am fost un copil fericit cu adevarat abia dupa ce au divortat ai mei. inainte...dumnezeu cu mila, a fost cosmar. lipsa dragostei e cauza batailor, a abuzurilor, alcoolismului, etc. ca daca iubesti pe cineva, n-ai cum sa-l lovesti sau sa bei toti banii din casa. astea cu violenta sunt doar efectele lipsei de dragoste, nu sunt cauze independente, eu asa cred.

 

[ange]

alex26,sunt multe "dezbateri" la subiectul tau eu iti spun doar atat:

daca ai ce sa salvezi,salveaza!

daca nu ai...

dar macar incearca mai ales ca la mijloc exista copii.

Succes.

 

 

ange,mamica de 2 ori

 

foto

povestea Maiei

povestea lui Robert

[lorelei_19]

Si eu subscriu: s-au cam trecut vremurile cand daca barbatul nu te batea, aducea banii acasa, nu se ducea la femei, gata, era un om bun si "ea" (rolurile bineinteles ca pot si fi inverse) era cea rea (respectiv el cel rau). Subscriu la ce a spus Conchita: cum poate un om sa traiasca fara dragoste? eu sunt adepta casatoriei si a familiei, dar Doamne iarta-ma, decat sa traiesc cu un barbat doar pentru ca-i tatal copiilor si sa-l suport atunci cand dragostea a murit de tot, mai bine cresc singura o carutza de copii. Si asha e, copiii simt cand parintzii nu sunt fericitzi, chiar daca nu e vorba de violenta si alte maniferstari vizibile. Ca bine zice Marin Preda: "daca dragoste nu e, nimic nu e".

Insa daca mai exista o shansa- ca asha incepuse alex26: relatia mai poate fi salvata, atunci se merita sa lupti, sa lupti atata timp cat exista scanteia, se merita sa faci tot sacrificiul din lume.

 

"Unde exista dragoste, exista si Dumnezeu" - Tolstoi

[mihaela_s]

alex26, la ce te referi cand spui ca e o relatie care mai poate fi salvata? Ce a dus la "stricarea" ei? Depinde foarte mult de cat e dispus unul sau celalalt sa ierte, sa uite daca poate. E greu...eu am incercat 2 ani sa salvez o casnicie...insa cand te lupti cu morile de vant, nu prea ai ce salva. Si fostul meu sot nu m-a inselat(cel putin asa cred/stiu eu), nu era betiv, dar ocazional se intampla sa stea cu "pretenii" pana mai spre dimineata, insa agresivitatea verbala si cateodata si fizica m-au facut sa ma hotarasc ca nu mai exista nimic ce sa salvez/salvam. La mijloc era un copil, traumatizat deja de certurile la care asistase.

Iar cand dragoste nu mai e...e greu sa mai lupti pentru ceva ce nu mai exista...

 

Daca tu crezi ca merita sa lupti pentru casnicia ta, fa-o pentru tine, pentru voi, nu pune copiii in fata, nu spune ca nu divotezi pentru ca ai copii...ai destule exemple in mesajele postate, in care mamici au ales sa-si creasca puii singure si linistite decat sa stea alaturi de un sot/tata care nu mai avea nici un merit in casnicie.

 

Iti doresc sa faci alegerea potrivita pentru tine si pentru copiii tai!

 

 

nazdravanii

id="right">Mihaela si fetele meleid="red">

Silvia la 2 aniid="red">

id="right">

Ajutati-o pe Alina sa-si implinesca visul!id="green">

calatorii/calatorii1/calatorii2/calatorii3

id="right">

 

 

 

[zanazanelor]

Pe nimeni nu incanta un divort. Insa daca se mai poate salva ceva, merita luptat. O casnicie e un drum cu 2 sensuri: este nevoie de doi. A incerca sa salvezi o casnicie de unul singur este in zadar. Ti-o spun din proprie experienta.

 

Eu ma straduiesc de mai bine de 1 an sa-mi salvez casnicia si nu reusesc. Avem o fetitza care face 1 an peste cateva zile, insa nici o clipa nu m-am gandit sa raman alaturi de sot de dragul copilui. Chiar azi m-am hotarat ca maine sa depun actele de divort. Acum 5 minute sotul mi-a spus ca doreste sa mai poarte o discutie cu mine, calma ca marea intr-o zi torida de vara... Sunt dispusa sa-l ascult si sunt dispusa sa lupt atata timp cat vad bunavointa si din partea lui. Este ultima sansa pe care o mai acord acestei casnicii.

 

Si daca nu mai exista cale de impacare, divortul poate deveni chiar o binecuvantare. Trebuie sa ai curaj pentru asta, trebuie sa stii ce vrei, trebuie sa fii hotarata si cu sange rece. Eu inca imi iubesc sotul, dar nu e de ajuns doar iubirea mea. Si culmea: ca desi el este cel care manifesta tot mai putina iubire fata de mine, EU sunt cea care cere divortul.

 

 

[RaluD]

Da, sunt de acord cu divortul, la fel cum as fi si daca nu ar exista copii.

 

Dar pana acolo, partenerii trebuie sa faca eforturi sa mentina dragostea vie, de la casatorie pana la moarte, in fiecare zi.

Uneori este greu, dar suntem datori s-o facem. Si asta e tot ce ne cere Dumnezeu - daca am indeplinit cum se cuvine conditia asta, nu va fi nevoie sa divortam, ca din asta decurg toate.

 

Copii, ne-copii, dupa parerea mea motivul asta nu exista. N-ai omorat pe nimeni ca sa te chinui o viata pentru ca sa "aiba copiii tata". Copiii au tata. Si pe mine m-ar durea fix in shpitz de gura lumii. [box]

 

Daca nu mai iubesti, nu poti ramane intr-o relatie de convenienta.

Insa dragostea are multe forme, nu se rezuma la pasiune. Trebuie sa fii mai intai sigur ca nu mai simti afectiune pentru partener, sa-ti asumi esecul si sa mergi mai departe.

 

Alte motive de divort: violenta fizica / verbala, infidelitatea, viciile (cum ar fi patima alcoolului, a drogurilor sau a jocurilor de noroc).

Daca nu are serviciu, nu e o tragedie, poate avea grija de bb, ca si aia tot o munca e, si inca ce munca. Atata timp cat nu sta cu telecomanda in mana si tu sa faci tot in casa dupa ce te intorci franta de la serviciu, e ok, ca suntem in secolul XXI.

 

O relatie n-ar trebui sa ajunga in punctul in care "mai poate fi salvata". Salvata de catre cine ?

 

Nu sunt de acord cu ideea ca "femeia trebuie sa lupte ca sa pastreze casnicia, sa-si menajeze sotul, sa-l gadile pe orgoliu, etc, etc". Amandoi sotii trebuie sa faca asta. Daca el nu se straduieste, duca-se, ca femeia nu e sluga lui.

 

Fetelor, cresteti-va baietii invatandu-i sa ofere si ei, sa-si ajute, respecte si iubeasca sotia. Daca faceti asta, va spun din experienta, veti face doi oameni fericiti si "lantul binelui" se va perpetua.

 

 

Raluca, Emi cea scumpica si bebelusa Ina

[carla2005]

Eu sunt pentru divort daca nu se mai poate trai cu omul respectiv! Cu atat mai mult daca sunt si copii. Asta din proprie experienta..eu am crescut de la 14 ani cu tata vitreg...sunt constienta si in ziua de azi la 27 ca nu as fi ajuns unde sunt acum fara omul asta! A ajutat-o pe maica-mea enorm, s-a ocupat de mine(asa cum s-a ocupat si de copii lui) nici nu am cuvinte: la bac statea pe holul liceului si se ruga, a mers cu mine in Bucuresti sa ma inscriu la facultate, mi-a carat bagajele prin camin, zugravit camere etc (cei care au stat in camin stiu despre ce e vorba)e drept ca uneori il simteam mai rece si am mai avut si eu cateva teribilisme adolescentine in legatura cu el, fiindca e cam dur de felul lui, dar au trecut. Astea in timp ce tatal meu adevarat nici nu stia prea bine in ce clasa eram, si acum realizez ca mare noroc am avut cu omul asta! Bineinteles pentru el am fost de la inceput fata lui cea mica, si tare mai bagam lumea in ceata cand le spune cine sunt si ne distram copios ca multi zic si ca semanam ! Ar fi multe de povestit pe tema asta...dar da sunt PENTRU divort cu sau fara copii!

[Criss75]

Sigur, cand nu esti pus in astfel de situatie, e foarte usor sa dai sfaturi, sa spui un "DA" sau "NU" categoric.

Clar, daca relatia poate fi salvata, nu se ajunge la divort. Dar trebuie ca ambii parteneri sa lupte pentru salvarea relatiei lor.

Bine, daca nu exista copii atunci e mult mai simplu si poate ca se renunta mai usor la relatie insa daca exista copii deja lucrurile se complica.

Un lucru e cert, copilul are nevoie in egala masura de mama si de tata.

Si poate ca langa noi nu exista intotdeauna persoana ideala. Dar cum sa desparti un copil de cativa anisori de tatal lui,un copil care atunci cand il vede ii sare in brate, i se lumineaza fata si radiaza de fericire ca "a venit tata"?

Atunci nu te mai gandesti la altceva decat ca fericirea copilului conteaza inainte de toate, si el e fericit cu mami si tati langa el.

Daca e vorba insa de violenta de orice fel, in opinia mea categoric NU merita continuata relatia.