nisipuri miscatoare

[lena]

Elise dupa cum ti-am zis, te inteleg, nu din proprie experientza, dar am o prietena care a trecut prin ceva asemanator, ideea este ca exista "barbati care pot fi schimbati" si altii care "nu pot"...acuma e chestiune doar de fler, al tau ma refer sa-ti dai seama cat de mult poate el fi schimbat sau nu...oricum ce inteleg eu din ceea ce ai mai scris aici pe forum este ca totusi ai incercat orice cale de comunicare omeneasca posibil in casnicia voastra, zic a voastra, ca toate casniciile sunt diferite, si numai voi doi va stiti canalele de frecventza!!

 

mai depinde si cat de multa "rezistenta" crezi ca detzii ca parerea mea, tot pe la 30+ de ani este ca sotul tau este destul de incapatzanat si increzator in el si puterea lui ca sa fie cumva maleabil...adica daca totusi tu crezi ca o sa rezisti ani buni langa el, ok, atunci incearca totul, dar totul...de la a pune pe o hartie toate doleantzele tale pana la a cere ajutorul cuiva din afara, consilier, prieteni, etc, etc.

 

sincer nu cred in generalizari, fiindca nu sunt toti barbatii asa, stiu tipi care chiar cand au suferit fizic nu s-au plans ca babele, si altii care dadeau in mintea copiilor[;)] deci depinde de la barbat la barbat.

[MirelaV]

omu' asta al tau munceste? poate s-o plictisi..umple-i cumva timpul liber

 

[flo] Mid="blue">iid="red">rid="blue">eid="red">lid="blue">aid="red">Vid="blue">

pupicei pe burticeiid="pink">id="size1">

 

Racusori

 

 

Calitati: cea mai mare calitate a mea este aceea ca nu am decat un singur defect. Defecte: defectul meu (singurul de altfel) este acela ca nu am nici o calitate..., dar ramane intre noi. id="size1">id="navy">

 

[Elise]

lena,id="red">

 

Toti prietenii lui - pina si familia lui - i-au spus ca el greseste.

Ai mei, saracii, se abtin in a da verdicte, ca sa nu-l jigneasca.

 

Si, da, cred ca poate fi schimbat, in principiu cred ca orice om, oricit de catar ar fi el, poate fi schimbat - nu "dresat", ci convins.

 

Dar, cu el, nu stiu cum sa procedez.

M-am saturat de vaitaturi, de scandaluri, de drame.

Si m-am saturat sa ne faca viata mai neagra decit e.

Ma simt mai bine cind nu e acasa - de exemplu, acum.

Cind vine, incepe opereta....

 

Sau a mai patit ceva, sau se simte nu-stiu-cum, sau a mai avzut vreun caine mort... sau s-a certat cu patronul... data trecuta mi-a spus ca a facut el un sondaj printre clientii care au facut sau au auzit de FIV, si in cea mai mare parte nu reuseste procedura !![bang]

 

Asta a considerat el de cuviinta sa imi spuna mie, nevasta-sa, inainte de FIV.

 

Alt... detaliu este legat de faptul ca vrem 2 copii.

Si vrem sa adoptam unul.

Aici toate bune, si el vrea, nici el n-a fost crescut de parintii biologici.

 

Pe celalalt vreau sa il nasc eu.

Ar putea fi al nostru, sau am putea fi in situatia de a apela la un donator (barbat).

Cu donatorul nu e de acord.

Si nu e de acord in ruptul capului.

Mi-a zis "Parca ziceai ca vrei copilul meu?!"

Normal ca il vreau pe al lui!!!

Da' daca nu s-o putea ?!

I-am explicat ca pentru el ar fi acelasi lucru - ar fi ca si cel adoptat.

Doar ca s-ar naste in gradina noastra.

 

Iar eu imi doresc asta pentru ca e o experienta prin care vreau sa trec, si pentru ca o sarcina m-ar ajuta dpdv. medical.

 

Mi se pare bizar ca accepta sa adoptam, dar nu accepta varianta donator.

Si imi e teama ca, daca am ajunge la asta, ar iubi copilul infiat iar cel nascut de mine ar fi "copilul meu".

Si mi-ar da cu replica asta peste ochi la fiecare cearta.

 

Aici ar suferi copilul... nu eu.

Mi se pare tot o dovada de egoism.

 

Elise

[Nadia1976]

quote:Originally posted by Elise

 

Uneori ma simt ca un cosh de gunoi.

Sincer.

Isi varsa asupra mea toate deseurile mintii si se linisteste.

Eu ce sa fac cu ele ?!

 

Elise

---

id="quote">id="quote">

 

Elise, draga, tu varsa-le aici! Ajuta sa-ti golesti sufletul de necazuri si noi suntem aici, langa tine, sa-ti oferim mai mult sau mai putin sprijin moral, fiecare cat poate.

 

Cunosc genul de barbati "Drama King", care fac din tantar-armasar si care dintr-un necaz mic fac o tragedie; stiu ca nu e usor de trait cu ei; fostul meu sot era asa; cat am fost impreuna, plangea zi si noapte dupa fosta lui... cand l-am lasat o innebunea pe sora-mea, se ducea la ea, plangea, o ruga sa-l ajute, sa ma convinga ea sa ma intorc la el. Genul asta de persoane daca nu se vaicaresc, nu se simt bine. Cred ca are nevoie de un dus rece; ai incercat sa-i spui lui ce ne-ai povestit noua aici? I-ai spus cat de multa nevoie ai TU de sprijin si de o vorba buna, de o incurajare si de un BARBAT langa tine? I-ai spus ca si tu ai inima? I-ai explicat ca si piatra se toceste n timp, daramite o inima? (Explicatie off:Ce am scris cu litere mari, nu inseamna ca strig, ci vreau doar sa accentuez).

Multa bafta iti doresc si sper sa inteleaga ca tu ai tot atata nevoie de el cata are el de tine. La urma urmei, sunteti un cuplu, se presupune ca va sprijiniti reciproc, nu ca unul e umarul si celalat ochiul din care lacrima cade... si cade... si cade!

 

________________________

Winners don't quit; quitters don't win.

 

[Elise]

Nadia,id="red">

 

da, i-am spus dar ignora sau minimalizeaza.

Am adoptat toate solutiile clasice: sa-i comunic problema, sa luam o pauza, sa il ignor, sa fac mai rau ca el... nu merge.

 

O mai fi vreo solutie, dar n-o stiu eu.

 

Elise

[Rufus]

Elise, nu-i rau ca are nevoie de tine. Nici chiar ca a devenit dependent de tine. Asta nu exclude dragostea, daca o mai are.

Nici macar ca barbat nu pot sa spun cu siguranta ca-i una sau alta, pentru ca eu nu sunt asa. Barbat sau nu, nimeni nu vrea o persoana de acest fel alaturi.

Am recitit postarile tale (toate) si vad cat esti de nemultumita. Pornind de la inceputul relatiei voastre, pe care o apreciezi buna, nu contenesc sa ma mir (dar asta nu numai in cazul tau) ce mama naibii pateste un om dupa cativa ani de trai langa persoana pentru care ar fi facut orice?

Adica trebuie sa existe o explicatie si, daca se poate, sa fie alta decat ca s-a dilit. Asta include si o analiza atenta a ta. Pentru corectitudine.

Din pacate nu pot sa te sfatuiesc decat acelasi lucru pe care-l spun mereu: trage de timp si incearca sa te linistetsti. Nu poti sa gandesti corect si mai ales sa actionezi in conditii de stres. Daca vei fi razboinica, o sa capeti razboi si nu uita ca in razboi se trage cu tot felul de arme.

Incearca sa fi corecta, sa te feresti de scandaluri, sa nu raspunzi la provocari; toate astea nu ca sa nu-l superi, ci ca sa te protejezi si sa castigi timp de a gasi o cale corecta.

Este singurul lucru care cred ca te poate ajuta, pentru inceput.

PS: ca sa iti ofer o mostra de sursa de conflict, o sa-ti spun cat de nefericita poate fi pentru el ideea ta de a apela la un donator, pentru a naste un copil. Desi ai tot dreptul sa nasti, faptul ca nu intelegi ca nu este nici pe departe acelasi lucru cu a adopta unul, ma baga si pe mine in ceata. Orgoliul masculin, adeseori absurd, nu face niciodata concesii in ale procreerii. Nu stiai asta?

 

poze multe cu noi

 

 

"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[Elise]

Rufus,id="red">

 

nici nu intentionez sa fiu razboinica: asta puteam face fara sa ma gindesc de 2 ori.

Intentia mea e sa gasesc o cale de a rezolva lucrurile, pe cit posibil obiectiva.

Chiar l-am invitat sa citeasca tot ce am scris aici - nu l-a interesat, drept urmare n-a citit.

 

Cred ca, pe undeva, ai perceput gresit lucrurile.

El nu-mi face reprosuri.

Chiar nu.

El doar se balaceste intr-o mare de egoism si indiferenta.

 

Poate ca n-a patit nimic.

Doar ca acum se simte mai sigur pe pozitie decit era atunci, si... isi permite. Sau ii permit.

 

In ce priveste discutia despre copil, da, poate aici intervine diferenta de optica si se vede ca eu sint femeie, tu barbat: eu n-as avea nimic impotriva sa fac copilul lui cu ovulele altei femei.

Daca nu le-as avea pe ale mele.

Si ma asteptam nici el sa n-aiba nimic impotriva, stiind ca nu o fac pentru ca asa vreau, ci e un caz de forta majora: n-am cum altfel.

 

Nu e nimeni vinovat daca nu putem folosi materialul lui.

Ti se pare just sa accepte un copil infiat, dar sa imi interzica mie o sarcina?

 

Mie nu mi se pare....

Copilul ala n-ar avea alt tata.

Banca de sperma nu se numeste tata.

 

Unicul lui tata ar fi EL.

Ce Doamne iarta-ma conteaza ADN-ul, in fond ?!

 

 

Dar deviez de la subiect.

Treaba cu copilul e doar un aspect - s-ar putea nici sa nu fie nevoie sa recurgem la solutia asta, in fond.

 

Problema mea principala este relatia dintre noi 2.

Mai exact, modul in care se raporteaza la mine.

De parca eu ii datorez lui tot, el mie nimic.

Incerc sa schimb asta.

caut o solutie.

Caut.....

 

Elise

[cl]

Elise, de ce nu incercati sa mergeti la un psiholog? Incercati o "consiliere matrimoniala". Nu ii spui ca vrei acest lucru pentru el. Daca nu vrea sa mearga, ii spui ca este pentru tine, ca in primul rand tu ai nevoie de aceasta, ca treci prin niste dileme si daca te iubeste vine cu tine si te sustine. Spun si eu acum, dar tu stii cel mai bine care este situatia voastra.

Eu cred ca i-as da sa citeasca povestea cu drobul de sare...glumesc, nu te supara pe mine.

 

Claudia

[lorelei_19]

Elise, si eu te urmaresc cu placere pe forum si imi plac postarile tale. In cazul de fatza insa te afli intr-adevar- asha cum ai denumit subiectul, pe nisipuri miscatoare. Noi nu putem decat sa fim de partea ta, pentru ca stim doar varianta ta. Exista cu siguranta si o varianta a lui si ar fi interesant de ascultat si asta. E clar ca treceti printr-o criza si e la fel de clar ca depinde in primul rand de tine in ce directie o veti lua. Am impresia ca in general ai cam luat carma in "conducerea" familiei. Si eu am avut o asemenea relatie in urma cu muuuulti ani, eram atat de tanara si n-am realizat cat de periculos e rolul: preiei rolul de conducator si cand obosesti dai vina pe el ca e slab. Uite-asha am distrus o relatie, dar acum, cu okii de-acum vad ca eu am gresit mai intai ca mi-am asumat prea multe responsabilitati, ca am luat prea multe asupra mea si cand m-am simtit coplesita mi-am luat jucariile si-am plecat.

E un drum lung spre refacerea casatoriei, dar se merita, asta in cazul in care va mai iubiti. FAceti planuri impreuna, fa-ti mai mult timp pentru el, explica-i cu voce frumoasa ca esti obosita si ca "hai sa vorbim de ceva frumos", intreprindeti mai multe impreuna si nu lasati dorinta asta fierbinte de-a avea un copil sa va distruga relatia. Ori mi se pare, ori a devenit un fel de obsesie??? si de ce neaparat doi copii? daca vin, e bine, daca vine numai unul, asta e, de ce sa-i ranesti sentimentele sotzului tau, mai ales ca a fost de acord sa adoptati un al doilea copil? cred ca si tu trebuie sa faci unele concesii, nu?

Ca tema de gandire: intr-o criza de relatzie e nevoie intotdeauna de doua persoane, asha ca incearca intai sa-ti vezi propriile greseli, sau incearca sa te vezi pe tine prin okii lui. Numai bine si aveti grija de voi.

 

"Unde exista dragoste, exista si Dumnezeu" - Tolstoi

[Rosey]

draga Elise, pai daca e asa de egoist si ipohondru, de ce mai stai cu el?? in afara de iubirea aia mare care a fost CANDVA, mai e si altceva care te leaga de el? ai ceva POZITIV de spus despre el, asa cum e, acum?

sa dea Dumnezeu sa ai copilul pe care ti-l doresti, din suflet ti-o spun, pt ca si la mine a venit greu si nu in conditiile ideale... dar tu chiar crezi ca te vei putea ocupa de copil SI de el??? cine are atatea resurse? de tine cine va avea grija?

daca te vei imbolnavi, cine se va ocupa si de tine, si de el si de copil??

eu stiu cum e sa te scoli din pat cu febra 40 si sa faci de mancare la copil si sa ai grija de el, pt ca nu e NIMENI langa tine sa te ajute...e greu...dar sa mai ai si o piatra de moara de gat, in calitate de sot - sincer, cui ii trebuie??

pentru ce/din ce punct de vedere ai nevoie de el? si ce crezi ca iti poate el oferi, din tot ce ai tu nevoie?