nisipuri miscatoare

[Elise]

Allureid="red">: eu inca nu m-am hotarit sa divortez.

Dar poate cauza pentru care ne freaca cu "indatoririle astea" tine de orgoliul lor: al meu clar e frustrat ca mascul si ca provider.

 

Poate si al tau este.

 

 

 

 

Elise

[conchita]

quote:Originally posted by Elise

A citit tot ce am scris.

Si dupa tot ce am scris eu, el se plinge ca nu-i spal farfuriile.

---

id="quote">id="quote">

 

mah copii, Elise si Calin, la fel zic si eu ca se simte ca inca va mai iubiti si e pacat sa va poticniti de niste farfurii, in loc sa fiti fericiti!

 

Elise, tu esti tipul de femeie sensibila si inteligenta care ar prefera sa-si petreaca timpul mai degraba despicand firul in patru pe o problema, decat sa-si spele farfuria. nota bene, necazul lui Calin nu e legat de farfuriile lui, ci de ale tale. el nu se plange ca tu nu faci gospodarie, ci ca nu respecti ce face el - chestie total indreptatita, nu crezi? nu conteaza ca problema ta cu el e de ordin sufletesc, a lui e asta care e, de ordin practic. raspunde-ti singura: esti capabila sa-l asculti la randul tau si sa incerci sa faci ceva in acest sens? poti, adica, sa-ti speli farfuria in care mananci, daca stii ca asta ii va reduce lui stresul macar un pic? poti, adica, sa fii tu prima care face un pas inainte catre celelalt, indeplinindu-i dorintele? hai ca n-ar trebui sa fie asa de greu, daca il mai iubesti.

 

si, da, Elise, exista indatoriri de femeie, de sotie, de mama, de sora, de prietena, etc. viata nu e facuta numai din drepturi, ci si din obligatii. in ciuda celor spuse aici ca femeia nu are nici o datorie in casnicie, eu vin si iti spun ca daca si tu crezi la fel, atunci poti sa-ti iei adio de la casnicia asta de pe-acum, ca te chinui degeaba sa intelegi partile mai complicate ale mariajului, in timp ce alea simple iti raman straine.

 

Calin, mama draga, acum ca ai invatat gospodarie :-))- felicitari!-e timpul sa treci la lectia nr. 2 in casnicie: invata sa-ti asculti femeia. nu numai sa o auzi si sa ai gandul in alta parte. ascult-o asa cum iti asculti gandurile. si dupa aia raspunde-i cu inima, nu cu ce ai in pantaloni - adica nu lasa orgoliul masculin sa iti domine ratiunea. indatorirea ta esentiala de barbat in casa nu e sa faci mancare, ci sa fii fericit cu Elise. da-le in pisici de farfurii, lasa-le in chiuveta pana se decide si ea sa puna mana sa le spele sau sa le arunce pe fereastra si sa cumpere altele! si du-te la restaurant in fiecare zi, asa cum vrea ea, ca va veni ziua in care va prefera ea singurica sa faca o omleta in schimb, cand nu va vor mai ajunge banii pentru FIV si restul tratamentelor. ideea e ca, si daca nu-ti convine atitudinea ei in gospodarie, fa si fii exact ca ea la capitolul asta - asta pare sa fie metoda care i se potriveste. o sa se schimbe singura, eu asa cred.

 

eu va doresc sincer sa va reveniti in simtiri cu copilariile astea si sa nu va mai dati fericirea pe nimicuri. [flo]

[delphin]

Of! Ce o fii mare bai sa speli farfurii si sa faci curat cand celalalt nu are timp. Sunt casatorita de 5,sotul este militar si nu stiu daca in toti acesti ani i-am calcat de 5 ori o camasa(in conditiile in care am stat acasa pana anul trecut, fara copii).

Acum am si eu un servici si in plus avem un copil de care ne ocupam fiecare cum puteo, o zi unul, o zii altul...depinde de timpul ramas cand venim de la servici.

 

Calin, te vaiti ca ea nu se ocupa de treburile casnice,te vaiti ca muncesti la un roman si ca a trebuit sa faceti imprumut pt. FIV.

Fa atunci ceva cu viata ta...cauta un job mai bun,surprinde-o altfel decat cu sondajul pietei de site-uri de intalniri.

Considera-te norocos ca a trecut peste asta si mai lasa-n colo treburile menajere.

 

http://community.webshots.com/user/delphinoi

[Elise]

conchita,

eu chiar cred ca discutia asta a luat-o pe o panta ilara.

 

De la "de ce nu ne mai intelegem" a ajuns la "de ce nu spal mai multe farfurii".

 

Raspunsul ar fi simplu: daca asta e variabila in mariajul nostru, nr. de farfurii, prefer sa renunt.

Inseamna ca e o casa pe care as putea sa o salvez, dar nu merita salvata.

 

Daca pentru barbatul meu iubirea= nr. de "indatoriri casnice" pe care le indeplinesc si cit m-a dresat in sensul asta, raspunsul e simplu: "wrong person".

 

N-am nimic cu a face toate kestiile astea.

Dar am o mare problema cu modul de abordare.

 

Nu sint spalator de vase.

Si fericirea mea nu depinde de asta.

Daca am ajuns aici, inseamna ca fara sa stiu am luat undeva o decizie proasta.

 

Indraznesc sa sper ca a postat asta din dorinta de manipulare.

Daca nu vrea sa manipuleze si chiar asa gindeste, atunci a fost ghinionul nostru.

 

Cu asemenea mentalitate nu negociez.

 

Eliseid="red">

id="Tahoma">

[daniela_b]

Eliseid="blue"> si Calinid="blue">, voi doi folositi limbaje diferite ( in general.. barbatii vin de pe Marte si femeile vin de pe Venus).

De aceea mesajul esential nu ajunge la celalalt. In plus, ei au tendinta sa simplifice lucrurile, aducindu-le la un numitor comun iar ele sint revoltate de asta, vazindu-le intr-un fel mult mai sofisticat, pline de incarcatura emotionala.

E cazul ca unul dintre voi sa devina "poliglot", sa inteleaga si ce spune celalalt, in limba lui.

Supravietuirea cuplului si adaptarea partenerului la viata in comun sint dificile si cer multa atentie. Sint multe cazurile in care se ajunge la "punctul maxim de fierbere". In cazul vostru nu e doar o simpla cearta ci o criza, dupa cum reiese din ce ai scris tu, Elise.

Din fericire, poate fi rezolvata, sint sigura de asta.

Dupa 10 ani de casnicie, in care am fost o sotie exemplara, dupa cum isi dorea sotul meu ( poate altii nu m-ar gasi asa de deosebita...), subliniez ca eram exact cum isi dorea el, din toate punctele de vedere si in care am renuntat la mine insami ( mare greseala!), la visele mele, la cariera mea, la hobby-uri, la prieteni...am descoperit ca am trait numai pentru celalalt.

Dar o facusem in mod constient si nu am cerut nimic in schimb. Ginditi-va: dupa 3 ani am renuntat la serviciul meu ca sa ma pot ocupa exclusiv de el si de afacerea care statea sa infloreasca asa incit 7 ani am fost casnica, o asistenta neplatita oferind servicii de lux. Rasfat, nu jucarie...

10 ani nu am fost in parc, la plimbare, in concediu, la restaurant...nicaieri! In rastimpul asta banii care veneau se duceau pe noi investitii in afacere, acasa ajungeau doar banii pe care ii mai faceam eu "ciubuc" - tundeam si vopseam parul unor doamne sau le faceam mici servicii. Ne mai ajutau si parintii mei. Am facut multe sacrificii, de dragul relatiei, de dragul lui insa am facut-o cu zimbetul pe buze, am facut-o benevol. Nu ma deranja ca toata lumea imi spunea ca ma risipesc, ma plafonez si ca el nu merita toate astea. Eu simteam ca sint printesa in casa mea.

Insa, dupa 10 ani, cind in sfirsit au venit si banii aia mult-visati, el s-a schimbat. Nu a mai dorit sa imparta si cu mine "fericirea", bunastarea.

"Dar ce ai facut tu? Ce sa zic, mare lucru...ai sters praful.." spunea el. Cu cita durere am primit vorbele astea. Din acel moment am inceput sa vorbim alta limba. Asa cum vorbiti si voi...

El vedea lucrurile intr-un fel - "prezentul conteaza, poate ca ai fi facut si tu ceva dar eram ocupat, n-am observat", eu intr-altul " ti-am oferit toata linistea si caldura caminului ca tu sa te poti dezvolta.."

N-am reusit nimic, am devenit apatica, am intrat in depresie, indiferenta. Am terminat-o cu stersul prafului, cu gatitul, cu spalatul. S-a revoltat, mi-a reprosat, ma transformasem in dusmanul lui. Ii spuneam ca sint ocupata sa-mi gasesc un job ca sa am ce minca ( jenant.. dar refuza sa mai aduca ceva acasa spunea ca nu merit sa maninc...). Si uite asa relatia se deteriora. Asa au mai trecut 3 ani incrincenati..

Cind il intrebam ce doreste de la mine imi spunea ca vrea sa fie ca inainte: adica el sa lucreze si eu sa-i fac menajul. La atit se redusese totul. Eram o femeie de 35 de ani, cu studiile neterminate, 5 ani pe cartea de munca ( 2 lucrati inainte de casatorie si 3 dupa), parea imposibil sa-mi gasesc un loc de munca onorabil. Cu toate astea am gasit si m-am canalizat in directia asta. Dar devenisem doi straini. Din punctul meu de vedere totul era terminat. Cind nu am mai putut indura ( se purta din ce in ce mai mizerabil, pe masura ce eu ma descurcam din ce in ce mai bine cu job-ul...era invidios, asta-i adevarul!) m-am mutat la mama si am depus actele pentru divort. Eram plina de forta si de neinduplecat.

La inceput ma "ameninta" ca nu-mi da nimic din averea lui pe care a facut-o cu sudoare in timp ce eu stergeam praful. Mie nu-mi pasa de averea lui, numeni nu-mi mai dadea inapoi timpul pe care l-am folosit in favoarea celui pe care l-am iubit prea mult si am crezut ca o fac pentru noi amindoi.

L-am chemat la avocat si am facut impreuna o hirtie in care am declarat ca renunt la partea ce mi se cuvenea. Nu a vrut sa o semneze. Refuza sa creada ca e adevarat ce se intimpla. Atunci a inteles ca ma pierde si ca toate comorile din lume nu au nici o relevanta daca eu nu mai sint a lui.

Imi cer scuze ca m-am intins atit de mult dar am vrut sa ajung la aceasta ultima idee: Cel mai pretios lucru din viata cuiva este sa fie linga cel pe care il iubeste. Puterea este in amindoi. Nu exista adevar de o singura parte. Gasiti intelepciunea sa depasiti aceste lucruri care va distrug cite putin.

Tu, Elise fa efortul sa-ti schimbi imaginea despre sotul tau, nu te mai gindi la el ca la unul care se vaicareste toata ziua, acesta este felul lui de a "gestiona" situatia prin prisma celor care il deranjeaza pe el. Cu cuvintele lui simple si acuzatiile lui aparent banale vrea sa-ti comunice ceva.

Iar tu, Calin gaseste forta aceea specific masculina de a-ti proteja sotia in clipele ei de slabiciune.

Judecati ( intii la rece..) ce s-ar putea face concret pentru a scutura de praf relatia voastra. Asa cum am scris mai sus: vorbiti pe limba celuilalt.

Vrea sa speli farfurii ( e un fel de-a spune..) fa-o! Oricit de greu ti-ar fi, incearca sa faci ce vrea el sa faci. Si invers, vrei sa fie alaturi de tine si sa participe afectiv mai mult, arata-i cum si asteapta sa se intimple.

Dar daca, nici dupa ce ati facut ce si-a dorit celalalt ( pina in cele mai mici amanunte...), nu se schimba nimic, abia atunci intrati in panica: ceva scirtie...

De aceea am scris povestea de mai sus si sper sa va foloseasca exemplul: eu nu am renuntat decit dupa ce am incercat toate metodele, am tinut cu ghearele si dintii de relatie, chiar daca uneori imi venea sa-mi rup bucatzi de carne de pe mine de durere. Si, desi am principii clare si sint foarte incapatinata daca sint nedreptatita ( nu ling unde am scuipat!), uite ca am considerat ca noi doi mai putem avea o sansa, daca facem concesii. Si nu-mi pare rau, in clipa asta sintem in sfirsit, dupa atitia ani: fericiti! Pur si simplu astea au fost etapele necesare ca sa ajungem aici. Fara aceste framintari si experiente dureroase, nu ne-am fi inteles unul pe altul atit de bine.

Deci, considerati ca si in cazul vostru aceasta etapa este necesara, etapa in care se reechilibreaza fortele cuplului vostru, etapa care purifica sentimente si naste idei pentru viitor.

Va doresc numai bine!

 

Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii

[ruxandra_sb]

quote:Originally posted by Elise

De la "de ce nu ne mai intelegem" a ajuns la "de ce nu spal mai multe farfurii".

 

Raspunsul ar fi simplu: daca asta e variabila in mariajul nostru, nr. de farfurii, prefer sa renunt.

Inseamna ca e o casa pe care as putea sa o salvez, dar nu merita salvata.

 

Daca pentru barbatul meu iubirea= nr. de "indatoriri casnice" pe care le indeplinesc si cit m-a dresat in sensul asta, raspunsul e simplu: "wrong person".

---

id="quote">id="quote">

 

Eu n-as fi asa de sigura ca "indatoririle casnice" sunt asa ceva ... de jos.

 

Un mic exemplu. Sotul meu drag este un maestru in ale clatitelor. Chiar saptamana trecuta mi se facuse o pooofta.. Azi a venit tarziu, maine tot asa.. in sfarsit a apucat intr-o seara sa faca aluatul. Mai trebuia sa si le faca efectiv. Dar n-a mai putut. Era si racit si mort de oboseala, asa ca s-a dus la culcare.

 

M-am ambitionat si am incercat sa le fac. Si am stat vreo 1,5 ore luptandu-ma cu tigaia, cu focul, bajbaind, mai arzand una, mai facand terci alta. In final am terminat tot aluatul si mi-a iesit un maldar de clatite. Nu prea rele, zic eu.[;)]

 

M-am dus la el sa-l invit "la o clatita", dar a mormait ceva si s-a intors pe dreapta. Am crezut ca nici nu m-a auzit.

 

De dimineata cine-mi facea complimente ca ce clatite super-bune am facut, ca ce mandru a fost aseara ca m-am ambitionat si le-am facut?

 

Da, probabil ca m-a iubit un pic mai mult pentru ca am facut acele clatite. Si nu mi se pare nimic jignitor in asta. Din contra. Pentru ca si eu le-am facut cu dragoste.

 

P.S. nici eu nu gatesc aproape deloc (ne trimite mama), iar la curatenie ne ajute o doamna.id="size1">

 

Ruxandra & Matei (4 ani) & sotul drag

[iullia]

Si uite asa, ajungem la originea problemei, care are radacini foarte adanci, undeva in urma cu secole, cand barbatul se ducea la vanatoare, iar femeia statea in pestera.

 

Parca de atunci se vrea sa se creada ca, a fost institutionalizata "fisa postului" de sotie.

 

Undeva, pe scara evolutie s-a produs o fisura, s-au pierdut niste verigi de legatura.

 

Nu am fost niciodata de acord cu insusirea unor atributii ca fiind strict de domeniul femeii, chiar daca apartin capitolului casnic.[cheers]

 

Invingatorul ia totul!

[tlaura]

Hai sa ma bag si eu in seama, desi in privinta unei casnicii, nu e bine sa o faci. Dar, pentru mine e clar ca va iubiti, si totodata sunteti doua cararctere foarte, foarte diferite. Prea repede nu o sa ajungeti la un consens, cel mai probabil va veti desparti mai devreme sau mai tarziu. Iar daca veti ramane totusi impreuna, viata voastra va fi un calvar pentru amandoi. Imi cer scuze ca sunt mai directa, dar altfel nu am cum sa va fac sa intelegeti ca totul, absolut totul depinde numai de voi. Daca intr-adevar vreti sa ramaneti impreuna, cu copil sau fara, infiat sau al vostru, sau ambele variante, neaparat trebuie sa mergeti la un consilier. sa nu credeti ca veti putea face fata singuri. Sunteti "bolnavi" si numai un doctor va poate trata. Ce faceti voi aici sunt tratamente cu leacuri babesti. Trebuie un specialist pentru vindecare. Eu chiar ma mir ca nu ati luat in calcul aceasta posibilitate, sau daca ati luat-o de ce nu ati pus-o in practica pana acum.

Vreti sa va salvati casnicia? Si aici daca se poate as vrea sa-mi raspundeti amandoi. Si as vrea sa mai imi raspundeti si la intrebarea; de fapt sa va raspundeti voua insiva si unul altuia: de fapt ce vreau eu de la partener.

Puteti sa va asezati unul in fata celuilalt si sa va intrebati: ce vrei tu sau cum vrei tu sa fiu?

Puteti incerca sa fiti cum isi doreste celalalt? daca nu, ce e de facut? Cum puteti ajunge la un compromis?

Nu stiu daca ati inteles ceva din ce am vrut sa va ransmit, e greu asa prin taste, de asta va recomand sa apelati la un specialist.

Eu va doresc numai bine si multa intelepciune!

 

 

Laura, mama lui Andrei

 

Poze

 

Poze

[libelula]

CALIN - ALIN id="purple">

 

Nu stiu cati ani ai, banuiesc ca vreo 30-32. Ar trebui ca la varsta ta sa apreciezi cu adevarat o FEMEIE. Majoritatea barbatilor puternici pe care ii cunosc ar face orice pentru a avea langa ei o femeie ca Elise. O femeie care sa le fie partener, egal, alaturi de care sa cladeasca o relatie.

 

Nu inteleg nici in ruptul capului de ce nu vrei sa va luati o menajera.id="purple">

 

Trebuie sa intelegi ca sotia ta si-a dorit un anumit standard de viata, pentru care a luptat si pentru care a investit timp si muuuulti neuroni. Este standardul de viata la care ravnesc aproape toate femeile. Si pe care cam toate prietenele mele maritate si FERICITE il au. Atunci cand vii epuizata de la serviciu este o binecuvantare sa gasesti casa curata, rufe calcate, eventual o mancare usoara in frigider si un sot care sa nu iti reproseze ca el a muncit singur si tu ti-ai neglijat “indatoririle” de femeie – adica toate astea sa fie facute de o menajera.

 

Faptul ca pana sa va casatoriti tinea aragazul ca pe un obiect de mobilier este demn de toata stima. Inseamna ca isi permitea sa manance la restaurant si sa duca un gen de viata la care multe femei doar viseaza. Si da, Calin, oricat ar parea de irelevant – suntem multe care facem asa, care nu ne dorim sa facem menajul, care nu stim sa il facem, si totusi avem o relatie normala si profunda cu barbatul de langa noi, care accepta ca avem visele noastre si dorintele noastre si ca anumite lucruri sunt mult mai importante decat sortatul ciorapilor si calcatul camasilor. Mai ales ca voi doi va permiteti indiscutabil o menajera.

 

Tot monologul de mai sus se refera strict la plangerea ta ca Elise nu se implica in treburile gospodaresti. Iar atunci cand va veni si bebe, cu atat mai mult va avea nevoie de un ajutor in casa, pentru ca ESTE DREPTUL EI! La ce ii foloseste atata munca, si atatia bani, daca nu isi poate asigura comfortul minim, spune-mi?

 

 

[fatima]

“In afara de faptul ca vrea sa spal mai multe farfurii NU SPUNE in pana mea nimic altceva - de ce ma trateaza ca pe inamicul lui....

Sau e o tactica a tacerii, sau s-a blocat ca un disc stricat la replica asta, sau in afara de farfurii, in casnicia noastra nu-l intereseaza nimic.”

 

Tu singura iti raspunzi:

 

“Pentru ca daca am angaja menajera s-ar rezolva problema si cu ce si-ar mai "drege" orgoliul de mascul ranit?”

 

Da, Elise, are o problema de orgoliu, exact asa cum tu ai una. Orgoliul nu e just sau injust. Nu e indreptatit sau nedrept. Nu cunoaste categorisiri. Nu priveste in stanga sau dreapta, sa se compare, sa se recunoasca si sa se rusineze. E orgoliu. Punct.

Renuntati la el, sunteti doi oameni inteligenti, cum spunea Daniela, descoperiti un limbaj comun, limbajul dragostei!Cu el mutam si muntii, nu?

Incetati a va mai lupta impotriva fiecaruia, luptati-va cu voi insiva!

 

Hai sa-mi pun si eu pe tava sufletul de “gospodina ingusta la minte, cu sot plin de idei preconcepute”, cum spunea cineva mai sus:

In urma cu vreo 2 ani, gandeam la fel ca tine: nu vreau sa lupt pentru o casnicie care depinde de centrimetri de praf de pe mobila. si eram la fel de incrancenata. si munceam ca si tine. sotul meu ce-i drept avea si el un job solicitant, dar nu la fel de banos.eram furnizoare de bani, hrana, comfort. si am luat o decizie..mi s-a oferit un job in strainatate, foarte bine platit..ok, hai sa o spun..de insotitoare de zbor..stewardesa..si am plecat..mi-am spus..perfect, o sa inteleaga si el ceva din asta..o sa vada ce greu e fara mine ca om, ca fiinta, ca entitate, nu doar ca gospodina in casa..n-a fost chiar o despartire..ne vedeam in fiecare luna, in hoteluri luxoase, in destinatii exotice…ca doi amanti, desi relatia dintre noi nu se imbunatatea cu nimic, fireste..

am avut sansa sa cunosc o altfel de viata, de independenta, de bunastare financiara, de hoteluri cu multe multe stele, de calatorii in lumea larga, de lux, de rufe numai la curatatorie, feluri mancare cu nume neinteligibile.…si am ales..tot pe el..m-am intors, pentru ca il iubeam, pentru ca pe langa nebunia asta a lui de neinteles pentru mine, cu spalatul unei farfurii sau stersul prafului din cand in cand ca masura a iubirii mele, avea si alte nebunii, ca: o demnitate neclintita, o coloana vertebrala mai dreapta ca brazii, o vointa si o determinare bune de scris carti cu ele, o generozitate fantastica..si multe alte nebunii frumoase..si rare..

am incetat sa incerc sa-l inteleg, si l-am iubit asa, pur si simplu…nu regret nici o clipa..pentru ca dau putin, dar primesc in schimb inzecit… (sa fim seriosi, nu murim in 2 ore de curatenie pe saptamana, chiar daca e impotriva principiilor noastre, iar daca ei vad in asta o dovada de dragoste si afectiune fata de ei, cu atat mai mult..bine, pentru o curatenie mai amanuntita, aduc o menajera, ce-i drept, dar rutina o fac duminica, nici eu nu am timp in cursul sapatamanii)

 

calin, inceteaza sa-ti mai pui intrebari de genul: e normal? e anormal? dragostea nu se incadreaza in standarde si baremuri..si tot ce am postat la acest subiect e si pentru tine in egala masura..eu nu sunt de partea nimanui, sunt doar de partea iubirii…repet, schimbarea se face cu amandoua jumatatile...