Cum trecem peste o despartire dureroasa?

[elara]

Ce cred eu ca este foarte important este ca ea sa reuseasca sa-l determine pe el sa depaseasca acest blocaj ce il face sa refuze orice dialog privind relatia lor trecuta si mai ales viitoare... Mara, trebuie sa te inarmezi cu vointza si rabdare. Stiu ca ai incercat si ai obosit... Acum ai ajuns in punctul in care ai zis... "las lucrurile cum sunt, nu il mai sacai, il las sa decida el ce vrea... " Dar TREBUIE, eu asa simt, e singura ta sansa, a voastra, a copilasului vostru...sa il faci sa privesca problema in fatza. Nu negarea e cheia... Fa-l sa inteleaga ca este dator in primul rand fata de copiluasul vostru SA VORBEASCA CU TINE. Sa cautatzi solutzia... cine unde a gresit, ce e de facut... ce e de schimbat in relatia voastra... Nu e firesc sa spuna ca nu te mai iubeste daca nu i-ai gresit cu nimic... Cum am mai spus IUBIREA NU POATE DISPAREA DIN SENIN. Ea depinde doar de noi... E un act volitiv, exista in fiecare dintre noi capacitatea de a iubi, de a darui dragoste, afectiune, grija, respect...iar tu nu te-ai facut nedemna de asa ceva... fiindca nu i-ai gresit cu nimic... Ba..chair mai mult...ai devenit mama copilului sau. [il] El desi ti-a gresit, ffoarte mult chiar,... tu ai vad, capacitatea de a il intzelege si ierta ... si inca il mai iubesti.... (iubirea adevarata, profunda are la baza si acesta capacitate de a il intzelege pe cel ce greseste, de a il ierta...) Asa ca suntezi datori amandoi, pentru copilasul vostru si pentru totzi acesti ani trecutzi, pentru toate amintirile voastre comune, pentru totzi anii de fericire ce vi i-ati daruit reciproc, pentru toata relatia aceasta pe care ati construit-o in timp, suntetzi datori sa luptatzi... Unde am ajunge daca ne-am lasa in voia sortzii si ne-am indragosti mereu si mereu de alte persoane???? Noi nu avem vointza? Chiar nu conteaza trecutul, famila? Nu mai avem valori? Nu exista om langa care sa descoperim compatibilitatea perfecta!!! Nu exista asa ceva... Mai devreme sau mai tarziu probleme apar in toate relatziile... E firesc... Trebuie sa le depasim si asta e cu atat mai usor cu cat relatia capata vechime, ca o perla ce creste... Cuplul se sudeaza in timp, cei doi se cunosc mai bine si problemele se depasesc mai usor... Important este sa fim devotatzi omului caruia la un moment dat i-am daruit dragostea nostra, sa mentzinem vie flacara iubirii... Asta cred eu ca trebuie sa discutzi cu el, Mara draga. Offff cat de mult as vrea sa te pot ajuta mai mult.[V] Mi-as dori sa existe o posibilitate sa pot vorbi chiar cu el... Daca ar putea si el sa intzeleaga ce inseamna de fapt iubirea... [bang] Te pup dulce [pup] si mai vorbim. [flo] Capul sus si curaj... inca nu e totul pierdut... Eu cred ca el inca te iubeste...[flo] dar nu mai stie cum sa daruiasca iubire... [url="http://daisyPath.com/days/060729/0/1/+0/0/.png"]Nunta noastra: 29 iulie 2006[/url] "Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni." Seneca

[danet]

Mara, povestea cu "bagatul in pat de dimineata" am trait-o si eu acum ceva ani .Nu credeam ca acum , citindu-ti postarea, pot retrai atat de acut frustrarea si durerea pe care le-am simtit atunci.Pana si replicile mele au fost aproape identice cu ale tale. Nu-mi pare rau ca am incercat sa raman langa un barbat care nu ma mai iubea , pt ca motivatia mea era aceeasi : o familie fericita pt copilul meu. Din pacate nu am reusit. Am plecat, dupa ce m-am mintit singura ca ar mai putea simti ceva , ca gesturile lui ( cele mai multe facute din amabilitate sau vinovatie ) indica faptul ca mai tine la mine. Pana la urma am obosit , iar el nu a spus ramai...

[elara]

Zepellina, Danet, Offfff.... [V] Imi pare asa de raauuuu [V] Sper din suflet ca in cazul Marei finalul sa fie altul. Unul fericit pentru toti trei. [url="http://daisyPath.com/days/060729/0/1/+0/0/.png"]Nunta noastra: 29 iulie 2006[/url] "Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni." Seneca

[serendipindity]

Multumesc tuturor pentru sfaturi si pentru incurajari! Lorelai, o prietena foarte buna si care il cunoaste si e el cat se poate de bine mi-a dat un sfat asemanator: sa ma port cu el “ca o mama”, sa nu-l mai bat la cap, sa nu-l mai iau in brate, sa-l las in pace sa-si faca damblaua… Iar prietena asta a mea ar fi ultima persoana din lume care ar putea sa-i ia lui aparatea, de fapt, e ultima persoana din lume care ar lua apararea unui barbat. Mi-a dat insa de inteles ca trebuie sa analizez nu unde a gresit el, ci unde am gresit eu, ca sa nu mai comit a doua oari aceeasi eroare. Ori mi-e foarte clar unde am gresit: l-am cicalit prea mult si am bocit in fata lui “ca o secretara blonda”, vorba prietenei mele… RaluD, sunt constienta ca e foarte posibil sa ma amagesc singura, incerc doar sa-mi fac datoria, pana la capat! Nu mai am nimik de pierdut acum, avand in vedere ca suntem despartiti de aproape patru luni … Toata suferintza de pana acum a actinonat asupra mea ca o anestezie, nu mai simt durerea… decat difuz. E ca atunci cand nasti. Dupa durerile cumplite provocate de contractii, faptul ca iti aduni ultimele forte ca sa aduci un suflet pe lume nu ti se mai pare un sacrificiu, si un gest suprem de iubire! Poate ca sunt eu prea idealista, dar asa functioneaza mintea si sufletul meu, ce sa-i faci? Andra, e foarte greu sa pun in practica sfatul tau, pentru ca el e plecat toata ziua de acasa… iar cupluri casatorite cu copii nu cunoastem. In plus, el nu mai are nici un prieten in afara de partenera lui de afaceri si vreo doi fosti colegi de serviciu cu care are diverse combinatii. A fost dintotdeauna genul de om insurat cu munca, obsedat de confortul material, dar in acelsi timp, foarte de casa, atent cu partenera, calm, extrem de rabdator si foarte discret… Acum, dupa atata stres resimtit de amandoi, il simt mai relaxat, dar in continuare confuz in privintza sentimentelor lui pentru mine. Imi spune ca i-ar placea sa stea mai mult cu bebe si il cred, pentru ca stiu cum se poarta cu copiii. Are o nepotica pe care a crescut-o de la doua luni si pe care o iubeste enorm. In plus, toate animele trag la el, cainii se opresc din latrat si asta, cred eu, spune multe despre firea lui… Intr-o seara, acum vreo luna, l-am lasat cateva ore cu copilul si am plecat intr-o vizita. L-am gasit in picioare langa bebe, ala mic radea cu gura pana l-a urechi la el. Iar taica’su impacheta pampersul murdar si se stramba la el. Am zambit, tare mi-ar placea sa mai vad scene de genul asta. Elara, draga mea, eu nu stiu sa joc roluri. Pot sa incerc doar sa fiu mai calma si sa tac. Din pacate, el e foarte introvertit si ii displac discutiile filozofice. Eu sunt exact pe dos, impulsiva, extrem de vorbareata si agitata. Danet, Zeppelina, si eu am obosit, dar nu chiar de tot! Macar acum sunteti bine? V-ati refacut viatza? Scuzati-ma pentru indiscretie, dar vroiam sa stiu ce sanse mai are o femeie care a trecut prin asa ceva sa o ia de la zero. [ruga] Mara

[elara]

quote:

---

Originally posted by serendipindity Elara, draga mea, eu nu stiu sa joc roluri. Pot sa incerc doar sa fiu mai calma si sa tac. Din pacate, el e foarte introvertit si ii displac discutiile filozofice. Eu sunt exact pe dos, impulsiva, extrem de vorbareata si agitata.

---

Dar nu de discutzii filozofice avetzi voi nevoie. [V][V][V] Este vorba de lucruri si probleme serioase concrete, care trebuiesc clarificate.[V] Nu puteti sa va facetzi ca nu exista. [bang] [url="http://daisyPath.com/days/060729/0/1/+0/0/.png"]Nunta noastra: 29 iulie 2006[/url] "Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni." Seneca

[zepellina]

Prietena ta Lorelei avea dreptate. Mie imi spunea sotul ca a plecat pt ca "il bateam la cap". Acum nu imidau seama in ce masura, nu sunt asa cicalitoare, iar spre sf nu mai spuneam NIMIC, si tot imi reprosa. Da, si el era ft atent cu copilul, si acum o iubeste dar poate gresesti si tu daca crezi ca tu si copilul sunteti o unitate pt el. Asa ar trebui, dar la mine nu a fost asa. Simteam multa multa ura (nu am terminat), dorinta lui de a gresi eu, sa scape....A scapat dar tot nu are mila, tot nu ma lasa si gata...mai arunca cu fapte, rautati. Eu abia depun actele acum, deci inca nu stiu ce va urma, cateodata sunt ft deznadajduita, cateodata ft increzatoare ac va fi cu siguranta mai bine. Si va fi. Daca acum cand nu pot sa spun ca arat rau , nu sunt nebuna, ma ingrijesc si nu ma iubeste, nu dorea sa stau langa el in pat, atunci CAND? Parerea mea este ca trebuie sa fi atenta, si sa lupti , altfel nu poti sa mergi mai departe. Eu am luptat, nu imi pare rau pt ca acum sunt sigura ca asta vreau, sa divortez. [pup] zepellina

[Andra_]

Stiti ce mai cred eu, desi n-am fost niciodata in situatia asta decisiva: raminem sau nu impreuna?!? Cred ca discutiile nu ajuta la nimic, sau fac foarte putin in sens bun, si mai mult in sens rau, ptr ca dai in continuare senzatia ca esti cicalitoare, chestie pe care intr-adevar barbatii nostri ne-o imputa mereu, fie ca sintem certati sau in cele mai bune relatii [:D], plus ca discutiile astea aduc in prim plan probleme vechi, uitate, dureri, si de obicei nu clarifica nimic, mai rau adincesc prapastia, barbatul se simte pus la colt si judecat...Eu am observat ca mult mai mult succes am daca o iau pe ocolite, pe cind o discutie face-to-face ne aduce invariabil la "bine, tu ai dreptate, eu sint un prost si un nenorocit, n-ai decit sa faci cum vrei"... Iar cind am fost in situatia in care sotul meu a spus "nu mai facem un copil, ca nu vezi ca noi nu ne mai intelegem, tu mereu esti nervoasa si n-ai chef de nimic", treaba asta m-a pus pe ginduri si desi simteam ca-mi vine sa-l string de git de nervi, incet-incet m-am calmat si am vazut ca avea dreptate, am schimbat ce se putea schimba ca sa redevenim ca inainte (la mine a fost serviciul, care ma adusese in pragul crizei), incet-incet ne-am apropiat, am indesit partidele de sex, am inceput sa vorbim dar pe teme paralele nu despre noi, despre altii, despre filme, despre carti, si lucrurile si-au revenit. Dar a fost intr-adevar un proces lung, a presupus multa bunavointa si rabdare din partea mea, care nu sint chiar cea mai calina fiinta, ptr ca el era intr-un moment in care inchisese puntile de comunicare, era clar refractar si neincrezator in viitorul relatiei noastre. Si ce mai cred eu, chiar daca a intervenit cineva intre voi, este ca totusi tu il cunosti mai bine, aveti un copil impreuna, ceea ce nu e putin, e cel mai important lucru care poate lega doi oameni, nu o bucata de hirtie, o fiinta care evolueaza si in care se regaseste putin din amindoi. Ori ptr asta, majoritatea oamenilor se gindesc de multe ori inainte de a se desparti, si sint dispusi sa acorde sanse relatiei, numai sa existe acele sanse, acele momente bune, care sa le reaminteasca de ce au ales un drum impreuna. Situatiile se pot uneori clarifica si altfel decit disecindu-le in vorbe, se poate ca din fapte sa faci sa reiasa iubirea ce o declari in vorbe, de fapt asa e cel mai bine cred. din nou, e doar o parere...

[danet]

Mara , si fostul meu sot era obsedat de munca, bunastare materiala ...astea erau prioritatile lui . Daca nu ar fi diferenta de varsta as crede ca am iubit acelasi barbat. Am petrecut ani langa el asteptand un semn de dragoste ,pana intr-o zi cand mi-am spus ca merit mai mult decat o indiferenta politicoasa. Am plecat cand am realizat ca e toxic pt mine sa locuim impreuna , ca raportez totul la el, la dispozitiile lui schimbatoare . Am inteles atunci un lucru : poti fi un parinte minunat si un partener deplorabil ( valabil pt ambele sexe ). Dupa un an de la despartire am iubit si am fost iubita de un barbat minunat si desi nu mai suntem impreuna am sa-i fiu recunoscatoare toata viata pentru ceea ce mi-a daruit atunci cand aveam mai multa nevoie : tandrete , iubire si incredere in propria persoana. Ca sa inchei, viata ne-a oferit fiecaruia ceea ce i-am cerut:lui bani ( multi ), mie dragoste...eu nu pot spune decat MULTUMESC!

[zepellina]

quote:

---

Originally posted by danet
Mara , si fostul meu sot era obsedat de munca, bunastare materiala ...astea erau prioritatile lui . Daca nu ar fi diferenta de varsta as crede ca am iubit acelasi barbat. Am petrecut ani langa el asteptand un semn de dragoste ,pana intr-o zi cand mi-am spus ca merit mai mult decat o indiferenta politicoasa. Am plecat cand am realizat ca e toxic pt mine sa locuim impreuna , ca raportez totul la el, la dispozitiile lui schimbatoare . Am inteles atunci un lucru : poti fi un parinte minunat si un partener deplorabil ( valabil pt ambele sexe ). Dupa un an de la despartire am iubit si am fost iubita de un barbat minunat si desi nu mai suntem impreuna am sa-i fiu recunoscatoare toata viata pentru ceea ce mi-a daruit atunci cand aveam mai multa nevoie : tandrete , iubire si incredere in propria persoana. Ca sa inchei, viata ne-a oferit fiecaruia ceea ce i-am cerut:lui bani ( multi ), mie dragoste...eu nu pot spune decat MULTUMESC!

---

inca nu ne-am despartit, dar dorintele sunt aceleasi: el-BANII (multi); eu- IUBIRE [:0] povestea continua, dar se intrevede la fel sunt asa naiva incat ii explic si acum ca nu conteaza asa mult banii, si pot sa spun ca pt ei chiar este inuman de multe ori. zepellina

[serendipindity]

Zepellina, Danet, sunt alaturi de voi - chiar daca numai virtual - si va doresc tot binele din lume! Andra, ai dreptate, discutiile nu ajuta la nimic, am simtit-o pe propria piele de cate ori am incercat sa lamuresc problema cu el. Mai rau l-am indepartat! Asa ca il las in plata Domnului. Putina indiferentza nu strica! Astazi, 2 noiembrie, se implinesc 6 luni de cand l-am adus pe lume pe baietzelul nostru. El e plecat de trei zile la Hunedoara si in tot acest timp nu a dat nici un semn de viatza, nici macar sa ma intrebe ce face bebe! Eu nu l-am sunat si nici nu am de gand sa o fac. Ce sa mai inteleg, ca banul strica omul? Sau ca unii babati au suflet de piatra???????? Mara