sunt disperata

[corinaczm]

Sunt complet dezorientata si nu mai stiu ce sa fac. De ani intregi sper ca va fi mai bine dar din pacate e din ce in ce mai rau. Sunt casatorita de 7 ani am doi copii frumosi si sanatosi. Numic nu e mai rau decat sa fii atat de singura cum sunt eu acum. DAca v-as spune ca am mai multi frati, ambii parinti imi sunt in viata si totusi nu am cu cine sa vorbesc de la cine sa cer un sfat. Pentru ei singurul lucru important e sa pastrez aparentele nu este important ca eu mor sufleteste,nu e important ca sunt in pargaul unei boli nervoase pentru ei este important sa nu le fac probleme, sa nu-i fac de ras, si cu asta basta. MAma mi-a spus ca nici macar nu vrea sa stie de probleme mele pentru ca o ingrijoreaza prea tare iar ea are si alti copii, asa ca sa fac ce vreau, sa ma descurc cum pot. De aceea am apelat la voi, nu vreau sa ma consolati doar de dragul consolarii vreau adevarul sa-mi spuneti unde credeti voi ca gresesc. Pentru asta am sa va spun povestea mea. M-am casatorit acum sapte ani cu un om pe care l-am iubit foarte mult. Am crezut ca ma iubeste si el, dar viata de zi cu zi numai asta nu dovedeste. Eram asa de fericita, as fi vrut sa iesim in oras sa ne plimbam, eram asa de mandra de el il iubeam asa de mult, dar el mi-a taiat-o scurt, ca el nu vrea sa vina cu mine pentru ca eu vreau doar sa ma laud si sa fac pe altii invidiosi de aceea vreau sa ies cu el in oras. M-a durut foarte tare faptul ca a fost atat de dur si de grosolan dar am zis va trece. Mentionez ca eu cat am stat cu parintii mei a fost mai rau decat intr-un lagar de concentrare, ei se certau vesnic din diferite motive, orice faceam nu era suficient de bine. EX. La bac la primul examen la cel de limba romana oral am luat zece, am fost atat de fericita, am sunat-o pe mama mea, crezand ca si ea va fi fericita dar raspunsul ei a fost sec - Se poate si mai bine, eu nu imi dau seama cum pentru ca nota 11 nu se dadea. NU aveam voie sa stau in oras mai mult de ora 8, pentru ca iesea un scandal monstru si chiar daca veneam acasa ianinte de ora asta tot scandal era. Deci dupa ce m-am casatorit am simtit nevoia acuta sa ies din casa sa fiu libera, sa vin acasa cand vreau fara ca acasa sa ma astepte vreo paruiala sau scandal. Dupa o vreme la vreo 6 luni mi-am dat seama ca ceva nu e OK cu sotul meu. L-am intrebat daca e multumint de noi de relatia noastra iar raspunsul lui a fost ca nu are motive sa fie fericit atat timp cat nu realizam nimic ci numai traim. Mentionez ca in acea perioada eram amandoi angajati, castigam suficient nu enorm, mai ales ca pe langa salarii mai faceam si ciubucuri. S-a lasat de servivi urmand sa inceapa sa lucreze pe cont propriu. Mare greseala am facut! Sotul meu s-a lasat de servici dar afecerea nu a inceput-o cu adevarat niciodata. Vina a fost a mea ca nu l-am sustinut, ca nu l-am ascultat, bla.bla. Am ramas insarcinata cu primul copil acum banii nu mai erau suficienti si ma gandeam din ce in ce mai des sa fac ceva. Toata sarcina nu am primit un gest de afectiune, nici un suport, ma simteam atat de singura de obosita. Dupa ce am nascut l-am intrebat de ce s-a comportat asa cu mine, raspunsul lui a fost ca mi-am batut joc de el, ca am facut experiente, l-am dus de nas, si de aceea am ramas insarcinata. Am nascut dupa 7 ore de travaliu prin cezariana, copilul era pelvian, operatia durand 4 ore si jumatate. Nicodata nu am aflat de ce a durat asa de mult si ce s-a intamplat cu adevarat cu mine. Dupa ce m-am intors de la spital acasa a inceput calvarul, nu aveam bani, uneori nici de scutece, sotul meu se invartea incerc in jurul meu, mama mea avea probleme mai importante decat mine surorile mele l-a fel asa c-a m-am descurcat cum am putut. Aveam frigiderul plin de carne dar nu aveam puterea sa imi fac de mancare. De abia ma trageam prin casa, eram enorm de obosita. Alaptam din 3 in trei ore, normal nu puteam sa dorm, iar eu sunt dependenta de somn, daca nu dorm indeajuns ma prabusesc. VAzand ca nicicum nu se schimba treaba am am inceput sa lucrez pe cont propriu. CAstigam din ce in ce mai bine el apunea ca in domeniul lui e foarte greu si ca ma va ajuta pe mine, eu aveam din ce in ce mai mult de lucru si aveam nevoie de ajutor. Asa ca am fost deacord sa lucreze cu mine. O alta mare greseala, enorma chiar.[bang] Se invatase deja sa se trezeasca doar la 9 sau 10 pentru ca noaptea statea la calculator,motiv ca are grija de cel mic ca eu sa pot sa dorm, ha, ha ,copilul meu a fost un copil foarte cuminte deci nu era necesar sa stea treaz. Ziua era obosit si irascibil. Ca sa nu faca nimic inventa vesnic motive ca el nu-si poate face partea lui fiindca ca eu lucrez gresit, nu-mi fac treaba bine si in modul asta il fac de ras. MA facea cu ou si cu otet, tipa la mine in nestire asa ca am hotarat sa rupea relatia de munca. El a ramasa acasa cu copilul iar eu am inceput sa lucrez. Plecam dimineata si veneam seara, cand eram acasa lucram.As minti sa spun ca nu se ocupa de copil, chiar se ocupa de el dar altceva nu facea, chiar nimic. Normal veneam obosita si cand vedeam ca nimic chiar nimic nu era facut in casa ma enervam si mai faceam galagie, motiv pentru care tot el era cel mai suparat si mai nervos. Pentru ca nu se mai putea a hotorat sa lase copilul la mama mui la cativa km de locul unde locuiam noi. Pentru mine a fost cumplit sa stau fara micut, e adevarat nu prea aveam timp de el dar macar seara il leganam il priveam cum doarme si parca era mai bine. Relatia era din ce in ce mai tensionata nu mai faceam fata muncii si mi-am angajat oameni, atunci scandalul de pe lume, de ce nu lucrez cu el de ce stric banii etc., chiar daca banii toti erau castigati de mine, nu de el. Colac peste pupaza, cum se spune intr-un weekend cand mergeam la parintii lui sa-mi vad copilul am avut un accident de circulatie, el a intrat in spital, sora mea la fel si din nou toate au ramas pe umerii mei. Am uitat sa va spun ca intre timp si-a luat un credit sa-si faca un club de net. Simteam ca ma sufoc dar trebuia sa merg mai departe. In primele zile am stat doar in spital, trebuia operat, trebuia sa vorbesc cu medicii sa le dau dreptul ca sa se ocupe bine de el, toti stim cum e, parintii mei care niciodata nu au fost prea saritori acum nu ma puteau ajuta nici atat pentru ca era langa sora mea in spital. Ziua lucram, dupaamiaza faceam mancare si spalam seara si noaptea eram la spital. Dumnezeu ma aude si ma stie nu imi pare rau de nimic din ce am facut, ma doare doar cand spune ca tot ceea ce am facut am facut ca sa ma dau mare si nu fiindca l-am iubit. De accident sunt considerata vinovata tot eu, sotul meu sustine ca el a avut o presimtire dar eu am insistat… La vreo 2 zile dupa ce a iesit din spital am iesit in oras putin dar fiindca nu am putut sa fac ceea ce aveam de facut m-am intors acasa mai repede, am intrat in casa fara sa ma ascund , soacramea cu sotul meu erau in bucatarie si … isis dadeau cu parerea despre mine, ca sunt o pramatie, ca nu sunt gospodina, ca frigiderul meu e vesnic fara mancare si ca nu sunt respectuoasa cu ea,etc. Replica sotului meu a fost ca ea nu trebuie sa-si faca griji ca daca imi fac de cap si o mai supar ma lasa balta. Am crezut ca ma inghite pamantul simteam ca nu mai pot sa respir, a fost cumplit…. Stiu ca atunci trebuia sa-l parasesc darn u am putut inca il iubeam, ma gandeam la copil…. Sa stiti ca vinovata am fost tot eu pentru ca am intrat in casa si i-am auzit, probanbil trebuia sa imi bag mainile in urechi… nu stiu. Cativa ani a mers totul bine, ne-am renovat apartamentul, ne-am cumparat masina pentru ca cea cu care am avut accidentul a fost facuta prastie, nu s-a mai putu recupera nimic. Cheltuielile noastre au inceput sa i-a razna, bani la avocat, rata la banca ( a fost nevoit sa inchida clubul de net, intre timp deschisese si altul langa el), rata la masina, el era bolnav nu se prea putea misca…. Deci toate erau responsabilitatea mea. Nu am mai putut face fata si am inceput sa intru in datorii. Nu i-am spus nimic fiindca nu voiam sa-l fac sa se simta prost, am crezut ca ma voi descurca dar nu a fost asa … Cand i-am spus adevarul au inceput reprosurile … care continua si azi… CA sa scap de datorii am incercat sa fac si altceva dar nu a mers prea bine, la inceput, si datoriile mele au crescut si mai mult. Am avut dupa asta o perioada de relax, am ramasa insarcinata cu al doilea, dar parca atunci toate au luat razna. Toata sarcina mai chinuit cu reprosuri, batai, m-a convins ca eu sunt devina ca m-a lovit, care au culminat ca intr-o zi pe la 7 luni jumate am intrat in spital, copilul era mult prea mic, plamani nu erau dezvoltati si atunci chinul. Am stat in spital, cu perfuzii si multe altele, dar multumesc lui Dumnezue ca copilul s-a nascut pana la urma sanatos. De la 1 luna jumatate am inceput sa lucrez, copilul meu are acum 10 luni, dar tot ceea ce am trait nu pot uita. Nici acum nu ma ajuta cu nimic in casa, nu lucreaza nicaieri nici nu vrea sa se angajeze, spune intr-una ca ma ajuta pe mine, dar azi are chef de lucru maine nu… Se trezeste la 9, e vesnic obosit din cauza mea si a certurilor cu mine va sa zica nu are chef de lucru. Cand a-I afacerea tan u iti poti permite sa lucrezi doar cand a-I chef. Acum afacerea pe care am inceput-o incepe sa se cristalizeze si lucrurile sa se mai aseze din punct de vedere material. Problema e ca eu nu mai pot sa-l support, nu ma pot abtine sa nu-I reprosez o gramada de lucruri iar nici macar nu isi da silinat sa faca ceva. Nu vreau foarte mult dar macar sa imbrace copii, sa nu ii gasesc in pijama si desculti cand vin acasa dupaamiaza, sa spele o farfurie, sa duca gunoiul… macar atat.. Spuneti-mi va rog in situatia asta voi ce ati face? Ce ma sfatuiti sa fac? Am ajuns ca imi este frica san u fac o nebunie sis a infund puscaria, sunt disperata!

[Rosey]

sunt o gramada de contradictii in povestea ta. ba nu aveai bani de pampers, ba era frigiderul plin de carne. ba erati plini de datorii, ba ati renovat, si a si urmat o perioada de relax.

poate ca doar e un pic neclara povestea ta, pt ca ai incercat sa sintetizezi, nu stiu...

dar daca vrei o parere: nu stiu de ce ai stat atat cu el, mai ales ca reiese ca practic tu ai sustinut financiar familia. sunt destule motive intemeiate sa te desparti. dar tu ce vrei?

si la ce te referi cand zici ca ti-e frica sa nu faci vreo nebunie si sa infunzi puscaria? exact, ce ai in cap???

[CHOWPERSA]

Intradevar chiar ca este o situatie disperata dar din ce povestesti tu nu vad "frumosul" relatiei, partile ei bune , ma gandesc ca trebuie sa fie si o parte buna a lui ,gesturi tandre, vorbele frumoase...ma gandesc ca aveti totusi 2 copilasi care nu se fac asa din aer.Cred mai degraba ca esti intr-o stare depresiva din care nu vezi o iesire imediata.Poate ca au fost prea multe reprosuri de ambele parti dealungul timpului, chiar nu stiu ce sa spun.Pana nu asculti ambele parti nu te poti pronunta.Ceva s-a intamplat cu el , ceva la suparat rau, poate e lipsa de comunicare dintre voi, din moment ce el inca povesteste cu mama lui relatia voastra.Din punctul lui de vedere crede ca daca sta cu copii acasa este de ajuns, nu ar trebui sa faca si alceva si asa asta e "treaba femeii", nu conteaza ca ea lucreaza si aduce mare parte a banilor in casa, iar faptul ca tu ai avut datorii multe ia intarit aceasta convingere dealtfel provenita din educatia care vine culmea tot de la o femeie(mamaq lui) deducan asta din ceea ce ai auzit tu vorbindu-se despre tine, in mare ca nu esti o gospodina.Cred ca mare parte a necazurilor de aici ti se trag , se pare ca sotul tau face parte din categoria celor care nu se pot detasa de mame si cauta in sotie o a doua mama iar cand nu o gaseste nu se mai regaseste nici pe el.Eu zic sa incerci sa-i demonstrezi ca nu esti mama lui ca intradevar nu te poti compara cu ea(nu o vb. de rau) dar incerci pe cat posibil sa fii mama pentru copii vostri si sotie buna pt. el, dar ca nu poti fara ajutorul lui.Incearca sa nu mai tipi si lauda-l (exact ca pe un copil uneori barbatii sunt ca niste copii) cand face ceva sa se simta si el folositor, chiar daca sta numai cu copii, iar cu timpul va face mai mult.Cred ca are nevoie de mai multa afectiuneid="red"> din partea ta.O parte din ea a pierdut-o in favoarea copiilor iar pe cealalta poate ca nu a simtit-o cu adevarat.Cred ca totul e in mainile tale.Fii tare si incearca daca vrei sa salvezi relatia, altfel se duce de rapa.

O LUPTA-I VIATA DECI TE LUPTA CU DRAGOSTE DE EA CU DOR.TRAIESC ACEI CE VOR SA LUPTE IAR CEI FRICOSI SE PLANG SI MOR.id="red">

Nu te supara dar eu vad din afara si pot fi intransigenta ce e in sufletul tau numai tu stii.Sper ca nu te-am suparat mai tare dar eu zic sa incerci, deja nu mai ai nimic de pierdut.poate doar un orgoliu.

 

Pentru noi

[Elise]

corinaid="red">,

 

te inteleg perfect, ca femeie.

Tu vrei sa mai stai cu el?

 

Daca da... atunci ce iti spun iti spun din proprie experienta.

Si noi am avut meciurile noastre (poate ai citit) si eu am preluat o parte din responsabilitati - ex. banii - pe umerii mei pentru ca am avut impresia ca el nu face suficient.

Si eu l-am invinovatit ca se trezeste la 10 si eu la 6, ca imi reproseaza tot, ca eu il sprijin, el ma acuza.... etc.

La noi situatia nu e atit de dramatica, a fost insa agravata de infertilitate, si mai ales de infertilitatea LUI.

Voi prin asta n-ati trecut, si e foarte bine.

 

Dar ce am inteles eu din toate meciurile astea este ca, daca vrei sa fie intr-adevar BARBAT, preda-i "comanda".

Probabil nu pote trai cu ideea ca el se ocupa de casa si e "menajera".

Cu asta nici un barbat tipic nu se va impaca vreodata.

Ok.

Lasa-l sa se ocupe din ce in ce mai mult de afacere, da-i impresia ca el condice (chiar daca nu o face initial) si, incet-incet, cind capeti incredere, chiar lasa-l sa o conduca el.

Lauda-l.

Cred ca au mare nevoie de laude.

Chiar daca nu recunosc.

El cred ca la ora actuala chiar nu se simte barbat, si cauta sa-ti gaseasca defecte si sa le amplifice, ca sa se consoleze si sa gaseasca un vinovat.

Stiu ca te simti aiurea si cal de bataie.

Stiu ca e nedrept.

Stiu ca faci lucruri pentru care ar trebui sa iti fie recunoscator, nu sa te blameze.

Dar aici e un paradox.

 

Am cunoscut familii in care femeia statea pur si simplu in vf. patului si nu facea la concret nimic.

Doar isi ridica sotzul in slavi.

Iar el muncea de se spetea, dar i se parea normal sa faca asta.

Si cuplul.. mergea bine.

 

Si cazuri in care femeia facea tot, barbatul nimic, si tot ea era aia

vinovata de toate nenorocirile.

 

Daca ar fi sa aleg intre extreme, as prefera-o pe prima.

Desigur, e o plaja larga intre ele.

 

Dar eu m-am hotarit sa-i "predau" responsabilitatea.

Cred ca ne va face bine amindurora.

Incearca sa faci la fel.

Nu intr-o zi...doua.

Ci in timp.

Treptat. Pe masura ce capeti incredere in el.

Ajuta-l sa se implice in ceva ce ii place si il determina sa se simte util.

Asa o sa fie si el mai multumit de el, o sa fii si tu mai putin stressata si o sa ai mai mult timp pentru tine si copii.

Nu vad alta solutie.

 

Elise

[simona dragusin]

Te-ai gindit vreodata ca iti supui copii la scelasi tratament de 'lagar',la care ai fost supusa si tu? Si daca parintii tai aveau certuri asa de frecvente, ce aparente vor sa salvezi tu? Neintelegeri au toate familiile,'probleme' cu bani au si cei bogati dar daca degenereaza in violenta deja e prea mult,parerea mea.

[forte]

quote:Initial creeata de corinaczm

Toata sarcina mai chinuit cu reprosuri, batai, m-a convins ca eu sunt devina ca m-a lovit, care au culminat ca intr-o zi pe la 7 luni jumate am intrat in spital, copilul era mult prea mic, plamani nu erau dezvoltati si atunci chinul. Am stat in spital, cu perfuzii si multe altele, dar multumesc lui Dumnezue ca copilul s-a nascut pana la urma sanatos. De la 1 luna jumatate am inceput sa lucrez, copilul meu are acum 10 luni, dar tot ceea ce am trait nu pot uita. Nici acum nu ma ajuta cu nimic in casa, nu lucreaza nicaieri nici nu vrea sa se angajeze, spune intr-una ca ma ajuta pe mine, dar azi are chef de lucru maine nu… Se trezeste la 9, e vesnic obosit din cauza mea si a certurilor cu mine va sa zica nu are chef de lucru. Cand a-I afacerea tan u iti poti permite sa lucrezi doar cand a-I chef. Acum afacerea pe care am inceput-o incepe sa se cristalizeze si lucrurile sa se mai aseze din punct de vedere material. Problema e ca eu nu mai pot sa-l support, nu ma pot abtine sa nu-I reprosez o gramada de lucruri iar nici macar nu isi da silinat sa faca ceva. Nu vreau foarte mult dar macar sa imbrace copii, sa nu ii gasesc in pijama si desculti cand vin acasa dupaamiaza, sa spele o farfurie, sa duca gunoiul… macar atat..

Spuneti-mi va rog in situatia asta voi ce ati face? Ce ma sfatuiti sa fac? Am ajuns ca imi este frica san u fac o nebunie sis a infund puscaria, sunt disperata!

 

---

id="quote">id="quote">

 

Mai ai vreo indoiala? Pleaca. Lasa-l. Nu mai ai ce negocia.

Si trebuie sa tai cordonul ombilical care te leaga inca de mama ta, de parintii tai. este viata ta, nu a lor.

 

Am tot respectul pentru sinziana 72 (parca asta e nickul) care s-a despartit de sotul ei violent, insarcinata fiind in 7 luni. Niste luptataoare care merita statuie.

Ce ai tu de facut, mai ales ca-ti merge afacerea: paraseste-l. Ia-ti copiii si lasa-l in prostia lui. Si inchide-le gura si parintilor tai. Nu repeta modelul casniciei lor.

[CHOWPERSA]

quote:

--------------------------------------------------------------------------------

Initial creeata de corinaczm

Se trezeste la 9, e vesnic obosit din cauza mea si a certurilor cu mine va sa zica nu are chef de lucru. Cand a-I afacerea tan u iti poti permite sa lucrezi doar cand a-I chef. Acum afacerea pe care am inceput-o incepe sa se cristalizeze si lucrurile sa se mai aseze din punct de vedere material. Problema e ca eu nu mai pot sa-l support, nu ma pot abtine sa nu-I reprosez o gramada de lucruri iar nici macar nu isi da silinat sa faca ceva.

 

-------------------------------------------------------------------------------id="size1">

Eu cred ca orice casnicie poate fi salvata cu putin ajutor din partea ambelor parti.Daca el nu face nici un pas atunci fa-l tu.Nu este o solutie "lasa-l si pleaca"atata timp cat aveti copii impreuna pe care ii iubiti amandoi.Acum tu doar amplifici drama prin certurile si reprosurile aduse.Trebuie sa existe o cale de mijloc.Atunci cand ai incercat tot(cu toate ca niciodata nu poti incerca tot), atucni DA poti pleca fara sa te mai uiti inapoiid="red">Dar pana atunci totusi pune pe primul plan copii si gandestete la drama lor si cum ar fi mai bine pentru ei, Cu ambii parinti sau doar cu tine si atunci poti alege linistita.TU STII CEL MAI BINE.NOI PUTEM DOAR SA SPUNEM O PARERE IAR NIMENI NU SE POATE PUNE IN LOCUL TAU.Toate vom spune cate ceva dar exact nimeni nu stie ce va face cu adevarat.id="size2">

Pentru noi

[corinaczm]

Va multumesc mult pentru raspunsuri. Stii Rosey, carnea pe care o aveam o aveam de la parintii lui de la tara si sincer de materie prima pentru a putea face mancare nu duceam lipsa si nu am dus niciodata. Noi atunci duceam lipsa de lichiditati.

Elise, sa stii ca voi incerca sa-i pasez lui din responsabilitatile de la firma si macar drumurile in strainantate sa le faca el, sper sa iasa bine, am sa incerc si cu lauda ca nu ma doare gura, chiar daca in momentul de fata nu prea am ce sa laud la el, dar poate se vor schimba lucrurile in bine.

Adevarul mai e si altul, ai mei au avut foarte multe neintelegeri dar au fost oameni gospodari, au vrut sa realizeze ceva in viata, la polul opus socriimei au trait doar ziua. Au castigat foarte mult si s-au ales doar cu un apartament, asta a fost alegerea lor deci... no coment dar eu nu vreau sa traiesc asa. Vreau sa muncesc pentru baietii mei sa le ofer un viitor, o scoala. Socrii mei considera tot efortul meu ceva nelalocul lui, mai ales ca avem unde sta si ce manca, ca sa-i citez, deci nu avem pentru ce sa ne stresam. Cred ca ideiile astea cu care a crescut, sotul meu le mai are si acum intr-o oarecare masura.

Problema la noi mai poate fi si alta sau un motiv pentru care eu sunt de multe ori intoarsa pe dos. Apartamentul in care stam, sotul meu l-a primit de la parinti, in defavoarea sorei lui care s-a ales doar cu... Nu am inteles niciodata motivele pentru care socrii mei au facut treaba asta, rezultatul este ca cumnatamea cu sotul meu nu isi vorbesc, ea are probleme cu sotul ei din cauza asata, etc. Credeti-ma poate spuneti ca sunt nebuna dar uneori eu am impresia ca apartamentul asta e blestemat, eu nu imi gasesc locul, nu ma simt acasa. Sentimentul este agravat si de atitudinea soacrei mele care daca schim o perdea, fac o modificare cat de mica sare ca si arsa ca ii distrug munca de o viata. Sa nu va spun cand am pus termopane si am schimbat caloriferele a facut o adevarata criza de nervi in loc sa se bucure, cum cred ca era norma. L_am rugat pe sotul meu sa fie de acord sa-l vindem si sa ne cumparam altul, dar inca nu s-a hotarat.

In orice caz ma bucur foarte mult ca m-am hotarat sa va scriu, daca credeti ca gresesc va rog inca o data faara menajamente sa imi spuneti. Merci...

[oanademunck]

Buna Corina! E grea situatia ta si ma bucur ca ai ales sa 'vorbesti' despre asta. Ca intotdeauna vina este in ambele parti (el pentru ca se coporta cum se comporta, tu pentru ca accepti comportamentul asta si ca poate il intaresti pe o anumita parte-'MA facea cu ou si cu otet, tipa la mine in nestire','Toata sarcina mai chinuit cu reprosuri, batai, m-a convins ca eu sunt devina ca m-a lovit'). E o modalitate de protectie pe care sotul tau si-a dezvoltat-o foarte bine-se apara pe el, se protejeaza facandu-te pe tine sa te simti vinovata.

Zici : 'De ani intregi sper ca va fi mai bine dar din pacate e din ce in ce mai rau'-Pai ai de ales continui sa speri ca vorba aia speranta e pe gratis sau faci ceva (eu zic sa nu il omori, parerea mea:)). Incearca o alta abordare a relatiei, incearca sa nu te mai legi de mici detalii, incearca sa ii explici ca nu are mereu dreptate asa cum nici tu nu ai mereu dreptate si ca fiecare trebuie sa lase de la el daca inca mai vreti sa fiti in casatoria asta impreuna. Apoi cred ca important este ca sotul tau sa isi gaseasca o slujba, e nesanatos pentru un barbat in plina maturitate sa stea acasa. Sa se angajeze, platiti o bona, ok asta inseamna ca copiii nu vor mai sta cu tata ziua dar macar ii vei scuti de scandaluri seara.

Ceea ce mie mi se pare o problema este relatia ta cu mama ta. 'MAma mi-a spus ca nici macar nu vrea sa stie de probleme mele pentru ca o ingrijoreaza prea tare '. Eu cred ca de acolo trebuie sa inceapa vindecarea ta, vindecand-tu relatia cu mama ta. Abia apoi se va vindeca cea cu sotul;Esti o personalitate dispusa spre perfectiune si perfectiunea este o caracteristica a personalitatilor de tip masochist-se forteaza peste limita , sufera mai bine ei decat sa imparta responsabilitatile cu altii (si probabil de ce nu, pentru ca la sfarsit sa culeaga roadele singuri)..Mi se pare bizar ca accepti sa fii batuta, lovita sau 'facuta cu ou si cu otet'. DE CE?De ce accepti? Care e motivul? Sunt foarte curioasa!Si inca ceva, sub toata distanta si ceata asta dintre tine si sotul tau, ce e?

pupici!

[craciunitza]

Cred ca ai fost convinsa ca sotul tau va fi altfel decat tatal tau sau decat sotii prietenelor tale. Cred ca la inceput iti facea toate voile si toate mofturile. Mai cred ca are un defect pe care l-ai tolerat si pentru care ti se pare normal sa-ti fie dator.

Nu vrei sa renunti la el, vrei sa-l faci sa te venereze. Te doare ca nu pretuieste la fel ca tine ceea ce faci, te doare ca pentru el lucrurile au alta valoare morala si sentimentala.

Ti se pare anormal pana si faptul ca vorbeste cu maica-sa despre tine. Nu faptul ca vorbesc amandoi despre tine este problema ci cum vorbesc si ca au o parere proasta despre tine. Gandeste-te, maica-sa ar trebui sa fie multumita ca fi-su nu face nimic si totusi nu este de partea ta.

Incearca sa traiesti pentru tine, nu pentru altii, ia oamenii asa cum sunt, nu te mai simti obligata sa le dai luna de pe cer si nu mai astepta ca cei de langa tine sa-ti intoarca favorurile.

In locul tau l-as parasi.

 

Nu certati copiii cand viseaza!