Scrisoare pentru cei tradati....

[vandal]

Scrisa din punctul de vedere al unui barbat.... Ma gindeam la riscul mare de a se indragosti cineva. De altcineva decit partenerul tau. Toti am putea avea ocazii similare in viata, cu siguranta, dar nu toti ne-am hazarda in asa ceva.De ce? Cred ca diferenta o face atitudinea. Daca cineva nu se arata "disponibil", lumea il lasa in pace.Tot asa, daca cineva nu are sufletul "disponibil", nu are pe ce baza sa se indragosteasca de cineva nou-venit. Se spune ca acolo unde e comoara ta(familie, bani, prieteni etc.), acolo e si inima ta. Daca pentru noi partenerul si familia reprezinta polul de gravitatie a lumii, nu avem "ochi" pt. altceva. Chiar daca vedem si ne place cineva, chiar daca tentatii pot exista, inima noastra nu o simtim disponibila sa bata pt.altcineva, caci bate cu toata puterea pt. cei pe care ii iubim si tot ce simtim se concentreaza spre ei. Ei ne umplu toate ungherele inimii si mintii. Ori in aceste conditii e cam greu sa te indragostesti...de altcineva. Cred ca trebuie sa inteleg ca eu nu mai sint "totul" pt. partenerul meu. Doare, dar trebuie sa inteleg. Apoi e rindul fiecaruia sa decida ce va face mai departe. Poate ca s-a trezit la realitate si simte ca nu poate sa riste sa ma piarda. Poate nu s-a trezit, dar incearca. A gresit, dar poate vrea sa indrepte lucrurile.Pentru toata dragostea mea, eu trebuie sa incerc sa sper, pina realitatea nu imi azvirle o proba contrarie. De multe ori suferinta nu vine doar din fapte, ci si din felul in care interpretez acele fapte; de aceea doare mai mult ca realitatea insasi. Daca infasor faptele in parerile mele subiective, concluziile vor fi la fel de subiective si ma vor indeparta de adevar. Mintea noastra nu poate face distinctie intre trairile reale si cele imaginare. Reactioneaza identic la ambele; reactioneaza in armonie cu ceea ce "credem"sau "stim" ca e adevarat. Daca lasam suspiciunea sa se cuibareasca prea adinc in suflet, ea va deveni "realitatea" mintii noastre si ne va sugera decizii ''aberante''. Stiu ca increderea este greu de recladit. Am suferit mult, am iertat mult, am asteptat mult; dar ar fi totul in van daca as renunta acum. Vreau sa imi acord timp si incredere. Nu trebuie sa ma pierd, altfel ma voi intreba mereu daca lucrurile nu ar fi luat, poate, o alta turnura in caz ca mai asteptam, si nu mi-as fi putut ierta si m-ar bintui mereu aceste ginduri. Poate ea face eforturi pe care eu nu le vad. Poate inima ei isi cauta deja impacarea, dar eu nu simt. Cred ca un avans de incredere inca merita (doar o povara in plus pt. mine, dar ce mai conteaza dupa atitea). Indiferent unde se va ajunge, nu ma pot lasa acum, cind poate este o luminita de speranta. Cit ea mai licareste cit de slab, sa fac tot ce pot, pentru a nu-mi reprosa nimic. Orice s-ar intimpla, asa voi ramine (poate) cu sufletul curat si impacat ca ai facut totul pentru dragostea mea si pt. familia mea. Nu am vrut sa traiesc tot ceea ce mi se intimpla. Dar daca a dat peste mine aceasta incercare, trebuie sa fac tot ce se poate sa salvez ce se mai poate insa, inainte de toate, sa supravietuiesc sufleteste pentru copii si pentru ea si pentru mine si pentru noi. Fiecare dintre noi trebuie sa avem viitorul nostru, nu pot plati cu viata mea, ar fi o risipa zadarnica. Toate vor trece si, intr-un fel sau altul, viata va trebui sa mearga mai departe. Pina atunci, ar trebui mai las o sansa (inca una). Doar pentru a duce iertarea si speranta pina la capat. Si pentru dragostea mea.

[Elise]

Vandal,

eu am tot citit ce-ai scris si nu mi-e foarte clara povestea ta, incepand cu acel "emotional affair" (care a insemnat ce?!) si continuind cu lupta ta de a intelege si digera situatia creata.

 

De fapt, ce a fost atit de grav?

In ce a constat tradarea?

 

Doar in faptul ca ai realizat ca nu esti TOT pentru ea?

Cred ca nu sintem "tot" pentru nimeni. Asta e oarecum utopic.

Putem spera doar sa fim ceva suficient de important.

 

Elise

[ina78]

Abia am citi scrisoarea ... ta. Nu cred ca o femeie lasa portita deschisa sau o deschide pur si simplu doar pentru ca nu mai simte "iubire" pentru cel de linga ea.

Pur si simplu o portita, o scapare poate duce la o "scapare" care nu intotdeauna inseamna o aventura, ci poate fi ci o intilnire amicala si discutii amiabile..

Dar sufleteste cred ca mai rar reusim sa ne rupem de cei de linga noi (ma refer la soti sau sotii) fara ajutorul lor. Si cind spun asta ma refer la faptul ca daca sotul sau sotia trece printr-o criza sau o problema iar cel de linga el sau ea nu face altceva decit sa-i tina teorii si reprosuri atunci ruptura se va adinci.

 

Sper ca la tine lucrurile sa se rezolve si presupunerile noastre sa-ti fie de ajutor.

 

"O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara."

[Alexmona]

Iti doresc din tot sufletul ca ceea ce tu iti doresti sa se indeplineasca .

LUPTA pentru acea luminita despre care vorbesti.

Daca sufletelul tau mai poate si simte ca merita sa lupte atunci nu ezita.

Mi-as fi dorit sa mai am si eu luminita pe care tu o vezi .

O viata minunata iti doresc.O meriti.

 

Alexmona

[Si bv]

Parca l-as fi auzit vorbind pe sotul meu... numai ca eu mereu ii reprosez ca este prea idealist... totusi, cat de frumos este sa fii iubit asa...

 

Iti doresc sa treceti cu bine peste cumpana asta!

 

Pozeid="Comic Sans MS">id="orange">

 

 

[daniela_b]

se numeste "psihic" de invingator...nu da gres niciodata, invingatorul ia totul....

 

Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii

[BellaDonna]

foarte frumos scris[flo]

 

mamica lui Ana Maria

 

 

Nihil Sine Deo!

Nimic fara Dumnezeu!

[Lolly]

Din pacate intr-un fel ma regasesc in scrisoarea ta.

Si cam ai dreptate: am vazut cate ceva, am auzit alte "ceva-uri" si acum mintea mea si-a creat o realitate proprie. Fac eforturi uriase sa ma conving ca lucrurile nu sunt asa cum le zugravesc eu, fac un mare efort sa inteleg, sa mai acord o sansa... Fac si acel efort de a crede in acele chestii pe care el mi le da ca si explicatii dar care sunt asa de prost cladite incat oricine ar rade daca le-ar auzi...

Ceea ce pot spune in schimb, e ca pe mine ma doare enorm, si ma trezesc intrebandu-ma daca se merita pana la urma ca eu sa trec prin toate astea. Cred ca sunt momente in care consider ca lucrurile nu vor mai fi niciodata la fel, si sunt alte momente in care as vrea sa uit totul, sa cred ca nu s-a intamplat nimic si ca totul e doar o mare minciuna faurita de mintea mea...

Pare atat de usor sa iei totul de la capat, cu altcineva... Si totusi, in cazul meu, nu asta e ceea ce imi doresc...

Si revin intrebandu-ma: si daca istoria se repeta cu adevarat?

[micalondra]

Daca mai vezi inca luminita de la capatul tunelului e bine. Urmeaz-o! E inca o sansa! Taaare mult mi-as dori sa o mai pot vedea si eu! Indiferent in ce parte e! Dar sa vad o lumina inca undeva... cat de mica... dar sa existe!

[ankalaura]

quote:Initial creeata de vandal

Scrisa din punctul de vedere al unui barbat.... Ma gindeam la riscul mare de a se indragosti cineva. .... Cred ca trebuie sa inteleg ca eu nu mai sint "totul" pt. partenerul meu. ....Poate ca s-a trezit la realitate si simte ca nu poate sa riste sa ma piarda. Poate nu s-a trezit, dar incearca. A gresit, dar poate vrea sa indrepte lucrurile. De multe ori suferinta nu vine doar din fapte, ci si din felul in care interpretez acele fapte; de aceea doare mai mult ca realitatea insasi. Daca infasor faptele in parerile mele subiective, concluziile vor fi la fel de subiective si ma vor indeparta de adevar..........Poate ea face eforturi pe care eu nu le vad. Poate inima ei isi cauta deja impacarea, dar eu nu simt.Cred ca un avans de incredere inca merita (doar o povara in plus pt. mine, dar ce mai conteaza dupa atitea)..... Indiferent unde se va ajunge, nu ma pot lasa acum, cind poate este o luminita de speranta.

---

id="quote">id="quote">Ceea ce eu nu inteleg: motivele pentru care traiesti ceea ce povestesti sunt concrete? Sau sunt doar banuieli?Doar te gandeai ca s-ar putea indragosti de altcineva? Sunt banuieli infasurate in subiectivismul tau? Sau fapte de care ai cunostinta?S-a trezit la realitate? Incearca sa se trezeasca? Spui ca nu simti ca ea ar cauta impacarea. Spui ca nu simti!Luminita de care vorbesti, VREI tu sa o vezi, crezi tu ca exista? Este aparuta tot din subec tivism? Sau ti-a aprins-o ea?Daca vorbim de ceva concret si nu doar de o banuiala de a ta, atunci inseamna ca ea se stie descoperita. Si daca ar regreta si ar vrea sa repare lucrurile, cred ca n-ar avea o clipa de liniste pana nu ai avea si tu liniste.Cred ca femeile isi exprima regretele destul de zgomotos, si daca si le exprima mai putin zgomotos, nu le lasa totusi sa treaca neobservate. Din contra, se asigura ca le-ai observat!Cei tradati stiu ca rareori tradarea nu se repeta. Ramane ca cel tradat sa decida pentru sine, daca ii convine sa se expuna unei alte tradari ulterioare sau nu. Daca poate sa creada sincer ca tradarea nu se va mai repeta. Daca isi poate infrana teama. Daca poate controla banuiala. Frica. Suferinta. Plansul. Durerea fizica.Pentru ca doare. Doare al naibii. Si lucrurile se complica atunci cand ai si un copilas de crescut.Am mai invatat un lucru, pe care in frageda tinerete il negam si refuzam cu indarjire sa il cred. Si anume, sa nu bagi mana in foc niciodata, nici macar pentru tine! De-asta auzim atat de des "Niciodata nu am crezut ca mi se va intampla mie! Am impresia ca traiesc un cosmar"Din pacate, tradare exista. Mai multa decat vrem noi sa vedem.Cat despre tine, Vandal, iti doresc minte limpede si putere sa treci peste impasul despre care vorbesti. Discuta cu tine insuti si cu oricine in care ai incredere. Lupta-te sa treci peste asta si sa iti fie bine.Anca si papusica Eliza (26.august.03)Eliza mica, Eliza mijlocie, Eliza mai mare