ziua cea mai grea a sosit...

[silvi_2005]

Artarid="red"> am citit povestea ta si m-am intristat f tare. Sunt in viata lucruri pe care nu le putem intelege si nu ne asteptam sa ni se intample. Sunt alaturi de tine si te felicit pentru demnitatea ta si taria de caracter de care ai dat dovada. Chiar daca te doare nu uita ca timpul, incet dar sigur vindeca toate ranile, vei avea ocazi sa constati asta si vei putea sa fi din nou fericita, sanatate sa-ti dea Dumnezeu, tie si copilasului tau. Noi suntem alaturi de tine, spune-ne daca te putem ajuta cu ceva, pupici,

Silvi

[artar]

M-ati ajutat deja cu suportul pe care mi l-ati oferit in aceste zile grele si nu numai...Asa cum v-am spus va citesc de vreo trei ani si mai bine si multe din experientele si sfaturile pe care vi le-ati dat unele altora mi-au prins f bine...Si in aceste 6 luni de cind stau si "pitrocesc" aceasta nenorocire, tot va citeam si ma incurajam ca nu sunt singura careia i se intimpla asa ceva si singura speranta pe care o aveam si o am este ca va vad pe unele dintre voi ca puteti vorbi cu detasare despre ce a fost si asta inseamna ca intr-o zi voi putea si eu...Tot timpul am avut in viata acest principiu: daca cineva poate sa faca ceva pot sa fac si eu(bineinteles daca nu e un geniu si inventeaza ceva sau alte lucruri asemanatoare..unicatele...).Asa ca sper ca totul va fi mai putin rau decit a fost...asta e micul pas pe care il pot face deocamdata..

 

Victoria a spus ca totul a intervenit in urma faptuluin ca relatia noastra oricum nu mergea bine...Relatia nu a mers bine decind am ramas insarcinata, am stat la pat si nu am mai putu face fata modalitatilor de petrecere a timpului liber pe care le dorea el...Datorita meseriei grele pe care o are si a izolarii de lume era fioresc ca atunci cind ajungea acasa sa doreasca sa refuleze..Au fost lucruri pe care le-am inteles si acceptat dar o data cu sarcina nu am mai putut fizic sa sustin acest ritm de viata si mi s-a parut normal ca era timpul ca sa incerce el sa schimbe ceva..Nu numai ca nu a schimbat ...m-a deranjat ca nici macar nu a incercat...Dupa nasterea lui Robert lucrurile au devenit si mai grave..parca ii era oroare sa mai intre in casa...Si tot asa pina aici..

 

Privind in urma nu pot decit sa constat o lipsa crasa de imaturitate din partea lui cumulata cu un egoism iesit din comun...Le-am tolerat si acceptat pina la Robert pt ca asa cum am spus eram asa de abrutizata si demoralizata ca nu merit nimic bun in viata si ca el e tot ce pot obtine incit taceam si inghiteam iar cind nu mai puteam si izbucneam se lasa cu niste scandaluri...O data cu nasterea lui Robert am constientizat ca acest copil pt care am luptat atita si mi l-am dorit atita nu merita sa traiasca intr-un asemenea mediu si am inceput sa am pretentii la EL sa se schimbe si sa petreaca mai mult timp cu noi...Nu a putut, de fapt nici nu a vrut spunind ca cine il iubeste il iubeste asa cum este si el pierde jumatate din viata pe mare(ceea ce e adevarat) asa ca atunci cind vine acasa face ce are el chef.Uneori imi spunea ca am dreptatei ca se va schimba...incerca o zi, statea ca pe ghimpi si o lua din loc...Si pe acest fond s-a intimplat ceea ce s-a intimplat...

 

Am vorbit cu el si i-am spus ca nu am crezut niciodata ca din noi doi el va fi veriga slaba, cel care va ceda si nu va lupta pt fericirea noastra..pt ca ne-am iubit enorm, am trecut prin multe impreuna, ne-am casatorit cind eram 2 studenti amariti si am luptat ca sa ajungem aici si totul s-a sfarimat pt ca el a cazut si nu a vrut sa-l ridic eu si ce e mai trist azi i-am vazut iubirea si disperarea in ochi...Si m-a durut..am crezut ca ma voi simti bine daca il voi vedea ca sufera..nu a fost asa...

 

Asta e viata noastra!

[nico_ro]

Oana, stiu ca este foarte greu, dar mai stiu si ca in timp totul se va estompa si va ramane doar o experienta. Am fost cu cineva 6 ani, nu casatorita, doar prieteni, dupa care intr-un final ne-am hotarat sa ne despartim (familia lui, mai ales mama, nu ma vroiau sub nici un chip alaturi de el). Nu a fost cineva anume care ne-a despartit, ci ceva - slabiciunea lui - mi-a fost foarte greu si simteam ca tot universul meu s-a naruit. Reteta pe care am aplicat-o eu (si care a functionat) a fost sa-mi amintesc tot ce a fost rau si urat, tot ce mie mi-a facut sufletul amar, sa ignor amintirile placute, ba chiar sa le exagerez pe cele neplacute. Asa cred ca mi-am creat in subconstient o imagine a lui negativa, ca sa-l uit si sa-l "urasc" mai usor. Norocul meu a fost ca relativ repede l-am cunoscut pe actualul meu sot, alaturi de care am incercat sa cladesc ceva, chiar daca mult timp inca ma mai gandeam la celalalt, il visam, era prezent inca in mintea mea. Dar prezenta lui a devenit din ce in ce mai stearsa, iar eu am cladit impreuna cu sotul meu o relatie frumoasa si sincera. Urmeaza sa adoptam un copil, pentru ca eu nu pot avea copii, si e alaturi de mine total. Si am invatat sa il iubesc asa cum n-am mai iubit pe nimeni. Iar la celalalt am ajuns sa ma gandesc (doar daca ma mai intreaba cineva de el) cu mila: au trecut patru ani de cand ne-am despartit si e singur, a avut tot relatii pasagere si de scurta durata, mama lui il are in intregime, dar nu stiu cat de fericiti sunt...

 

Cred ca cel mai mult ai nevoie de incurajari si exemple pozitive. Eu te asigur ca va trece, de tine depinde cat de repede, implica-te in activitati care sa-ti acapareze mintea si vei vedea ce bine e sa nu te mai gandesti la ce a fost, gandeste la ce va fii, intr-o maniera optimista.

Stiu ca vei reusi si intr-o zi vei da sfaturi altora despre cum sa fie tari intr-o astfel de situatie.

[CristinaT]

Oan, am venit intr-un suflet sa citesc ce ai facut azi. Ma bucur ca tu ai fost bine. Imi pare rau de el ca sufera, dar probabil ca primeste ce si-a dorit. Ai scris atat de frumos, ai un suflet tare bun, nu lasa mila sa te doboare, tu ai fost super azi. felicitari.

 

6 ani - 14 februarie 2006

 

 

 

 

 

[ruxij]

Imi pare rau pentru ce ti se intampla, Dumnezeu sa te ajute!

Incearca sa obtii tu apartamentul, mai ales ca el mai are unul. Cred ca ai avea sanse, tu trebuie sa cresti copilul, iar el nu ramane pe drumuri. Asa mi se pare drept.

 

Si eu zic ca relatia voastra nu mergea prea bine si probabil s-ar fi intamplat oricum ruptura pana la urma, dar am spus-o si o mai spun:

feriti-va de prietena cea mai buna! Mai ales daca nu e maritata.

[Rufus]

Pai eu cred ca trebuie sa dai un chef! Gandeste-te: ai scapat de belea. Ca te asteapta vremuri grele, e drept; cu casa sau fara, de-abea acum incepi sa traiesti cu adevarat. Nu mai esti la mana nimanui si, desi fortuit, esti pe picioarele tale. Intr-un mod brutal, ai toata viata inainte. Profita!

 

poze multe cu noi

 

 

"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[fannna2003]

oana...vezi ai trecut si peste hopul asta...si vei trece de-acum peste orice cu o mai mare usurinta...ma bucur ca nu ai plans...acolo...la mine nu a fost asa...am plans...am dat dovada de slabiciune....

zici ca sotul tau deja regreta...f bine asa si trebuie...acum e momentul sa-i dovedesti cat esti de puternica si nu numai...zici ca ai slabit(era evident...eu am slabit atunci 15 kg...intre noi fie vorba necazurile sunt singurele care ma ajuta sa dau jos kg)arata-ti frumusetea...chiar si lui ...de ce nu??!sa vada ce a pierdut...mergi cu copilul in concediu,plimbati-va,invatati sa petreceti in 2...dar niciodata sa nu-l vorbesti de rau pe tata in fata copilului...el este si va ramane tata indiferent de relatia voastra...daca vrea sa-l vada fi bucuroasa...numai sa tina( la copilul meu venea saptamanal la inceput...pe urma la 1-2 luni...acum niciodata de 4 ani...copilul e singurul care sufera...pe mine ma doare suferinta lui dar incerc sa-l incurajez)....si nu uita ca timpul le rezolva pe toate.

te pup, ai grija de Robert si nu uita ca suntem alaturi de tine

 

Elena

[She]

quote:Originally posted by artar

am crezut ca ma voi simti bine daca il voi vedea ca sufera..nu a fost asa...

 

Asta e viata noastra!

---

id="quote">id="quote">

sa fii fericita ca nu a fost asa! este o dovada ca esti om si mai ales ca nu a reusit sa te abrutizeze cu nimic incercarea asta grea.

mai este o dovada si o vei intelege mai tirziu, ca vei mai putea iubi.Bucura-te mult de asta.sa nu fii iubit e trist, dar sa nu mai poti iubi este o tragedie!!!

Tu esti o norocoasa dar nu vezi asta acum. Nu inca.

 

si tot asa...

[artar]

Buna, fetelor!

 

Am scris aseara dar cind sa trimit a cazut reteaua si am ramas vorbind singura...

 

In legatura cu slabitul...am urmat o reteta gasita pe internet cu iaurt si piept de pui..Dar divortul e reteta sigura..

 

Ieri cind am fost pe exterior am fost si prin orasul meu natal si m-am intilnit cu doi buni si vechi prieteni..Cu ea am fost si colega din clasa intii pina la facultate iar cu el am fost buna prietena in liceu si am tinut legatura de-a lungul anilor...Au stiut prin ce am trecut si ieri am "chefuit" la o bere fara alcool depanind amintiri si aducindu-ne aminte de vremurile bune...Am plecat spre casa mai linistita cind suna telefonul: era EL care vroia sa ma ia niste lucruri din casa...printre care m-a intrebat daca nu vreau sa-i dau cele doua televizoare ale MELE si el mi le da in schimb pe ale EI ca nu-i place cum se vede la ele...L-am intrebat daca e complet nesimtit sau intre timp a devenit idiot!!!Bineinteles ca nu am vrut si asa am ajuns la concluzia avocatei ca sa trec la partaj TOTUL ca sa nu ma trezesc cu surprize...Oricum m-a enervat peste masura..atita lipsa de sensibilitate si bun-simt nu am mai vazut!De fapt, asa am dus-o 12 ani dar nu mai sesizam...

 

Cu apartamentul...am fost de acord cu jumatate(oricum nu obtineam mai mult..) pt ca am negociat si obtinut o pensie alimentara mare si mi-am facut calculul ca e mai bine asa...Asta daca o mai si plateste...

 

Am senzatia ca zilele grele abia acum incep...Nu vor fi la fel de grea ca aceea dar vor fi destul de dureroase..A zis ca va trece zilele astea sa ia niste lucruri(noi stam in apartamentul lui dinainte de casatorie si nu-mi permit chiar sa-i inchid usa in nas...) nu ca sa-l vada pe Robert sau sa-l ia in parc..Probabil ca in timp si mai ales dupa ce ma voi muta nu va mai trece chiar deloc...E mai bine asa..NU am sa-l vorbesc de rau in fata copilului, nici nu am facut-o vreodata dar copilul va creste si va intreba si isi va spune ca 10 ani pina sa ma nasc eu ati fost impreuna si dupa ce m-am nascut eu ati dat divort..Inseamna caeu sunt cauza divortului! Ce am sa-i spun eu atunci?

[Rufus]

Vor fi multe intrebari, iar tu ii vei raspunde corect, cinstit, dar adaptat la varsta. De tine depinde (normal!) cum va accepta ideea. Trebuie sa fii ferma, categorica, fara sa te lamentezi, fara sa te scuzi, chiar daca vei avea totdeauna o urma de regret si de vinovatie in sufletul tau. Ai facut asa pentru ca asa ai vrut, asa a trebuit si asa ai putut.

Iti spun toate acestea pentru ca exista tendinta de a invinge sentimentul de vinovatie, iar copilul simte. Urmeaza crize de stabilirea identitatii (inutile, dar normale), dupa care vine si acuzarea parintelui care-l creste si fascinatia pentru parintele lipsa (pe care nu-l stie la adevarata "valoare", pentru ca tu te-ai ferit sa i-o dezvalui).

O mana forte ii va fi copilului de mare ajutor, pentru a trece peste acest episod neplacut.

Si cine stie? Poate la acel moment nu vei fi singura...

 

poze multe cu noi

 

 

"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde