singuratatea in doi...

[Gandacel]

Am citit tot subiectul pentru ca, de! acum baietelul meu este la gradinita si mai pot sta si eu la PC mai mult de trei minute! Iar titlul subiectului se potriveste cu situatia mea de acum. Care dureaza de aproape 10 ani. Bine am facut ca am citit totul inainte de a raspunde, pentru ca m-ati pus pe ganduri atat de tare... incat mi-am schimbat felul de a vedea lucrurile.

 

Elle_sebid="red">, ceea ce ai descris tu este fix la fel si la mine acasa. Dupa mesajele celorlalti, mi-am dat seama de un lucru: barbatii (si femeile) care isi tot traiesc viata singuri (fiecare cu ale lui) desi au alaturi o familie, au crescut singuri! Noi care ne dorim ca cel care este prezent fizic in casa noastra sa existe si emotional, ori ca atentie, joaca cu copiii, treaba etc, am crescut alaturi de frati/surori. Avem o alta atitudine INSTINCTIVA fata de cei care traiesc alaturi de noi. Pentru cei care nu au avut frati (poate nici parinti care sa le dea prea mare atentie...) situatia este complet diferita. Adica ei si-au construit de mici propriul lor Univers, propriul tipar de comportament, au invatat sa-si ocupe timpul singuri, au ajuns sa se simta bine singuri, ba chiar sa fie deranjati de prezenta altora cand ei "au ceva de facut"... Nu caut scuze barbatului meu, ori alui tau, caut doar sa-i inteleg. Concluzia la care eu ajung este ca ei nu isi dau seama cat de mult ne doare pe noi singuratatea alaturi de ei, iar cand le explicam fie se simt presati, fie enervati, fie considera ca nu ii putem accepta asa cum sunt. Toate ca toate, insa le este foarte greu sa schimbe de ieri pe azi un comportament care le este intiparit pe veci in ADN, ca sa zic asa... Eforturi face si al meu, incearca (cateodata) sa fie prezent cu adevarat. Insa nu ai cum sa-i ceri sa o faca fara sa fie rugat de o mie de ori, ori sa o faca din placere... E cale lunga pana acolo. Asa ca, daca ii iubim, ori copiii nostri au nevoie de ei (chiar daca noi consideram ca nu le acorda atentie suficienta) eu as zice sa le dam nu inca o sansa, ci inca un milion de sanse barbatilor nostri care au crescut singuri. SI ca sa nu fiu interpretata gresit, poti avea si frati care sa nu fi insemnat nimic, iar atunci tot singur se cheama ca ai crescut!

 

Incognitoid="red">, mesajele tale m-au pus cel mai tare pe ganduri!!! De ce? Pentru ca al tau barbat a reusit la un moment dat (chiar acum, nu?) sa-ti ofere ceea ce ai vrut, ceea ce te-ai straduit sa-l faci sa inteleaga ca ai nevoie. Iar acum, cand ai tot ce voiai de la el, cauti sa intelegi cine esti tu de fapt si il respingi in continuare, ba chiar incerci sa faci abstractie si de progresele nemaipomenite (dupa mine) pe care el le-a facut. Daca zici ca inca mai ai dragoste in suflet, de ce nu o arati? Scuzele cu cautatul de sine sunt pentru cei care nu iubesc, pentru cei care doresc sa fie de fapt singuri alaturi de omul de langa ei! Eu, din afara, am impresia ca acum in relatia voastra TU esti cea care ii ofera barbatului singuratatea in doi... Gandeste-te mai bine. Nu te supara pe mine, dar nu ii plati cu aceeasi moneda, ca asta nu se sfarseste niciodata.

 

Annmaryid="red">, tie iti este foarte greu acum. Cam asa cum imi era si mie pana sa citesc subiectul asta. Te-a inselat si ti-a spus-o. Ingrozitor, nici nu stiu daca in situatia in care esti tu acum n-ar fi fost mai bine sa taca... Insa in acelasi timp, poate nu a putut trai cu vina, poate de cate ori se uita la tine simtea ca trebuie sa-ti spuna ce simte de fapt pentru tine. Ca te iubeste si ca a gresit. Nimeni nu are garantii ca nu va fi inselat o data, de doua ori, de zeci de ori in viata. Nici cu altul nu vei avea garantia asta. Vei alege sa traiesti singura cu copiii tai? Cam greu. Daca inca il mai iubesti, durerea pe care o simti acum va trece, daca ii vei da sansa sa te apropie din nou. Dragostea inseamna sa oferi, dar sa stii si sa primesti. Cand mai vrea sa te ia in brate, lasa-te luata in brate, chiar daca nu il imbratisezi si tu. Fa-o doar daca o simti. Ai nevoie de imbratisarea lui, o stii si tu. Arata-i ca esti suparata, dar lasa-l sa se apropie de tine daca este sincer. Iar sinceritatea ori prefacatoria gestului barbatului tau nu o simti decat daca este aproape. Daca este departe, nu sentimentul este cel pe care il percepi, ci ideea!

 

Asa ca, eu care voiam sa va povestesc cam cum arata o saptamana de-a noastra in familie, nu o sa mai fac asta. Pentru ca am inteles din mesajele voastre ca singuratatea in doi exista din cauza asteptarilor noastre fata de celalalt, care dorim sa ne umple viata. Si cand el nu o face, nu avem rabdare sa invete incet-incet, ci vrem de azi pe maine, ca daca nu...!!!! Asa ca eu ma voi gandi la ce am de facut zi de zi ca sa reusesc sa-l fac pe acest barbat singur (si el este singur, doar ca nu sufera din cauza asta!!!) sa se deschida catre familie, pana cand, poate peste 10-20 de ani, va reusi sa ofere instinctiv tot ceea ce noi oferim de mici! In nici un caz nu ma mai gandesc la despartire (chiar si aseara o doream), mai ales atat timp cat copilul meu este innebunit dupa el, il iubeste atat de mult pentru timpul pe care i-l ofera si care mie mi se pare infim! Lui Bogdan i se pare nepretuit!

 

Va doresc tuturor numai ganduri bune si odata cu primavara, sa infloreasca si sufletele voastre, sa va deschideti incat sa puteti primi dragostea celor din jur la fel de deplin cum o oferiti voi!

 

Gandacel [gravi] 33+ si Bogdanel (14.11.2005)

[incognito]

Nu ma scuz spunind ca ma caut pe mine.Chiar asta fac!Stii ce se intimpla,de fapt?Prea multa vreme am trait numai pentru ceea ce este el,pentru ceea ce trebuie sa realizeze el,pentru ceea ce trebuie sa reuseasca el,pentru ceea ce are nevoie el,pentru...La naiba!Am intrat in casnicia asta pe picioarele mele din toate punctele de vedere si zdravana la cap,si nu-ti pot descrie,draga Gindacel,cu cita dragoste si cu cita incapatinare am tras si de el si de toate ca sa recupereze, sa ma ajunga din urma,sa ma depaseasca, sa-i fie mai bine,SA NE FIE MAI BINE!-asta cuprinde completarea studiilor lui,serviciul potrivit,cursuri de perfectionare,de toate,... diverse.-Lasa,eu ca femeie am,sint bine,el trebuie sa fie...,sa aiba...,sa faca...pentru ca barbatul e capul familiei,el reprezinta familia.Lupta-te cu slabiciunea lui pentru pahar,lupta-te cu familia lui care nu vedea nimic din ceea ce ii reusea bun fiului,vedeau numai ca eu sint de otel si nu plec capul si sint prea mindra si prea..nu mai stiu cum.Mai nou,sa ma lupt si cu femeile lui???Sa umblu de nebuna dupa el,sa-i gasesc scuze si sa cad in capcana-hai,lasa sa aiba copii tata,ca uite ei ce mult il iubesc.Hai sa-ti mai spun ca socrii mei nu si-au cunoscut nepotii pina pe la 2 ani si 10 luni ai copiilor,acum au 4 ani.Da,mai mult ori mai putin impins de la spate sotul meu a reusit sa realizeze multe, familia lui sa devina mai multumita in sfirsit,mindra chiar de nepoti...iar eu?Lasind deoparte capitolul copii-Eu,eu ca si persoana ca si femeie?Nici un sac nu este fara fund.Hai sa fim seriosi.Ma crezi ca au fost zile in care m-am intrebat -mie ce mai imi place,eu ce mai imi doresc?de exp.sa ascult muzica,sa ma plimb,sa vad un film bun,sa citesc ori mai stiu eu ce,si practic nu am gasit raspunsul.Pentru ca nu mai stiu pur si simplu.Pentru ca am trait pentru altcineva.Ei,foarte bine,acum voi incepe sa traiesc pentru mine.Pentru ca si eu contez.Stii cum e sa-ti vezi sotul extaziat in fata unei alte femei,plin de admiratie pentru tineretea ei,pentru pofta ei de viata,pentru realizarile ei?Fantastic!Ai imaginaea ta in doi timpi si trei miscari cu eticheta-EXPIRATA!Dar si cind pe circa expiratei care esti tu el a devenit persoana educata,rafinata, sigura de ea de azi...Iti pui miinile in cap si iti vine sa te duci naibii!Ca a reusit sa se schimbe?Eu nu as spune asta.Cred doar ca a inteles ca nu se mai poate sa traiasca pe spatele altuia,ca sint deja doi copii cu continut si forma completa in casa ca sa se mai erijeze el,cumva, in al treilea.Cred ca a inteles,in sfirsit ca nu se mai poate altfel,ce-l putin nu cu mine,altfel decit sa se poarte ca un adult cu capul pe umeri.Altadata as fi considerat un dar,insa acum-Mi se pare corect si cuvenit fiind tatal copiilor sa stea cu ei atunci cind eu lipsesc asa cum si eu stau cind el lipseste pentru ca nu o pot chema pe mama la infinit,mi se pare corect si cuvenit sa mearga la cumparaturi-apropo,am facut bataturi in podul palmelor carind la sacosi impreuna cu gemenii atirnati de miinile mele.Mi se pare corect si cuvenit sa se ridice si sa se apropie de copilul care se mai intimpla sa tipe noaptea si sa-l linisteasca,in loc sa vina si sa urle cit poate ca el e obosit si sa taca.Mi se pare corect si cuvenit si,pe deasupra si intelept,sa nu mai vina baut acasa.Mi se pare corect sa ma respecte,l-am respectat mult.Si mai sint multe corecte si cuvenite atita vreme cit ai decis sa cladesti,sa construiesti ceva durabil alaturi de cineva.Nu ii ofer singuratate in doi,poate asa se vede de la tine.Problema e alta.Sacul este gol-m-a facut sa ma simt abandonata,deposedata,devalorizata.Iar eu nu mai cred in nimic,trebuie sa fii nebun sa faci de doua ori aceesi greseala!Ma poate ajuta el sa depasesc toate acestea,dar are oare tenacitatea si curajul necesare suficient timp?Este greu,s-ar putea imposibil.Am nevoie sa ma intorc catre mine,o vreme.Aflindu-ma si cunoscindu-ma din nou,poate voi reusi sa-l cunosc si sa-l aflu din nou.La nivel sufletesc.Altfel,dezvoltam o relatie de colaborare echilibrata.

[incognito]

Revin pentru a ma scuza pentru greselile de ortografie din mesajul anterior.Sint citeva.Azi am lucrat mai bine de 12 ore,sint foarte obosita.Pe curind!Si...LA MULTI ANI,FETELOR!Este deja 8 MARTIE!

[annmary77]

Nu pot sa il las sa ma ia in brate.Simt ca ma arde atingerea lui.Nu vreau sa par simandicaoasa, dar am alte pareri despre cum ar trebui sa arate o casnicie.Stiu ca nu pot avea garantia ca alt barbat nu ma-r insela, dar nici acum pentru moment nu pot trai cu ideea ca cel pe care il iubesc foarte mult a facut-o.tocmai pentru ca il iubesc, ca am crezut ca avem o relatie speciala.Am nevoie sa fiu singura cu mine insami, drept pentru care aseara i-am cerut sa plece, pentru ca imi facea rau sa il privesc. A incercat sa se impotriveasca, dar intr-un final a cedat .S-a dus la parintii lui care stau f aproape de noi.M-a sunat pe mobil la nici 5 minute.I-am explicat ca nu pot avea o discutie rationala cu el fara sa imi revars veninul pe care il am in suflet, dar atunci cand voi putea discuta fara sa simt nevoia sa-l jignesc, sa-l umilesc si sa-l fac sa se simta un nimeni il voi suna.M-ia replicat ca nu vrea sa ma piarda. Sincer cred ca trebuia sa se gandeasca inainte.Sa zicem ca il iert.Bun.Peste o saptamina ,doua ,trei,se iveste alta noutate.Daca ma inseala din mergand pe premiza ca il iubesc si l-am mai iertat o data.Dar cu miile de intrebari pe care mi le-as pune de cate ori ar pleca . Vreau sa fiu fericita, cred ca am dreptul asta. Daca asa simte el ca isi traieste viata, de ce sa nu fac si eu la fel.De ce nu? poate gasesc pe cineva care sa ma pretuiasca mai mult.Pentru ca degeaba spune ca nu insemnat nimic aventura pentru el, eu simt ca nu e asa. Nu stiu cum sa descriu sentimentul.

nu stiu unde vom ajunge, dar am nevoie de timp.

 

[annmary77]

Inca ceva ,gandacel.La mine nu se pune problema ca nu e deschis catre familie.Nu am ce ii reprosa in privinta asta. Face cumparaturi, se joaca cu Alex,ne duce la munte, ne scoate in oras,dar aventura asta pentru mine a insemnat lipsa de respect fata de mine, de persoana mea.Sa ma gandesc cum sa-l fac sa nu se mnai simta insingurat?De ce?aca avea vreo problema, daca il nemultumea ceva la casnicia noastra, la persoana mea, ar fi trebuit sa discutam ca doi oameni maturi(imi place sa cred ca sunt o astfel de persoana).Cred ca nu am spus ca eu cunosc persoana in cauza.Poate asta e motivul care l-a determinat sa-mi spuna, frica ca voi afla ,nu asa-zisa "iubire nemarginita" pe care o simte pentru mine.Daca intradevar casnicia noastra mai are o sansa vom trai si vom vedea.

ann

[Elle_seb]

La multi ani va doresc tuturor, femei si mamici! [flo][flo][flo][hippi]

Sa aveti o primavara minunata!

Gandacel, nu stiu (in cazul meu) daca pot vorbi numai despre nevoia lui de a fi singur, dictata, cum zici tu, de o anume izolare a lui fata de ceilalti. Omul, prin natura lui, este fiinta sociala. Familia, prin rolul ei este de sustinere reciproca si nu numai atat. Poate daca ar fi numai asta as trece peste. Insa la al meu nevoia lui de independenta, ca sa-i zic asa, se impleteste grandios cu indiferenta, neglijarea pe toate planurile, indiferenta fata de mine, de dorintele, de parerile mele, agresivitatea verbala si de cateva ori, chiar si cea fizica. Nu m-a atins niciodata, dar a incercat si a facut altele.

N-o sa tolerez niciodata langa mine un barbat care sa ma insulte si sa ma agreseze de fata cu copilul meu, fie el si tatal lui.

 

Elle_seb

 

May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!

 

 

[Gandacel]

"Ma poate ajuta el sa depasesc toate acestea,dar are oare tenacitatea si curajul necesare suficient timp?Este greu,s-ar putea imposibil.Am nevoie sa ma intorc catre mine,o vreme.Aflindu-ma si cunoscindu-ma din nou,poate voi reusi sa-l cunosc si sa-l aflu din nou.La nivel sufletesc.Altfel,dezvoltam o relatie de colaborare echilibrata."

 

Incognito, eu te-as sfatui sa-i dai sansa asta. Din cate ai povestit ca ai facut pentru el mai sus, deduc ca ti-a luat mult timp (ani) si multa rabdare, tenacitate. Ca sa-l aduci atat de sus pe cat voiai tu sa fie, ca sa fii multumita de el. Ai facut lucrurile astea atat pentru el, dar, recunoaste, si pentru tine. De ce nu te-ar ajuta si el, atat cat poate, sa te regasesti acum, ori de ce nu te-ai regasi tu, alaturi de el? cere mai putin de la el, accepta-l asa cum este, sigur ofera si el ceva de pret, nu are cum sa fie numai putred... Sa va cunoasteti din nou, la nivel sufletesc, nu veti putea de la distanta, ci doar fiind unul alaturi de celalalt. Altfel totul va fi superficial. In plus, sa-ti mai spun ceva: toti evoluam, ne schimbam in fiecare zi, in urma intamplarilor, oamenilor cu care ne intersectam etc. Nu ramanem constanti. Ati parcurs impreuna un drum lung si nu prea usor, daca relatia voastra a supravietuit tuturor acestor incercari, cu siguranta e mai puternica acum si veti putea continua la un nivel superior. Lasa-i pe socri si atitudinea lor, ei nu mai pot fi schimbati la varsta lor. Poti doar sa astepti o foarte mica schimbare de atitudine fata de nepoti, mai tarziu, cand vor intelege ce vor. Insa voi sunteti tineri si puteti invata unul de la celalalt ce e aia familie. Nu cere barbatului sa se comporte ca si o femeie. Gandeste-te daca tu i-ai putea lua locul lui. SI daca raspunsul este NU, atunci lasa-l sa-si vada in continuare de cele barbatesti, iar tu de cele femeiesti.

 

"Ma crezi ca au fost zile in care m-am intrebat -mie ce mai imi place,eu ce mai imi doresc?de exp.sa ascult muzica,sa ma plimb,sa vad un film bun,sa citesc ori mai stiu eu ce,si practic nu am gasit raspunsul.Pentru ca nu mai stiu pur si simplu.Pentru ca am trait pentru altcineva.Ei,foarte bine,acum voi incepe sa traiesc pentru mine.Pentru ca si eu contez.Stii cum e sa-ti vezi sotul extaziat in fata unei alte femei,plin de admiratie pentru tineretea ei,pentru pofta ei de viata,pentru realizarile ei?Fantastic!Ai imaginaea ta in doi timpi si trei miscari cu eticheta-EXPIRATA!Dar si cind pe circa expiratei care esti tu el a devenit persoana educata,rafinata, sigura de ea de azi...Iti pui miinile in cap si iti vine sa te duci naibii!"

 

Sa-ti zic ceva: imaginea ta nu ar trebui sa poarte eticheta de "expirata", ci sa cuprinda tot ce ai scris despre acele alte femei!!! Stii de ce este extaziat? Incearca sa-ti aduca aminte de cine erai tu, de cine s-a indragostit el, incearca in felul lui sa-ti spuna ca te vrea inapoi, asa cum este acea femeie! Foarte bine ca a devenit o persoana rafinata..... tu nu trebuia sa te pierzi pe tine in efortul de a-l aduce pe el acolo! N-ai facut altceva decat sa ai aceeasi diferenta intre voi, doar ca in sens invers! Regaseste in tine pofta de viata, insa alaturi de el, si vei vedea ca se va extazia in fata ta.

 

Nu vreau sa ma mai lungesc, ca nu are rost, in fiecare zi ne luptam cu noi insine, asta voiam sa spun de fapt, nu cu ceilalti. Sa nu mai cerem de la altii sa corespunda idealurilor noastre. Sa incercam noi sa fim ceea ce suntem si am uitat sa aratam. Ca numai asa vom fi fericiti si impacati.

 

Gandacel [gravi] 33+ si Bogdanel (14.11.2005)

[annmary77]

Scuze pentru greselile de ortografie din mesajele de mai sus!LA MULTI ANI ,fetelor, sa fiti fericite,implinite sufleteste, sa va bucurati de micile comori ale voastre.Traiti-va viata asa cum credeti voi ca e mai bine pentru fiecare. Eu dupa ceva zile am observat ca soarele e inca pe cer.Nu spun ca nu mai sufar, doar ca ma simt mai linistita.Nu am de gand sa iau lucrurile asa cum sunt, ci sa nu ma mai gandesc intai la el, ci la mine.Mi-am adus aminte azi de cum eram inainte sa il cunosc pe el.Vesela(radeam din orice),si mai ales fff nebuna. Imi traiam viata cu bunele si relele ei, aveam o multime de prieteni(acum m-am cam izolat).O noua zi era un alt motiv de fericire. Acum am o familie. O.K.(prin fam in acest moment inteleg alex si pustiul din burtica-sotul nu stiu daca si cand va mai fi in ecuatie).Asta nu inseamna ca nu pot fi fericita. Am facut deja un compromis -am fost de acord ca de vineri pana duminica seara cand Alex se intoarce la buni M. sa stea cu noi.Incercam si stilul liber de viata "conjugala" daca tot ii place.

Inca o data La multi ani!!!![bis][bis]

ann[gravi] 37+ si Alex[bonjovi]-4 ani

[Gandacel]

Din pacate, nu stiu din ce motiv, mesajul meu care aparuse initial dupa cel al lui Incognito, aapare acum dupa mult mai multe mesaje... Probabil iar este o problema cu serverul DC.

 

As fi vrut sa pot raspunde la toate in ordine, insa acum nu am timp. Am sa revin.

 

Va doresc tuturor sa fiti impacate cu deciziile pe care le-ati luat, in fiecare zi suntem pusi in fata unor astfel de situatii. Probabil si eu am sa ma mai sucesc si invartesc de multe ori, voi la fel. Annmary, felicitari ca ti-ai amintit cum erai si ti-ai propus sa redevii. Si eu cam tot asta incerc sa fac acum, insa incerc in acelasi timp sa integrez si ce am in plus, in fostul meu EU vesel si zglobiu. Spun INCERC, pentru ca nu pot de ieri pe azi. Vor fi probabil zile de recadere si zile in care am sa avansez. Asta este!

 

Va doresc o Primavara frumoasa, afara si in suflete!

 

Gandacel [gravi] 33+ si Bogdanel (14.11.2005)

[annmary77]

Nu am mai scris demult aici. In aceste doua saptamani am incercat sa ma regasesc. Mi-am redescoperit valoarea mea ca om, singuratatea mi-a prins ffff bine.

[Gandacel]am incercat sa-l las sa ma cuprinda in brate. Stii ce am simtit???Am simtit ca e sincer, dar in acelasi timp ma intrebam daca nu cumva joaca teatru, daca nu cumva e un actor mai bun decat imi inchipuiam eu, dc nu cumva face asta ca sa nu piarda copii.Pentru ca stiu sigur ca nu suporta ideea ca as putea divorta iar dupa aceea sa gasesc un alt barbat care sa fie in preajma copiilor lui. Pe mine a inteles ca m-a cam pierdut, si chiar dc am mai fi impreuna nu vom mai avea ce am avut- aceea rel speciala.Mi-a spus ca o vrea inapoi.Sincer nu stiu cum s-o regasesc.Si eu as vrea sa mai fie totul cum a fost. Mi-as dori din tot sufletul dar....e ceva independent de inima mea. Pt. ca ea spune -treci peste asta, mai da-i o sansa, dar creierul nu ma lasa.Stiti cum e te-ai fript cu ciorba, sufli si in iaurt.

Inca ceva, imi spune ca m-am schimbat, ca am o stralucire in ochi ciudata.Poate pentru ca am inceput din nou sa iau viata asa cum este.