singuratatea in doi...

[bobocel_07]

M-au intristat tare mult povestea lui Elle_seb si a lui Incognito.Imi pare rau ca treceti prin situatii prin care nu ar fi trebuit sa treceti nicioadata.Stiu e foarte greu sa te desprinzi de un om pe care il iubesti din tot sufletul chiar daca ti-a facut foarte mult rau.Daca as fi citit acum 2 ani povestile voastre de viata as fi spus ca nu se poate asa ceva o femeie nu trebuie niciodata sa treaca prin toate astea si poate v-as fi condamnat fara nici un drept si fara sa stiu ca si eu voi trece prin asta.Numai cine e intr-o situatie asemanatoare poate sa inteleaga framantarile sufletesti ale unei femei cand simte ca ii fuge pamantul de sub picioare si nu poate sa faca nimic sa impiedice asta, si mai ales cand sunt copii la mijloc.Ma intrebam inainte:de ce o femeie se agata de o relatie care nu duce la nimic bun si ea e foarte constienta de asta.Nu pricepeam deloc si sa va spun adevarul nici acum nu stiu sa raspund la intrebarea asta.De ce ma agat de o relatie care nu duce la nimic bun?Sa fie dependenta,iubire care a crescut in timp si care nu e va stinge decat in timp?Nu stiu cert e ca simt ca nu pot renunta asa de usor la tot,simt ca nu am luptat suficient pentru relatia asta si tot eu ma intreb in acelasi timp de ce eu ma consum pe zi ce trece,imi fac ganduri negre,nu dorm noptile gandindu-ma ce se va intampla cu noi iar el doarme linistit fara sa se streseze macar un pic cu gandul ca avem multe probleme.E oare drept asa ceva?Nu este si nu va fi niciodata.Revin mereu la ideea ca intotdeauna intr-o relatie unul iubeste mai mult decat celalalt si nu as fi vrut pentru nimic in lume sa fiu eu cea care iubeste mai mult.Dar asa a fost sa fie.Va pup pe toate[pup][pup].Ma scuzati daca am facut greseli de ortografie dar m-au tulbuat aceste povesti de viata, mi am adus aminte de ramantarile mele sufletesti

 

 

alexia_07

[claudiakb]

[flo]

[prettysunshine]

N-am reusit sa citesc tot de la acest subiect,dar am sitit povestea lui elle_seb si as vrea sa-i spun si cate ceva dintr-a mea.Noi ne-am casatorit foarte tineri,aveam 21,respectiv 22 de ani,dragoste mare si cu nabadai.La trei luni de la casatorie am ramas insarcinata,iar la 22 eram mama deja.La 24 divortam deja.Nu mai conteaza povestea divortului de atunci,pot sa spun doar ca nu l-am simtit alaturi de mine in momente grele,cand ar fi trebuit sa fie langa mine.La varsta respectiva am luat destul de usor decizia de a divorta,cand esti tanar le vezi pe toate altfel.Dupa doia ni ne-am reimpacat,m-am gandit ca poate trebuia sa fac anumite compromisuri,ca inca ma iubea si inca il iubeam si beinteles era tatal baietelului meu.Am crezut ca va incepe o noua luna de miere,dar n-a fost asa.Nu ne-am recasatorit decat anul trecut in vara,am stat 5 ani asa,5 ani in care am simtit de mii de ori ca-mi vine sa-mi iau campii,iar termenul de singuratate inh doi e cel mai potrivit.Nu era niciodata acasa,nu s-a implicat niciodata in cresterea copilului,iar pe mine m-a ignorat mereu.Nu va pot spune de cate ori am incercat sa vorbesc cu el,sa-i spun cum ma simt.Ura discutiile astea.O sa ma intrebati de ce m-am mai recasatorit.Pentru ca n-am avut niciodata destul curaj sa pun capat relatiei,am sperat mereu ca va fi mai bine la un moment dat,iar cand a dorit sa ne recasatorim am crezut ca asta inseamna ca se va schimba.N-a fost asa,lucrurile au continuta la fel,iar la 5 luni de la casatorie,m-a anuntat ca vrea sa plece din casa,ceea ce a si facut in mai putin de o luna.Bineinteles ca eu am fost cea vinovata,a spus ca nu mai suporta si ca a facut-o de dragul copilului[bang]Nici acum nu stiu motivul real al plecarii.Cert este ca a plecat,a zis ca nu vrea sa dea divort intrucat nu vrea sa se recasatoreasa.Divort am dat eu dupa 2 luni cand am realizat ca nu l-as mai vrea inapoi pentru nimic in lume.Acum sunt singura cu baietelul meu care sufera enorm si regret nespus ca m-am impacat cu tatal lui in urma cu ani,pentru ca daca n-o faceam,el nu suferea asa acum,iar eu nu-mi pierdeam aproape 6 ani din viata aiurea.

Am spus povestea mea aici pentru ca acum consider ca eu trebuia sa fiu cea care trebuia sa rupa relatia,n-am facut de dragul copilului care acum sufera mai mult decat ar fi suferit daca o faceam atunci,acum e mare si intelege.Acum imi dau seama cat de greu mi-a fost toti anii astia si-mi pare rau ca am asteptat s-o rupa el.Am suferit enorm cand a facut-o,vreo 3 luni n-am fost om,am slabit 10 kg,nici acum nu sunt bine inca si ma gandesc pentru ce atata suferinta si atatia ani pierduti?Copilului meu i-am facut mai mult rau decat bine.Daca relatia nu merge cum trebuie si daca dupa incercari repetate nu se schimba nimic,atunci nu merita sa suportati singuratatea in doi de dragul copiilor.

 

 

Poze

 

One Stone is Enough to Break a Glass. One Sentence is Enough to Break a Heart.One Second is Enough to Fall in Love and One Misunderstanding is Sufficient to Break Friendship.

 

 

 

[claudiakb]

[flo]

[incognito]

,,Eu mereu m-am autoacuzat,am ajuns sa consider ca nu merit sa ma iubeasca cineva si ca are dreptul sa se poarte asa cu mine,ca eu il provoc. ''

Nu esti singura care te-ai gindit la asta.Am cintarit-o si eu.Si chiar exista un soi de adevar in sensul acesta.Si cu cit o cintaresti mai mult si mai profund cu atit iti dai seama ca singura persoana care realmente trebuie sa se schimbe esti chiar tu.Problema este sa reusesti,e mai greu decit isi poate imagina cineva,pentru ca practic parasesti toate tiparele dupa care ai functionat toata viata si pe care le cunosti.E cu totul altceva decit ca te reinventezi-asta ar fi tentate unele perswoane sa creada.Te restructurezi de fapt de la cele mai mici amanunte.

Eu nu stiu de ce nu ma despart de sotul meu.E si asta o nebunie,pe cuvint,desi totul din mine o cere,o vrea.Nu mi-e teama de judecata celor din jur si nici ca nu ma voi descurca-pina la urma nu vom dispare cu tortul,copiii sint ai amindorura,va plati pentru asta si va participa vrei-nu vrei la intretinerea lor.Nu mi-e teama de suferinta imediata a celor mici-nu au fost prea atasati si nici acum nu sint cine stie ce desi comparativ cu alte vremuri au o relatie activa cu tatal lor.Pe undeva mi-e teama de suferinta lor in viitor-am colege divortate cu copiii maricei de 9,10,12 ani care sufera tare de tot,una dintre ele chiar s-a impacat cu fostul dupa 5 ani de la divort pentru ca nu mai suporta suferinta copiilor.

Fetelor,si uite asa,naiba sa ma ia daca stiu de ce nu ma despart.Probabil cind ma voi linisti complet si ma voi intelege si voi trasa sensul real a ceea ce-mi doresc sa fac cu viata mea raportat bineinteles la copiii pe care ii am si punind pe primul plan interesele lor,nu voi mai sta atit pe ginduri.

Va pup pe toate,

Incognito

[incognito]

Of!Am facut niste greseli de ortografie fantastice!Scuze!Desi cind am vazut...m-am amuzat.Vedeti-,,nu vom dispare cu TORTUL"- e de fapt-nu vom dispare cu TOTUL-.Sint zapacita complet.Mii de scuze din nou.

Incognito

[J G]

Incognito ai fost mortala cu tortul!

 

Pentru mine copilul a fost mototrul in decizia de a divorta. Stiam desigur de mult timp ca trebuie sa o fac, ca nu mai exista solutii dar totusi nu ma induram (ca si cand as fi fost pusa sa-mi tai singura un picior cangrenat, logica mi-ar fi spus ca trebuie sa o fac ca sa-mi salvez viata dar pt ca exista o sansa de 1/1000 sa se repare piciorul... ezitam).

asa ca m-am agatat de copil asa cum alte femei se agata de o noua iubire. Stiam ca ea nu va fi fericita intr-o asemenea familie si ca pe masura ce creste va suferi mai mult.

 

Chestia e ca e normal sa incerci sa pastrezi familia dar cu niste limite. Sa nu incepi sa te degradezi, sa te invinovatesti degeaba, sa te anulezi ca persoana. Un terapeut ajuta mult in asemenea situatii.

 

Claudia nu e bine sa iti creezi scenarii despre viitor doar ca sa justifici acceptarea situatiei actuale. Nu stii cum va fi viitorul. dar stii sigur ca in prezent suferi. Stii sigur ca un copil nu e fericit intr-o familie nefericita. daca te ajuta, citeste cateva carti despre dezvoltarea psihologica a copilului (pe mine m-au speriat suficient).

 

Nu ma intelegeti gresit. Eu am trait exact ce traiti voi (ma culpabilizam pentru tot, acceptam orice, am facut compromisuri foarte mari). Dar nu a servit la nimic, din contra. In ultima faza am simtit ca imi pierd mintile. Si am avut un moment in care am inteles ca chiar nu se poate face nimic, nimic... pana atunci sperasem. Si ce era mai important, chiar daca s-ar fi produs o minune, eu deja nu mai puteam sa trec peste ce se intamplase deja.

Deci nu va indemn sa divortati. Daca voi credeti ca 1. Se poate face o schimbare asa incat sa fiti fericite si 2. Puteti uita ce s-a intamplat, atunci faceti-va un plan si incercati. Daca nu merge, atunci plecati.

Viata e scurta rau... de tinerete nu mai spun. Eu, cel putin, prefer sa traiesc construind ceva decat consumandu-ma aiurea si suferind.

 

Va pup si va urez o saptamana buna!

 

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

[claudiakb]

[flo]

[incognito]

M-am tot gindit zilele astea.La multe.Oare exista femeie care a trecut prin povesti asemanatoare cu cele traite de noi si a reusit sa uite,sa-si faca planuri si sa mearga inainte cu acelasi barbat?Daca DA cum a reusit?

Poate eu am o problema psihica...si nu reusesc sa intrevad reteta daca ea exista...

E afurisita treaba!Ma uit la mine-s-au asezat lucrurile-nu ma mai jicneste,are grija de noi,justifica absentele,imi raspunde totdeauna la telefon...-ma rog,tot ceea ce nu era inainte.Iar eu-stana de piatra in sufletul meu.Am murit cu totul.Am numai un drac de gind care imi sageata mintea dureros-La ce bun?S-a sfirsit.Ei,baiete,nu mai ai pe cine cumpara!

Imi spun numai ca trebuie sa capat forta sa nu ma mai doara si sa pot spune raspicat-Iesi!Afara din casa si din viata mea!-daca va schimba iarasi placa.Pentru ca dudui tinere si disponibile zumzaie destule prin preajma lui si cintarindu-i caracterul nu va intirzia prea mult in cumintenia asta.

Exista momente de tandrete sau cel putin asa ar trebui sa fie.Incerc numai un mare gol si cind ramin singura mi se face pielea de gaina gindindu-ma ca am ajuns incapabila sa incerc sentimente de dragoste,emotie...

JG,eu nu reusesc sa ma agat de copii ca sa schimb sensul lucrurilor.Mi-e frica sa o fac,m-as simti vinovata in plus pentru ca sotul meu a fost destul de destept sa marseze pe linia copiilor de la bun inceput,imediat dupa scandal apropiindu-se de ei cum nu facut-o 4 ani.Chiar m-a derutat si pe mine cu noua fata pe care a aratat-o la minut.

Cit despre defectele reale ori inventate de el,claudia nu pot sa spun decit ca eu sufar si acum,adica nu am scapat complet inca de convingerea ca el are dreptate-mi-a spus de nenumarate ori ca sint nebuna,nepriceputa,eu nu ma vad?,nu ma uit la mine cum arat?...Dar stii ce fac acum?Cind mai imi pierd controlul si ne mai certam si se intimpla sa-mi ies din fire si simt la el tentatia de a-mi spune intocmai ca altadata-Esti doar o nebuna,tu nu te vezi?-i-o iau frumusel inainte-Nu spuneai tu mereu ca sint doar o nebuna?Si nu eram deloc,stii bine!Ei,na!Poftim!Acum chiar sint asa!Traiesti cu nebunul in casa.Trag usa dupa mine,nu ma intorc sa cer scuze ori conciliere.

Una peste alta e dificil si dureros.Sint relativ multumita numai de un aspect(si spun relativ pentru ca ma gindesc ca si aspectul acesta s-ar putea schimba peste noapte,dar daca ar face asta copiilor,dau cu el de nu se vede din toate punctele de vedere,pe cuvint!,cu toate ca are el 1,85 si 90de kg.iar eu numai 1.65 si 49!)-eu am pierdut un sot,un om despre care credeam cu convingere ca imi este cel mai devotat prieten si pentru care credeam ca sint totusi unica si valoroasa,dar copiii au cistigat un tata,in devenire ce-i drept-are multe de invatat inca la capitolul acesta dar pare tenace-se straduieste de mai bine de opt luni,nu cred ca joaca teatru.

Miine este INTII IUNIE si vreau neaparat sa spun LA MULTI ANI copiilor nostri-si tuturor copiilor!-alaturi de multa sanatate!Si fetelor,LA MULTI ANI si pentru noi mamele lor-i-am purtat,i-am nascut,ii crestem cu grija-zic eu ca meritam si noi urarea.Sa ne bucuram alaturi de ei cu tot sufletul de aceasta zi.

Va pup pe toate,cu drag,

Incognito

 

 

p.s-nu vreau sa par egoista,dar barbatii-tati sa se bage singuri in

seama;oare citi dintre ei isi amintesc semnificatia zilei de miine?Din suflet sper,cit mai multi!

 

[claudiakb]

[flo]